Un bărbat din Hoghilag a fost condamnat de Judecătorie la plata unei amenzi penale de 2.500 de lei, după ce instanța a stabilit că a agresat o persoană, în seara zilei de 20 martie 2024, pe un teren din spatele unui imobil de pe strada Prodului. Sentința a fost pronunțată în 26 mai 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Agresiunea ar fi pornit de la un conflict mai vechi
Potrivit hotărârii instanței, persoana vătămată se afla într-un atelaj hipo, împreună cu un văr, și transporta lemne către o altă persoană din localitate. În zona imobilului cu numărul 281, inculpatul ar fi oprit-o și ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele.
Instanța a reținut că motivul agresiunii ar fi fost faptul că victima ar fi denunțat anterior un furt de lucernă comis de fiul inculpatului. Bărbatul acuzat nu a recunoscut fapta și a susținut că persoana vătămată ar fi căzut din căruță.
Victima a suferit o fractură nazală
Conform certificatului medico-legal analizat în dosar, victima a suferit o fractură cominutivă de piramidă nazală și a avut nevoie de 14-16 zile de îngrijiri medicale. Instanța a apreciat că varianta inculpatului, potrivit căreia leziunile ar fi fost produse prin cădere din căruță, este exclusă.
Judecătorul a stabilit că fapta de lovire a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, pe baza declarațiilor persoanei vătămate, ale martorilor și a actelor medico-legale.
Amendă penală și daune pentru victimă
Pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, inculpatul a fost condamnat la o amendă penală de 2.500 de lei, corespunzătoare unui număr de 250 de zile-amendă, valoarea unei zile-amendă fiind stabilită la 10 lei.
Instanța l-a obligat pe inculpat să îi plătească victimei 1.000 de euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, precum și 38 de lei daune materiale, reprezentând costul certificatului medico-legal.
De asemenea, inculpatul trebuie să plătească Spitalului Municipal suma de 800 de lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei, la care se adaugă dobânda legală până la stingerea debitului. Bărbatul a mai fost obligat să achite statului cheltuieli judiciare de 500 de lei.
Hotărârea nu este definitivă.
FOTO: ilustrare IA




