Accident cu patru mașini la Hula Bradului: zece persoane implicate, trei transportate la spital

Știri din Județ

Publicitate
ISU Sibiu și polițiștii rutieri intervin de urgență pe DN 1, în zona Hula Bradului, în cazul unui accident rutier. Din primele informații disponibile, în accident ar fi implicate patru mașini și zece persoane persoane, dintre care trei au fost transportate la spital.

La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și una de primă intervenție.

Evenimentul este încă în desfășurare, iar polițiștii rutieri anunță că traficul este blocat complet.

Update (15:45): În accident au fost implicate zece persoane. În urma evaluării medicale, șapte persoane au refuzat transportul la spital, iar trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu. Este vorba de un bărbat de 26 de ani care a suferit un traumatism cranian, o femeie în vârstă de 23 de ani cu atac de panică și multiple contuzii și o femeie în vârstă de 52 de ani cu multiple contuzii, informează ISU Sibiu.

Update (16:17): Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, în zona Hula Bradului, mergând spre municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr, în vârstă de 26 de ani din Sibiu. În urma impactului, mașina condusă de tânărul de 26 de ani a fost proiectată într-un al treilea autoturism, care se deplasa spre municipiul Brașov, condus de către un bărbat în vârstă de 64 de ani, din județul Brașov.

În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 26 de ani, împreună cu două pasagere, respectiv o femeie în vârstă de 23 de ani din Avrig și o femeie în vârstă de 52 de ani din Sibiu, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.

La momentul actual traficul a revenit la normal.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri