„Transilvania | Extravaganza”, cea mai extinsă expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția, va fi inaugurată pe 19 iunie la Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Evenimentul reunește aproximativ 80 de lucrări reprezentative pentru creația unuia dintre cei mai importanți artiști români contemporani și va putea fi vizitat până în 16 august în spațiul fostei școli pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor.
Expoziția, curatoriată de criticul și istoricul de artă Liviana Dan, ocupă aproape 1.000 de metri pătrați și propune un amplu parcurs prin universul artistic al lui Ștefan Câlția. Sunt prezentate lucrări emblematice din diferite perioade ale carierei sale, piese din arhiva Fundației Ștefan Câlția, colecții private și creații recente.
Organizatorii au conceput expoziția ca pe o experiență vizuală și reflexivă, structurată în jurul unor teme recurente din opera artistului: natura, lumea rurală, teatrul și dimensiunea spirituală. Vizitatorii sunt invitați să descopere un traseu care pornește de la peisajele transilvănene și ajunge la universul călătorilor și al teatrului, într-un dialog continuu între realitate și imaginar.
Titlul expoziției face trimitere la legătura profundă a lui Ștefan Câlția cu Transilvania, spațiu care ocupă un loc central în creația sa. În picturile artistului, personajele, animalele și peisajele construiesc o lume poetică în care omul și natura coexistă într-un echilibru fragil și plin de sens.
„Ștefan Câlția reinventează trecutul și reimaginează idealurile lui. Aduce trecutul din lumea abstractă în lumea concretă. Apoi, în lumea concretă, stilul gestionează atmosfera misterioasă legată de istorie. Juxtapuneri suspendate și sclipitoare”, afirmă curatorul expoziției, Liviana Dan.
Născut în 1942, Ștefan Câlția este considerat una dintre figurile majore ale artei românești contemporane. Opera sa este recunoscută pentru coerența și profunzimea cu care explorează teme precum memoria colectivă, lumea satului transilvănean, natura și teatrul, privit ca metaforă a existenței umane.
Artistul spune că își dorește ca publicul să plece din expoziție cu o perspectivă nouă asupra propriei vieți și activități. „Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu”, mărturisește Ștefan Câlția.
Expoziția este organizată de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu. Imaginea oficială a ediției cu numărul 33 a FITS este lucrarea „Acrobatul” (2018), semnată de Ștefan Câlția.
În paralel cu expoziția, Ambulanța pentru Monumente va desfășura lucrări de punere în siguranță a unei părți din Ansamblul Ursulinelor și va amenaja în podul clădirii o expoziție aniversară dedicată celor zece ani de activitate ai proiectului. Veniturile obținute din vânzarea biletelor vor susține intervențiile organizației pentru salvarea patrimoniului construit.
Transilvania | Extravaganza
Mănăstirea Ursulinelor, Str. General Magheru 34-36, Sibiu
19 iunie – 16 august 2026




