Primăria Sibiu continuă refacerea marcajelor parcărilor pe încă cinci străzi din oraș

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Sibiu continuă în această săptămână lucrările de refacere a marcajelor pentru locurile de parcare amenajate pe aliniamentele stradale, intervențiile fiind programate pe încă cinci străzi din municipiu.

Potrivit administrației locale, lucrările se vor desfășura după următorul calendar:

  • Luni, 15 iunie – strada Gladiolelor
  • Marți, 16 iunie – strada Izvorului
  • Miercuri, 17 iunie – strada Constituției
  • Joi, 18 iunie – strada Blănarilor
  • Vineri, 19 iunie – Calea Poplăcii

Pentru realizarea marcajelor, parcările de pe străzile respective trebuie eliberate temporar. În acest sens, în teren au fost amplasate panouri informative prin care șoferii sunt anunțați să nu își lase autoturismele parcate în ziua programată pentru efectuarea lucrărilor.

Reprezentanții Primăriei precizează că vehiculele care vor rămâne parcate în zonele vizate vor fi relocate de Poliția Locală în alte spații disponibile din apropiere, pentru a permite desfășurarea intervențiilor în condiții optime.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Măgura a pierdut barajul regional U 17