Ziua Drapelului Național, a fost marcată într-un mod inedit și plin de solemnitate de către jandarmii montani din Sibiu. Într-un gest de profund respect față de simbolurile țării, salvatorii montani au ales să celebreze Tricolorul la înălțime, arborându-l pe Vârful Negoiu. Această acțiune a devenit deja o tradiție pentru jandarmii sibieni, fiind un moment de legătură spirituală cu valorile și spiritul național.
Pentru jandarmii montani, urcarea pe Vârful Negoiu alături de Drapel nu este doar o misiune de rutină, ci o reconfirmare a angajamentului față de patrie.
„[…]Această activitate, desfășurată în fiecare an, reprezintă o legătură profundă cu valorile și spiritul național. În atmosfera liniștită a muntelui, momentul ridicării Drapelului devine unul de apreciere și recunoștință față de cei care au apărat țara și principiile sale. Prin acest gest simbolic ne reafirmăm respectul față de Drapel și memoria eroilor neamului, precum și angajamentul față de valorile naționale. Cu ocazia Zilei Drapelului Național, jandarmii montani sibieni vă urează La mulți ani!”-au transmis reprezentanții IJJ Sibiu
Sursa foto: captură ecran IJJ Sibiu-facebook




