Proiecte de anvergură în Biertan: Trei școli din comună trec printr-o transformare completă cu investiții din fonduri europene!

Știri din Județ

Publicitate
Comuna Biertan parcurge o etapă de modernizare accelerată, derulând trei proiecte majore de reabilitare energetică, finanțate prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027. Aceste inițiative sunt concepute pentru a îmbina necesitățile educaționale moderne cu eficiența energetică și conservarea patrimoniului local.
Școala primară și preșcolară din satul Richiș Sursa foto: Regiunea Centru

Școala primară și preșcolară din satul Richiș


Proiectul intitulat „Reabilitare, amenajare și îmbunătățire funcțională unitate școlară primară și preșcolară, sat Richiș”,are o valoare totală de 8.878.976,20 lei. Lucrările au fost implementate în octombrie 2024 și sunt programate până în decembrie 2027 și vizează reducerea consumului de energie primară și a emisiilor de CO2 cu peste 60%, reabilitarea termică a anvelopei clădirii și refacerea fațadei cu tencuială termoizolantă, instalarea de sisteme alternative de energie, precum pompe de căldură și panouri fotovoltaice și modernizarea infrastructurii interne, incluzând refacerea completă a instalațiilor electrice și sanitare, precum și a trotuarului de gardă.


Școala cu clasele I-IV din Biertan Sursa foto: Regiunea Centru


Școala cu clasele I-IV din Biertan


Proiectul „Reabilitare Școala cu clasele I-IV Biertan”, beneficiază de o alocare de 14.007.608,41 lei. Proiectul a fost implementat în luna octombire 2024 și are ca termen de finalizare luna iunie 2027. Intervențiile prevăzute includ eficiențizarea energetică prin anvelopare termică și înlocuirea tâmplăriei, implementarea unui sistem de management al energiei și utilizarea surselor regenerabile precum panourile fotovoltaice și solare și ucrări structurale precum repararea acoperișului tip șarpantă și îmbunătățirea sistemelor de securitate la incendiu. Obiectivul principal este scăderea emisiilor de CO2 cu peste 64% și reducerea consumului de energie termică, electrică și de apă.


Școala Gimnazială din Biertan Sursa foto: Wikimapia


Școala Gimnazială din Biertan


Această unitate, clădire istorică datând din 1883, este prevăzută în proiectului „Reabilitare Școala Gimnazială Biertan” , cu o valoare de 18.393.056,98 lei. Implementarea a început în aprilie 2024 și are termenul de finalizare în noiembrie 2026, Proiectul prevede consolidarea șarpantei și înlocuirea învelitorii cu țiglă ceramică, alături de restaurarea elementelor decorative ale fațadei pentru a proteja valoarea arhitecturală, dotarea cu 60 de panouri fotovoltaice și un sistem BMS pentru monitorizarea consumului și refacerea instalațiilor interioare, inclusiv adaptarea spațiilor pentru persoane cu dizabilități și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Proiectul vizează un grup țintă format din 105 elevi, 13 cadre didactice și 4 angajați ai personalului nedidactic.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Podul din Apoldu de Jos, deschis circulației

Apă Canal Sibiu angajează inginer!

Apă Canal Sibiu angajează inginer!