SAJ Sibiu a prezentat bilanțul intervențiilor din weekend: Cinci intervenții înregistrate în locuri publice!

Știri din Județ

Publicitate

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a raportat o activitate intensă în cursul zilei de 28 iunie, echipajele intervenind la cinci solicitări în locuri publice. Dintre acestea, două au vizat persoane aflate în zona unei biserici, iar alte trei au avut loc pe stradă.


Potrivit reprezentanților SAJ Sibiu, printre cazurile de pe stradă s-a numărat o persoană aflată în stare de ebrietate, restul prezentând simptome de amețeală. Dintre cele cinci persoane care au necesitat asistență, două au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu, în timp ce trei au refuzat transportul la spital.


Printre cazurile echipajelor SAJ, s-a aflat și un bărbat în vârstă de 70 de ani, care a acuzat stări de amețeală în data de 28 iunie în timp ce se afla la Târgul Obor, fiind ulterior condus la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

„În aceste condiții nu putem afirma că aceste persoane au suferit simptome provocate de caldura excesivă (unele având afecțiuni preexistente). În zilele următoare Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu tratează cu maximă atenție solicitările venite din locuri publice și care pot fi provocate de caniculă.”- au transmis reprezentanții SAJ Sibiu


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează inginer!