Polițiștii de imigrări au continuat, în perioada 22 – 29 iunie, acțiunile desfășurate la nivel național pentru verificarea respectării legislației privind regimul străinilor, fiind organizate 89 de acțiuni, controale și verificări.
În urma activităților, cinci cetățeni străini au fost introduși în centrele de custodie publică până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă, iar alți cinci au fost escortați direct până la punctele de trecere a frontierei de stat.
Pe componenta de reglementare a șederii, polițiștii de imigrări au emis sau reemis peste 3.700 de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Totodată, au fost emise sau reemise alte 1.031 de permise pentru persoanele care beneficiază de protecție temporară în România.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării respectării legislației în domeniul migrației și gestionării eficiente a șederii cetățenilor străini pe teritoriul României.




