Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, și Organizația Județeană PSD Sibiu au transmis un mesaj critic la adresa lui Ilie Bolojan și a USR, susținând că negocierile pentru formarea unui Guvern cu puteri depline sunt prelungite în mod nejustificat, în detrimentul interesului public.
În comunicatul transmis, social-democrații afirmă că schimbarea repetată a condițiilor de negociere și lipsa unui acord rapid pentru constituirea Executivului mențin România într-o perioadă de instabilitate politică, cu efecte asupra economiei și asupra cetățenilor.
Potrivit PSD Sibiu, preocupările liderilor implicați în negocieri sunt orientate către păstrarea funcțiilor și privilegiilor, în timp ce populația continuă să se confrunte cu dificultăți generate de creșterea costului vieții, a facturilor și a cheltuielilor de zi cu zi.
Bogdan Trif și organizația județeană a PSD susțin că actualul context politic este cu atât mai sensibil cu cât România trebuie să îndeplinească într-un termen scurt jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar stabilitatea politică și economică este monitorizată de agențiile internaționale de rating.
În opinia social-democraților, prelungirea crizei politice afectează în primul rând cetățenii și mediul economic, nu partidele politice.
La finalul mesajului, PSD Sibiu subliniază că interesul României trebuie să prevaleze în fața intereselor de partid și afirmă că acesta este principiul pe care formațiunea spune că îl va urma în continuare.




