Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunță că, în perioada 29 iunie – 5 iulie 2026, polițiștii de imigrări au emis sau reemis 921 de permise de ședere pentru persoanele care beneficiază de protecție temporară în România.
Tot în intervalul menționat, în cadrul activităților de reglementare a șederii străinilor, au fost emise sau reemise 2.922 de permise de ședere temporară și pe termen lung, la nivel național.
Combaterea migrației ilegale a rămas una dintre prioritățile Inspectoratului General pentru Imigrări. În acest sens, polițiștii au desfășurat 102 acțiuni, controale și verificări pentru verificarea respectării legislației în domeniul migrației.
În urma acestor activități, trei cetățeni străini au fost introduși în centrele de custodie publică, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă, iar alți cinci străini au fost escortați până la punctele de trecere a frontierei de stat, în vederea părăsirii teritoriului României.
Reprezentanții IGI subliniază că vor continua acțiunile de control și verificare pentru respectarea legislației privind regimul străinilor, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.




