Atelier creativ gratuit pentru copii în Orașul Artiștilor. Ce pregătesc organizatorii în Piața Mică

Știri din Județ

Publicitate
Copiii sunt invitați sâmbătă, 11 iulie, la un nou atelier creativ organizat în cadrul proiectului Orașul Artiștilor, desfășurat în Piața Mică din Sibiu. Evenimentul va avea loc între orele 13:30 și 14:30, iar participarea este gratuită.

În cadrul atelierului, coordonat de Diana-Ribana, cei mici vor avea ocazia să își pună imaginația la încercare, pictând plase de pânză decorate cu motive inspirate din Sibiu. La final, fiecare participant va putea păstra creația realizată, fie ca accesoriu pentru vacanță, fie ca amintire personalizată din oraș.

Atelierul se desfășoară la căsuțele Orașului Artiștilor, din Piața Mică, iar organizatorii vor pune la dispoziția participanților toate materialele necesare.

Ajuns la cea de-a zecea ediție, proiectul Orașul Artiștilor continuă să transforme Piața Mică într-un spațiu dedicat creativității, unde artiștii, copiii și publicul iubitor de artă se întâlnesc pentru activități culturale și interactive într-un cadru accesibil și relaxat.

Proiectul este organizat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri