Comuna Râu Sadului se pregătește să găzduiască sâmbătă, 18 iulie 2026, cea de-a VIII-a ediție a Burduf Challenge, eveniment care îmbină alergarea montană cu promovarea tradițiilor locale, a producătorilor din zonă și a spectaculosului peisaj din Țara Colibelor.
Organizatorii au anunțat că numărătoarea inversă a început, iar Râu Sadului va deveni, pentru o zi, punctul de întâlnire al iubitorilor de sport, natură și gastronomie autentică. Evenimentul este deschis atât participanților la competiție, cât și celor care doresc să își susțină familia și prietenii sau să se bucure de atmosfera de sărbătoare.
Cinci curse pentru toate vârstele
Startul competiției va fi dat între orele 08:00 și 12:00, iar participanții vor putea alege unul dintre traseele pregătite de organizatori:
- Sprint – 5 kilometri, cu +110 metri diferență de nivel (zona Ștrec);
- Cros – 14 kilometri, cu +900 metri diferență de nivel (zona Secături și Runc);
- Semimaraton – 21 kilometri, cu +1.050 metri diferență de nivel (zona Secături și Pin);
- Cursa copiilor – 1,5 kilometri, +50 metri diferență de nivel, probă necompetițională;
- Cursa adolescenților, inclusă în programul ediției din acest an.
Un avantaj important este că locuitorii comunei Râu Sadului beneficiază de înscriere gratuită.

Taxa de participare sprijină Țara Colibelor
Potrivit organizatorilor, toate cursele includ în taxa de participare o donație către proiectul Țara Colibelor, contribuind astfel la susținerea colibelor tradiționale renovate de-a lungul traseelor.
Ediția din 2026 aduce și o noutate: traseul de sprint va trece prin zona Grui, unde se desfășoară lucrări în cadrul șantierului școlii de vară pentru studenți voluntari.
Startul și sosirea vor avea loc din vatra satului, în apropierea unei case cu arhitectură tradițională recent restaurată, într-un demers care pune în valoare patrimoniul construit și eforturile comunității locale, alături de Muzeul ASTRA.
Târg de produse locale și activități pentru familie
Pe lângă competițiile sportive, vizitatorii vor avea parte de o serie de activități dedicate întregii familii:
- târg de brânzeturi și produse locale;
- ateliere interactive pentru copii;
- vizite la Muzeul Lânii din moara veche.
Burduf Challenge 2026 este organizat de Primăria Comunei Râu Sadului, în parteneriat cu Asociația My Transylvania, și este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Programul Agenda pentru Cultură și pentru Dezvoltarea Comunității 2026.
Înscrierile sunt disponibile online pe platforma https://racehub.ro/register/BurdufChallenge2026, iar informații suplimentare pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției, burdufchallenge.ro.










