Diabetul nu așteaptă. Medicii SCJU Sibiu avertizează: recunoașterea simptomelor și testarea la timp pot preveni complicațiile grave

Știri din Județ

Publicitate
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu trag un semnal de alarmă asupra diabetului zaharat, o afecțiune care poate evolua ani de zile fără simptome evidente, dar care, netratată, poate provoca complicații severe. În cadrul unei campanii de informare, coordonatoarea Cabinetului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, dr. Carmen Narcisa Sitterli-Natea, medic primar, explică principalele semne ale bolii, analizele necesare pentru diagnostic, metodele de prevenție și importanța unui control riguros al glicemiei.

Primele semne care nu trebuie ignorate

Potrivit medicului sibian, cele mai frecvente simptome ale diabetului sunt urinarea frecventă, setea excesivă și foamea accentuată. Acestea pot fi însoțite de oboseală persistentă, scădere inexplicabilă în greutate, vedere încețoșată, vindecarea lentă a rănilor, infecții repetate, amorțeli ale mâinilor și picioarelor sau apariția unor pete închise la culoare pe piele, specifice rezistenței la insulină.

Specialiștii explică faptul că simptomele apar brusc în diabetul de tip 1, în timp ce diabetul de tip 2 evoluează lent și poate rămâne neobservat ani întregi. Există și diabetul gestațional, depistat prin screening în timpul sarcinii, precum și prediabetul, care rareori produce simptome evidente.

Cine ar trebui să meargă la medic

Medicii recomandă efectuarea anuală a analizelor persoanelor de peste 45 de ani, celor care au rude cu diabet, sunt supraponderale, sedentare, suferă de hipertensiune arterială sau au avut diabet gestațional. De asemenea, prezentarea la medic este necesară atunci când apar simptomele clasice, când glicemia măsurată acasă este constant crescută sau când răni aparent minore nu se vindecă.

În cazul persoanelor deja diagnosticate, apariția grețurilor persistente, dificultăților respiratorii, durerilor abdominale, confuziei sau pierderii cunoștinței reprezintă urgențe medicale care necesită intervenție imediată.

Analizele care stabilesc diagnosticul

Diagnosticul diabetului se stabilește exclusiv prin analize de laborator, nu doar prin măsurarea glicemiei cu glucometrul sau prin teste urinare. Cele mai importante investigații sunt glicemia à jeun, hemoglobina glicozilată (HbA1c), testul de toleranță la glucoză și glicemia ocazională, în anumite condiții.

După confirmarea diagnosticului, medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru stabilirea tipului de diabet și evaluarea afectării organelor, inclusiv analize pentru funcția renală, profil lipidic, examinare oftalmologică și teste imunologice.

Diabetul de tip 2 poate fi prevenit

Dr. Carmen Narcisa Sitterli-Natea subliniază că diabetul de tip 2 poate fi prevenit sau întârziat prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Printre recomandările specialiștilor se numără:

  • scăderea în greutate cu 5–7% la persoanele supraponderale;
  • minimum 150 de minute de activitate fizică pe săptămână;
  • reducerea timpului petrecut în poziția șezând;
  • alimentație echilibrată, bogată în legume, fructe și cereale integrale;
  • renunțarea la fumat;
  • efectuarea periodică a analizelor, mai ales în cazul persoanelor cu factori de risc.

Ce înseamnă un control bun al glicemiei

Medicii explică faptul că un control eficient al glicemiei presupune menținerea valorilor în limitele recomandate, monitorizare regulată, respectarea tratamentului, alimentație echilibrată și activitate fizică constantă. Aceste măsuri reduc semnificativ riscul de complicații cardiovasculare, renale, neurologice și oculare.

Complicațiile pot fi prevenite

Diabetul netratat poate provoca afectarea ochilor, rinichilor și nervilor, dar și infarct miocardic, accident vascular cerebral, hipoglicemie severă sau cetoacidoză diabetică, o urgență medicală majoră. Pentru prevenirea acestor complicații sunt esențiale monitorizarea glicemiei, respectarea tratamentului prescris, alimentația sănătoasă, exercițiile fizice și controalele medicale periodice, inclusiv consultul oftalmologic anual și verificarea regulată a picioarelor.

Activitatea Cabinetului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu este susținută de Consiliul Județean Sibiu, inclusiv prin finanțarea și achiziționarea de aparatură medicală modernă necesară desfășurării actului medical la standarde înalte.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri