Primăria Sibiu anunță o nouă acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor pe domeniul public al municipiului. Intervențiile sunt programate în serile și nopțile de 23 și 24 iulie, fiind cea de-a treia campanie de acest tip desfășurată în acest an.
Acțiunea va fi realizată de firma contractată S.C. DD CHIM SRL, iar echipele vor interveni în principalele zone verzi și spații publice din municipiu. Dezinsecția va avea loc în parcuri și spații verzi, în cartierele de blocuri, pe aliniamentele stradale, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, în Cimitirul Municipal și la Grădina Zoologică Sibiu.
Pentru combaterea țânțarilor va fi utilizat insecticidul Cymina Ultra, produs avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide.
Reprezentanții Primăriei Sibiu precizează că substanța utilizată nu prezintă pericol pentru populație. Cu toate acestea, persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și copiii, sunt sfătuite să evite apropierea de echipamentele de pulverizare pe durata desfășurării tratamentelor.
Municipalitatea menționează că, în cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, acțiunea de dezinsecție va fi reprogramată pentru o dată ulterioară.




