Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, îi îndeamnă pe preoții din Arhiepiscopia Sibiului să săvârșească Sfânta Liturghie în fiecare zi din Postul Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii sunt chemați să participe la slujbe, să se spovedească și să se împărtășească după pregătirea cuvenită.
Îndemnul a fost transmis printr-o scrisoare pastorală publicată la începutul postului care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată în fiecare an la 15 august.
Mitropolitul Ardealului arată că ultima lună a anului bisericesc este o perioadă de pregătire și înnoire sufletească. Credincioșii sunt îndemnați să privească postul nu doar ca pe o înfrânare de la anumite alimente, ci și ca pe o perioadă dedicată rugăciunii, pocăinței, împăcării și ajutorării celor aflați în nevoie.
„Postul adevărat începe în inima noastră”
În mesajul pastoral, ÎPS Laurențiu subliniază că cinstirea Maicii Domnului trebuie să fie însoțită de urmarea virtuților sale: smerenia, ascultarea, curăția inimii, răbdarea și iubirea jertfelnică.
„Postul adevărat începe în inima noastră: prin lepădarea egoismului, prin biruirea patimilor, prin împăcarea cu semenii și prin redescoperirea bucuriei de a trăi în comuniune cu Hristos”, transmite Mitropolitul Ardealului.
Acesta arată că înfrânarea alimentară își găsește sensul atunci când este însoțită de renunțarea la judecarea celorlalți, la gândurile rele, la ură și la nepăsarea față de suferința semenilor.
Înaltul ierarh vorbește și despre societatea actuală, pe care o descrie drept una hiperconectată, dar în care oamenii se roagă tot mai puțin și se confruntă tot mai des cu singurătatea. Postul este prezentat ca o perioadă în care credincioșii pot redescoperi rugăciunea, liniștea și viața liturgică.
Liturghie în fiecare zi a postului
La fel ca în anii precedenți, Mitropolitul Laurențiu le cere preoților din Arhiepiscopia Sibiului să oficieze zilnic Sfânta Liturghie în biserici și mănăstiri.
„Îndemnăm pe toți preoții din Arhiepiscopia Sibiului să săvârșească în fiecare zi a postului Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în bisericile și mănăstirile noastre”, se arată în mesajul pastoral.
Credincioșii sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie și la Paraclisul Maicii Domnului, să se spovedească și să se împărtășească, după pregătirea necesară.
La final, ÎPS Laurențiu se roagă pentru ocrotirea slujitorilor Bisericii, a obștilor monahale, copiilor, tinerilor și familiilor, dar și a persoanelor bolnave, singure sau aflate în încercări.



