Șase arme neletale aduse din străinătate au fost confiscate de polițiști. Cinci sibieni sunt cercetați penal!

Știri din Județ

Publicitate
Cinci persoane din județul Sibiu sunt cercetate penal după ce au cumpărat din afara țării șase arme neletale și le-au introdus ilegal pe teritoriul României, fără a deține autorizațiile necesare. Armele au fost descoperite de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, în cadrul unei acțiuni desfășurate între 1 și 22 august.

Anchetatorii au acționat pe baza informațiilor furnizate de Punctul Național Focal pe linie de arme din cadrul IGPR. Toate cele șase arme intrau sub incidența Legii 295/2004 și necesita permis de deținere. Pe numele celor cinci suspecți au fost deschise dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„[…]În cauză, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări față de cele 5 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. (2) din Codul penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și dispunerii măsurilor legale care se impun. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri