Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Sibiu. Avertizarea este valabilă de joi, 27 august, ora 10, până vineri, 28 august, ora 1.
Meteorologii anunță perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat, se pot produce vijelii, cu rafale care vor atinge viteze cuprinse între 50 și 70 de kilometri pe oră.
De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între unu și patru centimetri.
Ploile pot depăși 50 de litri pe metrul pătrat
În intervale scurte, de una până la trei ore, dar și prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 20-25 de litri pe metrul pătrat.
Pe arii restrânse, meteorologii estimează că se pot acumula peste 30-50 de litri pe metrul pătrat.
Avertizarea emisă de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu vizează întreaga regiune Transilvania Sud, inclusiv toate localitățile din județul Sibiu.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că mesajul poate fi actualizat în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, inclusiv prin avertizări de vreme severă imediată.




