Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, și Marioara Preda, fosta directoare economică, au fost trimiși în judecată de DNA pentru contractarea unor servicii juridice externe. Dosarul ridică însă o întrebare esențială: cum poate deveni prejudiciu plata avocaților care au apărat instituția, au câștigat majoritatea proceselor și au obținut obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată?
Dosarul penal în care managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian Lupeș, și fosta directoare economică, Marioara Preda, au fost trimiși în judecată pare desprins, cel puțin în parte, din Kafka.
Sindicaliștii au deschis zeci de procese împotriva instituției și a conducerii. Filarmonica a fost obligată să se apere. A angajat avocați. A câștigat majoritatea proceselor. Instanțele au dispus recuperarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor avocaților. Iar acum managerul și directoarea economică sunt trimiși în judecată tocmai pentru că instituția a plătit acei avocați.
Simplificat brutal, povestea sună așa: dacă nu te aperi, pierzi banii publici și poți fi acuzat că nu ai protejat patrimoniul instituției. Dacă te aperi cu profesioniști și câștigi, poți fi acuzat că ai produs un prejudiciu prin plata lor.
Este definiția unei capcane administrative perfecte.
Zeci de procese, un singur jurist și o instituție care trebuia să funcționeze
Conflictul de la Filarmonica Sibiu nu a început cu angajarea avocaților. A început cu avalanșa de procese, plângeri, reclamații și adrese declanșată în contextul războiului dintre Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu – SAIFS – și conducerea instituției.
Au fost contestate concursuri de angajare, sancțiuni disciplinare, măsuri administrative, regulamentul intern, sistemul de supraveghere, contractul de management al lui Cristian Lupeș, reorganizarea instituției, diferențe salariale și grevele organizate de sindicat.
Filarmonica nu avea de gestionat un singur dosar simplu. Avea câteva zeci de litigii, unele desfășurate simultan, cu termene, întâmpinări, apeluri, recursuri, probe și excepții procedurale.
Pe hârtie, instituția avea un consilier juridic. În realitate, un singur jurist trebuia să facă față atât activității curente a Filarmonicii, cât și acestei avalanșe judiciare.
Mai există un detaliu important, despre care s-a vorbit prea puțin. Postul de jurist al Filarmonicii s-a dovedit extrem de instabil. Potrivit informațiilor noastre, consilierii juridici s-au schimbat în ultimii ani, mai mulți dintre ei alegând să demisioneze pe fondul presiunii create de numărul mare de plângeri, sesizări și adrese formulate de sindicaliști.
Este foarte simplu să spui, din afara instituției, că Filarmonica „avea jurist”. Dar un nume trecut într-o organigramă nu poate transforma un singur angajat într-o casă de avocatură capabilă să gestioneze simultan zeci de dosare.
Legea nu interzice absolut angajarea avocaților
Aici se află una dintre marile confuzii ale întregului dosar.
OUG nr. 26/2012 stabilește, într-adevăr, că instituțiile publice care au personal juridic propriu nu pot cumpăra, ca regulă generală, servicii externe de consultanță, asistență sau reprezentare juridică.
Dar același act normativ prevede și excepția.
În situații temeinic justificate, atunci când serviciile juridice necesare nu pot fi asigurate de personalul propriu, instituțiile publice pot angaja avocați externi, cu aprobarea consiliului local sau județean, după caz. Textul OUG nr. 26/2012 poate fi consultat pe Portalul Legislativ.
Cu alte cuvinte, existența unui jurist în organigramă nu închide automat discuția. Întrebarea legală este dacă acel jurist putea, în mod real, să asigure apărarea instituției în toate dosarele.
În cazul Filarmonicii, Consiliul Județean Sibiu a adoptat Hotărârea nr. 43/2021, prin care a aprobat posibilitatea contractării unor servicii juridice externe în contextul numărului ridicat și al complexității litigiilor.
Mai mult, chiar Consiliul Județean Sibiu afirma, în decembrie 2025, că respectivele cheltuieli „au fost și sunt considerate legale”. Administrația județeană susținea că OUG nr. 26/2012 permite achiziționarea serviciilor externe atunci când volumul sau complexitatea activității depășesc capacitatea personalului juridic propriu.
Așadar, nu vorbim despre contracte încheiate într-un subsol, pe ascuns, fără ca autoritatea tutelară să știe nimic. Vorbim despre o nevoie adusă în fața Consiliului Județean și despre o aprobare votată de deliberativul județean.
Avocații au câștigat, iar instanțele au pus cheltuielile în sarcina sindicaliștilor
Rezultatul muncii avocaților nu este unul abstract.
Filarmonica a câștigat majoritatea litigiilor. Instanțele au respins mai multe dintre acțiunile formulate de SAIFS și au obligat sindicatul sau reclamanții la plata cheltuielilor de judecată. În aceste cheltuieli intră și onorariile avocaților.
În perioada ianuarie 2024–august 2025, Filarmonica a anunțat cheltuieli juridice în valoare de 431.653,21 lei și a susținut că cea mai mare parte a sumei fusese deja recuperată conform hotărârilor instanțelor.
În luna mai 2026, Sibiu Independent arăta că SAIFS ajunsese să datoreze Filarmonicii peste 120.000 de lei numai cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite în diferite dosare.
Au fost câștigate procese privind grevele declarate ilegale, concursurile de angajare, sancțiunile disciplinare și contestarea contractului de management. Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv inclusiv acțiunea sindicatului îndreptată împotriva managerului Filarmonicii.
Aceste hotărâri nu înseamnă că managementul Filarmonicii are automat dreptate în orice dispută. Dar demonstrează ceva foarte concret: serviciile juridice au fost prestate, apărarea a produs rezultate, iar instanțele au decis că o parte importantă a costurilor trebuie suportată de cei care au pierdut procesele.
Atunci unde este folosul necuvenit primit de avocați? În faptul că au fost plătiți pentru munca prestată? În faptul că au câștigat?
Un avocat care primește un onorariu pentru un serviciu real, într-un proces real, încheiat cu o hotărâre favorabilă clientului său nu obține, doar prin acest fapt, un folos necuvenit.
DNA calculează peste 543.000 de lei. CJ revendică doar 75.035 de lei
DNA apreciază că prejudiciul total ar fi de 543.387,73 lei și susține că firmele de avocatură ar fi obținut foloase necuvenite.
Dar chiar poziția Consiliului Județean complică serios această acuzație.
CJ Sibiu nu s-a constituit parte civilă cu întreaga sumă calculată de DNA, ci cu 75.035,24 lei, plus dobânzile legale. Această valoare se referă la cinci contracte de reprezentare în cauze penale despre care administrația județeană consideră că ar fi depășit limitele aprobării acordate prin Hotărârea nr. 43/2021.
Aici trebuie făcută distincția pe care nimeni nu are voie să o ascundă.
Una este angajarea avocaților pentru zecile de litigii de muncă și de contencios administrativ, acoperite, în principiu, de aprobarea Consiliului Județean. Alta este acuzația DNA potrivit căreia anumite contracte în materie penală ar fi urmărit și interese personale ale lui Cristian Lupeș sau ale unei alte persoane din conducere.
Aceste cinci contracte trebuie analizate separat. Instanța trebuie să stabilească exact cine a fost reprezentat, în ce calitate, ce interes al Filarmonicii exista și dacă aprobarea CJ din 2021 le putea acoperi.
Dacă banii instituției au fost folosiți exclusiv pentru apărarea unor interese personale, fără legătură cu funcția și activitatea Filarmonicii, atunci avem o problemă reală. Dacă însă dosarele penale au rezultat direct din exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar apărarea urmărea și protejarea instituției, situația este mult mai complicată decât lasă să se înțeleagă eticheta de „prejudiciu”.
Un prejudiciu nu poate fi stabilit ignorând banii recuperați
Filarmonica susține că nu există prejudiciu deoarece onorariile au fost sau urmează să fie recuperate de la cei care au pierdut procesele.
Afirmația trebuie verificată dosar cu dosar. O sumă acordată printr-o hotărâre judecătorească nu este întotdeauna și încasată imediat. Pot exista executări silite, reduceri ale cheltuielilor solicitate sau hotărâri care nu sunt încă definitive.
Dar nici procurorii nu pot trata întreaga valoare plătită avocaților ca pe o gaură definitivă în buget fără să scadă sumele deja recuperate și fără să țină cont de creanțele stabilite de instanțe.
Nu poți calcula prejudiciul doar la ieșirea banilor din cont și să închizi ochii când aceiași bani se întorc în patrimoniul instituției.
La fel cum nu poți considera necuvenit întregul onorariu al unui avocat doar pentru că, ulterior, un procuror contestă procedura administrativă prin care acesta a fost contractat.
Prejudiciul trebuie să fie real, cert și demonstrat. Nu doar trecut într-un tabel prin adunarea tuturor facturilor.
Cine a creat, de fapt, costurile?
Mai există o întrebare incomodă.
Cine a creat necesitatea acestor cheltuieli?
Filarmonica nu a angajat avocați pentru a-i ține pe holuri sau pentru a inventa litigii. Cea mai mare parte a proceselor a fost deschisă de sindicat ori a rezultat din acțiunile acestuia.
Dreptul unui sindicat de a se adresa instanței este incontestabil. Dar dreptul de acces la justiție nu înseamnă că instituția reclamată trebuie să intre neînarmată în sala de judecată. Și nici că bugetul public trebuie să suporte definitiv costurile unor acțiuni respinse de instanțe.
Dacă sindicatul deschide zeci de procese și le pierde, iar instanțele îl obligă la plata cheltuielilor de judecată, este greu să susții că angajarea avocaților a fost inutilă.
Poate că unele contracte au fost prost fundamentate. Poate că aprobarea CJ trebuia reînnoită sau formulată mai precis. Poate că pentru dosarele penale era necesară o autorizare distinctă. Toate acestea trebuie verificate.
Dar a transforma întreaga apărare juridică a Filarmonicii într-un presupus prejudiciu înseamnă să ignori cauza, rezultatele și hotărârile instanțelor.
Prezumția de nevinovăție nu este o notă de subsol
Cristian Lupeș și Marioara Preda au fost trimiși în judecată. Nu au fost condamnați.
Dosarul se află în camera preliminară, unde judecătorul va verifica legalitatea sesizării instanței și a probelor administrate. Abia după aceea va începe, dacă rechizitoriul trece de acest filtru, judecata pe fond.
Trimiterea în judecată nu este echivalentă cu stabilirea vinovăției. Rechizitoriul reprezintă versiunea acuzării, nu verdictul instanței.
În spațiul public românesc, această diferență este deseori uitată intenționat. Titlul „trimis în judecată de DNA” devine sentință, iar omul este condamnat înainte ca primul judecător să fi analizat fondul cauzei.
Tocmai de aceea acest proces trebuie urmărit atent. Nu doar pentru soarta lui Cristian Lupeș și a Marioarei Preda, ci pentru precedentul pe care îl poate crea.
Dacă o instituție publică poate fi atacată prin zeci de procese, iar conducerea ei riscă un dosar penal pentru că a angajat avocați și a câștigat, atunci ce manager va mai avea curajul să apere patrimoniul instituției pe care o conduce?
Va fi mai sigur să nu facă nimic. Să piardă procesele. Să plătească despăgubiri. Să ridice din umeri și să spună că juristul din organigramă nu a făcut față.
Aceasta ar fi adevărata pagubă.
Procesul de la Filarmonica Sibiu trebuie să stabilească dacă au existat contracte încheiate în interes personal și în afara aprobărilor legale. Dar trebuie să stabilească la fel de riguros ce servicii au fost prestate, câte procese au fost câștigate și câți bani au fost recuperați.
Altfel, prejudiciul de peste jumătate de milion de lei riscă să rămână o construcție contabilă în care facturile sunt numărate, dar victoriile din instanță și banii recuperați dispar convenabil.
Iar un asemenea proces nu ar mai fi doar despre Cristian Lupeș și Marioara Preda.
Ar fi despre o administrație în care ești pedepsit dacă nu aperi banul public și ajungi inculpat dacă îl aperi prea bine.
<!– wp:paragraph –Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv inclusiv acțiunea sindicatului îndreptată împotriva managerului Filarmonicii.Aceste hotărâri nu înseamnă că managementul Filarmonicii are automat dreptate în orice dispută. Dar demonstrează ceva foarte concret: serviciile juridice au fost prestate, apărarea a produs rezultate, iar instanțele au decis că o parte importantă a costurilor trebuie suportată de cei care au pierdut procesele.
Atunci unde este folosul necuvenit primit de avocați? În faptul că au fost plătiți pentru munca prestată? În faptul că au câștigat?
Un avocat care primește un onorariu pentru un serviciu real, într-un proces real, încheiat cu o hotărâre favorabilă clientului său nu obține, doar prin acest fapt, un folos necuvenit.
DNA calculează peste 543.000 de lei. CJ revendică doar 75.035 de lei
DNA apreciază că prejudiciul total ar fi de 543.387,73 lei și susține că firmele de avocatură ar fi obținut foloase necuvenite.
Dar chiar poziția Consiliului Județean complică serios această acuzație.
CJ Sibiu nu s-a constituit parte civilă cu întreaga sumă calculată de DNA, ci cu 75.035,24 lei, plus dobânzile legale. Această valoare se referă la cinci contracte de reprezentare în cauze penale despre care administrația județeană consideră că ar fi depășit limitele aprobării acordate prin Hotărârea nr. 43/2021.
Aici trebuie făcută distincția pe care nimeni nu are voie să o ascundă.
Una este angajarea avocaților pentru zecile de litigii de muncă și de contencios administrativ, acoperite, în principiu, de aprobarea Consiliului Județean. Alta este acuzația DNA potrivit căreia anumite contracte în materie penală ar fi urmărit și interese personale ale lui Cristian Lupeș sau ale unei alte persoane din conducere.
Aceste cinci contracte trebuie analizate separat. Instanța trebuie să stabilească exact cine a fost reprezentat, în ce calitate, ce interes al Filarmonicii exista și dacă aprobarea CJ din 2021 le putea acoperi.
Dacă banii instituției au fost folosiți exclusiv pentru apărarea unor interese personale, fără legătură cu funcția și activitatea Filarmonicii, atunci avem o problemă reală. Dacă însă dosarele penale au rezultat direct din exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar apărarea urmărea și protejarea instituției, situația este mult mai complicată decât lasă să se înțeleagă eticheta de „prejudiciu”.
Un prejudiciu nu poate fi stabilit ignorând banii recuperați
Filarmonica susține că nu există prejudiciu deoarece onorariile au fost sau urmează să fie recuperate de la cei care au pierdut procesele.
Afirmația trebuie verificată dosar cu dosar. O sumă acordată printr-o hotărâre judecătorească nu este întotdeauna și încasată imediat. Pot exista executări silite, reduceri ale cheltuielilor solicitate sau hotărâri care nu sunt încă definitive.
Dar nici procurorii nu pot trata întreaga valoare plătită avocaților ca pe o gaură definitivă în buget fără să scadă sumele deja recuperate și fără să țină cont de creanțele stabilite de instanțe.
Nu poți calcula prejudiciul doar la ieșirea banilor din cont și să închizi ochii când aceiași bani se întorc în patrimoniul instituției.
La fel cum nu poți considera necuvenit întregul onorariu al unui avocat doar pentru că, ulterior, un procuror contestă procedura administrativă prin care acesta a fost contractat.
Prejudiciul trebuie să fie real, cert și demonstrat. Nu doar trecut într-un tabel prin adunarea tuturor facturilor.
Cine a creat, de fapt, costurile?
Mai există o întrebare incomodă.
Cine a creat necesitatea acestor cheltuieli?
Filarmonica nu a angajat avocați pentru a-i ține pe holuri sau pentru a inventa litigii. Cea mai mare parte a proceselor a fost deschisă de sindicat ori a rezultat din acțiunile acestuia.
Dreptul unui sindicat de a se adresa instanței este incontestabil. Dar dreptul de acces la justiție nu înseamnă că instituția reclamată trebuie să intre neînarmată în sala de judecată. Și nici că bugetul public trebuie să suporte definitiv costurile unor acțiuni respinse de instanțe.
Dacă sindicatul deschide zeci de procese și le pierde, iar instanțele îl obligă la plata cheltuielilor de judecată, este greu să susții că angajarea avocaților a fost inutilă.
Poate că unele contracte au fost prost fundamentate. Poate că aprobarea CJ trebuia reînnoită sau formulată mai precis. Poate că pentru dosarele penale era necesară o autorizare distinctă. Toate acestea trebuie verificate.
Dar a transforma întreaga apărare juridică a Filarmonicii într-un presupus prejudiciu înseamnă să ignori cauza, rezultatele și hotărârile instanțelor.
Prezumția de nevinovăție nu este o notă de subsol
Cristian Lupeș și Marioara Preda au fost trimiși în judecată. Nu au fost condamnați.
Dosarul se află în camera preliminară, unde judecătorul va verifica legalitatea sesizării instanței și a probelor administrate. Abia după aceea va începe, dacă rechizitoriul trece de acest filtru, judecata pe fond.
Trimiterea în judecată nu este echivalentă cu stabilirea vinovăției. Rechizitoriul reprezintă versiunea acuzării, nu verdictul instanței.
În spațiul public românesc, această diferență este deseori uitată intenționat. Titlul „trimis în judecată de DNA” devine sentință, iar omul este condamnat înainte ca primul judecător să fi analizat fondul cauzei.
Tocmai de aceea acest proces trebuie urmărit atent. Nu doar pentru soarta lui Cristian Lupeș și a Marioarei Preda, ci pentru precedentul pe care îl poate crea.
Dacă o instituție publică poate fi atacată prin zeci de procese, iar conducerea ei riscă un dosar penal pentru că a angajat avocați și a câștigat, atunci ce manager va mai avea curajul să apere patrimoniul instituției pe care o conduce?
Va fi mai sigur să nu facă nimic. Să piardă procesele. Să plătească despăgubiri. Să ridice din umeri și să spună că juristul din organigramă nu a făcut față.
Aceasta ar fi adevărata pagubă.
Procesul de la Filarmonica Sibiu trebuie să stabilească dacă au existat contracte încheiate în interes personal și în afara aprobărilor legale. Dar trebuie să stabilească la fel de riguros ce servicii au fost prestate, câte procese au fost câștigate și câți bani au fost recuperați.
Altfel, prejudiciul de peste jumătate de milion de lei riscă să rămână o construcție contabilă în care facturile sunt numărate, dar victoriile din instanță și banii recuperați dispar convenabil.
Iar un asemenea proces nu ar mai fi doar despre Cristian Lupeș și Marioara Preda.
Ar fi despre o administrație în care ești pedepsit dacă nu aperi banul public și ajungi inculpat dacă îl aperi prea bine.
