Consiliul Local Sibiu a aprobat joi suplimentarea cu 95 a numărului de posturi de la Spitalul Municipal Sibiu. Cele mai multe sunt destinate personalului medical, în condițiile în care unitatea reclamă un deficit major în turele de noapte, lipsa brancardierilor și suprasolicitarea angajaților actuali.
Spitalul Municipal Sibiu își va putea extinde semnificativ schema de personal după ce Consiliul Local a aprobat, în unanimitate, înființarea a 95 de posturi suplimentare.
În prezent, spitalul are 103 posturi aprobate, dintre care 93 sunt ocupate. Prin noua structură, numărul total al posturilor ar putea ajunge la 198.
Aprobarea posturilor nu înseamnă că toate vor fi ocupate imediat. Angajările vor depinde de procedurile legale, de buget și de organizarea concursurilor.
68 de posturi pentru personalul medico-sanitar
Cele 95 de posturi suplimentare sunt împărțite astfel:
- 68 de posturi pentru medici, farmacist, biolog, asistenți medicali și kinetoterapeut;
- 20 de posturi pentru infirmiere, îngrijitori și brancardieri;
- 7 posturi pentru personal tehnic, IT și administrativ.
Conducerea unității a justificat extinderea prin dezvoltarea infrastructurii medicale și introducerea unor specializări noi în ambulatoriu: chirurgie vasculară, oncologie, diabet, urologie, stomatologie și îngrijiri paliative.
Spitalul urmărește și asigurarea activității permanente în radiologie și imagistică medicală, precum și organizarea unei linii de gardă ATI.
Lipsă de personal în turele de noapte
În documentele prezentate Consiliului Local, spitalul reclamă lipsa brancardierilor, numărul insuficient de infirmiere și îngrijitori și deficitul major de personal sanitar mediu și auxiliar în turele de noapte.
Sunt invocate și pensionările, imposibilitatea redistribuirii angajaților actuali și subdimensionarea schemei față de normativele legale.
Printre consecințele menționate se află suprasolicitarea personalului, creșterea numărului de ore suplimentare, riscul instalării sindromului de burnout și o posibilă scădere a calității serviciilor medicale.
Numărul pacienților a crescut cu peste 56%
Datele spitalului arată o creștere constantă a numărului de pacienți internați, consultați sau investigați:
- 16.797 de pacienți în 2022;
- 21.198 în 2023;
- 24.153 în 2024;
- 26.317 în 2025.
Creșterea din ultimii trei ani depășește 56%.
Unitatea are nevoie de personal suplimentar și pentru laboratorul de radiologie și imagistică, inclusiv pentru utilizarea unui computer tomograf de înaltă performanță, precum și pentru laboratorul de analize și stația de neutralizare a deșeurilor medicale.
Spitalul nu înregistrează datorii
Potrivit documentelor aprobate de Consiliul Local, Spitalul Municipal Sibiu nu înregistrează datorii sau arierate și avea, la finalul trimestrului al doilea din 2026, un excedent bugetar de 3.055.406 lei.
Salariile sunt plătite din veniturile proprii obținute prin contractele încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu.




