Un nou cartier se extinde spre Pădurea Dumbrava. Locuitorii reclamă probleme cu apa, canalizarea și străzile

Știri din Județ

Publicitate
Consiliul Local Sibiu a aprobat joi extinderea intravilanului pe un teren de 29.450 de metri pătrați de pe strada Dumbrăviței. Înaintea votului, consilierul local Diana Mureșan a prezentat îngrijorările locuitorilor din Cartierul Primăverii privind presiunea apei, canalizarea și străzile care nu ar fi fost predate municipalității după dezvoltarea începută în 2010.

Un nou Plan Urbanistic Zonal pentru construirea de locuințe individuale în apropierea Pădurii Dumbrava a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Sibiu.

PUZ-ul vizează un teren privat de 29.450 de metri pătrați situat pe strada Dumbrăviței, în vecinătatea Cartierului Primăverii. Sunt permise locuințe individuale, cu un regim maxim de înălțime de subsol, parter, etaj și mansardă, precum și servicii aferente locuirii.

Înaintea votului, consilierul local USR Diana Mureșan a prezentat o adresă primită din partea locuitorilor Cartierului Primăverii.

Probleme reclamate la dezvoltarea începută în 2010

Locuitorii susțin că actualul cartier, dezvoltat în baza unui PUZ aprobat în anul 2010, se confruntă cu probleme ale rețelelor de apă și canalizare.

„Locuitorii din Cartierul Primăverii reclamă faptul că sunt probleme cu canalizarea, rețeaua de apă privată și așa mai departe. Dacă venim acum cu un nou PUZ și o nouă dezvoltare și se va lega probabil la aceeași rețea edilitară, presiunea apei va fi asigurată în continuare?”, a întrebat Diana Mureșan.

O altă problemă ridicată privește șapte străzi care, potrivit adresei locuitorilor, ar fi trebuit predate municipalității, dar care nu au fost preluate până în prezent. Aceeași situație ar exista și în cazul rețelelor edilitare.

Consilierul USR a întrebat dacă Primăria poate introduce termene clare pentru dezvoltatori, astfel încât străzile și utilitățile să fie finalizate și predate municipiului.

Primăria susține că noul PUZ conține obligații mai stricte

Reprezentantul Primăriei a declarat că noua documentație impune realizarea prioritară a rețelelor edilitare și a infrastructurii rutiere.

„Rețeaua de drumuri trebuie să fie dezvoltată prioritar înainte de eliberarea oricărei autorizații de construire”, a fost răspunsul oferit în ședință.

Potrivit Primăriei, legislația și regulile urbanistice s-au schimbat față de anul 2010, iar noile documentații conțin obligații mai stricte pentru dezvoltatori.

Documentația aprobată prevede că investitorii vor suporta costurile pentru amenajarea și modernizarea drumurilor, accesurilor, iluminatului public și extinderea rețelelor edilitare.

Aproape 4.900 de metri pătrați ar urma să devină drumuri publice

În total, 4.876,39 metri pătrați din terenul privat sunt propuși pentru cedarea către domeniul public, în vederea modernizării prelungirii străzii Dumbrăviței și realizării unor drumuri noi.

Prima etapă prevede cedarea a peste 833 de metri pătrați pentru lărgirea și modernizarea străzii Dumbrăviței. Restul terenului va fi utilizat pentru noile străzi.

Documentația mai arată că terenul nu se află în interiorul ariei naturale protejate Pădurea Dumbrava. Primăria susține că pădurea nu va fi afectată de construcțiile aprobate.

Rămâne însă problema ridicată de locuitorii actualului cartier: ce se întâmplă cu străzile și rețelele realizate în baza PUZ-ului din 2010, care nu ar fi fost încă predate municipalității.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

APĂ CANAL SIBIU SA angajează Inginer