Târgul Obor din Sibiu a adunat din nou numeroși vânzători și meșteșugari din toate colțurile țării, pregătiți să le ofere sibienilor o gamă extrem de variată de produse, la prețuri pentru toate buzunarele. Zona de vechituri și meșteșuguri s-a dovedit a fi punctul de atracție al zilei, unde pasionații de obiecte vechi, obiecte din lemn sau unelte tradiționale au putut găsi aproape orice.


Meșteșugul cazanelor din cupru: O lună de muncă pentru o singură piesă!
Printre meșterii prezenți la târg l-am întâlnit pe Mihai Gheorghiță, sosit alături de soția sa pentru a-și expune cazanele din cupru lucrate manual, alături de prelate de protecție. Cu o experiență dobândită de la vârsta fragedă de 15 ani, meșterul făurește cazane de țuică de orice dimensiune. La el la tarabă am găsit și un cazan în valore de 18.000 de lei, realizat printr-o procedură de destul de grea prin a lovi cu un ciocan materialul cazanului.
„O lună de zile durează până finalizăm un cazan de dimensiunea aceasta. Mă dor mâinile, este o muncă grea.”, ne-a povestit meșterul

Deși vânzările merg mai anevoios în această perioadă din cauza bugetelor restrânse ale cumpărătorilor, meșterul Gheorghiță rămâne optimist și continuă să vină lună de lună la târg pentru a-și prezenta produsele. Pentru cei care doresc să cumpere de la meșteșugarul Mihai Ghorghiță, acesta realizează și cazane la diferite dimensiuni prin comandă la numărul de telefon 0742365888.

Din inima Harghitei la Sibiu!
În târg l-am găsit și pe Simeny Ferencz, meșter sosit din satul Corund, județul Harghita, venit tot împreună cu soția. Meșterul a adus o colecție bogată de obiecte din lemn destinate uzului casnic, dar și articole pentru decor, toate realizate de el și familia sa.
„Am adus lucruri din lemn, tot ce se poate folosi în gospodărie, nu doar de design. Avem linguri din fag și nuc, spatule din cireș, dar și moare de sare adusă de la Praid.”, ne-a explicat Simeny Ferencz
Pe taraba sa, sibienii au putut găsi covate tradiționale folosite pe vremuri la frământat pâinea, moriști de vânt realizate de către cumnatul său, cutii pentru pâine, coșuri împletite din nuiele pentru piață sau lemne, precum și mânere sau piese prelucrate la strung. Deși ziua a fost mai liniștită din punct de vedere al vânzărilor, meșterul rămâne optimist datorită clienților fideli care revin la standul său.

De la cărți și jucării la piese auto și haine la doar 5 lei!
Pe lângă standurile meșteșugărești, sectorul produselor a oferit o diversitate uriașă de marfă, unde vânătorii de ocazii au putut descoperi obiecte la prețuri accesibile, cum ar fi biciclete la doar 100 de lei și haine la doar 5 lei, pantofi eleganți din piele pentru bărbați la prețuri de 100 lei sau 180 lei, cărți pentru copii, romane contemporane și ghiduri sau dicționare de limba engleză.

Acolo am găsit și tarabe pline cu mașinuțe la prețuri de 8 lei, figurine cu supereroi, păpuși și jucării din pluș pentru cei mici, seturi de jante din aliaj și anvelope de diverse dimensiuni, boxe de mari dimensiuni, amplificatoare și sisteme stereo, dovleci decorativi multicolori de diverse forme și mărimi, covoare, grătare din fontă, scutere, coane de cerb, vase ceramice, obiecte de mobilier, DVD-uri, jocuri și unelte vechi de gospodărie.























