Peste 14.000 de copii din județele Sibiu, Cluj, Alba și Bistrița-Năsăud beneficiază de sprijin alimentar prin rețeaua Băncii Regionale pentru Alimente Cluj. În județul Sibiu există inclusiv un sistem prin care copiii primesc mâncare după cursuri, cu condiția să fi fost prezenți la școală.
Începerea noului an școlar readuce în atenție situația copiilor din familiile vulnerabile, pentru care cheltuielile cu rechizitele, hainele, încălțămintea sau transportul se adaugă dificultăților legate de asigurarea hranei zilnice.
Potrivit datelor transmise de Banca Regională pentru Alimente Cluj, prin organizațiile partenere sunt sprijiniți în prezent 14.281 de copii cu vârste între 0 și 18 ani din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.
„Începutul școlii este o perioadă importantă pentru orice familie, dar pentru cele care au dificultăți financiare înseamnă și o presiune suplimentară. Rechizitele, hainele, încălțămintea și transportul sunt cheltuieli care se adaugă celor de zi cu zi. Atunci când o parte din nevoia de hrană este acoperită, familia poate folosi resursele rămase pentru celelalte lucruri importante pentru copil”, afirmă Andreea Bobiș, președinta Băncii Regionale pentru Alimente Cluj.
În Sibiu, unii copii primesc masa după școală
Un exemplu prezentat de organizație vine din județul Sibiu. Asociația Feed and Change are o cantină socială amplasată chiar vizavi de școală, iar copiii primesc după terminarea cursurilor un pachet cu mâncare caldă.
Pentru a beneficia de hrană, copiii trebuie însă să fie prezenți la școală. În acest fel, sprijinul alimentar devine și un instrument prin care este încurajată participarea la cursuri.
Banca Regională pentru Alimente Cluj arată că unele dintre organizațiile partenere folosesc acest model tocmai pentru a-i atrage și menține pe copii în mediul educațional. Copiii pot ajunge inițial la centre pentru mâncare, dar găsesc acolo și condiții pentru studiu, sprijin educațional, căldură și un mediu mai potrivit decât cel pe care îl au uneori acasă.
Alimentele ajung prin centre de zi, centre rezidențiale și organizații sociale
La nivelul celor patru județe, alimentele destinate copiilor sunt distribuite prin 13 centre de zi, 11 centre rezidențiale și două școli private, centre after-school sau centre educaționale.
La acestea se adaugă cantine sociale, servicii de voluntariat educațional și servicii de asistență comunitară, care sprijină mai multe categorii de beneficiari, inclusiv copii.
Printre produsele de care este nevoie constant se numără lactatele, brânzeturile, ouăle, carnea, fructele și legumele, dar și alimentele neperisabile folosite pentru pregătirea meselor.
Banca pentru Alimente solicită companiilor care au surplusuri alimentare să anunțe cât mai devreme disponibilitatea produselor, pentru ca acestea să poată fi preluate și redistribuite în condiții corespunzătoare.
Aproape o treime dintre românii din gospodăriile cu copii sunt expuși riscului de sărăcie
Problema este amplificată de nivelul ridicat al sărăciei în rândul familiilor cu copii. Conform datelor prezentate de Banca Regională pentru Alimente Cluj, în 2024, 33,8% dintre copiii din România cu vârsta sub 18 ani erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 24,2% la nivelul Uniunii Europene.
Pentru anul 2025, ponderea persoanelor din gospodăriile românești cu copii aflați în întreținere expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială era de 29,4%, România situându-se pe locul al doilea în Uniunea Europeană la acest indicator.
Banca Regională pentru Alimente Cluj face parte din Federația Băncilor pentru Alimente din România și deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu, recuperând surplusurile alimentare și redistribuindu-le prin organizațiile nonprofit partenere către persoanele aflate în nevoie.




