Inspectoratul General pentru Imigrări va desfășura, în perioada 12–16 octombrie 2026, o campanie națională de informare destinată angajatorilor care au cetățeni străini încadrați în muncă, dar și străinilor care vor să lucreze legal în România.
Campania va fi organizată de polițiștii de imigrări împreună cu inspectoratele teritoriale de muncă.
Condițiile pentru munca legală în România
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, acțiunile vor avea ca obiectiv explicarea condițiilor în care cetățenii străini pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României. Instituțiile vor prezenta regulile aplicabile atât angajatorilor, cât și angajaților.
În cadrul campaniei vor fi explicate inclusiv drepturile și obligațiile celor două părți, astfel încât angajatorii și lucrătorii străini să cunoască responsabilitățile pe care le au pe piața muncii.
Inspectoratul General pentru Imigrări arată că scopul acțiunii este ca persoanele vizate să știe „la ce are dreptul, ce responsabilități are și cum se poate munci legal și fără probleme”.
Campania se va desfășura la nivel național între 12 și 16 octombrie.





