Copii și tineri cu și fără dizabilități vor urca sâmbătă, 26 septembrie, pe scena Sălii Thalia din Sibiu, la cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Star pentru o zi!”. Intrarea este gratuită, însă locurile sunt limitate și trebuie rezervate în prealabil.
Evenimentul organizat de Asociația Împreună pentru Ștefan va începe la ora 16:30, accesul publicului în sală fiind permis de la ora 16:00. Spectacolul reprezintă momentul final al proiectului „Star pentru o zi!”, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității 2026.
Ediția din acest an are tema „O incursiune în trecut” și reunește teatrul, muzica, dansul și creația vestimentară. Aproximativ 30 de copii și tineri vor urca pe scenă după o vară în care au participat la repetiții și ateliere alături de coordonatori, părinți și voluntari.
De la „Dl. Goe” la recital de nai
Programul include o adaptare a schiței „Dl. Goe” de I.L. Caragiale, pregătită în cadrul atelierului de teatru, dar și momente muzicale susținute de elevii Studioului de Canto „Domy Music Star”.
Publicul va putea urmări și momente de dans, precum și o prezentare de modă inspirată de eleganța anilor ’20–’30, realizată de beneficiarii proiectului în cadrul atelierului de creație.
Invitații speciali sunt Sara Hanț, care va susține un recital muzical, și Radu Nechifor, care va încheia spectacolul cu un recital la nai.
„«Star Pentru o Zi!» a crescut, în cele patru ediții, împreună cu copiii, familiile și oamenii care ne sunt alături. Spectacolul din 26 septembrie este punctul în care se întâlnesc toate lucrurile construite în această vară: repetițiile, atelierele, ideile și timpul petrecut împreună. Ne bucurăm că putem aduce din nou această experiență pe scena Sălii Thalia și le mulțumim Primăriei Municipiului Sibiu și tuturor partenerilor care au făcut posibilă această ediție”, a declarat Emilia Vitan, președinta Asociației Împreună pentru Ștefan.
Intrarea este gratuită, dar locurile trebuie rezervate
Spectacolul are loc sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Sala Thalia din Sibiu. Intrarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat.
Rezervarea se face prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori: https://docs.google





