Criza politică din România se plătește în lei mai slabi, în putere de cumpărare pierdută și în firme care ajung să se întrebe dacă mai merită să deschidă ușa dimineața. La București se negociază încă o nominalizare de premier. În economia reală, răbdarea și banii se termină.
Guvernul Mureșan nu a trecut de Parlament. A obținut 182 de voturi, din cele 233 necesare. Este al doilea cabinet respins la vot după demiterea Guvernului Bolojan. Între timp, am avut trei propuneri de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan. Urmează a patra.
Președintele Nicușor Dan a anunțat consultări cu partidele pentru luni, 5 octombrie, și o nouă desemnare în aceeași după-amiază. Exact în ziua în care se împlinesc cinci luni de la demiterea Guvernului Bolojan. Cinci luni în care sistemul politic nu a reușit să producă o majoritate pentru un guvern cu puteri depline.
Pentru politicieni, acestea sunt etape de negociere. Pentru un antreprenor, cinci luni înseamnă cinci scadențe la salarii, chirii, rate și taxe. Furnizorii nu acceptă drept plată promisiunea că luni mai are loc o rundă de consultări.
Firmele nu mai au răbdarea partidelor
Am discutat în ultimele luni cu mulți oameni de afaceri din Sibiu, dar și din țară. Din aceste discuții apare un lucru care ar trebui să-i scoată pe politicieni din confortul declarațiilor: sunt firme care se închid și firme ai căror proprietari se gândesc serios să închidă, pentru că nu mai fac față taxelor și presiunii economice.
Nu pretind că aceste discuții reprezintă un sondaj național. Dar nici nu le putem trata ca pe simple nemulțumiri ale unor patroni. Când oameni din locuri și domenii diferite vorbesc despre aceeași dificultate, merită să-i ascultăm înainte să ajungă la Registrul Comerțului.
Datele publicate pentru primele opt luni ale anului indică 37.227 de dizolvări de firme, cu 2,92% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. Dizolvarea nu este sinonimă cu falimentul, iar statistica nu ne spune că toate aceste firme au ajuns aici din cauza taxelor sau a crizei politice. Ar fi incorect să susținem asta.
Dar o firmă care închide înseamnă mai mult decât un dosar. Poate însemna venituri pierdute pentru o familie, comenzi mai puține pentru furnizori și locuri de muncă dispărute. Iar statul, atât de preocupat să încaseze, pierde și el un contribuabil.
Aici este contradicția unei politici fiscale care privește firma numai ca pe o sursă de bani: poți cere mai mult până când omul nu mai are de unde să plătească. După aceea, nu mai încasezi nici cât încasai înainte.
Salariul crește pe hârtie, cumpărăturile se reduc
În august, rata anuală a inflației a fost de 6,2%. Prețurile erau cu 4,6% peste nivelul din decembrie 2025, iar serviciile se scumpiseră cu 11,28% față de august anul trecut.
Scăderea ratei inflației nu înseamnă că viața s-a ieftinit. Înseamnă că prețurile cresc mai lent. Scumpirile deja suportate rămân în facturi.
În iulie, indicele câștigului salarial real a fost de 97,5% față de iulie 2025. Tradus din limbaj statistic: puterea de cumpărare a salariului mediu a scăzut cu aproximativ 2,5%, deși salariul nominal a crescut.
Această diferență o simte și comerciantul. Volumul vânzărilor cu amănuntul a scăzut cu 5,7% în primele șapte luni ale anului față de aceeași perioadă din 2025. Oamenii cumpără mai puțin.
Când clientului îi rămân mai puțini bani după cheltuielile obligatorii, renunță la ce poate amâna. Pentru el este o măsură de protecție. Pentru firma de la care nu mai cumpără este o încasare pierdută. Cheltuielile acelei firme continuă însă să vină.
Leul slab și miliardele care ies din rezerve
La 1 octombrie, euro era cotat la 5,2777 lei. În acea zi a scăzut foarte puțin față de ședința precedentă, dar nivelul cursului rămâne relevant pentru cei care încasează în lei și au obligații în euro.
O chirie sau o rată exprimată în euro poate cere mai mulți lei fără ca spațiul închiriat ori bunul cumpărat să se fi schimbat cu ceva. Pentru importatori, deprecierea poate majora costurile, iar o parte din presiune poate ajunge mai departe în prețuri. Exportatorii pot avea avantaje, însă acestea depind și de costurile lor în valută. Economia nu reacționează uniform.
La sfârșitul lui septembrie, rezervele valutare ale BNR erau de 60,060 miliarde de euro, față de 64,865 miliarde la sfârșitul lui august. O scădere de 4,805 miliarde într-o lună. Sunt rezerve valutare, nu rezerve bugetare. Iar explicațiile publicate includ plăți de rate și dobânzi la datoria publică în valută, de aproximativ 2,684 miliarde de euro, precum și alte fluxuri. Nu putem afirma că întreaga diferență a fost consumată pentru apărarea leului.
Putem însă cere responsabilitate politică într-un asemenea context. România are obligații financiare mari. Încrederea contează. Un blocaj prelungit adaugă incertitudine unei economii care are deja suficiente probleme.
Sibiul nu trăiește numai din fotografii cu turiști
În primele șapte luni ale anului, sosirile turiștilor în structurile de cazare din România au scăzut cu 1,6%, iar înnoptările cu 3,1%. Iulie a adus o revenire față de aceeași lună din 2025, dar bilanțul perioadei a rămas negativ. Acestea sunt date naționale; nu le putem transforma automat în procente pentru Sibiu.
Pentru un județ în care turismul susține pensiuni, hoteluri, restaurante, transportatori și producători locali, slăbirea cererii este însă o problemă serioasă. Un turist care își reduce sejurul sau cheltuielile lasă mai puțini bani în mai multe afaceri.
Putem avea evenimente bune și un oraș atractiv. Tot trebuie să existe oameni care își permit să vină și să cheltuiască.
Iar incertitudinea mai produce un efect: amânarea. Antreprenorul amână o investiție, o angajare sau extinderea unei afaceri până află ce taxe va avea și ce reguli vor urma. Nu orice amânare devine închidere. Dar nici economia nu poate crește la nesfârșit din proiecte puse în așteptare.
Cine își asumă cele cinci luni?
Nu toate dificultățile economice au început odată cu demiterea Guvernului Bolojan. România avea dezechilibre bugetare, probleme structurale și presiuni externe. Criza politică nu explică fiecare scumpire și fiecare firmă închisă.
Dar tocmai aceste vulnerabilități făceau necesară o soluție de guvernare. Prelungirea blocajului este o alegere politică ale cărei costuri ajung la oameni.
PSD și AUR au contribuit la demiterea Guvernului Bolojan. Au avut o majoritate pentru a-l da jos. După aproape cinci luni, țara încă așteaptă o majoritate care să învestească alt guvern. Această responsabilitate nu dispare prin declarații despre grija față de populație.
Nici președintele Nicușor Dan nu poate considera încă o nominalizare drept o rezolvare. A patra propunere trebuie să vină cu perspectiva reală a unei majorități. Altfel, vom avea încă un nume și aceeași factură.
Oamenii de afaceri cu care am vorbit nu cer minuni. Cer să poată face un calcul pentru lunile următoare. Să știe dacă își pot păstra angajații, dacă mai pot investi și dacă munca lor mai lasă ceva după plata obligațiilor.
Luni, politicienii se vor așeza din nou la masa consultărilor. Tot luni, firmele vor avea de plătit, iar oamenii vor merge la cumpărături cu banii pe care îi mai au.
Politicienii își pot permite încă o rundă de negocieri. O firmă rămasă fără bani nu își poate permite încă o lună.
