Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 661 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere, depuse de cetățeni străini aflați în România.
Solicitările, analizate conform legislației în vigoare
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, cererile au fost analizate în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În același interval, după verificarea îndeplinirii condițiilor legale, polițiștii de imigrări au emis 886 de permise de ședere, atât pentru ședere temporară, cât și pentru ședere pe termen lung.
Activități pentru reglementarea șederii străinilor în România
Reprezentanții IGI precizează că aceste activități fac parte din demersurile curente pentru reglementarea și integrarea legală a cetățenilor străini pe teritoriul României, cu respectarea cadrului legislativ în vigoare.





