În urmă cu zece ani, un regizor bucureștean se muta într-un sat de agricultori pentru a înțelege de ce oamenii care produc cantități uriașe de legume nu reușesc să trăiască decent din munca lor. A cultivat pământul, a investit bani, a muncit alături de țărani și a descoperit un sistem economic aproape absurd. Acum, Șerban Georgescu se întoarce la Lungulețu pentru a afla ce s-a schimbat. Răspunsul nu este deloc încurajator. „Varză, cartofi și alți demoni. După 10 ani” va putea fi văzut la Astra Film Festival Sibiu, iar regizorul va participa la întâlnirea cu publicul din 19 octombrie.
România are pământ roditor, agricultori care muncesc din zori până seara și localități în care producția de legume este impresionantă. Și totuși, la sfârșitul sezonului, mulți dintre cei care produc hrana ajung să câștige mai puțin decât intermediarii care o comercializează.
Este contradicția de la care a pornit, în 2015, regizorul Șerban Georgescu.
A descoperit în comuna Lungulețu, din județul Dâmbovița, un loc în care aproximativ o mie de agricultori produceau anual cantități uriașe de varză și cartofi, dar întâmpinau dificultăți în valorificarea recoltelor.
Uneori, prețul oferit era atât de mic încât cultivatorii preferau să distrugă o parte din producție.
Din această realitate s-a născut documentarul „Varză, cartofi și alți demoni”, lansat în 2016.
Zece ani mai târziu, regizorul revine în aceeași comunitate. Nu pentru a reface primul film, ci pentru a pune o întrebare mult mai incomodă: după un deceniu în care România a avut acces la finanțări europene, tehnologii agricole și programe de dezvoltare rurală, de ce continuă agricultorii să se confrunte cu aceleași dificultăți?
Un regizor care a lăsat camera de filmat pentru sapă și tractor
Primul documentar a avut un punct de plecare neobișnuit.
Șerban Georgescu nu s-a mulțumit să intervieveze agricultorii și să-i filmeze lucrând. A decis să devină el însuși agricultor pentru un an.
A luat în arendă aproximativ un hectar de pământ, a investit în cultivarea lui și a încercat să vândă recolta obținută.
Experimentul a scos la iveală o realitate pe care statisticile agricole o explică doar parțial.
Problema nu era neapărat lipsa muncii, a utilajelor sau a producției.
Problema era sistemul prin care produsele ajungeau de pe câmp la cumpărător.
Într-o localitate în care aproape toată lumea cultivă aceleași legume, oferta poate depăși cu mult cererea imediată. Fără suficiente posibilități de depozitare, procesare și negociere colectivă, agricultorii ajung să concureze între ei prin prețuri tot mai mici.
Cine nu vinde astăzi riscă să piardă mâine întreaga recoltă.
Filmul din 2016 a prezentat acest mecanism cu mult umor și autoironie. Regizorul nu s-a poziționat deasupra celor pe care îi filma, ci a acceptat să treacă prin aceleași dificultăți.
A muncit, a investit și a pierdut bani.
Rezultatul a fost un documentar care a circulat în festivaluri internaționale, inclusiv la DOK Leipzig, și a obținut premiul pentru cel mai bun documentar la Premiile UCIN din 2017.
Zece ani mai târziu, întrebările sunt aproape aceleași
În continuarea realizată în 2025, Șerban Georgescu revine la oamenii pe care îi cunoscuse în timpul primului experiment.
Îi întâlnește din nou pe agricultori și încearcă să afle dacă lucrurile s-au schimbat.
Recoltele sunt în continuare bogate. Utilajele există. Oamenii știu să lucreze pământul.
Dar nesiguranța economică persistă.
Această revenire este principala miză a documentarului.
În cinematografia documentară, timpul poate deveni un instrument de investigație. Când revii după zece ani în același loc și regăsești problemele pe care le-ai documentat anterior, nu mai poți vorbi doar despre o situație conjuncturală.
Începi să discuți despre un mecanism economic care se reproduce de la un sezon la altul.
O recoltă proastă poate ruina un agricultor. Dar, în anumite condiții, și o recoltă foarte bună poate produce același rezultat, dacă oferta mare prăbușește prețurile.
Aceasta este una dintre cele mai greu de acceptat contradicții ale agriculturii românești.
Și una dintre cele mai importante întrebări pe care filmul le adresează spectatorului.
Umorul, cea mai eficientă armă împotriva absurdului
Șerban Georgescu nu construiește povestea sub forma unei lecții despre economia agricolă.
Abordarea sa mizează pe umor, autoironie și întâlnirea directă cu oamenii.
Este aceeași formulă care a făcut primul documentar accesibil inclusiv publicului care nu avea nicio legătură cu agricultura.
Iar aici se află și unul dintre avantajele acestei continuări.
Filmele despre sărăcie rurală riscă uneori să transforme oamenii în simple victime. Agricultorii devin personaje care trebuie compătimite, iar spectatorul pleacă din sală cu impresia că a asistat la încă o poveste tristă din România.
Perspectiva lui Georgescu propune altceva.
Oamenii din Lungulețu au experiență, personalitate, umor și opinii proprii. Pot fi încăpățânați, neîncrezători, solidari sau individualiști. Nu sunt personaje construite pentru a ilustra o teză economică.
Tocmai această complexitate face povestea credibilă.
În același timp, umorul nu elimină gravitatea problemei.
Dimpotrivă. Uneori, o situație în care oameni care muncesc enorm ajung să vândă sub costul producției este atât de absurdă încât ironia devine cea mai eficientă formă de critică.
Cine câștigă, de fapt, din munca agricultorului?
Documentarul redeschide o întrebare pe care fiecare cumpărător ar trebui să și-o pună atunci când intră într-un supermarket sau într-o piață.
Cât din prețul plătit pentru un kilogram de cartofi sau de varză ajunge efectiv la omul care le-a cultivat?
Între agricultor și consumator există transport, depozitare, distribuție și comercializare. Toate implică cheltuieli și servicii reale.
Problema apare atunci când producătorul are o putere de negociere atât de mică încât ajunge să suporte aproape singur riscul economic al întregului lanț.
Dacă vremea este nefavorabilă, pierde agricultorul. Dacă recolta este prea mare și prețul scade, tot agricultorul pierde.
În asemenea condiții, investițiile în utilaje și productivitate nu garantează automat un venit mai bun.
Iar faptul că această problemă revine după un deceniu ridică întrebări și despre eficiența politicilor agricole, despre asocierea producătorilor și despre capacitatea instituțiilor de a susține dezvoltarea unor mecanisme comerciale mai avantajoase pentru micii fermieri.
Filmul nu promite să ofere toate răspunsurile.
Dar are meritul de a readuce aceste întrebări în atenția publicului.
O poveste care ar trebui să intereseze și agricultorii din județul Sibiu
Lungulețu se află în județul Dâmbovița, dar problemele puse în discuție nu sunt exclusiv ale agricultorilor de acolo.
Și în județul Sibiu există comunități în care agricultura și creșterea animalelor reprezintă activități economice importante.
De la cultivatorii de legume până la producătorii de lapte și carne, numeroase exploatații agricole mici depind de prețurile oferite de cumpărători, de accesul la piețe și de posibilitatea valorificării produselor fără un număr mare de intermediari.
Discuția este actuală inclusiv pentru consumatorii sibieni.
În timp ce cumpărătorii reclamă prețurile tot mai mari ale alimentelor, agricultorii atrag frecvent atenția că sumele primite de ei nu cresc în aceeași măsură.
Cele două realități pot exista simultan.
Prețul mare de la raft nu înseamnă automat profit mare pentru producător.
De aceea, documentarul lui Șerban Georgescu poate fi urmărit și ca o invitație la o discuție despre agricultura județului Sibiu: cât de eficient reușesc producătorii locali să-și valorifice marfa și ce soluții economice ar putea îmbunătăți situația?
Poate un film documentar să schimbe ceva?
Există o întrebare suplimentară în această continuare: ce efect a avut primul documentar?
Regizorul revine după zece ani și pentru a observa dacă expunerea publică a problemelor agricultorilor a influențat în vreun fel comunitatea.
Este o întrebare relevantă și pentru jurnalism.
Publicarea unei investigații, realizarea unui reportaj sau lansarea unui documentar pot aduce o problemă în atenția publicului. Pot genera dezbateri și reacții instituționale.
Dar atenția publică nu produce automat schimbări.
Iar atunci când o problemă persistă după zece ani, întrebarea nu mai este doar dacă oamenii au fost informați, ci și cine avea responsabilitatea de a interveni.
Din această perspectivă, „Varză, cartofi și alți demoni. După 10 ani” poate fi citit și ca o reflecție asupra limitelor filmului documentar.
Camera poate arăta o realitate. Nu o poate modifica singură.
Două proiecții la Sibiu. Regizorul vine să discute cu publicul
„Varză, cartofi și alți demoni. După 10 ani” este o producție românească din 2025, cu o durată de 80 de minute, inclusă în Competiția România a Astra Film Festival 2026.
La Sibiu sunt programate două proiecții.
Luni, 19 octombrie, ora 18:00 – Astra Film Cinema.
Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Șerban Georgescu, moderată de Ciprian Ciocan.
Miercuri, 21 octombrie, ora 14:00 – Astra Film Cinema.
Pentru publicul interesat de agricultura românească, economie rurală și problemele producătorilor locali, filmul reprezintă una dintre recomandările ediției din acest an.
Iar pentru cei care au văzut documentarul original, întâlnirea cu aceiași oameni după un deceniu poate fi chiar mai interesantă decât povestea inițială.
Pentru că întrebarea de la care pleacă filmul este simplă, dar răspunsul rămâne greu de acceptat.
Cum este posibil ca oamenii care produc hrana unei țări să nu poată trăi decent din munca lor?
Bilete:
19 octombrie, ora 18:00 – Astra Film Cinema, proiecție urmată de Q&A:
https://astrafilm.ro/tickets/varza-cartofi-si-alti-demoni-dupa-10-ani-1229647?screening=314946
21 octombrie, ora 14:00 – Astra Film Cinema:
https://astrafilm.ro/tickets/varza-cartofi-si-alti-demoni-dupa-10-ani-1229647?screening=315061
