EXCLUSIV: Laurențiu Ghiță duce zile de teroare în spatele gratiilor: „Nu mă simt în siguranță deloc. S-au trimis vorbe să ne facă felul”

Știri din Județ

Publicitate
Inculpatul Laurențiu Ghiță, judecat în dosarul jafului urmat de moartea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, ne-a oferit noi declarații despre penitenciarul unde este închis și condițiile de trai pe care le are acolo. Mărturia sa vine după ce a primit sancțiuni severe din partea Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud.


Potrivit informațiilor publicate pe Alba24 în data de 11 octombrie, Laurențiu Ghiță a fost sancționat de conducerea Penitenciarului Aiud cu ridicarea dreptului la vizite timp de două luni, după ce la începutul lunii martie a acordat un interviu telefonic difuzat în cadrul unei emisiuni de știri a postului Kanal D, urmat de un alt reportaj pe un site de știri. Sacțiunea a fost dată pentru că în lista de numere dată de către inculpat nu existau numerele jurnaliștilor vorbind cu ei prin intermediul familiei prin confernță audio. Deși inculpatul a contestat în instanță măsura disciplinară, pe 28 septembrie, Judecătoria Aiud a respins cererea de desființare a sancțiunii, menținând decizia conducerii închisorii.


„Dacă mai vorbiți cu presa, vă mutăm în camere în care nici animalele nu trăiesc”


În discuția purtată cu Laurențiu Ghiță, acesta ne-a declarat că restricționarea drepturilor sale reprezintă un abuz continuat și un mijloc de intimidare directă pentru a-l reduce la tăcere.

Publicitate


„Ei au făcut abuz de nouă luni de zile, mă țin cu drepturile tăiate… Ei fac ce vor aici cu noi și nu interesează pe nimeni. Ne-au făcut două rapoarte abuzive. Noi am vorbit cu presa atunci, la început, și ne-a amenințat, ne-a șantajat într-un fel, că dacă o să mai vorbim cu presa o să ne facă rapoarte. Ne-au zis <<Dacă o să mai vorbiți cu presa, o să aveți viață grea pe aici, o să vă mutăm în camere în care nici animalele nu trăiesc acolo, o să aveți de suferit aici în penitenciar>>.”

Publicitate

„S-au trimis vorbe să ne facă felul”


Întrebat direct dacă se simte protejat în locul în care își execută detenția preventivă, Laurențiu Ghiță ne-a mărturisit că trăiește într-o stare permanentă de alertă și că se teme pentru viața sa.


„Nu mă simț în siguranță deloc. Oricum, mi s-au trimis niște vorbe din partea lui Viliginschi acum un an și ceva. Cineva este aici care este plătit de ea sau de cineva din partea ei care vrea să ne facă felul. Practic, n-am nici protecție, dar am fost atent și sunt atent. Aici avem doar 2-3 ore de aer și restul numai în cameră, condiții inumane. Eu am un acord făcut cu statul britanic prin care m-au extrădat atunci și am fost de acord. Acordul zicea să mă aducă în condiții standard și ei m-au adus în condiții în care nici nu vă închipuiți ce avem aici.”


Pe lângă situația din închisoare, Laurențiu Ghiță ne-a oferit informații și despre modul în care instanțele au gestionat dosarul penal, acuzând că probe esențiale au fost înlăturate intenționat.


„Tot ce am încercat noi să demascăm, să scoatem adevărul la suprafață, inclusiv probele care erau la dosar, covorul ăla și cu perna, au dispărut! Numai în România se poate așa ceva. Probele care o incriminiau pe Adriana Vigilinchi au dispărut de la dosar. Cine știe și cunoaște își dă seama de la distanță că este făcut totul. Când a venit fata lui Adrian Kreiner, eu am întrebat-o în instanță pe cine suspectează, amintindu-i că eu personal i-am luat cuțitul și telefonul din mână să nu se rănească și am asigurat-o că am venit doar pentru bani. Fata a spus clar <<Eu o suspectez pe Adriana Vigilinschi și aș spune mai multe, dar îmi este frică ca atunci când ies să nu pună pe cineva să-mi facă rău>>.”

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri