La mai puțin de o lună după prăbușirea regimului comunist, în 15 ianuarie 1990, în paginile ziarului Telegraful Român a apărut primul articol de presă dedicat părintelui Arsenie Boca, semnat de pr. prof. Teodor Bodogae. Textul, intitulat „În amintirea părintelui Arsenie”, reprezintă astăzi un document istoric de o valoare aparte: este prima evocare publică, liberă de cenzură, a vieții și personalității unuia dintre cei mai iubiți duhovnici ai secolului XX.

Publicat pe pagina 4 a ziarului, articolul oferă nu doar o amintire personală, ci și o primă repunere în drepturi a unui nume care vreme de decenii fusese marginalizat și interzis. Preotul profesor Teodor Bodogae a fost coleg de bancă la Teologie în Sibiu cu părintele Arsenie.

Un final încărcat de sens în decembrie 1989

Pr. Teodor Bodogae leagă încă din prima frază moartea părintelui Arsenie de contextul dramatic al Revoluției:
„Erau zile geroase cele de la începutul lui decembrie ’89, când ne-a părăsit fostul stareţ al mănăstirilor Sâmbăta şi apoi Prislopul” .

El observă o semnificație simbolică, aproape profetică, în faptul că trecerea sa la Domnul s-a petrecut chiar în preajma momentului în care poporul român își redobândea libertatea:
„Jertfele eroicului nostru popor au încălzit inimile tuturor… însă şi plecarea dintre noi a părintelui Arsenie îşi are o semnificaţie a ei.”

Articolul face o paralelă între suferințele poporului român și suferințele părintelui Arsenie, persecutat și hărțuit ani de zile:
„Arestările şi deportările… dar mai ales viaţa de hărţuială necontenită prin care a trecut… fac parte din acelaşi plan de slăbire a credinţei creştine” .

Portretul tânărului Zian Boca, coleg de bancă la Teologie

Pr. Bodogae îl evocă pe Arsenie cu delicatețe și respect, dezvăluind detalii biografice rare, cu valoare istorică:

• „Cu toate că am şezut alături, pe aceeaşi bancă, vreme de patru ani… totuşi n-am ajuns să-i pot cunoaşte toate adâncurile sufletului.”
• „Nu s-a prea bucurat în tinereţe de căldura unei vieţi familiale… fire puţin sociabilă, retrasă, introvertită.”
• „N e-a impresionat tăria de voinţă cu care răbda frigul… renunţând la porţia de carne din institut.”

Articolul vorbește și despre pasiunile părintelui Arsenie din anii de formare: psihologie și grafologie. Dar și despre talentul său în muzică: „interpreta la flaut compoziţii destul de pretenţioase”. Însă pune accentul pe artele plastice, care au marcat tinerețea părintelui Arsenie: „a iubit de mic desenul, sculptura şi mai ales pictura”

Un artist desăvârșit, format de profesorul Costin Petrescu

Articolul din 1990 oferă una dintre cele mai timpurii referințe publice la pregătirea artistică a părintelui Arsenie:

„Fostul mitropolit Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti… profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei de la Ateneul Român despre Mihai Viteazul.”

Este menționată și capodopera de la Drăgănescu, încă neatinsă de valul de pelerinaj de după anii ’90:

„A sesizat, în linii şi culori, adevăruri vii şi luminoase ale vieţii harice… puţine s-au realizat la noi.”

Contribuția la mișcarea duhovnicească de la Sâmbăta

Un alt merit subliniat de autor este implicarea părintelui Arsenie în mișcarea de reînnoire spirituală de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus:

„Părintele Arsenie şi-a adus o contribuţie deosebită… prin depistarea patimilor omenești și vindecarea lor prin lucrarea de înduhovnicire creștină.”

Chiar dacă părintele Bodogae menționează că în metodologia acestei mișcări „au mai rămas destule aspecte de îndreptat”, textul are o notă clară de apreciere și recunoaștere.

Un final de articol simplu și luminos

Articolul se încheie cu o frază care, în ianuarie 1990, suna ca o restituire morală:

„Pentru toată strădania de bine, Dumnezeu să-l odihnească cu aleșii Săi!”

Importanța acestui articol astăzi

Textul lui Teodor Bodogae reprezintă prima apariție publică după 1989 despre părintele Arsenie. Este un document de memorie, scris de un coleg de generație, care aduce o mărturie nealterată, sobră, lipsită de mitizări ulterioare. Articolul reprezintă un reper în istoria receptării postdecembriste a părintelui Arsenie Boca.

Într-o perioadă în care presa abia își recăpăta libertatea, acest articol a deschis drumul recuperării publice a unei figuri care avea să devină simbolul renașterii duhovnicești a românilor.