Într-o zi toridă de vară, în jurul prânzului, am ajuns la mult-lăudatele Lacuri de la Ocna Sibiului, cu speranța unei experiențe de relaxare și răsfăț în apele sărate cunoscute pentru beneficiile lor terapeutice. Dar realitatea din teren s-a dovedit, încă de la început, mai degrabă o lecție de răbdare și adaptare decât o oază de odihnă.

Căutare cu peripeții: un șezlong la umbră

Ajunși acolo în ora amiezii, am fost întâmpinați de un peisaj… foarte populat. Am început o adevărată aventură în căutarea unui șezlong, ideal la umbră, dar după 30 de minute de căutat fără succes, am realizat că nici la soare nu mai era vreo șansă. Nici vorbă de loc pe jos pentru un prosop, totul era ocupat. Lipsa de sezlonguri suplimentare era evidentă, de parcă nimeni nu s-ar fi gândit că într-o zi caniculară de vară, numărul vizitatorilor ar putea depăși capacitatea existentă. Ocuparea unui șezlong era de tipul legea junglei, primul venit, primul servit…

Norocoșii și-au găsit locuri cât de cât decente, iar ceilalți s-au retras în zone de coastă, sub puținii copaci existenți, încercând să se protejeze cumva de soarele arzător. După multă plimbare și oboseală, am prins la limită un loc pe un mic deal, la umbra parțială a unui copăcel firav, o comoară în peisajul suprapopulat.

Discuții la bar și… autoservire la nămol

Înainte de a ne instala, am încercat varianta șezlongurilor de la zona barului, disponibile contra cost la un preț de 10 lei. Barmanul ne-a informat că nu mai are nimic disponibil și ne-a direcționat către „șezlongurile” (mai mult un schelet din lemn) gratuite, dar fără umbrele. Cu alte cuvinte, o alegere între lemn încins sau prosop pe pietriș.

Distracția a continuat la lacul cu nămol. Aici, experiența era complet „DIY”, nămolul era strâns de cineva și pus direct pe scările de la intrarea în lac, iar fiecare se autoservea folosind niște păhărele sau proprile mâini, aplicându-și tratamentul. Un tablou viu de turism românesc adaptat pe repede înainte.

Mâncare scumpă, calitate discutabilă…

După „bălăceală”, am încercat să „ne răsfățăm” cu ceva de mâncare. La restaurantul tip autoservire, prețurile erau comparabile cu cele ale unui restaurant clasic (104 lei total, meniul zilei la 45 de lei, felul 2 și două ceaiuri reci), dar mâncarea a fost cel mult mediocră. Pentru cei cu buget mai redus sau gusturi simple, alternativa era clasicul porumb fiert, un langoș, o clătită, sau clasici mici asezonați cu bere. Desigur ca o amintire, suvenirurile n-au lipsit, pentru că, în fond, ce mai contează că ai stat ore întregi în soare dacă pleci acasă cu un magnet și un breloc frumos?

Unii vizitatori mai prevăzători au venit cu umbrele de soare de acasă, alții s-au adaptat cu umbrele de ploaie, creând o imagine pestriță, dar cât se poate de sinceră: turism de vară în regim de improvizație.

Peisaj „cu gust” de gârlă

Cât despre ambient, dincolo de lacurile în sine, peisajul aducea mai mult cu un scăldat la gârlă decât cu o stațiune balneară. Porțiuni nefinisate, scări stricate, pietriș de construcții „uitat”  în zona de urcare, șezlonguri murdare, câmpuri care arătau de parcă au pășunat vacile pe ele și o total lipsă de semnalizare la intrarea în complex. Practic, dacă nu știai exact unde te duci, nu ai fi aflat nici de pe drum.

Per total, ziua petrecută la Lacurile de la Ocna Sibiului a fost un mix de bălăceală, improvizație și răbdare. Cu o organizare mai atentă și o investiție minimă în infrastructură, experiența ar putea fi cu adevărat plăcută. Până atunci, rămâne o destinație pentru cei care nu se feresc de provocări și știu să găsească relaxarea chiar și într-un cadru cu iz de… gârlă upgradată.