Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs în zona Banatului, în vestul țării, acesta fiind resimțit în mai multe localității din regiune. Acesta a avut loc la miezul nopții.
Accident cu victime la intrare în Șura Mare
Accident auto-moto cu victime la a doua intrare in Viile Sibiului. Intrarea în Șura Mare este blocată.
O autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență.
La locul accidentului, un motociclist a rămas prins sub autoturism, astfel s-au efectuat manevre de descarcerare. Bărbatul a fost predat echipajului medical SAJ sosit la fața locului.
Un echipaj SAJ a acordat asistenta medicala unui bărbat în vârstă de 60 de ani, conducătorul motocicletei, care a suferit un traumatism de coloana vertebrala, traumatisme faciale și de membre.
Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă spre Sibiu, pe un tronson de drum în curbă, un cetățean străin în vârstă de 60 de ani, ar fi depășit neregulamentar, intrând în coliziune cu un autoturism condus dinspre Sibiu de către o sibiancă în vârstă de 33 de ani.
O nouă premieră la Muzeul Brukenthal: prima expoziție în altă localitate cu obiecte de Muzeului de Istorie Naturală
Cea mai importantă expoziție a Muzeului de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Național Brukenthal va fi deschisă la Iași!
Spectacolul Naturii este cea mai importantă expoziție temporară din istoria muzeului de istorie naturală din Sibiu organizată în România.
Evenimentul este organizat de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal cu sprijinul Ministerului Culturii și a Primăriei Municipiului Iași.
Curatori expoziției sunt: dr. Ana-Maria Păpureanu, dr. Nicolae Trif, dr. Alexandru Constantin Chituță.
În cadrul expoziției va fi expus și primul ierbar din România. ERBARUL BAUSSNER – a fost întocmit în anul 1734 de către Georg Friedrich Baussner student la Königlichen Pädagogium din Halle (Germania).
Piesele au plecat la Iași în condiții de siguranță și conservare.
„Mulțumim doamnei manager dr. Aurica Ichim și echipei Muzeului Municipal Regina Maria din Iași.
Mulțumim Orbit Transport și Jandarmeriei Române Iași.” a transmis Alexandru Chituță, managerul Muzeului național Brukenthal din Sibiu.
O nouă expoziție marca Muzeul Brukenthal deschisă la Peleș
Deschiderea expoziției ,,Frumusețile Epocii Meiji în arta Ukiyo-E”- Colecția George Șerban la Muzeul Național Peleș în Holul de Onoare al Castelului Pelișor a atras invitați de seamă vineri. Expoziția este organizată de Muzeul Național Brukenthal în cadrul axelor culturale Brukenthal cu colecționari privați.
Vernisată în prezența ambasadorului Japoniei în România, E.S. Katae Takashi, și a unei largi audiențe, expoziția prezintă pe simeze stampe din perioada Meiji, care a marcat trecerea Japoniei de la feudalism la epoca modernă.
Despre însemnătatea perioadei Meiji și influența acesteia asupra artei europene de la răscrucea veacurilor XIX – XX au vorbit:
prof. univ. dr. Ioan Opriș,
dr. Narcis Dorin Ion, managerul Muzeului Național Peleș,
av. George Șerban, Carmen Tămaș, professor la Universitatea din Osaka, dr. Laura Caraman
dr. Alexandru Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, curatorul expoziției.
Expoziția va fi deschisă până pe data de 30 septembrie a.c. și se poate vizita, în regim de gratuitate, conform programului de vizitare al Castelului Pelișor.
foto: Răzvan Negru
Cronica pofticiosului: Coreeni din toate bucătăriile, hai să dați lecții celor din Sibiu
Dacă publicul meu cititor a considerat că trebuie să fac o rubrică despre restaurantele din Sibiu, am zis să mă supun și să încep, deși nu cu tragere de inimă. Asta pentru că, spre deosebire de alții, nu pot să laud pe bani mâncarea unora, pot doar să scriu ce mi se pare bun și rău, ce se poate schimba în mai bine. Și așa a apărut rubrica aceasta: Cronica pofticiosului. Din start trebuie spus că este o rubrică de opinie. Așa că nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, dar experiența de 30 de ani prin restaurantele lumii, cred că îmi dă ceva credit opiniei.
Astăzi despre restaurantul cu specific coreean Basak de la Sibiu, str. Turnului 3. Acum nu căutați după adresă că este complicat. Cum intrați în zona pietonală a străzii, dinspre Piața Cibin, înainte să urcați scările, este pe dreapta, o ușă albă ferită, înainte de Restaurantul Pasaj. Are și patru mese de două persoane fiecare, afară. Iar înăuntru mai e loc de două mese.
Am stat afară, profitând de vremea bună. Am comandat la bar, după cum scrie pe mese în engleză. Acum am o problemă cu asta. O fi ei coreeni, dar limba română este musai pe înscrisuri de genul acesta. Poți pune și alte limbi. Culmea, la Basak, nici doamna care lua comanda nu știa română. Noroc cu engleza mea de baltă și cu a ei și mai de baltă. Apropo, doamna nu era coreeană, ci altă nație asiatică. Nu sunt rasist, dar la mâncarea cu specific național am pretenția să fie gătită de cineva din țara respectivă, altfel este cam o imitație ciudată. Poate în spate, bucătarul era coreean. Nu am văzut, deși doamna care lua comanda, încasa banii și gătea ceva pe plite. Pe siteul restaurantului scrie că este deținut de două surori din Coreea care și gătesc.

Bun. Trecem la mâncare, că de aceea am mers. Prețuri mari, porții mici, meniu scurt. Asta cu meniul cu puține opțiuni nu este rău. Pentru că românii cu restaurant s-au obișnuit să îți pună în față un meniu cât Biblia. Ceea ce ridică mari semne de întrebare cât de proaspătă poate fi mâncarea. Așa dacă ai puține feluri în meniu, poți să le faci pe loc sau doar în ziua aceea (deja am pretenții prea mari de la restaurantele din Sibiu!).
Am comandat Yangnyum Chicken, Honey Ganjang Chicken, Bab Cup Chicken cu orez și două porții de Kimchi plus cartofi prăjiți. Acum dacă vi s-a împleticit limba citind numele de mâncăruri să traduc mai pe românește. Am luat trei feluri de pui cu diferite condimente tradiționale coreene. Din start trebuie spus că toată mâncarea se servește în cutii de carton de unică folosință cu tacâmuri de lemn de unică folosință. Am ales un meniu care conținea pui, cartofi prăjiți și o Coca Cola (na că asta nu era coreeană!). Am luat și un șpriț (adică vin amestecat cu apă minerală, sic!) și două ape plate. Total 200 de lei. Eram patru persoane, nu eram așa de flâmând doar eu.
Când am primit porțiile prima impresie a fost bună ca aspect, mai puțin cutiile de carton și tacâmurile de unică folosință. Dar cantitatea era mică, dar corespundea cu meniul.

Gustul însă a lăsat de dorit. Dacă eram la prima experiență culinară coreană nici nu comentam, dar cum am mai gustărit de la coreeni prin alte țări, am grad de comparație. Ori la Sibiu mai este mult de lucru, mai ales la prețurile practicate. Înețeleg că se aduc condimente de import, dar sigur puiul și orezul sunt de la noi.
Problema a fost că deși avea un aspect ok puiul în cruste diferite, la gust era un pic grețos. Carnea efectiv era puțină, învelită în mixul aluat, condimente abundent de gras. De picant, nu era picant de loc. Iar orezul de la o porție de pui era cam veșted și nu al dente semn că era luat dintr-o cratiță gătită de ceva vreme.

Nu am înțeles mixul de meniu pui coreean cu cartofi prăjiți și coca-cola. Adică un amestec între fel de bază coreean și garnitură și băutură americane. Iar cartofii prăjiți arătau bine, tot puțini, dar extrem de sărați. O spune unul care mănâncă sărat!
Per total a fost o experiență, dar nu aș da un scor prea mare. Mai este mult de lucru de la servire, prezentare meniu (nu am scris de asta…), calitatea gătirii. Merită încercat odată, dar nu te atrage și a doua oară.
PS: Credeați că am uitat de Kimchi? Mă terorizează adolescenții de astăzi cu Kimchi acesta corean. O varză murată cu condimente și alte rădăcinoase fermentată în cantități mici și scumpă. Adică face tata o varză murată cu hrean, cimbru și alte condimente de îți pică buza de plăcere și o are în butoaie. Dar, așa este trendul pe TikTok și acum tineretul cumpără Kimchi coreean scump și în porție mică! Nu ar pune ei gura pe varza murată de tata că nu e în tendințe pe TikTok….
FOTO: Pozele îmi aparți și sunt făcute după ce s-a mâncat din porțiile comandate ca să nu credeți că au fost doar de decor.
Champions Sibiu este campioană națională la volei pe plajă
Primul titlu național pentru voleiul pe nisip sibian: Cătălina Vasilescu și Draga Savu, medalie de aur și Campioane Naționale la U16 Beach Volley. Astfel, voleiul sibian a marcat o premieră importantă în acest weekend la Oradea, unde echipa formată din Cătălina Vasilescu și Draga Savu, reprezentând clubul Champions Sibiu, a reușit să câștige titlul național la categoria U16 de Beach Volley.
Performanța lor a adus în Sibiu primul titlu național de volei pe nisip, confirmând evoluția spectaculoasă a clubului Champions, care, în doar trei ani de existență, a devenit o forță de luat în seamă în peisajul voleibalistic românesc.
Turneul Final al Campionatului Național U16, desfășurat la Oradea, a adunat cele mai bune echipe de volei pe nisip din țară, printre care și două echipe de la Champions Sibiu: Cătălina Vasilescu – Draga Savu și Adela Vasilescu – Natalia Cârstea.
După un parcurs impresionant, echipa Vasilescu-Savu a reușit să se impună în finală, devenind campioanele României la această categorie de vârstă.
Pe de altă parte, echipa formată din Adela Vasilescu și Natalia Cârstea a avut, de asemenea, un parcurs remarcabil, ajungând până în finala mică, unde a ocupat locul al patrulea.
Evoluția lor demonstrează potențialul uriaș al acestor sportive, care sunt printre cele mai tinere și promițătoare talente din voleiul românesc.
Antrenorul Sabin Sopa, cel care le-a pregătit pe cele două echipe sibiene, s-a arătat extrem de mulțumit de performanțele elevelor sale. „Această victorie este rezultatul muncii intense, al dedicării și al spiritului de echipă. Suntem foarte mândri de fetele noastre, care au demonstrat că voleiul sibian are un cuvânt important de spus la nivel național. Mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut, inclusiv inimoasei galerii de părinți care au fost alături de noi la fiecare pas”, a declarat Sopa.
Ca urmare a acestei performanțe remarcabile, echipa campioană, formată din Cătălina Vasilescu și Draga Savu, va reprezenta România la Campionatul Balcanic, un eveniment de mare prestigiu, unde se vor confrunta cu cele mai bune echipe din regiune. Acest lucru adaugă o greutate și mai mare succesului lor și oferă o oportunitate extraordinară de a demonstra valoarea voleiului sibian pe scena internațională.
Pentru Champions Sibiu, acest titlu național reprezintă o încununare a eforturilor depuse în ultimii ani. După ce în sezonul trecut au devenit vicecampioni naționali la U16, așteptările erau mari pentru această ediție, iar fetele au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, aducând primul titlu de campioane la Sibiu.
Evoluțiile bune din competițiile pe nisip vin după un sezon de succes și în competițiile de sală, confirmând că strategia de dezvoltare a clubului, bazată pe formarea unor echipe competitive la toate categoriile de vârstă, dă roade.
Performanțele acestor tinere sportive nu fac decât să întărească încrederea în viitorul voleiului sibian.
În final, Champions Sibiu și-a consolidat poziția în voleiul românesc, demonstrând că, în ciuda competiției acerbe, un club tânăr, dar bine organizat, poate ajunge în vârf. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în continuare, dar, cu siguranță, acest titlu va fi un imbold puternic pentru întreaga comunitate sportivă din Sibiu.
FC Hermannstadt a bătut cu 2-1 pe FC Botoșani și a urcat pe locul 9 în clasament. Meciul a fost live scor pe Sibiu Indepdent
Aflate pe ultimele poziții în Superliga României, FC Hermannstadt și FC Botoșani se întâlnesc în primul meci al zilei de sâmbătă. Ambele încearcă să evadeze din subsolul clasamentului. Scorul este 2-1.
Cele două echipe vor începe cu următoarele formule de echipă:
Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Bejan, Goncalves – Murgia, Ivanov – Balaure, R. Deaconu, Ianis Stoica – Chițu
Rezerve: Pop, Muțiu, Ionuț Stoica, Căpușă, Ganfila, Jipa, Ciubotaru, Al. Luca, Neguț, Biceanu, Mihart
Antrenor: Marius Măldărășanu
Botoșani: Pap – Sadiku, Miron, Șeroni, Țigănașu – Aldair Ferreira, Romano – G. David, E. Florescu, Bodișteanu – Chica-Roșă
Rezerve: Kukik, Petro, Celea, Mitrov, Mouaddib, Fulop, Kaprof, Pavlovic, E. Lopez, Solomon, F. Junior.
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Cele două echipe se tatonează la începutul meciului. Primul sfert de oră al meciului a fost lipsit de faze importante de poartă, doar șutul lui Ianis Stoica din minutul 13 putând fi trecut în statistica meciului.
Puțini spectatori au ales să urmărească pe viu meciul de pe Stadionul Municipal. Cele două peluze sunt populate doar de galerii, iar tribuna a doua are multe locuri goale. Feriți de soare, majoritatea fanilor au ales tribuna întâi. La tribuna a doua a fost afișat un mesaj de susținere pentru antrenorul Marius Măldărășanu.
În minutul 21 după o lovitură de colț și o greșeală a portarului Pap, Bejan a fost la un pas de deschiderea scorului. Șapte minute mai târziu, Oroian a centrat perfect dar reluarea cu capul a lui Balaure a trecut pe lângă poarta adversă. Șutul lui Florescu din minutul 41 a ocolit de puțin poarta lui Căbuz. În primul minut de prelungire, Chițu a trimis cu capul din interiorul careului, dar scorul a rămas 0-0.
La ultima fază a primei reprize, Șeroni a marcat cu o puternică lovitură de cap, de la marginea careului, după o lovitură liberă.
Bejan a marcat în minutul 48, dar reușita sa a fost anulată după o analiză în camera VAR ce a confirmat poziția de ofsaid în care se afla Murgia.
Sibienii au alergat după egalare până în minutul 79, atunci când Ianis Stoica a marcat dintr-o lovitură liberă de la marginea careului. Șutul său a trecut de zidul advers și s-a oprit în plasa porții lui Pap.
Hențul lui Sadiku din minutul 90, în propria suprafață de pedeapsă, a fost analizat în camera VAR, iar FC Hermannstadt a primit penalty. A executat Neguț și a marcat cu emoții. Portarul Pap a atins mingea, dar scorul a devenit 2-1.
Accident la ieșirea din Șura Mare către Slimnic
Serviciul Județean de Ambulanță a intervenit astăzi la un accident rutier la ieșirea din Șura Mare către Slimnic.
„Persoanele implicate au refuzat examinarea colegilor noștri prezenți la fața locului” au declarat reprezentanții SAJ Sibiu.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu a fost o tamponare, fără victime.
Accident cu victime la Boița. Trafic deviat
DN 7, în localitatea Boița, trafic blocat total din cauza producerii unui accident rutier în care sunt implicate două autoturisme. Echipajele de descarcerare au intervenit pentru a extrage dintr-un autoturism 4 persoane. Alte două persoane rănite au ieșit singure din mașini. Circulația este deviată pe străzile secundare din localitatea Boița.
În urma evaluării medicale, toate cele 6 persoane sunt transportate la UPU Sibiu, conștiente.
Echipajele ISU Sibiu transportă la UPU Sibiu următoarele victime:
- O femeie de 47 de ani policontuzionată
- Un bărbat de 37 de ani cu traumatism toracic
- Un bărbat de 53 de ani cu multiple traumatisme
- Un bărbat de 43 de ani cu multiple traumatisme.
Celelalte două victime, o femeie de 50 de ani și un bărbat de 52 de ani au fost preluați de echipajele medicale SAJ.

În timp ce conducea un autoturism spre Vâlcea, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Ilfov, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Cluj.
Impactul a dus la vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a altor 4 pasageri: un bărbat în vârstă de 32 de ani, din autoturismul condus spre Vâlcea, respectiv două femei de 47 și 50 de ani și un bărbat de 53 de ani, din celălalt autoturism. Toate victimele sunt transportate la spital conștiente.
În acest moment, traficul se desfășoară alternativ.

La fața locului sunt mobilizate o autospecială de descarcerare, una de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD. De asemenea, intervin și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.





Organizatoarea taberei de copii de la Păltiniș dă explicații
Organizatoarea taberei dă explicații despre incidentul petrecut aseară la un hotel din Păltiniș unde mai mulți copii s-au îmbolnăvit.
ACS Mediaș a învins Cugirul într-un meci de pregătire
Echipa de liga a treia ACS Mediaș a susținut sâmbătă o partidă de verificare cu Metalurgistul Cugir. Sibienii s-au impus cu 3-1.
Partida amicală dintre ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir s-a încheiat cu scorul de 3-1. Toate golurile echipei gazdă au fost marcate în repriza a doua.
Echipa sibiană a încheiat meciul de pe stadionul “8Mai” cu o nouă victorie după meci de verificare reușit în care stafful a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Golurile echipei din Mediaș au fost marcate în repriza secundă de Cristi Avram în minutul 46, Cristi Pajco în minutul 54, respectiv Cătălin Tineiu in minutul 60.
Panică la Păltiniș! Mai mulți copii se simt rău!
Panică mare, în această seară, într-un hotel din stațiunea Păltiniș. Mai mulți copii se simt rău.
Imediat după apelul la 112 a fost activat Planul Roșu de intervenție. Conform primelor date, mai mulți minori acuză stări de rău si simptome de enterocolită. Conform surselor Sibiu Independent, este vorba despre Hotel Cindrel din Păltiniș. Copii sunt din Mehedinți și București.
ACTUALIZARE: Din informațiile primite la acest moment, 147 de copii ar fi la cazați la unitatea turistică. Aceștia sunt evaluați de către echipajele medicale alocate la caz.
ACTUALIZARE 1: Până în acest moment 9 minori au fost preluați de echipajele medical prezente la fața locului și sunt transportați la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, iar alți 3 minori acuză stări de rău și sunt în evaluare medicală.
ACTUALIZARE 2: În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, 15 copii, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, au fost transportați la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, conștienți.
Champions Sibiu merge cu ambele echipe în semifinale
După prima zi a Turneului Final al Campionatului Național U16 de Beach Volley de la Oradea, ambele echipe de la Champions Sibiu au reușit să se califice în semifinale.
Mâine, în meciurile decisive pentru accederea în finală, echipele sibiene se vor confrunta cu adversari redutabili: Champions Sibiu (Draga Savu – Catalina Vasilescu) vs. WestStar Arad, Champions Sibiu (Natalia Cârstea – Adela Vasilescu) vs. CS Satu Mare.
„Le urăm mult succes fetelor în lupta pentru titlul național și suntem mândri de parcursul lor de până acum! Hai Champions Sibiu!”, au transmis reprezentanții clubului sibian.

Accident grav la ieșire din Scoreiu spre Brașov. Intervin mai multe ambulanțe!
Mai multe ambulanțe ISU și SAJ intervin de urgență pe DN 1, la ieșirea din Scoreiu spre Brașov. Aici, două mașini au intrat într-o coliziune violentă.
Conform primelor date, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, o femeie în vârstă de 40 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Brașov, proiectându-l în afara carosabilului.
Din primele informații o persoană are nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Traficul în zonă este îngreunat.


Starea victimelor
În urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, au rezultat patru victime: trei femei și un bărbat.
– o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost găsită de către medici, în stare de inconștientă. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ cu medic care a aplicat de îndată protocolul de resuscitare cu succes, femeia răspunzând manevrelor.
– o altă femeie, în vârstă de 39 de ani, a suferit un traumatism toracic.
– un bărbat în vârstă de 35 de ani a suferit o fractură de bazin
-o femeie în vârstă de 65 de ani a suferit fracturi costale și traumatisme toracice și de membre.
Constantin Schumacher: „Am venit la o echipă care a făcut performanță!”
Antrenorul echipei CSC Șelimbăr, Constantin Schumacher, a susținut vineri prima sa conferință de presă de la numirea în funcție la formația sibiană.
”Mă bucur că am ajuns la o echipă care a făcut performanță. A ajuns în play-off, chiar dacă nu a avut drept de promovare, iar noi, staful și noii jucători trebuie să repetăm aceste rezultate. Avem un lot cu media de vârstă 21-22 de ani, dar sunt jucători care își doresc să facă performanță. Vom juca cu Metaloglobus, o echipă cu jucători cu experiență. Am văzut jocul lor din prima etapă, sper ca echipa noastră să joace ofensiv bine, să aibă încredere în ea, iar la final să ne bucurăm de cele trei puncte”, a spus tehnicianul.
Acesta a vorbit și de perioada de pregătire. ”Nu avem un prim 11 închegat. La antrenament jucătorii trag de ei, în speranța că își vor câștiga locul în echipă. Obiectivul trasat este rămânerea în liga secundă, dar mi-aș dori să intrăm în play-off. Nu va ușor, sunt alte echipe cu bugete mult mai mari decât noi. Sunt echipe care vor să promoveze, dar important este ca echipa să joace și ne vom bate de la egal la egal cu orice adversar. Sunt foarte mulțumit de felul cum s-au pregătit. Am avut și un cantonament în Turcia, cu adversari puternici. Dar echipa nu este omogenă, nu pot spue asta după șase săptămâni împreună. Posturile sunt acoperite, dar, dacă va mai veni un jucător nou nu vom spune nu”, a detaliat Constantin Schumacher.
Fetiță rănită într-un accident produs lângă localitatea sibiană Daia
Două mașini au intrat în coliziune violentă, în această după-amiază, pe DJ 106, în zona localității Daia.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Agnita, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Vurpăr, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 69 de ani, din mun. Sibiu.
În urma impactului, o fetiță în vârstă de 11 ani, pasageră în autoturismul condus de către sibiancă, a suferit traumatisme faciale și de membre inferioare.
Concerte de jazz, musical, fusion și concerte pentru copii, weekendul acesta, în Piața Huet la Street Music Festival
Asociația Culturală „Music On“ organizează în perioada 9 – 11 august 2024 ediția cu numărul șase a evenimentului Street Music Festival, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2024.
Timp de trei zile sunteți invitați în Piața Huet la o serie de concerte de jazz, musical, fusion și concerte pentru copii. Accesul este liber la toate evenimentele.

Festivalul a început astăzi, 9 august, la ora 11.00 cu „Motanul încălțat” – o poveste muzicală pentru copii în interpretarea ansamblului Thalia Winds.
Sâmbătă, 10 august, la ora 19.00 este programat musicalul „Pisici” pe muzica originală a lui Zeno Apostolache, dedicat copiilor peste 8 ani, dar și adulților. Seara continuă cu un concert de jazz, de la ora 21.00, cu Răzvan Florescu Quartet care aduce în scenă un jazz modern și eclectic, într-o interpretare clasică, cu influențe subtile din muzica clasică și etnică.
Ultima zi de festival debutează la ora 17.00 cu Seria Romanian Melody, cu spectacolul de teatru alternativ „Viața mea din flori” în interpretarea lui Florin Coșuleț, în Piața Aurarilor și continuă la ora 21.00 în Piața Huet cu „Balkan Silk Road” – un concert ce îmbină melodicitatea folclorului românesc, maghiar, sârbesc, bulgăresc, macedonean și turcesc cu influențe din rock și jazz, respectând dinamica dansurilor populare.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe: https://www.facebook.com/streetmusicfestivalsibiu.ro/.
Radu Lucian, inspectorul șef adjunct al ITM Sibiu, acuzat de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, pus sub control judiciar
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba-Iulia, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 9 august 2024, față de inculpatul RADU LUCIAN, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (7 infracțiuni, din care două în formă continuată), trafic de influență și instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și cercetarea în stare de libertate a inculpaților:
R.C.D. (soția primului inculpat), administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și
B.C., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menționată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăți comerciale și șefilor unor instituții publice de pe raza județului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfășoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale și de a dispune măsuri împotriva acestora.
În unele dintre situații, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunțat pe reprezentanții societăților comerciale prin intermediul soției sale care, prin firma pe care o deținea, avea încheiate cu aceștia contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale societăților dar și consolidarea relațiilor comerciale dintre aceste societăți și firma administrată de soția sa.
În cazul instituțiilor publice, inculpatul ar fi urmărit prin aceste demersuri încheierea unor contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă (S.S.M.) pentru societatea administrată de soția sa.
La data de 9 mai 2024, în contextul efectuării unui control de către inspectorii ITM Sibiu la o societate comercială având ca obiect de activitate service auto, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă aceștia astfel încât societatea respectivă să primească o amendă redusă la jumătate, în condițiile în care amenda ar fi trebuit să fie în cuantum de 40.000 de lei.
La data de 5 iunie 2024, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă un inspector ITM Sibiu impunându-i acestuia să întrerupă controlul pe care îl efectua la societate comercială cu care soția sa se afla în relații contractuale și să nu aplice o sancțiune contravențională respectivei societăți, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două societăți.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv funcția de inspector șef adjunct al ITM Sibiu.
Inculpatului Radu Lucian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
nculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba-Iulia
Două dintre cele mai sonore nume românești ale scenei lirice internaționale vor coordona masterclass-ul de canto din cadrul Sibiu Opera Festival 2024
Două dintre cele mai sonore nume românești ale scenei lirice internaționale, soprana Elena Moşuc și mezzosoprana Ruxandra Donose, vor coordona masterclass-ul de canto din cadrul Sibiu Opera Festival 2024, informează filarmonicasibiu.ro
Cursurile de măiestrie se vor desfășura în perioada 29 septembrie – 1 octombrie. Termenul limită pentru înscrieri și achitarea taxei de participare este luni, 9 septembrie, ora 15.00.
Calendar
- 9 august – 9 septembrie: înscrieri prin formular Google (materialele video se vor transmite ca link YouTube sau alte platforme social media) și achitarea unei taxe de înscriere la preselecție în valoare de 10 euro.
- 10 septembrie: anunțarea listei candidaților înscriși la preselecție
- 10-13 septembrie: analiza înscrierilor
După vizionarea materialelor video de către Elena Moșuc și Ruxandra Donose, candidații selectați vor fi anunțați pe adresa de e-mail furnizată la înscriere. De asemenea, lista acestora va fi publicată pe www.filarmonicasibiu.ro. - 13 septembrie: anunțarea listei candidaților selectați pentru masterclass
- 29 septembrie-1 octombrie: Masterclass de canto
Grupurile sunt limitate la maximum cinci participanți/coordonator.
Participanții vor lucra cu același coordonator pe toată durata masterclass-ului.
Taxa de participare la masterclass este de 300 de euro (cazare și mic dejun incluse). Această taxă se achită doar de către cei selectați, după confirmare, în contul: RO47TREZ57621G365000XXXX (beneficiar: Filarmonica de Stat Sibiu, Cod Unic de Identificare: 4556263).
Completați acest formular pentru a vă înscrie la preselecție AICI
FC Hermannstadt -FC Botoșani se joacă sâmbătă pe stadionul Municipal
Antrenorul Marius Măldărășanu a prefațat meciul din etapa a 5-a din Superliga României. Partida va începe la ora 17.00 și va putea fi urmărită pe Digi Sport și Prima Sport.
Marius Măldărășanu a vorbit despre jocul cu FC Botoșani. ” Va fi un meci greu, ca toate de altfel, în situația noastră. Adversara vine după un rezultat favorabil și un meci amânat care a dat posibilitatea noului antrenor să-și cunoască jucătorii. Trebuie să nu abuzăm de pase decisive, să avem atitudine și determinare. Le mulțumesc suporterilor și celor din galerie pentru susținere, pentru mesajul lăsat după meciul de la Galați. Trebuie să scoatem echipa de acolo de jos, iar meciul de acasă e prima oportunitate cu sprijinul fanilor. Trebuie să fim uniți și, ușor ușor, să vină victoriile care să ne scoată din zona de jos a clasamentului. Avem și trei accidentați, greul rămâne pe restul”, a spus tehnicianul.
Partida de pe Municipal va fi condusă la centru de Sorin Vădana -Cluj, ajutat la cele două linii de Adrian Popescu-Craiova și Ioan Corb-Satu Mare. În camera VAR se vor afla Iulian Dima-București și Alexandru Vodă-Alba Iulia. Rezervă va fi Lucian Rusandu-Sf. Gheorghe, iar observator Zoltan Szekely-Baia Mare.
Șase preoţi au fost hirotesiţi duhovnici la Sibiu, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi, 8 august, slujba de hirotesie întru duhovnic pentru șase preoţi hirotoniţi recent din Arhiepiscopia Sibiului. Slujba religioasă a fost săvârşită în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, fiind prezenţi eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, Protos. Calist Magyar și consilierul administrativ al eparhiei, pr. Ciprian Cândea, informează Mitropolia-ardealului.ro
La finalul slujbei de hirotesie, ierarhul i-a îndemnat pe cei șase noi duhovnici din Arhiepiscopia Sibiului să conştientizeze permanent importanţa lucrării spirituale de îndrumător a credincioşilor pe calea mântuirii prin Taina Spovedaniei.
Ierarhul i-a îndemnat pe noii duhovnici să cerceteze cu echilibru sufletele celor ce caută iertarea păcatelor dar mai ales să se spovedească ei înșiși cât mai des pentru a putea îndeplini cu ușurință Sfânta Taină a Spovedaniei.

Hirotesia întru duhovnic este o ierurgie specială prin care ierarhul încredinţează preoţilor dreptul de a pune în practică cele învăţate pentru a administra Sfânta Taină a Spovedaniei şi a deveni duhovnicii credincioşilor încredinţaţi la instalarea în parohie. Prin hirotonia întru preot, păstorii de suflete au primit harul prin care pot deveni duhovnici, dar după o pregătire aparte şi o cercetare deosebită, preoţii primesc prin hirotesie binecuvântarea chiriarhului de a administra Sfânta Taină a Spovedaniei.
Sursa foto:Mitropolia-ardealului.ro