Miercuri, 2 octombrie 2024, a fost realizată recepția lucrării de reparații la instalația electrică efectuată la Creșa nr. 2 (structură a Grădiniței cu Program Prelungit „Rază de Soare“), în prezența primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a conducerii instituției de învățământ, a reprezentanților constructorului și a membrilor Consiliului de Administrație.
În mod concret, Creșa nr. 2 a beneficiat de reparații ale instalației electrice interioare, fiind înlocuite corpurile de iluminat, prizele, întrerupătoarele, tablourile de distribuție electrică și conductorii. De asemenea, au fost montate în întreaga clădire lămpi tip „Exit“, toate aceste lucrări fiind recepționate de către Comisia de Recepție constituită la nivelul Primăriei Municipiului Mediaș.
„Asigurarea unor condiții cât mai bune și mai sigure pentru copiii noștri, fie că vorbim de copiii care merg la creșe, la grădinițe, la școlile gimnaziale sau la licee, va reprezenta pentru mine și în perioada următoare un obiectiv principal. Am participat astăzi la recepția unor lucrări la creșa din cartierul Gura Câmpului și mă bucur să observ că personalul care lucrează la această creșă este mulțumit de ceea ce a realizat Primăria Municipiului Mediaș. În ceea ce mă privește, voi susține în continuare investițiile în sistemul de învățământ, pentru că doar așa consider că în Mediaș se poate face un învățământ de calitate“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.
Sâmbătă, echipa de liga a doua se întoarce pe teren propriu pentru meciul cu Viitorul Pandurii Tg.Jiu. Au fost puse în vânzare biletele pentru acest joc.
La acest joc este în vigoare măsura conducerii clubului sibian care prevede ca toți locuitorii comunei Șelimbăr să aibă acces gratuit la jocurile echipei favorite. În aceste condiții, biletele vor fi vândute doar pentru fanii din alte localități.
Sâmbătă CSC Șelimbăr joacă pe stadionul „Textila” din Cisnădie cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu.
Biletele vor fi disponibile la casieria stadionului.
Bilete:
– Tibuna 1 – 30 lei
– Tribuna 2 – 20 lei
Toți locuitorii comunei Șelimbăr, copiii cu vârsta de până la 14 ani, cât și persoanele aflate la pensie au intrarea gratuită la Tribuna a doua.
Liga Florilor la handbal feminin programează miercuri trei partide. În cadrul rundei a cincea, Măgura Cisnădie va juca în deplasare la Rm. Vâlcea.
Partida dintre SCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie se va juca miercuri seara, de la ora 18.00, în Sala Traian. În clasamentul Ligii Florilor Mol, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe poziția a patra, cu 9 puncte, în timp ce sibiencele ocupă poziția a 11-a cu 3 puncte. În ciuda diferenței din clasament, Măgura Cisnădie vrea să facă un meci bun la Vâlcea și să obțină punct sau puncte din întâlnirea din Sala Traian.
Este de remarcat că situația din clasament a Măgurii se datorează și programului foarte greu din startul campionatului, cu deplasări la cele mai importante echipe din România, CSM București, Rapid și Vâlcea și un meci pe teren propriu cu o altă fostă participantă în Liga Campionilor, Minaur Baia Mare. Practic, în primele cinci etape, sibiencele au jucat cu patru dintre cele mai importante echipe din handbalul feminin românesc.
Următoarea partidă pe teren propriu pentru Măgura va fi pe 12 octombrie, de la ora 17.30, cu Dunărea Brăila. Partida va fi transmisă în direct pe Pro Arena.
– experiență operare SAP – modul HR-Payroll – minim 3 ani
– experiență în domeniul HR de minim 3 ani,- cerință obligatorie;
– cunoștinte temeinice de politici, procese, proceduri de lucru în domeniul resurselor umane;
– cunoștințe operare PC (pachetul MS Office) la un nivel avansat;
– competenţe transversale: comunicare eficientă și leadership, adaptabilitate în rezolvarea de probleme neprevăzute, gândire critică cu atenție la detalii, inteligență emoțională, etică pozitivă a muncii, atitudine pro-activă și responsabilă, spirit de inițiativă, interese întreprinzătoare.
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 07.10.2024. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în perioada 11 – 13 octombrie „Istorii fictive – ateliere de scriere dramatică”. Proiectul dedicat exclusiv elevilor de liceu este coordonat de Ana Cucu Popescu.
Atelierul „Istorii fictive” își propune să dezvolte împreună cu participanții o serie de scenarii de teatru ce vor avea ca bază momente cheie sau doar momente interesante din istoria Teatrului de copii și tineret GONG, în scopul celebrării aniversării de 75 de ani de existență.
Pornind de la elemente reale din istoria teatrului, vom încerca să reimaginăm anumite întâmplări sau pur și simplu să croșetăm pe scheletul acestora, astfel încât, aplicând și rigorile specifice unui text de teatru, să rezulte mini scenarii reprezentative pentru istoria bogată și esența acestei instituții. În cadrul atelierului participanții vor dobândi noțiuni teoretice despre ce înseamnă redactarea unei piese de teatru și despre conceptul de dramatizare, ca mai apoi să le aplice practic la realizarea scenariilor.
Atelierul constă în trei sesiuni a câte trei ore fiecare, ce vor avea loc în Sala Studio a Teatrului „Gong” vineri, 11 octombrie, de la ora 16:00, iar sâmbătă, 12 octombrie și duminică, 13 octombrie, începând de la ora 15:00.
Ana Cucu Popescu este absolventa Facultăţii de Teatru şi Televiziune, din cadrul UBB Cluj Napoca, Secţia teatrologie (2010) şi a masteratului de Dramaturgie-Filmologie (2012) din cadrul aceleiaşi facultăţi. Și-a început formarea ca dramaturg și autor dramatic încă din anul 2009, când a și avut parte de prima montare după un text propriu (Let’s play!, r: Cătălin Chirilă ). Ulterior au urmat proiecte din ce în ce mai interesante, printre cele mai notabile numărându-se Hârtii ursuleţi şi fete (r: Florin Caracală), 9 din 10 (r: Leta Popescu), 13 tablouri cu oameni (adaptare liberă după A.P. Cehov, r: Alexandru Dabija), Poveşti din bucătărie (r: Cristian Ban). Începând cu anul 2015 predă cursuri de scriere creativă pentru copii şi adolescenți în cadrul şcolii de teatru „Scena Mică”, ce îşi desfăşoară activitatea în Târgu Jiu, iar din 2024 colaborează cu Artify Cluj, unde coordonează cursul de scriere dramatică pentru adulți. În anul 2023, o parte din textele sale destinate publicului tânăr și foarte tânăr au fost publicate cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național în volumul 4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii.
Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea adolescenților la toate cele 3 sesiuni este esențială. Participarea la acest program se face prin achitarea unui bilet în valoare de 72 de lei. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00.
Pe 5 octombrie 2024, Pădurea Gușterița va deveni scena unei competiții de alergare care promite să reunească iubitorii de sport și natură la prima ediție a Gușterița Trail Run (GTR). Acest eveniment nu este doar o cursă, ci o oportunitate de a sărbători toamna în mijlocul peisajelor spectaculoase din jurul Sibiu. Pe 5 octombrie, între orele 09-17 accesul auto în zona de eveniment va fi permis doar mijloacelor de transport persoane.
200 de alergători de toate vârstele
Gușterița Trail Run îmbină aventura cu accesibilitatea, oferind trasee variate care pot fi parcurse atât de alergătorii experimentați, cât și de cei aflați la început de drum. Competiția este structurată pe categorii de concurs: Heroes Race (21 km), Cross Boss (10 km), Dream Team (24 km, ștafetă), Sprint King/Queen (5 km) și cursele copiilor, Junior Joy. Până în acest moment, peste 200 de alergători s-au înscris la competiție. Înscrierile continuă până în data de 4 octombrie.
Accesul auto restricționat
În intervalul orar 09-17, accesul auto în zona de eveniment va fi permis doar mijloacelor autorizate de transport persoane: taxi, Uber și Bolt care însă nu au voie să staționeze, ci doar să îmbarce/debarce pasagerii. Bineînțeles, folosirea bicicletelor sau mersul pe jos sunt încurajate.
Măsura este necesară din cauza lucrărilor care se desfășoară pe străzile Salcâmilor, Răchitei și în zona de agrement Gușterița, care nu permit circulația în ambele sensuri sau parcarea mașinilor pe marginea drumului, este însă și o dorință a organizatorilor de a minimiza impactul asupra zonei și a mediului.
„Dorim ca accesul la eveniment în acest mod să devină o tradiție. Pe viitor vom pune la dispoziție și autobuze care să facă transferul participanților din oraș în zona de eveniment. Considerăm că este singura soluție viabilă, mai ales pe viitor, când anticipăm un număr mult mai mare de participanți, pentru a proteja zona de agrement Gușterița și a fluidiza traficul în zonă” a declarat Sergiu Olteanu, Președintele ACS Grey Projects.
Gușterița Trail Run este un eveniment organizat de Ascociația Club Sportiv Grey Projects, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu ș Consiliul Județean Sibiu, realizat cu sprijinul Wenglor, CON-A, Life Dental Spa și Decathlon.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov informează contribuabilii despre faptul că, lista seminariilor web care se vor desfășura în luna octombrie 2024 poate fi accesată prin intermediul www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, Seminarii web.
Temele propuse :
Facilităţile fiscale reglementate de O.U.G. nr. 107/2024 (anulare accesorii şi debite principale);
Obligaţii fiscale în cazul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
Impozitarea veniturilor microîntreprinderilor;
Veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole şi impozitarea veniturilor obţinute de persoane fizice din agricultură;
Contribuţii sociale obligatorii datorate pentru alte venituri decât cele salariale;
Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare şi Formularul 216.
Durata webinariilor este de 2 ore.
Înscrierea este facilă, direct pe portal, și se poate efectua până la data şi ora începerii webinariilor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de
O cameră video montată pe strada Ion Rațiu din Șelimbăr a surprins două persoane care încercat portierele mașinilor parcate. Fapta a fost filmată în cursul nopții trecute!
Conform imaginilor, doi tineri, posibil minori, au încercat mai multe portiere în speranța ca vreun șofer uituc și-a lăsat mașina descuiată. După 5-6 mașini, unul dintre tineri găsește o mașină descuiată, intrând pe locul din dreapta față și începe să caute lucruri de valoare. La un moment dat, în interiorul parcării își face apariția o altă mașină. Speriat că poate fi observat, unul dintre suspecți s-a ascuns între mașini, ca mai apoi să facă „mersul piticului”. Întotdeauna, după parcarea autoturismului încuiați ușile și verificați închiderea acestora.
Consiliul Județean Sibiu a finalizat recent lucrările de reabilitare a drumului județean 141 C, care pornește de la limita cu județul Alba până la intersecția cu DJ 107 B Păuca-Slimnic, traversând intravilanul și extravilanul satelor Broșteni și Bogatu Român care aparțin de comuna Păuca.
Lucrările executate au constat în:
Modernizare drum județean – 10,5 km
Accesuri către proprietăți – 71
Podețe – 71
Poduri – 2
Intersecții cu drumuri laterale – 55
Trotuare în Bogatu Român și Broșteni – 2.800 mp
Borduri – 4,29 km
Zonă verde de-a lungul drumului județean – 10.600 mp
Pomi plantați – 195
Drenuri de preluare apă freatică – 347 ml.
Sistemul de protecție cu lise metalice a fost extins, a ajuns la 1,05 km
Marcaje rutiere longitudinale pe 30 km.
„Principalele avantaje ale drumului modernizat sunt evidente: siguranță crescută în trafic, timp redus de deplasare, sisteme noi de semnalizare rutieră și de preluare a apelor pluviale. Locuitorii din Bogatu Român și Broșteni au acum trotuare noi, accesuri către proprietăți, rigole stradale betonate, iar toate acestea le oferă un confort sporit. Am reușit să facem această nouă investiție din fonduri nerambursabile, iar satisfacția este cu atât mai mare cu cât lucrarea a fost executată bine și cu o jumătate de an mai devreme față de termenul asumat prin contract”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 3 aprilie 2023, iar investiția a fost finalizată în proporție de 100% la sfârșitul lunii septembrie 2024, cu mult înaintea termenului de finalizare a proiectului: 3 aprilie 2025.
VIDEO declarații la inaugurare:
Drumul are o lungime de 10,5 km și a fost modernizat de către Asocierea SC Prenis SRL, SC Dimex 2000 Company SRL și SC Total NSA Ag Construct SRL, proiectul tehnic fiind realizat de SPC Elite Consulting SRL, iar dirigenția de șantier a fost asigurată de FMS Consult SRL.
Valoarea totală a investiției se ridică la 42.364.459,08 lei cu TVA, din care execuția lucrărilor este de 41.399.575,14 lei cu TVA.
Finanțarea proiectului s-a făcut din fondurile guvernamentale obținute de Consiliul Județean Sibiu, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, completate cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului, în cuantum de 1.303.549,53 lei cu TVA.
Valoarea contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost de 37.108.198,92 lei cu TVA. În următoarea perioadă, în baza OUG 105/2023, Consiliul Județean Sibiu va solicita Ministerului majorarea contractului de finanțare, prin prisma creșterii prețurilor la materialele de construcții, cu suma de 3.952.710,62 cu TVA.
Această investiție completează modernizările deja realizate de CJ Sibiu în infrastructura rutieră de pe Valea Secașelor:
DJ 107 B Păuca-Slimnic, în lungime de 35 km (fonduri guvernamentale, prin PNDL)
DJ 106 T Ocna Sibiului – Topârcea – int. DJ 106 G Ludoș, în lungime de 15 km (fonduri guvernamentale, prin PNDL)
DJ 106 B A1 – Ocna Sibiului – Loamneș – Soroștin – Țapu, în lungime de 35 km (fonduri europene, prin POR 2014-2020).
De asemenea, CJ Sibiu are în lucru o nouă investiție pentru locuitorii acestei zone:
DJ 106 G, tronsonul din Miercurea Sibiului (intersecția cu DN1) – Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu, până la intersecția cu DJ 107 B (între Presaca și Alămor), în lungime de 19 km, obiectiv de investiție aflat în faza de finalizare a proiectului tehnic și care va fi finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul ”Anghel Saligny”, valoarea contractului fiind estimată la aproximativ 75 de milioane lei.
Proiectul „Consultații poetice” realizat de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în colaborare cu Théâtre de la Ville din Paris, Teatro della Pergola din Florența, va fi prezentat în 3 și 4 octombrie în cadrul Summitului Francofoniei. Evenimentul va avea loc la CENTQUATRE din Paris, un spațiu arhitectural dedicat inovației și creației, care va găzdui o varietate de evenimente culturale și artistice, având o suprafață de 2000 de metri pătrați.
Actrițele Naționalului sibian, Mariana Mihu-Plier și Raluca Iani, vor oferi publicului francez „Consultații Poetice”. O consultație poetică este o conversație individuală de 20 de minute cu un artist. Începe cu o întrebare simplă: „Ce mai faci?” Pe baza răspunsului, o poezie, un dans sau o piesă muzicală este selectată și performată de artist iar acea urmând a fi citită sau interpretată.
Proiectul își propune să aducă teatrul și activitățile teatrale mai aproape de cetățeni și să contribuie prin cultură la îngrijirea și imaginea orașului pentru locuitorii și vizitatorii săi. O modalitate de a conecta spațiile interne și externe: teatru, piață și locuri neobișnuite din oraș.
Delegația sibiană la Paris va fi condusă de Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS, alături de Vicențiu Rahău, selecționerul și coordonatorul secțiunii indoor a FITS, cei doi urmând să participe la o serie de întâlniri și conferințe din cadrul evenimentului.
În Franța, România va evidenția marile sale festivaluri internaționale de muzică, arte spectacolului și cinematografie. Sub tema „La Roumanie, j’en ai envie!”, România va arăta cum colaborarea între artiști, instituții culturale, educaționale și autorități din țările francofone poate transforma arta și cultura în instrumente esențiale pentru îmbunătățirea și diversificarea lumii. Festivalurile și evenimentele prezentate vor evidenția solidaritatea francofonă și contribuția sa la crearea unei culturi vibrante și diverse.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că, joi, 03.10.2024, vor fi efectuate lucrări de montaj al unui debitmetru electronic, pe una din conductele principale de alimentare cu apă potabilă a localității Șelimbăr, în zona Aleii Selimbar din municipiul Sibiu.
Lucrările sunt programate a se derula între orele 09.00 – 12.00, iar urmare a manevrelor ce vor fi efectuate, în intervalul orar menționat, pot apărea scăderi ale presiunii apei până la lipsa totală, pentru abonații din Șelimbăr, zona străzilor Dna Stanca, Unirii, Bacovia, Vladimirescu, cu precădere la etajele superioare ale blocurilor de locuințe, în cartierul Tineretului din Șelimbar și în zona înalta din localitatea Bungard.
Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția celor afectați, apă de utilizare menajeră, prin intermediul a doua autocisterne ce vor staționa pe str. Dna Stanca și la intrarea în cartierul Tineretului.
La reluarea alimentării cu apă sunt posibile modificari ale turbidității apei furnizate.
Rugăm abonații să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center Apa Canal Sibiu – tel.0269/962 si tel.0269.222777.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară Sibiu, în parteneriat cu alte instituții specializate, continuă activitățile preventive în unitățile de învățământ din județul Sibiu, activități ce vizează creșterea gradului de conștientizare a tinerilor asupra pericolelor la care pot fi expuși, precum și dezvoltarea unor strategii de prevenire a comportamentelor de risc.
Sub motto-ul ,,TĂCEREA E TOT VIOLENȚĂ! VOCEA TA E SOLUȚIA!”, în ultima săptămână, polițiștii și jandarmii sibieni i-au invitat la dialog deschis pe elevii și cadrele didactice din două licee, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște și Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară„Terezianum” din Sibiu.
În cadrul întâlnirilor avute cu elevii, polițiștii au transmis recomandări și aspecte elementare privind siguranţa personală, dar și privind modul de evitare a conflictelor în spațiul școlar, informații pe care minorii este bine să le cunoască şi să le pună în practică, pentru a reduce riscul de victimizare. Au fost aduse în discuție protejarea bunurilor personale, respectarea regulamentului intern al unității de învățământ, evitarea conflictelor verbale sau fizice cu colegii, comunicarea permanentă cu părinții și cu cadrele didactice, astfel încât orice problemă apărută în timpul programului școlar să fie adusă la cunoștința acestora în cel mai scurt timp posibil.
Toate activitățile campaniei ,,TĂCEREA E TOT VIOLENȚĂ! VOCEA TA E SOLUȚIA!”, derulate pe tot parcursul anului școlar 2024/2025, subliniază importanța, mecanismul și beneficiile semnalării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ.
Începând din acest an școlar a fost operaționalizat canalul de informare www.sigurantascolara.ro , în care vor fi prezentate informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim, modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului de siguranță școlară, campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ și lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ, precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în domeniu.
Board Games Community Sibiu continuă să aducă oamenii împreună prin pasiunea comună pentru jocurile de societate. Cu o activitate lunară constantă și o comunitate în plină expansiune, organizația reușește să adune la fiecare eveniment între 25 și 38 de participanți, de toate vârstele. De la copii de 8 ani până la persoane în vârstă de 60 de ani, toți sunt bineveniți la aceste întâlniri care variază de la clasicele Catan, Activity, Alias până la titluri complexe precum Terraforming Mars și Ark Nova.
Anul acesta, Sibiul devine punctul central pentru fanii Catan, deoarece Etapa Națională a Campionatului de Catan se va desfășura pentru prima dată în orașul nostru, în zilele de 2 și 3 noiembrie 2024, la Promenada Mall. După mai multe ediții găzduite în alte mari orașe din țară, printre care Brașov și București, Sibiu va avea șansa să pună pe harta națională acest important eveniment, datorită susținerii partenerilor CineGold Cinema și Promenada Mall.
Competiția va aduce laolaltă cei mai buni jucători calificați din etapele locale desfășurate în orașe precum București, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, Bistrița și Craiova. Ne așteptăm la o participare de aproximativ 60 de jucători, care se vor confrunta pentru a câștiga un loc în Campionatul Mondial de Catan 2025, care va avea loc la Stuttgart, Germania.
Etapa Locală de Catan – 19 octombrie, la Voodoo Pub
Înainte de această etapă națională, Board Games Community Sibiu organizează pe 19 octombrie 2024, la Voodoo Pub, o etapă locală de calificare. Evenimentul va începe la ora 13:00, și promite o atmosferă competitivă, dar prietenoasă, pentru toți pasionații de Catan din zonă. Cei care doresc să participe pot achiziționa biletele direct de pe iaBilet.ro.
„Ne dorim să avem o prezență cât mai numeroasă, mai ales că este o ocazie unică de a pune Sibiul pe harta competițiilor naționale de Catan și să găsim un campion local care să ne reprezinte la nivel internațional. Atmosfera la evenimentele noastre este una de neuitat, iar această ediție va fi cu siguranță specială”, declară Georgescu Terxi, reprezentant al Board Games Community Sibiu.
De asemenea, am pregătit o ofertă specială pentru voi cu scopul de a ne strânge cât mai mulți, mai ales că finala va avea loc, în premieră, tot în Sibiu, pe 2-3 noiembrie , la Promenada Mall!
Tipuri de bilete:
– Packet Duo Tickets: Acces pentru două persoane la prețul special de 50 lei (25 lei/bilet) – valabil până pe 5 octombrie !
– Early Bird Ticket: Preț redus de 30 lei până pe 12 octombrie !
– General Ticket: 40 lei – disponibil și la fața locului.
Hai să facem din nou o atmosferă de neuitat!
Despre Board Games Community Sibiu
Board Games Community Sibiu este o organizație care aduce laolaltă oameni pasionați de jocuri de societate, oferindu-le ocazia să socializeze, să concureze și să creeze amintiri memorabile. Cu o gamă largă de jocuri de la titluri populare la jocuri de strategie complexe, fiecare întâlnire reprezintă o oportunitate pentru participare și distracție.
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru a afla mai multe despre evenimentele noastre și cum poți participa:
Hai să facem din Sibiu un centru al pasiunii pentru jocuri de societate și să sprijinim împreună comunitatea noastră la Campionatul Mondial de Catan 2025!
La a treia sa ediție, care va avea loc în școlile și liceele din Sibiu în perioada octombrie-noiembrie 2024, proiectul de educație cinematografică și dezvoltare personală MOViEs On Junior@ESTE Filmul de Miercuri a ales să lucreze pe anxietate, temă ce îngrijorează tot mai multă lume.
Cele 14 întâlniri cu elevi din ciclul gimnazial și adolescenți de la Școala Gimnazială nr. 8, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, vor oferi participanților nu doar un instrumentar critic pentru interpretarea unui film, dar și o trusă de supraviețuire / mentenanță în fața situațiilor cu potențial stresant.
„Am ales această temă deoarece copiii și adolescenții sunt mai vulnerabili ca adulții la boala secolului (cum a fost numită anxietatea) atât pentru că nu știu să o combată, dar și pentru că, adesea, nici nu pot recunoaște un stresor; cu alte cuvinte, nu pot identifica sentimentul de anxietate. Considerăm că tema e cu atât mai importantă cu cât efectele psihologice ale pandemiei sunt departe de a se fi resorbit în trepidația existenței de zi cu zi, reluate după pandemie, iar societatea nu a reușit să ofere mijloace pentru purgarea acestui sentiment de frică uneori fără obiect. Felul în care se face astăzi comunicarea, precum și reducerea situațiilor în care confruntările se petrec în spațiul real conduc la o scădere a rezistenței la stres și la pierderea strategiilor de a face față unor situații”, spune psihologul și psihoterapeutul Florentina Beznea, unul din trainerii programului.
Caracterul inovator al atelierelor marca MOViEsOn Junior @ ESTE Filmul de Miercuri este că sunt gândite ca o modalitate plăcută de a furniza copiilor și adolescenților noțiuni de cinema, stimulându-le în același timp creativitatea, spontaneitatea, imaginația, încrederea în sine și spiritul de echipă. Educația cinematografică constituie pretextul pentru realizarea unui cadru securizant în care dinamica emoțională a fiecarui individ în parte se oglindește în tehnici de acțiune realizate într-o atmosferă destinsă, neconvențională.
“Într-o societate în care accesul la informații dăunătoare nu cunoaște limite, aceste ateliere care includ vizionarea unor scurte filme, urmate de discuții & jocuri îi ajută pe copii și adolescenți să-și creeze filtrele valorice și să își dezvolte inteligența emoțională, discernământul și încrederea în sine. Cinemaul a fost dintotdeauna un mijloc de evaziune – și nouă ne place această idee, dar nu vrem doar să-i ajutăm pe participanți să recunoască și să se scufunde în cinemaul de calitate, dar și să își descarce emoțiile vizavi de ce văd și să înțeleagă cum pot folosi creativitatea în viața de zi cu zi”, adaugă criticul și educatorul de cinema Iulia Blaga, cel de-al doilea trainer al programului.
MOViEs On Junior@ESTE Filmul de Miercuri este o continuare a proiectului MOViEs ON, pe care Iulia Blaga și Florentina Beznea l-au inițiat în anul 2017 la București, și ai cărui participanți au avut vârste cuprinse între 16 și 65 de ani. În vara lui 2022, MOViEs ON s-a mutat la Sibiu și a organizat un proiect-pilot împreună cu ESTE Filmul de Miercuri. Interesul copiilor și părinților pentru acest genul de ateliere le-a făcut pe cele două trainere să meargă în 2023 direct în școli și licee din Sibiu.
“Anxietatea e un factor tot mai stringent în rândul copiilor și adolescenților. Sperăm ca aceste ateliere de dezvoltare personală prin film, pe care noi le-am gândit ca pe o modalitate placută și relaxantă de a furniza noțiuni de prevenire a anxietății, și de a încuraja un stil de viață sănătos, să-i ajute pe tineri să se descopere pe ei înșiși, și, în egală măsură, să-și dezvolte încrederea în sine”, declară Ioana Ciuban, președinta Asociației ESTE Film.
Proiectul MOViEs On Junior@ESTE Filmul de Miercuri este oganizat de Asociația ESTE Film și este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*.
Iulia Blaga este critic şi jurnalist de film, trainer și formator în programul de educație cinematografică pentru liceeni Éducation à l’image, precum și în programul de educație cinematografică pentru elevi de clasă primară și gimnazială CinEd. Are experiență de voluntariat în centrele de plasament din București, în cadrul Programului Ajungem Mari, unde a folosit filmul ca pretext pentru dezvoltare personală.
Licențiată în Psihologie la Facultatea de Sociologie, Psihologie și Pedagogie a Universităţii Bucureşti, unde a obținut un Master în Psihoterapii cognitiv-comportamentale, și membru al Colegiului Psihologilor din România, Florentina Beznea are formare în psihodramă și sociodramă, precum și experiență în psihoterapie.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Șoferul unei mașini înmatriculate în județul Sibiu riscă suspendarea permisului de conducere după ce a fost filmat de o cameră de bord în timp ce a încălcat mai multe reguli de circulație.
Acesta a fost filmat în timp ce depășea o coloană de mașini, după care și-a continuat drumul pe contrasens, inclusiv în sensul giratoriu din parcarea Shopping City Sibiu. Mai mult, în traversare regulamentară, pe trecerea de pietoni, se afla și o femeie. Șoferul a ales să ignore atât coloana de mașini, Codul Rutier, dar și pietonul. Imaginile au fost surprinse ieri, în jurul orei 16:28.
Veste bună atât pentru șoferi, cât și pentru polițiștii rutieri sibieni. De astăzi, la nivelul județului Sibiu a fost operaționalizat sistemul prin care șoferii trași pe dreapta pot fi sancționați contravențional prin emiterea unui proces verbal electronic.
Acest sistem permite verificarea în timp real a tuturor abaterilor rutiere, a valabilității documentelor, dar și a completării într-un timp mult mai scurt a procesului verbal. Astfel, șoferii opriți astăzi au fost introduși în baza de date electronică iar sancțiunea a fost emisă cu ajutorul unei imprimante portabile. Momentan, polițiștii rutieri sibieni desfășoară teste ale sistemului, dar și sesiuni graduale de training. Pe viitor, pe baza unei adrese de email, șoferii amendați vor putea primi informații despre modalitățile de plată sau despre termenul de restituire a permisului de conducere de conducere ori a talonului.
În contextul punerii în funcțiune, la nivel național, a noului Sistem de Abateri în varianta „Mobile”, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, au aplicat azi, primele sancțiuni contravenționale prin intermediul tabletelor din dotare. Sistemul de Abateri Mobile reprezintă o componentă majoră din procesul de digitalizare a Poliției Rutiere. Acest sistem permite conectarea cu bazele de date naționale ale Poliției Române, întocmirea documentelor specifice activității de constatare a contravențiilor, printarea acestora prin intermediul imprimantelor mobile, stocarea automată a contravențiilor în bazele de date și integrarea cu Titlul de Creanță Electronic. Progresiv, acest sistem va fi folosit în scurt timp, de către toți polițiștii rutieri din țară. Aceștia utilizează tablete, în cadrul activitatilor din teren, încă din luna aprilie a acestui an. Pe lângă sistemul de Abateri Mobile pe tablete au fost instalate bazele de date ale Poliției Române, în care se regăsesc persoanele date în urmărire, autovehicule sustrase sau implicate în comiterea de infracțiuni. Astfel, s-a digitalizat procesul de identificare a elementelor infracționale, aducând un aport considerabil pentru combaterea criminalității. Toate aceste funcții vor permite creșterea gradului de eficiență și debirocratizare a activității Poliției Române. Sistemul este conceput sã permită utilizarea ulterioară, în raport de evoluția legislației specifice în domeniu, a unor funcții noi, precum plata cu cardul, comunicarea documentelor pe adresele de e-mail, posibilitatea de a traduce informații minimale referitoare la procedurile specifice, în mai multe limbi de circulație internațională.” a declarat Inspector principal Ionuș Maria, ofițer responsabil al Compartimentului Implementări Abateri din cadrul Serviciului Rutier Sibiu
Pe 1 octombrie au început înscrierile pentru a 22-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, iar marea noutate constă în introducerea claselor dedicate motocicletelor adventure și celor electrice. În 2025, Red Bull Romaniacs se va desfășura în perioada 22-26 iulie și va deveni primul raliu hard enduro care are trasee pentru aceste tipuri de motociclete.
Pe lângă deja consacratele clase Gold (cel mai dificil traseu din raliu și clasa unde concurează preponderent piloții din Campionatul Mondial de Hard-Enduro), Silver, Bronze, Iron și Atom, anul viitor vor exista și două clase pentru motociclete din categoria adventure, numite Ultimate și Lite, și două pentru motocicletele electrice, numite Expert și Hobby. Ambele categorii de motociclete au o clasă de nivel hobby și o clasă de nivel mai avansat/expert, pentru ca riderii să-și poată alege clasa în funcție de abilități. Nu a existat niciodată un eveniment de hard enduro extrem pentru „motociclete mari“, iar în edițiile trecute succesul unor concurenți precum Pol Tarres (Andorra), primul care a terminat vreodată pe traseul clasei Silver pe o asemenea motocicletă, locul 60 în 2024, și Kevin Gallas (Germania) care a câștigat la clasa Bronze, în 2024, ambii pe un Ténéré 700, a evidențiat potențialul categoriei Adventure. Printre cei care au ajuns la finișul Red Bull Romaniacs pe motociclete Adventure se numără și Matthias Walkner (Austria), care a terminat pe locul 3 cu al său KTM 450 Rally la clasa Bronze în 2022, Simon Marcic (Slovenia), cu KTM 450 Rally Replica, locul 8 la clasa Iron, în 2022, Gerhard Forster (Germania, locul 14, Touratech BMW R9X) și Quinn Cody (SUA, locul 33, KTM 1090 Adventure), ambii în 2017, pe traseul clasei Iron.
Regula principală pentru motocicletele Adventure Class este ca acestea să aibă mai mult de un cilindru. Traseele clasei Ultimate se vor baza pe cele ale clasei Atom și vor include o serie de provocări tehnice pentru motocicletele mari și grele, care nu au manevrabilitatea motocicletelor de enduro care sunt mai ușoare, mai agile și mai ușor de manevrat la viteze mici. Traseele clasei Lite vor avea mai mult macadam, drumuri de căruță și drumeaguri ceva mai late. Concurenții se pot aștepta în continuare la obstacole naturale specifice enduroului și Carpaților, chiar dacă scopul nu este „să scoată untul“ din motocicletele Adventure. Andy Fazekas, creatorul prologului, show-ul urban cu care debutează Red Bull Romaniacs, a declarat că va gândi obstacole negociabile pentru motocicletele Adventure, ceea ce va spori spectacolul. Concurenții care vor să participe cu motociclete tip Adventure, care sunt monocilindru, o pot face în cadrul claselor Silver, Bronze, Iron sau Atom.
2024 a fost primul an în care motocicletele electrice au ajuns pe traseele de la Red Bull Romaniacs. Șapte rideri au testat diferite secțiuni ca să vadă cum se comportă motocicletele electrice într-o competiție atât de solicitantă. Pe baza feedback-ului primit după testele din timpul ediției Limitless, Marting Freinademetz, fondatorul raliului, și Teo Isac, directorul de traseu, alături de echipa sa, gândesc traseele pentru eMoto. Se va ține pasul cu dezvoltarea acestui segment din industria de automotive, însă pentru moment se iau în calcul trasee de aproximativ 35 kilometri înainte de punctul de service și 20 kilometri după acesta, cu posibilitatea ca bateriile să fie încărcate/schimbate la punctul de service. Clasele categoriei eMoto vor participa la prolog și vor avea patru zile de off-road, doar că, evident, cu traseu mai scurt.
„Ne dorim să fim primul raliu hard enduro care să facă parte din dezvoltarea eMoto, nu știm în ce direcție vor merge lucrurile, dar vrem să susținem industria și cred că Red Bull Romaniacs este un test foarte bun pentru motocicletele electrice. Dorim să facem parte din viitor în acest sector și suntem încântați să fim primul raliu hard enduro care introduce două clase pentru eMoto. Vedem o dezvoltare foarte puternică în sectorul aventurii. Există multe companii care produc motociclete în această gamă: Ducati, Triumph, Fantic, precum și mărcile consacrate cum ar fi KTM, Honda, BMW, Yamaha și Suzuki. Avem și o mulțime de fani cărora le place fenomenul Red Bull Romaniacs și care merg pe motociclete mai mari. Munții Carpați oferă peisaje spectaculoase pe teritoriul României și sunt potriviți pentru motocicletele Adventure. Îmbinăm marea aventură cu motocicletele mari. Aștept cu nerăbdare să văd cum crește acest sport și cum vor evolua clasele nou-introduse, ne place să fim cu un pas înainte și cred că asta se va întâmpla în cea de-a 22-a ediție a raliului“, spune Martin Freinademetz, fondatorul Red Bull Romaniacs.
În cursul zilei de 01 Octombrie 2024, E.S. Osama Yousef A.A. Alqaradawi, Ambasadorul statului Qatar în România a onorat Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu cu o vizită oficială pentru discuții privind dezvoltarea relațiilor bilaterale între cele două țări și implicit a C.C.I.A. Sibiu cu Camera de Comerț din Qatar.
S-au abordat teme de interes precum investițiile în energie și imobiliare, precum și schimburile comerciale din diverse domenii precum turism și agricultura. De asemenea s-a discutat potențialul investițional al statului Qatar și faptul că se așteaptă proiecte concrete si viabile care să poată fi discutate.
La discuții au participat pe lângă reprezentantul companiei care deține Președinția C.C.I.A. Sibiu reprezentantul unei companii de distributie produse, unul dintre vicepreședinții Camerei de Comerț și Președintele Clubului Economic German.
E.S. Osama A.A. Alqaradawi a prezentant un cadou simbolic sub forma unui vaporaș aurit numit Fath al-Khair, prezent în emblema statului Qatar, care doreste sa aducă bunătate, reprezintă steagul Qatarului fluturând pe mări și inspiră mandrie, onoare și apartenență la națiune.
De asemenea, reprezentantul statului Qatar a lăsat impresii scrise în Cartea de onoare a C.C.I.A. Sibiu, primind în schimb ca semn al aprecierii eforturilor pentru dezvoltarea relatiilor, pin-ul de aur reprezentând sigla Camerei de Comert, Industrie si Agricultură Sibiu.
Casa de Cultură a Studenților din Sibiu și Asociația Conexiuni au plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției „Deșeul ca Resursă”, ce va avea loc vineri, 4 octombrie 2024, la ora 12:00, la sediul instituției. Acest eveniment inovator este rezultatul unui proiect desfășurat pe parcursul lunii septembrie, proiect care a adus în prim-plan creativitatea tinerilor din Sibiu, elevi și studenți, ce și-au demonstrat abilitățile de a transforma deșeurile în resurse valoroase.
Participanții la proiect au avut oportunitatea de a realiza lucrări și prototipuri originale, utilizând exclusiv materiale reciclabile, cum ar fi deșeurile industriale, deșeurile din construcții și cele rezultate din activități casnice. Lucrările expuse vor varia de la instalații artistice și obiecte tehnice, până la decoruri, echipamente și creații vestimentare.
Prin acest eveniment, ne dorim să promovăm o atitudine ecologică responsabilă și să inspirăm tinerii să descopere potențialul ascuns al materialelor reciclate. Lucrările expuse vor demonstra modul în care deșeurile pot fi reutilizate în mod creativ pentru a dezvolta produse inovative și sustenabile, oferind soluții pentru protecția mediului înconjurător.
Expoziția va include și un concurs în care vor fi premiate cele mai originale și inovative lucrări, acestea fiind evaluate de un juriu format din experți din domeniile tehnic și artistic. Proiectul are ca scop final contribuția la educația ecologică a tinerilor, oferindu-le ocazia de a explora noi modalități de a proteja mediul prin reciclare și inovație.
Vă așteptăm să descoperiți creativitatea tinerilor din județul Sibiu și să sprijiniți inițiativele care promovează dezvoltarea sustenabilă!
Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, împreună cu D.S.U., I.G.S.U., Administrațiile Bazinale de Apă, I.S.U. și Prefectura Sibiu, au emis o avertizare de cod galben de ceață, valabilă în data de 2 octombrie 2024, între orele 09:00 și 11:00. Ceața va determina o vizibilitate redusă, local sub 20 de metri și izolat sub 50 de metri.
Zona joasă a județului Sibiu va fi cel mai afectată, inclusiv localitățile Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Dumbrăveni, Tălmaciu, Săliște, Rășinari, Copșa Mică, Șeica Mare, Șelimbăr, Roșia, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Axente Sever, Bazna, Slimnic, Gura Râului, Racovița, Loamneș, Porumbacu de Jos, Orlat, Laslea, Dârlos, Cristian, Șura Mare, Turnu Roșu, Arpașu de Jos, Târnava, Moșna, Biertan, Brateiu, Sadu, Micăsasa, Păuca, Blăjel, Nocrich, Iacobeni, Bârghiș, Alma, Vurpăr, Șura Mică, Hoghilag, Boița, Valea Viilor, Tilișca, Șeica Mică, Alțina, Poplaca, Apoldu de Jos, Ațel, Brădeni, Chirpăr, Merghindeal, Cârțișoara, Cârța, Mihăileni, Ludoș, Bruiu și Marpod.
Autoritățile recomandă prudență în trafic, utilizarea farurilor de întâlnire și evitarea călătoriilor inutile în condiții de vizibilitate scăzută. De asemenea, se sugerează ca cetățenii să se informeze constant cu privire la evoluția vremii și să respecte indicațiile autorităților locale.
Rămâneți în siguranță și fiți atenți la condițiile de drum!
Iarna și-a făcut deja apariția pe superbul drum montan Transfăgărășan. Aici, temperaturile sunt aproape de limita înghețului.
Un iubitor al muntelui a surprins astăzi, în imagini, un fenomen destul de rar, o arcadă albă de ceață, foarte asemănătoare cu a unui curcubeu multicolor. Fenomenul este vizibil în special iarna, când lumina soarelui este reflectată prin picăturile de apă înghețată din ceață.
Fostul procuror sibian Eugen Stoina, implicat în mai multe scandaluri mediatice în timp ce activa în cadrul Parchetului Sibiu, s-a logodit chiar cu femeia pe care, acum 17 ani, o trimitea în judecată.
Deși relația durează de ani buni iar apropiații le cunoșteau problemele, acestia au ales să nu-și ascundă relația, ba mai mult, s-au etalat cu poze din excursii, pe ambele profile de Facebook. Pe data de 13 august 2024, aceștia s-au logodit și s-au pus virtual, într-o relație.
„Cred că este cea mai minunată seară din viața mea!!! M-am logodit cu Rita Mihaela …A răspuns DAAAA!” anunța în 14 august 2024, fostul procuror sibian Eugen Stoina.
Cariera fostului procuror Eugen Stoina a fost presărată de mutări disciplinare, de la București la Sibiu, de episoade în care ar fi mers beat la serviciu dar și de un eveniment rutier „alcoolizat” produs pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu. Atunci, fostul procuror nu a păstrat distanța de siguranță și a tamponat alte două mașini. Însă, polițiștii sibieni au uitat să-l testeze pentru alcool și nu i-au făcut absolut nimic. După ce cazul a ajuns în presa națională, Eugen Stoina și-a luat concediu medical iar apoi s-a pensionat.
Conform site-ului luju.ro, viitoarea soție, Rita Branga a fost trimisă în judecată în 2007, chiar de către fostul procuror Eugen Stoina. Aceasta era acuzată de luare de mită și într-un final, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Anunțată ca Ziua Porților Deschise la Casa de Pensii Sibiu, 1 octombrie ora 12 a fost o zi fără prea mulți pensionari, nici măcar la ghișee. La mezaninul clădirii, directorul Dorel Aldea, alături de prefectul Mircea Crețu, directorul ITM Sibiu, Alex Stănilă și alți angajați ai instituției au așteptat în hol pensionarii cu prăjituri, fursecuri, suc, apă și cafea. Doar o mână de pensionari au răspuns invitației directorului Casei de Pensii Sibiu la Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Dorel Aldea a declarat că mulți reprezentanți ai asociațiilor de proprietari nu au putut să vină. Cei 8 pensionari prezenți erau de la 3 asociații. Aldea a remarcat că în ultimii ani sunt tot mai puține asociații de pensionari active în județul Sibiu.
„𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢, 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐜𝐚 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐦 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐭𝐨𝐭̦𝐢 𝐜𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞-𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐚𝐮 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧, 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐩𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞.” a spus prefectul Mircea Crețu. Directorul Casei de Pensii Sibiu, Dorel Aldea a mulțumit și el pensionarilor de ziua lor și a amintit de efortul deosebit făcut de angajații caselor de pensii pentru a recalcula pensiile pe principiul echității și contributivității.
Câțiva din pensionarii prezenți au vorbit la insistențele directorului Dorel Aldea. Ei au mulțumit pentru invitație și au lăudat noul sistem de pensii. Foarte des în discursurile lor s-au referit la Dumnezeu, credință și… bani.
După dialog, cei prezenți au fost invitați să viziteze birourile unde se recalculează pensiile și să servească un pahar de suc și prăjituri.
În fiecare an, la data de 1 octombrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Muzicii. Această sărbătoare se adresează atât artiștilor, cât și ascultătorilor, indiferent de genul muzical pe care îlreprezintă sau îl preferă.
Foarte sugestiv, Emil Cioran spunea:” Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”.
În plan local, Cristiana Sofia Damian, o tânără interpretă de muzică ușoară, aspirantă la marile scene ale muzicii, deja cunoscută prin multiplele sale proiecte derulate deja pe plan internațional, spune la fel de frumos “ Muzica este felul în care sună viața”, acesta devenind motto-ul ei artistic prin care celebrează zi de zi muzica prin munca pe care o depune în construirea unei cariere artistice.
Despre Cristiana am mai scris și cu alte ocazii în care, datorită rezultatelor remarcabile obținute de la vârste fragede, am apreciat oportunitatea de a ne face cunoscute tinerele talente locale cu ocazia sărbătoririi Zilei internaționale a Muzicii.
Cristiana este elevă a Colegiului Național Gheorghe Lazăr Sibiu, în clasa a IX-a, unde studiază încă din gimnaziu, împletind școala cu activitatea muzicală, studiind canto și pian de la vârsta de aproximativ 6 ani. De aproximativ un an studiază în paralel și chitară.
Cristiana excelează de asemenea și în șah, unde, de-a lungul timpului a obținut premii importante, dintre care ultimul de remarcat este Premiul I la nivelul județului Sibiu la Olimpiada Națională de Șah, fiind calificată la etapa națională, în urma căreia Cristiana a obținut bursa de performanță în anul școlar precedent.
În muzică, Cristiana a reușit performanțe remarcabile, premii notabile, la nivel național și internațional.
De curând s-a întors din Canada, unde, al treilea an la rând, a participat la numeroase evenimente culturale pe scene din Québec și Montréal unde a cântat publicului din comunitatea culturală românească, în fața unui public numeros de peste 250 de români dar și publicului local din Quebéc, la o Gală a comunității canadiene, intitulată ,,Gala en Blanc”.
A participat și la un eveniment aniversar de elită, “Gala Artelor” organizată în data de 31 august, Ziua Limbii române, de comunitatea românească din Montréal, unde a cântat în fața unui public de elită formată din personalități marcante ale spațiului cultural, artistic, științific și academic din Canada, inclusiv în prezența Consulului General al României la Montréal, domnul Marius Micle, care a acordat premii și distincții remarcabile personalităților contemporane din domeniul literaturii românești, inclusiv Președintelui Uniunii scriitorilor din Canada.
Într-un interviu realizat, Cristiana spune:
“Cânt de la vârsta de cinci ani și jumătate, și muzica a devenit o mare parte din mine. Acum aproximativ patru ani am început să iau muzica în serios, realizând că îmi doresc săfac asta în viitor. Așa că, am participat la o multe spectacole, concursuri și evenimente. Debutul meu a avut loc în 2022, în București, la Teatrul Elisabeta, când am lansat prima meapiesă originală, intitulată ,,Ce e rău, ce e bine”, compusă de Codruț Croitoru, pe versurile lui Marius Ionescu, unde am fost acompaniată de doamna Ozana Barabancea și orchestra ,,Lumini Sonore”.
A fost un eveniment care mi-a marcat viața, după care au urmat multe altele, precum invitația de a cânta la Milano Fashion Week în Milano, Italia, în toamna anului 2023, sau evenimentele și concertele la care am participat în multiple orașe de acolo în vara anului 2022, 2023 și 2024. Însă unul dintre cele mai frumoase evenimente a fost un festival de modă din Dubai, Emiratele Arabe Unite, numit World Fashion Festival Awards Dubai, la care am participat în 2023 și 2024.
Prima dată am cântat la acest eveniment în 2023, iar oamenilor de acolo le-a plăcut, așa că organizatoarea festivalului, doamna Ioana Albada, m-a invitat din nou. În zilele în care am fost liberă, am vizitat orașul împreună cu părinții și fratele meu, rămânând uimiți de locurile frumoase de acolo, de luxul și opulența din Dubai.
Când am ajuns la evenimentul de modă, m-am bucurat să văd că se numără români printre oamenii de acolo, simțind ca și când o părticică din România a venit cu mine. După ce m-am obișnuit cu locul, mi-au trecut emoțiile, știind că totul va decurge minunat. Așa că m-am bucurat de fiecare moment petrecut acolo și am admirat prezentările incredibile de modă care s-au desfășurat. A fost o experiență inedită pe care nu o voi uita niciodată!”
În Canada s-a bucurat de colaborarea cu pianistului celebrei artistei Céline Dion, Guillaume Marchand, care i-a compus Cristianei o piesă, linia melodică la pian, fiind în prezent în lucru în colaborare cu interpreta Cătălina Mirică care a invitat-o în Canada, care va scrie versurile piesei. De asemenea, Cristiana s-a bucurat din plin de întâlnirea în Quebec cu celebra vocal coach Monique Cardinal, care a fost vocal coach al artistei Céline Dion, al Larei Fabian și al multor altor artiști renumiți canadieni, inclusiv al Cătălinei Mirică, grație căreia a beneficiat de două ședințe de antrenament vocal cu doamna Monique Cardinal.
În prezent, Cristiana studiază tehnică vocală și compoziție, la un nivel de performanță, cu maestrul compozitor și dirijor Viorel Gavrilă, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ia lecții de canto cu profesoara și interpreta de jazz Mihaela Pîțan, de pian cu profesorul Mihai Pîțan și de chitară cu profesorul Viorel Costin, din Sibiu.
Începând cu luna iulie 2023, Cristiana a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România unde a și înregistrat prima compoziție finalizată și produsă în studio, intitulată “ Never give up”, pe versurile solistei Mira Boțocan (vocal coach la emisiunea “ Vocea României în perioada 2015- 2019), cu care, de asemenea, a studiat tehnica vocală Estil International, o tehnică modernă pentru toate genurile muzicale îmbrățișată de artiști de renume din întreaga lume.
Cristiana a participat la foarte multe festivaluri, concursuri naționale și internaționale și spectacole, unde a câștigat premii, dintre care se remarcă: Premiul I la Festivalul- Concurs Național de Intepretare a Muzicii Ușoare Românești “ FLORI DE MAI” 2024;
-TROFEUL FESTIVALULUI “ DEVA MUSIC STAR “ 2023;
-TROFEUL POP ROMÂNESC- la Festivalul InternaționalART MUSIC FESTIVAL- 2023, Palatul Național al CopiilorBucurești;
-Premiul II – obținut la INTERNATIONAL FESTIVAL OF LANGUAGE & CULTURE “ GOLDEN VOICES”;
-Marele Trofeu ,,VIORELA FILIP” câștigat în cadrul Festivalului Național de Muzică ,,Music my love” organizat de doamna Viorela Filip; -Trofeul Premiul de excelență „Domi Music Star” obținut la FestivalulInternațional „HERMANSTADT FEST” 2022 unde a câștigat premii importante la toate secțiunile la care a participat.
Cristiana și-a exprimat deja visul de a aplica la Berklee College of Music din Boston, USA, una dintre cele mai prestigioase universități de muzică ușoară din lume.
În fotografiile selectate, se pot vedea imagini de la evenimentele muzicale de referință menționate.
Pentru a o asculta pe Cristiana, vă puteți abona la canalul ei de you tube Cristiana Sofia Damian și pe Instagram cristiana__damian .
Dacă faci un pas afară din Piața Mare dai de o sumedenie de clădiri în ruină. Niște mizerii. Am înțeles că unele sunt case vechi prin Orașul de Jos, dar hai să fim serioși, sunt niște mizerii ce trebuie demolate sau reabilitate urgent. Sunt și un risc pentru oameni. De parcă sașii și maghiarii când stăpâneau orașul sute de ani nu mai demolau sau reconstruiau nimic. Și mai plusez cu fabricile de la limita centrului istoric: fosta Independența, fosta Libertatea și Victoria – toate focare de infecție.
În ce privește fabricile, care de 35 de ani ne ustură ochii de la urâțenia lor de ruină, sunt în proprietate privată. Acum ceva ani primarul Astrid Fodor a propus și consilierii au votat la foc automat să se amendeze grădinile sibienilor neîntreținute prim mărirea impozitului foarte mult. Ok, dar cu ruinele de fabrici ce facem? Câte amenzi a aplicat în ultimii 20 de ani Primăria Sibiu proprietarilor celor 3 fabrici enunțate mai sus? Nimic? De ce?
Bine că Primăria prin serviciul Urbanism și apoi Consiliul Local au aprobat tot felul de Planuri Urbanistice Zonale pe fostele/actualele ruine de fabrici. La Independența chestiunea este mai groasă. Comuniștii au închis strada Ocnei și post-comuniștii, adică foștii directori Independența care au pus mâna pe toată fabrica numai ei știu cum, au luat și strada. Se judecă de ani buni Primăria Sibiu cu ei pentru strada respectivă. Să mai scriu că arhitectul care le-a desenat un mega plan cu blocuri mari pe fosta Independența e „independentul” Alexandru Găvozdea, candidat ieșit pe locul 2 la Primărie în iunie? Nu mai intru în alte detalii pentru că subiectul Independența este unul de o carte în mai multe volume la DIICOT. Sau ar trebui să fie, dacă am fi într-o țară fără corupți.
Revenind la ruinele din zona Orașului de Jos și limitele Centrului Istoric. Sunt curios câte amenzi a dat Primăria Sibiu celor de la Medlife (fost Polisano) pentru vila lăsată în ruină pe strada Constituției. Acolo era o grădiniță. Acum e o ruină. Sau pe hotelul ridicat și nefinalizat de Vonica în Piața Gării pe toată suprafața de teren. Atunci Iohannis nu mai cerea CUT/POT și locuri de parcare. La unii… de fapt nici Fodor nu a cerut blocului lui Keul de pe Calea Dumbrăvii. Că de… e prieten cu Iohannis. Să mai amintesc și cum Polisano a construit Spital Privat în curtea Spitalului Județean?! Pe terenul public? Cu regim de înălțime peste normele stabilite în PUG-ul vremii? Na, că mă năpădesc amintirile…
Să ne uităm și la ruinele caselor lăsate ani de zile de izbeliște intenționat de Domnariu pe Magheru colț cu Constituției sau cele ale patronului Ana Hotels pe Șaguna peste drum de Prefectură. Și exemplele pot continua. Dar dacă merge un amărât să ia certificat de urbanism să facă un geam îl rup în Primăria Sibiu. Pe toți ceilalți enunțați mai sus și alții ca ei nu îi vede nimeni. Și nu îi amendează nimeni pentru ruinele generate automat.
Mai este pe Tribunei cazul imobilului fostului Ada Kaleh pe care moștenitorul de drept acuză că un grup de tip mafiot cu italieni în el a pus mâna pe clădire prin șmecherie. Apoi au lăsat-o în ruină și acum fac hotel. Pentru că asta este tehnica la Sibiu. Pe tot acest traseu al clădirii, deși organele de cercetare au fost sesizate, nimeni nu a mișcat un deget. Pentru că pe clădire a pus mâna un bogătan. Și fie el și italian, german, austriac, român aceștia sunt tratați special de Primăria Sibiu. Cam cum erau tratați nobilii versus prostime în Sibiul medieval. Nimic nu s-a schimbat. Prostimea votează, nobilii marchează!
Lucrările de reparații pe bulevardul V. Milea și pe str. Florilor s-au încheiat astfel că următoarele care vor intra în lucru în această săptămână, în funcție de condițiile meteo, sunt străzile Ciprian Porumbescu și Forjorilor. De asemenea, se vor realiza trotuarele în zona școlii nr. 18 de pe str. Lungă și joncțiunile între noul drum creat și străzile Intrarea Arieșului și Calea Dumbrăvii.
Astfel, Comisia de Circulație a avizat execuția lucrărilor după cum urmează:
• În perioada 1 septembrie – 18 octombrie se reparăporțiunile de pe str. Intrarea Arieșului și respectiv Calea Dumbrăvii, care fac joncțiunea cu drumul nou creat prin fosta autobază Tursib
• Se va turna un strat asfaltic pe carosabil și se vor reamenaja și trotuarele pe str. Ciprian Porumbescu în perioada 1 octombrie -14 noiembrie, pentru aceasta fiind necesară închiderea totală a circulației pe stradă.
• În perioada 1 octombrie – 1 noiembrie se vor amenaja trotuare în jurul școlii nr. 18 de pe str. Lungă, pentru a spori astfel siguranța elevilor
• În următoarea perioadă, se vor efectua reparații și la parcările cu dale înierbate de pe str. Lungă. Aici se vor instala și borduri mai înalte pentru a proteja zonele verzi de lângă parcări.
• Pe str. Forjorilor din cartierul Lazaret se va lucra în perioada 7 octombrie – 6 decembrie pentru înlocuirea stratului asfaltic de pe carosabil și trotuare. Și în acest caz este necesară închiderea circulației pentru efectuarea lucrărilor.
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au avut onoarea de a-l avea ca invitat pe Părintele Hrisostom Ciuciu, ieromonah al Mănăstirii Putna, fost cadru militar în Forțele Navale Române, în prezent cadru didactic universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Un adevărat lider spiritual și moral al comunității religioase, orientat spre susținerea păcii și alinarea sufletului, Părintele ieromonah Hrisostom le-a vorbit studenților despre asemănarea dintre subordonarea militară și ascultarea monahală și a subliniat importanța misiunii asumate de către cadeții academiei ca protectori ai națiunii și viitori lideri militari, care trebuie să poarte cu ei pretutindeni valori fundamentale precum curajul, disciplina, onoarea și loialitatea.
„Eu sunt între două lumi, cea militară și cea monahală și îndrăznesc să cred că pot fi și un mic liant între acestea, pentru că am fost, sunt și voi rămâne și militar și călugăr. Prezența mea în Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este un semn de mare încredere din partea lui Dumnezeu și o mare mângâiere pentru inima mea, pentru că mi-am dorit să-i văd pe acești tineri frumoși, în piepturile cărora stau inimile tuturor celor din afara zidurilor academiei. Nădejdea mea este aceasta: că vor înțelege, de dragul oamenilor, că ei nu sunt doar gata să moară ci, mai ales, sunt gata să trăiască”, a transmis invitatul nostru, în cadrul evenimentului.
Partida dintre FC Hermannstadt și Sepsi Sfântul Gheorghe va avea loc duminică, de la ora 13.30, pe stadionul Municipal.
Meciul contează pentru etapa a 12-a a Superligii României și va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Prețurile la bilete sunt următoarele: Peluză – 20 RON, Tribuna 1 – 50 RON, Tribuna 2 – 40 RON. Biletele senpot cumpăra de pe site-ul www.bilete.ro sau de la casele de bilete ale Stadionului Municipal. Pentru persoanele cu dizabilități care au depus deja documentele, este suficient să reconfirme prezența la meci pe adresa de e-mail ticketing@fchermannstadt.ro.
Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită, dar nu au loc alocat, așa că este recomandat să stea în brațele părinților sau însoțitorului. La această partidă vor fi puse în vânzare bilete pentru elevi și studenți cu reducere de 50% la Peluza Nord a Stadionului Municipal Sibiu. Astfel, la casa de bilete vor fi disponibile bilete pentru elevi și studenți, care se vor elibera în baza carnetului de elev sau student vizat pe anul în curs. Adulții care însoțesc minorii pot achiziționa bilete la prețul de 20 lei lângă minorul însoțit. Biletul va fi verificat/ confruntat cu documentele în baza cărora au fost achiziționate la punctele de acces
Luni, 30 septembrie 2024, Primăria Comunei Sadu a celebrat pensionarea domnului Liviu Luțoiu, un angajat dedicat care a contribuit timp de aproape patru decenii la dezvoltarea și bunăstarea comunității.
Domnul Luțoiu s-a alăturat echipei Primăriei pe 1 octombrie 1988 și a avut o carieră remarcabilă, caracterizată prin integritate, profesionalism și un angajament neclintit față de cetățeni. De-a lungul anilor, el a fost un pilon al comunității, având impact pozitiv asupra vieții locuitorilor din Sadu, potrivit reprezentanților Primăriei Sadu.
„…Domnul Luțoiu a fost un model de devotament, integritate și profesionalism, contribuind la dezvoltarea și bunăstarea comunei.
Îi mulțumim din suflet pentru tot efortul depus și pentru toți anii în care a lucrat neobosit în slujba cetățenilor noștri. Să aveți o pensionare plină de bucurii, sănătate și momente frumoase alături de cei dragi! Vă mulțumim!” – transmite Colectivul Primăriei Sadu și membrii Consiliului Local
În așteptarea Zilei Internaționale a Non-violenței, care va fi celebrată pe 2 octombrie 2024, elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Axente Sever din județul Sibiu au participat, pe 1 octombrie 2024, la o activitate intitulată „5 pași în rezolvarea conflictelor”. Evenimentul a fost coordonat de doamna prof. consilier școlar Dengah Adela, în colaborare cu doamna învățătoare Pop Cristina Maria, având ca scop principal prevenirea și reducerea violenței și a infracțiunilor în mediul școlar.
Programul educațional își propune să dezvolte abilitățile elevilor în utilizarea strategiilor de rezolvare a conflictelor și de evitare a bullying-ului, promovând astfel un climat școlar mai sigur și mai armonios.
Un accident deosebit de grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe autostrada A1, lângă localitatea sibiană Săliște.
Conform primelor date, două autocamioane și o mașină ar fi intrat într-o coliziune violentă, în urma impactului fiind rănite două persoane. Martorii la eveniment au declarat pentru ziarul Sibiu Independent faptul că, un autocamion ar fi acroșat un alt autocamion oprit pe banda de urgență a autostrăzii A1, în impact fiind implicată și o mașină. Traficul rutier pe sensul Sebeș – Sibiu se desfășoară îngreunat..
Conform polițiștilor rutieri sibieni, în timp ce conducea un autocamion pe banda 1, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Dâmbovița, a acroșat un autocamion defect și un cap tractor aflate pe banda de urgență, apoi a acroșat un autoturism condus pe banda 2.
Echipajele medicale ISU SIBIU au evaluat 5 persoane dintre care trei au refuzat transportul. La spital a fost transportată o femeie în vârstă de 63 de ani, aceasta suferind un traumatism la nivelul membrului superior.
La Filiala Valea Aurie a Bibliotecii ASTRA, elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 25 au avut ocazia să participe la un atelier educativ intitulat „ISTORIA, de la poveste la adevăr științific”. Îndrumați de bibliotecara Gabriela Dordea, juniorii au descoperit fascinanta istorie a omenirii printr-o călătorie inedită.
„În prima parte a întâlnirii, pornind de la definiția istoriei, copiii au urmărit cu interes prezentarea doamnei prof. Margareta Bogdan, care a evidențiat momentele esențiale din evoluția umanității. Însoțită de imagini sugestive și întrebări provocatoare, prezentarea a stârnit curiozitatea celor mici, care au oferit răspunsuri bine argumentate, dovedindu-se deja pasionați de subiect.
A doua parte a atelierului le-a permis elevilor să exploreze publicațiile științifice ale bibliotecii – enciclopedii, atlase istorice și alte resurse valoroase – care le vor fi de folos în realizarea proiectelor școlare, fie individual, fie în echipă. Am fost încântată de entuziasmul și dorința lor de a răsfoi aceste materiale, dar și alte cărți din colecțiile bibliotecii, pe care le-au împrumutat cu bucurie în calitate de cititori. Biblioteca le oferă un spațiu plăcut și primitor în care să își dezvolte pasiunea pentru cunoaștere, zi de zi. Ne dorim să transformăm acest atelier într-o activitate lunară, pe parcursul întregului an școlar.” – a transmis, Gabriela Dordea, bibliotecar în cadrul Filialei Valea Aurie.
Activitățile și evenimentele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.