Julieta Toma este una dintre profesoarele care predau copiilor bolnavi, în spitalele din România, ajutându-i să învețe, nu doar să facă tratamente.

Juli sau Julieta, așa cum o strigă copiii din Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu, coordonează alte 22 de profesoare, care nu predau în clase normale, cu bănci multe, ci în săli de spital. Aceste profesoare au reușit, de-a lungul anilor, să transforme educația într-o formă de terapie pentru copiii bolnavi, aducând școala pe holurile spitalelor, în saloane, la paturile celor mici aflați în suferință.

Specializată în Psihologie, Pedagogie și Terapia Montessori, Julieta Toma este profesoară la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, unde practic învață copiii care fac terapii în Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu. Ca să le fie și mai ușor copiilor și profesorilor, Consiliul Județean a construit sediul școlii, chiar în vecinătatea clădirii unde sunt tratați copiii.

La parterul spitalului, pe hol așteaptă mai mulți părinți cu copii nerăbdători, majoritatea în scaune cu rotile, să intre în Sala Montessori. Dincolo de ușa albă, pe care este lipită o etichetă albă care are pe margini cunoscutele personaje din ‘Familia Flinstone’, se deschide o sală cu câteva băncuțe și scăunele, o tablă mică, dar modernă, pereți acoperiți de rafturile unui mobilier îngrijit, multe cărți, jocuri de tot felul. Ne întâmpină o doamnă veselă, cu ochelari, luată imediat în brațe de copii. Ea este Julieta. Nu ‘doamna profesoară’, nu ‘profa’, ci Juli sau Julieta. O știu toți copiii și o iubesc.

Julieta pare că are zilnic aceeași rutină pe care o face, însă, cu dragoste, pentru că, spune ea, ceea ce face o împlinește. Zilnic să înveți să citești și să scrii. Cu aceeași răbdare. Timp de 35 de ani. Zilnic să te joci aceleași jocuri și să nu te plictisești niciodată. Zilnic să te dedici fiecărui copil, indiferent dacă merge sau nu, dacă își folosește bine mâinile sau se recuperează după un accident vascular sau după o paralizie. Zilnic să descifrezi sunetele, silabele, cuvintele de pe buzele fiecărui copil, chiar dacă poate vorbi clar sau are un tub de oxigen cu ajutorul căruia respiră. Mai mari sau mai mici, sprijiniți în cărucioare sau puși pe fugă tot timpul, copii din toată România veniți la tratament în secția de recuperare a Spitalului Clinic de Psihiatrie au făcut și fac școală, de trei decenii cu Julieta.

‘Haide să-l găsim pe ‘G’ mare și pe ‘g’ mic!’, am auzit-o pe Julieta, spunându-i calm unui băiețel care se uita la mai multe cartonașe colorate. Și așa mi-am dat seama că fiecare zi este o aventură, o călătorie incredibilă și o luptă pentru toți acești copii, care au o prietenă, nu doar o profesoară, pe Julieta. După câteva minute, copilul a găsit cele două cartonașe, cu literele ‘surori’, ‘G’ și ‘g’. Bucuria de pe fața lui exprimă cel mai sincer și mare ‘mulțumesc’.

‘Eu am primit repartiție la spital și predau toate materiile aferente ciclului primar. Eu am venit din Liceul Pedagogic, unde nu am fost pregătite să luăm contactul cu copiii bolnavi. A fost un mic șoc. Nici nu știam în primul an dacă voi rămâne, pentru că nu știam cum să încep. Totul este diferit. Nu este o clasă în fața ta. Era o suferință care se revărsa și nu știam cum să o gestionăm la început. După care treptat, a venit dragostea. Anul acesta se fac 35 de ani de când fac asta. În 1990 am venit aici’, și-a amintit Julieta Toma.

Vorbitoare de limbă germană, Julieta a fost și în Germania ca să învețe metoda Montessori, o modalitate de a educa copiii bazându-se pe activitatea independentă a acestora.

‘Ce facem noi este foarte interesant, foarte important. Unii dintre copii fac progrese semnificative, dar și cu ajutorul părinților. (…) Cel mai bun exemplu este Nicoleta Todirișcă. Am preluat o mogâldeață într-un scaun cu rotile și a ajuns să fie o absolventă de Psihologie și avem și alți copii cu progrese’, a explicat Julieta Toma.

Cu sprijinul medicilor și al tuturor terapiilor, mulți dintre copiii cu afecțiuni psihiatrice, neurologice sau care au nevoie de recuperare medicală, reușesc totuși să învețe să scrie, să citească, să socotească și termină primele patru clase, cu ajutorul metodelor de predare ale Julietei Toma. Acești copii muncesc însă mult mai mult decât elevii sănătoși pentru a absolvi ciclul primar, cu o programă adaptată lor.

‘Ce mă impresionează pe mine cel mai mult la acești copii? Muncesc de zece ori mai mult față de un copil obișnuit și strădania asta a lor mă motivează pe mine să îi ajut necondiționat. (…) Multă lume mă întreabă ce fac eu la serviciu. Nu pot să spun că sunt psiholog, deși am terminat Psihologia. M-am specializat la locul de muncă, am vrut să înțeleg mai bine tot ce fac. Se spune că empatia este o superputere și tocmai aceasta îi face pe copii să vină, să se apropie de mine și pe mine să îmi doresc să îi înțeleg și să-i pot ajuta’, mărturisește Julieta Toma.

Și totuși încă mai există cazuri care o șochează și pe ea: copii care se nasc sănătoși și după o perioadă se îmbolnăvesc din cauze multiple, cum ar fi copiii cu AVC, cei cu pareze sau care au diverse accidente și viața lor se transformă total. Acești copii o motivează și mai mult să meargă mai departe.

‘Fiecare zi e o primă zi, aici, pentru că vin tot mai mulți copii bolnavi. Nu mă plictisesc niciodată, pentru că eu sunt aici ca să-i ajut pe copii, ca să le fac partea aceea din zi mai bună, mai frumoasă, specială, ca să poată suporta altfel spitalizarea’, a declarat Julieta Toma.

De ce continuă de 35 de ani profesoara Julieta Toma să lupte cu suferințele și neputințele tot mai multor copii? ‘Pentru că mă învăluie copiii aceștia cu sufletele lor. Eu nu știu dacă aș putea să fac altă meserie. Pe mine serviciul acesta m-a ajutat și să depășesc situații grele în viață. Pentru mine nu este un serviciu, este o bucurie. Nu știu unde să zic că vin… vin acolo unde în viața mea este ceva care mă împlinește’, explică Julieta.

Dan Kondort, directorul Centrului Școlar de Educație Inclusivă nr. 1 Sibiu, unde este încadrată profesoara Julieta Toma, spune că școala din spitale este ‘o cale diferită pentru copil de a face față bolii de care suferă’.

‘Necesitatea cursurilor școlare în spital vine din faptul că există copii cu boli cronice, spitalizări succesive sau care necesită o perioadă lungă de spitalizare, iar întreruperea repetată a activităților școlare pentru câteva săptămâni sau chiar luni face imposibilă recuperarea cunoștințelor care au fost predate în acest timp de profesor la școală, riscul fiind repetenția sau chiar abandonul școlar. Atunci când este posibil, este benefic pentru copil să țină pasul cu sarcinile școlare. În acest fel nu rămâne în urmă la învățătură, face față mai bine la stres și, cel mai important, activitățile școlare pot oferi o rutină, un simț al normalității, o distragere a atenției de la durere sau anxietate. Școala din spital poate oferi, de asemenea, o cale diferită pentru copil de a face față bolii de care suferă’, a subliniat Dan Kondort.

Potrivit acestuia, anii de experiență pe care îi are Julieta Toma au ajutat-o să învețe să colaboreze cu personalul medical și părinții pentru a înțelege condițiile elevilor și a ajusta programele de învățare în funcție de nevoile acestora, iar acest lucru a recomandat-o și pentru funcția de profesor coordonator.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, profesorul Constantin Dincă, are cuvinte de laudă pentru Julieta, remarcându-i vocea calmă și empatia, calitate cu atât mai importantă atunci când lucrezi cu copii bolnavi.

‘Am cunoscut-o pe doamna profesor Julieta Toma cu ocazia unor inspecții de grad pe care le-am efectuat la o colegă profesor de geografie. De atunci m-a surprins plăcut modul în care relaționa cu elevii internați la recuperare, după traume fizice (accidente) sau erau la tratament. Vorba calmă, organizarea ireproșabilă a activității unității, înțelegerea trăirilor și suferinței copiilor, empatia de care dă dovadă, o evidențiază ca omul potrivit la locul potrivit’, spune Constantin Dincă.

Am ieșit din încăperea unde e clasa Montessori lăsând în urmă câțiva copii în băncuțe. Fiecare face altceva, învață azi cum să urce muntele său. Fiecare copil știe că Julieta este ‘Julieta lui’. Afară, pe hol, încep să vină mamele internate împreună cu copiii lor, ca să-i ia în saloane. Urmează ziua de mâine, vinerea poveștilor terapeutice, în care Julieta reușește să-i ajute pe acești pacienți elevi să depășească ce îi supără, ce îi doare, ce îi frustrează, ce îi macină.

‘Cum mai pot? Păi cum să nu pot? Cei de la Urgență spun că nu mai pot? Așa e firescul lucrurilor’, concluzionează Julieta, profesoara din spital.

Sursa: Agrerpres.ro