Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile publice locale, Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Asociațiile Naționale ale Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Cultul Eroilor „Regina Maria”, Veteranilor de Război și Veteranilor din Teatrele de Operații, vor organiza vineri, 25 octombrie 2024, la ora 10.00, Ceremonia de depuneri de coroane şi jerbe de flori, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar din Sibiu.
Cu prilejul împlinirii a 425 de ani de la Bătălia de la Șelimbăr, o manifestare similară va avea loc în aceeași dată, la ora 12.00, la „Troița lui Mihai Viteazul” din Șelimbăr.
De asemenea, până în data de 4 noiembrie, în holul central al Cercului Militar din Sibiu, se poate vizita expoziția fotodocumentară dedicată celor două evenimente.
Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, comandantul Garnizoanei Sibiu, a transmis cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României următorul mesaj:
„Anul acesta se împlinesc 80 de ani de când, la 25 octombrie 1944, trupele române, alături de forțele aliate, au eliberat orașul Carei, ultimul teritoriu aflat sub ocupaţie străină. Această dată a reprezentat punctul culminant în eliberarea întregului teritoriu al României, iar de atunci a fost consacrată ca Ziua Armatei României, fiind un simbol al curajului şi sacrificiului militarilor români, care ne inspiră şi în prezent.
Alături de alte sărbători cu specific militar, Ziua Armatei României se înscrie în categoria acelor aniversări la care participă, pe lângă cei care poartă cu mândrie şi respect uniforma militară, și aceia care, cu încredere și prețuire, îi apreciază tradiția, contribuția şi necesitatea.
Cu ocazia Zilei Armatei României, vă rog să îmi permiteți să urez tuturor militarilor din garnizoana Sibiu și familiilor acestora multă sănătate, succes în activitate, împliniri profesionale şi satisfacții personale.
Cu ocazia Zilei Porților Deschise – eveniment prilejuit de “Ziua Europeană a Justiției Civile” – care se sărbătorește în fiecare an la data de 25 octombrie, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu invită persoanele interesate să viziteze cele două instanțe în cadrul programului de lucru, între orele 09.00 -13.00, la sediul situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei, nr. 33.
Agenda evenimentului cuprinde vizitarea celor două instanțe, a compartimentelor auxiliare şi prezentarea atribuțiilor acestora, precum şi informarea celor interesați cu privire la circuitul dosarelor, etapele procesuale până la soluționarea unor cauze, accesarea dosarului electronic, accesarea portalului Tribunalului Sibiu și Judecătoriei Sibiu de la infokiosc-urile puse la dispoziția publicului.
Potrivit inițiativei comune a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiția de cetățeni, de a-i ajuta să fie mai bine informați despre drepturile lor și modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi, reamintind că Justiția este, cu precădere, un serviciu pentru cetățeni.
Echipa Anii Drumeției invită pasionații de aventură și natură, să exploreze frumusețea și istoria infrastructurii de drumeție montană în Carpați! Sâmbătă, 26 octombrie 2024, se va desfășura o drumeție specială intitulată „Poteci și cabane celebre – trecut și prezent”, în inima Munților Făgăraș.
BILETE AICI
Drumeția este una de dificultate medie cu o diferență de nivel de 1000m. Traseul pe care îl vom urma este V.Porumbacului/Cariera – Cascada Șerbota – Cab.Negoiu – Poteca Balaurului – Piatra Caprei – retur
UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Sâmbătă, ora 08.00, în parcarea HERVIS – Shopping City Șelimbăr
ECHIPAMENT NECESAR
bocanci de munte impermeabili și peste gleznă haine de ploaie/vânt – în mai multe straturi strat termic un tricou de schimb căciulă, mănuși subțiri, buff pelerină protecție soare sticlă cu ceai/apa (min 1l) mâncare
Recomandabil: bete de trekking
COSTURI
70 lei/persoană
Pentru copii până în 14 ani participarea este gratuită, dacă sunt însoțiți de un adult. Tura se va ține cu maxim 20 de participanți.
TRANSPORT
Putem asigura transportul tur-retur unui nr. limitat de persoane. Pentru rezervarea locului vă rugăm să ne contactați telefonic, la nr. 0744-371547, după efectuarea înscrierii.
GHID
Radu Zaharie – ghid montan Contact: 0744-371547
Notă:
– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului. – Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată. – Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite. – Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
——————————————— Prin participarea la acest eveniment, îmi dau acordul de a fi fotografiat. Iau la cunoștință faptul că fotografiile vor fi folosite cu scopuri publicitare, în mediul online şi pe materiale tipărite, în cadrul Programului „Anii Drumeției” pentru promovarea acestuia.Declar pe propria răspundere că, din cele cunoscute de mine, sunt apt(ă) pentru efectuarea unui efort fizic susținut în cadrul evenimentelor de tip drumeție, fără sa-mi dăuneze în vreun fel stării de sănătate. Participarea mea la acest eveniment este în totalitate voluntară, înțelegând riscurile asociate la care mă supun. ——————————————— Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Mai multe echipaje de prim-ajutor SMURD și SAJ intervin de urgență în localitatea sibiană Colun.
Conform primelor informații, o mașină a fost lovită de tren, cel puțin o persoană fiind rănită. Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre drumul național, un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Sibiu, singur în auto, nu ar fi respectat semnificația culorii roșu a semaforului instalat la trecere, a pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren de persoane care circula dinspre Brașov spre Sibiu.
Pasagerii din tren, 15 persoane, și mecanicul trenului nu au suferit vătămări corporale.
Conform SAJ SIBIU, șoferul în vârstă de 67 de ani a suferit mai multe traumatisme de membre inferioare și superioare, precum și un traumatism cranio-facial.
Sâmbătă, 19 octombrie, am luat parte cu bucurie, la Nürnberg, la un moment aniversar cu totul special: sărbătorirea a 75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor Transilvăneni din Bavaria, alături de 1.400 de participanți. Pe drumul spre Nürnberg și la festivitate – în discuțiile cu Markus Söder, Prim-Ministrul Landului Bavaria, și Werner Kloss, președintele Asociației din Landul bavarez – am avut răgazul să reflectez asupra contribuțiilor comunității săsești la dezvoltarea Transilvaniei și României.
Relațiile culturale și economice dintre România și Germania au fost cultivate de-a lungul timpului de această comunitate. Sașii sunt ambasadorii noștri în societatea germană.
Nürnberg, la sărbătorirea Asociației Sașilor Transilvăneni din Bavaria
La Sibiu și în multe locuri din Ardeal, cunoaștem bine comunitatea sașilor pentru munca lor neobosită, devotamentul față de educație și spiritul de solidaritate – valori și moduri de existență care au contribuit marcant la progresul Transilvaniei. Deși mulți sași au emigrat, moștenirea lor culturală rămâne vie și este păstrată cu grijă atât în România, cât și în diaspora. Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania joacă un rol cheie în conservarea acestei moșteniri, menținând o rețea de sprijin puternică pentru comunitatea săsească și asigurând totodată continuitatea identității culturale și a tradițiilor săsești.
Nürnberg, alături de oficialii Landului Bavaria și reprezentanții Asociației Sașilor
O întâlnire istorica la Sibiu, în august 2024
Sărbătoarea de la Nürnberg a fost precedată de Întâlnirea Internațională a Sașilor de la Sibiu, organizată în luna august, sub motto-ul „Pretutindeni acasă”, la care am participat în calitate de ministru al Culturii. Acest eveniment a reunit sași din întreaga lume, oferindu-le posibilitatea de a-și reîntări legăturile cu locurile de origine, dar și de a aduce generația tânără pe pământul strămoșilor lor.
Sibiu, Întâlnirea sașilor
Întâlnirea de la Sibiu nu a fost doar o sărbătoare a tradițiilor, ci și un simbol puternic al rezistenței și adaptabilității comunității săsești. A fost impresionant să văd cum, în ciuda distanței și a schimbărilor, această comunitate continuă să își păstreze valorile și să contribuie activ la îmbogățirea culturală a României și a Germaniei. Pentru câteva zile, Sibiul a fos capitala simbolică a sașilor din întreaga lume, un loc unde trecutul s-a întâlnit cu viitorul, iar tradițiile au fost sărbătorite cu mândrie.
Comunitatea săsească – un liant puternic între România și Germania
Comunitatea săsească nu este doar o parte esențială a istoriei Transilvaniei. De-a lungul timpului, sașii au facilitat un schimb continuu de valori și proiecte între România și Germania, contribuind la consolidarea relațiilor bilaterale. Faptul că Germania este astăzi unul dintre cei mai mari investitori în România nu este o coincidență, ci rezultatul acestor relații de încredere și cooperare pe termen lung, pe care comunitatea săsească le-a cultivat cu pricepere.
Reabilitarea și protejarea patrimoniului săsesc
Ca ministru al Culturii, am investit, cum nu s-a mai făcut în trecut, în patrimoniul cultural la Sibiu, Iași, Cluj-Napoca, București, Craiova și în multe alte locuri.
În județul Sibiu, am finanțat refacerea a 32 de case tradiționale la Biertan, Hoghilag, Arpașu de Jos și Râul Sadului. Patrimoniul cultural săsesc a fost un beneficiar important în Sibiu al inițiativei Ministerului Culturii privind conservarea și reabilitarea.
Proiectul de restaurare a Bisericii săsești din Alma Vii a câștigat Grand Prix și Public Choice Award la Gala Premiilor Europa Nostra din septembrie 2024, premii acordate de Comisia Europeană pentru excelență în reabilitarea patrimoniului cultural.
Biserica săsească din Alma Vii reabilitată, premiată de Comisia Europeană
De asemenea, recentul apel de proiecte lansat de Institutul Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, este destinat restaurării edificiilor de cult, inclusiv a bisericilor săsești din Transilvania, continuând astfel eforturile noastre de a proteja acest patrimoniu unic.
La Biertan, în casă tradițională refăcută
Evenimente culturale importante pentru identitatea minorității germane din România au primit sprijin financiar din partea Ministerului Culturii. Festivaluri precum Săptămâna Haferland, Zilele Literaturii Germane la Reșița sau Decada Culturii Germane în Banatul Montan contribuie la menținerea vie a tradițiilor sașilor, oferindu-le o platformă pentru a-și celebra moștenirea.
O moștenire pentru viitor
Prezența mea, ca ministru, la evenimentele – Întâlnirea Sașilor de la Sibiu și aniversarea de la Nürnberg reprezintă o reafirmare a angajamentului pe care Ministerul Culturii îl are față de comunitatea săsească. Conservarea și promovarea patrimoniului cultural săsesc sunt esențiale pentru România, nu doar din punct de vedere istoric, ci și pentru întărirea legăturilor culturale și economice cu Germania și Europa.
Felicit și aici Asociația Sașilor Transilvăneni din Bavaria pentru cei 75 de ani de activitate și pentru contribuția lor la consolidarea legăturilor dintre România și Germania.
Evenimentele la care am luat parte – la Sibiu, alături de mulți dintre voi – sărbătoresc nu doar trecutul bogat al sașilor transilvăneni, ci și viitorul lor, în spiritul adaptabilității fără a-și uita rădăcinile.
Bogdan Trif, Președintele Organizației Județeneyy PSD Sibiu, a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Premierul Marcel Ciolacu s-a ținut de cuvânt și a alocat această sumă, prin Hotărâre de Guvern, în data de 9 octombrie.
Anunțul a fost făcut de primarul din Jina și de cel din Poiana Sibiului, în fața a peste 600 de mărgineni veniți la Jina pentru a cunoaște echipa Partidului Social Democrat Sibiu care candidează la alegerile parlamentare.
Lavinia Șandru, ardeleancă și cunoscut jurnalist, deschide lista pentru Senat, fiind urmată de Claudiu Mureșan – senator în funcție, Mihai Ionela – medic primar chirurgie urologică, asistent universitar și consilier municipal, Romulus Iagăru – profesor universitar și Andreea Frîncu – economist.
La Camera Deputaților, lista este deschisă de președintele organizației județene, Bogdan Trif, deputat, care este urmat de Dumitru Beschiu, cunoscut antreprenor din Mărginime, și de avocatul Laura Barac, în prezent consilier local. Lista este completată de: medicul Ștefania Șerban – managerul Spitalului CFR din Sibiu, Corina Bokor – inginer, fost viceprimar al municipiului Sibiu, Marius Novac – profesor, inspector școlar general, Constantin Popa – antreprenor și Cotizo Draia – cunoscut medic de urgență.
Avem o echipă puternică și competentă, care vine în sprijinul tuturor sibienilor. Am demonstrat-o și aici, în Mărginimea Sibiului. Împreună cu primarul din Poiana Sibiului, Adrian Iovi, și cu Vasile Beschiu, primarul din comuna Jina, am fost la premierul României, care a înțeles necesitatea continuării proiectului de alimentare cu gaz și a alocat suma necesară pentru finalizarea acestuia.
Echipa PSD Sibiu reprezintă calea sigură pentru județul nostru!
Deși programată să se constituie astăzi, validarea noilor consilieri județeni a fost amânată de către Prefectul Sibiului pentru că AUR Sibiu a depus o contestație. Motivul: AUR a decis să nu mai trimită în Consiliul Județean Sibiu primii patru aleși de pe listă. Unul dintre aceștia a fost invalidat și va fi înlocuit cu un supleant.
Inițial, Instituția Prefectului Sibiu a convocat pentru 23 octombrie ședința de constituire a Consiliului Județean Sibiu. Dar, AUR a depus un apel la Tribunalul Sibiu împotriva deciziei instanței care stabilea numele consilierilor județeni rezultați în urma alegerilor din iunie.
„Este vorba de apelul privind propunerea de invalidare a mandatului unui consilier judetean si ulterior validarea supleantului desemnat pe listele intocmite conform deciziei partidului. Biroul juridic al partidului s-a ocupat de acest aspect si cu siguranta s-a depus in termenul prevazut de legislatia in vigoare. Motivele fac obiectul unor propuneri si decizii interne ale partidului.” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, deputatul Sebastian Suciu, președintele organizației județene AUR Sibiu.
Inițial Tribunalul Sibiu a validat primii patru consilieri aflați pe lista AUR Sibiu la alegeri: Augustin Sava, Ștefan Cocă, Bogdan Drașoveanu, Gheorghe Popa. Unul, acum, nu mai este dorit de partid și va fi scos din listă. Sebastian Suciu nu a dorit să dezvăluie numele consilierului județean ce va fi schimbat. Apelul AUR Sibiu se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia. Abia apoi se va putea ține ședința de constituire a Consiliului Județean Sibiu.
FOTO: echipa AUR Sibiu în campania electorală de la locale
Șoferul elvețian în vârstă de 19 ani, care a pus „pe jar” polițiști din două județe, si-a aflat prima sentință.
Reamintim faptul că, duminică, în jurul orei 11:00, mai multe echipaje de Poliție au încercat interceptarea șoferului aflat sub influența drogurilor. Mai mult, acesta a produs și un grav accident de circulație chiar la intrare în municipiul Sibiu, dinspre Veștem. AFLĂ ÎNTREAGA POVESTE AICI
„În această seară, ca urmare a propunerii înaintate de procurorul de caz, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului în vârstă de 19 ani.” transmite IPJ SIBIU
Muzeul Național Brukenthal Sibiu continuă seria evenimentelor SCAF After Season cu vernisarea expoziției personale de pictură a artistului Ioan Muntean intitulată „E aici”. Vernisajul va avea loc miercuri, 23 octombrie, orele 14:00 la Mănăstirea Ursulinelor, strada General Magheru nr. 34.
Proiectul „E aici” constă în 22 de lucrări de pictură, realizate de către Ioan Muntean începând cu anul 2020. Conceptul acestei serii de lucrări are la bază un proiect de documentare realizat de acesta în anul 2019, când, la inițiativa Patriarhiei Române, Ioan Muntean a evaluat starea de conservare a patrimoniului mobil aparținând Bisericii Ortodoxe, din județele Hunedoara și Caransebeș.
Expoziția de pictură: E aici
Artist: Ioan Muntean
Locul de desfășurare: Mănăstirea Ursulinelor, strada General Magheru nr. 34
Vernisaj: miercuri, 23 octombrie, ora 14:00
Curator: Alexandra Runcan
Întreaga documentație fotografică realizată de acesta în localitățile: Zam, Vălișoara, Tisa, Runcul Mare, Rovina, Reșița Montană, Obârșia Leauț, Lăpușnicul Mare, Chimindia, Bocșa Vasiova, Boș, Căoi, Curechiu, Federi, Furcșoara, Gurasada, Hunedoara i-a servit mai apoi ca reper și inspirație pentru o serie amplă de pictură ce redă contemplativ instantanee ale lăcașurilor de cult izolate, rămase ca simboluri ale actului de credință pentru comunitățile din ce în ce mai restrânse.
„E aici”, titlul expoziției, provine de la lucrarea cu același nume ce ilustrează nava bisericii din Chimindia, astăzi în ruină. Prin șarpanta degradată pătrund fascicule dense de lumină ce oglindesc fresca ce abia se mai distinge pe tâmpla altarului. Măiestria cu care Ioan Muntean pictează o distingem fără efort dacă ne aplecam critic privirea spre compoziție, cromatică și pensulație. Cu ani în urmă, opinia publică coaliza în jurul unor versuri care îl plasau pe Dumnezeu în lemn și în locurile mici, fiind o metaforă a intimității actului de credință. Aceeași metaforă o regăsim și în titlul „E aici” – speranța, binele, credința sunt pretutindeni, chiar și în liniștea desăvârșită a locurilor redate vizual de către artist.
Candoarea obținută de Ioan Muntean în pictură, prin atenția cu care modulează lumina, reînvie speranța acolo unde trecerea timpului ne poate părea dezolantă. Dacă ruina ne inspiră deseori singurătate și abandon, pictura lui Ioan Muntean reiterează ideea că dincolo de materie va exista mereu aspirația noastră către ceva mai mult decât concretul în care ne zbatem.
Municipiul Mediaș va găzdui miercuri, 23 octombrie 2024, o nouă ediție a evenimentului ,,Ziua Armatei României în Școli“, un proiect derulat la nivel național, sub egida Ministerului Apărării Naționale.
Activitatea se va desfășura în Piața Corneliu Coposu, în intervalul orar 11:00 – 13:00 și va fi organizată de Centrul Militar Zonal Sibiu și Comenduirea Garnizoanei Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș. Principalul scop al evenimentului este promovarea carierei militare în rândul tinerilor și familiarizarea publicului cu tehnica și activitățile specifice derulate de Unitățile Militare ale Garnizoanei Sibiu și se adresează, în special, elevilor din unitățile de învățământ medieșene și din localitățile învecinate.
În acest sens, echipe multiple formate din studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ și cadre militare aparținând structurilor Ministerului Apărării Naționale de pe raza județului Sibiu vor prezenta semnificația Zilei Armatei României, misiunea instituției militare, tipuri de armament din dotarea armatei, cât și autospeciale utilizate de aceste instituții.
Un biciclist în vârstă de 44 de ani a fost lovit de o mașină, în această după-amiază, pe strada Cristian din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir, o sibiancă în vârstă de 21 de ani a pătruns în intersecția cu strada Cristian fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist care circula pe această stradă, spre Șoseaua Alba Iulia.
Biciclistul domiciliat în județul Cluj a suferit un traumatism la nivelul membrului superior.
Un conac cu 18 dormitoare, șase băi și multe alte încăperi, a fost recent scos la vânzare. Deși are nevoie urgentă de renovări, prețul este totuși piperat.
Conform site-ului sigma-imob.ro, conacul de pe strada Constituției din Sibiu și semnat de arhitectul Alfred Hugo Cernea, are un preț de vânzare de 2 milioane de euro. Inițial, clădirea a găzduit Sanatoriul Dr. Bolintineanu iar mai apoi, în 1936, Clinică „pentru nașteri și boli de femei” dr. Antal. Conform sigma-imob.ro, imobilul a fost naționalizat în anul 1948 și a devenind la scurt timp sediul Inspectoratului General Sanitar Sibiu, apoi grădiniță, funcție păstrată până în anii 1990. În anul 2000 vila și parcela au fost retrocedate familii moștenitoare.
Imobilul are o suprafață construită de 901 metri pătrați, 18 camere și șase băi. Terenul total are o suprafață de 5.160 metri pătrați.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul IPJ SIBIU, comisarul șef de poliție Tarnu Lucian Ioan, adjunct al șefului IPJ Sibiu și șeful Serviciului Rutier, comisar șef de poliție Maxim Bogdan au explicat pas cu pas, modul de intervenție în cazul șoferului elvețian drogat.
Conform acestora, duminică, în jurul orei 11:00, Centrul Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost informat de către polițiști din cadrul I.P.J. Brașov despre faptul că există indicii cu privire la deplasarea, pe raza județului Sibiu, a unui autoturism reclamat ca sustras în aceeași dimineață, de pe raza municipiului Făgăraș. Din informațiile primite s-a concluzionat că autoturismul în cauză s-ar deplasa pe DN 1, pe direcția Brașov – Veștem. La ora 11:02, un echipaj de poliție rutieră a fost direcționat pe Hula Bradului, la km. 294+300 m, unde a fost identificată o zonă pentru eventuala oprire a autoturismului în cauză. La ora 11:07, autoturismul a fost observat de către polițiști, constatându-se că la volan se află un tânăr, aflat singur în mașină. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, fără ca șoferul să se conformeze și au pornit în urmărirea acestuia.
În aceste condiții, au fost anunțate rapid echipajele aflate pe traseul de deplasare al autoturismului, iar la o distanță de 2 kilmetri, respectiv la km. 296+200m, în apropierea sensului giratoriu din zona PC Veștem, polițiștii rutieri au încercat să oprească forțat autoturismul prin folosirea dispozitivului Spike. Din păcate, din cauza configurației drumului, dispozitivul a fost ocolit, șoferul continuându-și deplasarea spre municipiul Sibiu, urmărit de către polițiști.
La km. 303+100m, în zona sensului giratoriu din intersecția DN 1 cu DJ 106D, Cisnădie, șoferul a intrat în coliziune ușoară cu un autoturism condus regulamentar, continuându-și deplasarea spre municipiul Sibiu. Urmărirea a continuat spre municipiul Sibiu, unde s-a dispus organizarea unui alt dispozitiv, format din polițiști ai Biroului Rutier Sibiu și ai Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, respectiv 4 polițiști.
Primii ajunși în zona de acces în municipiulSibiu, respectiv în apropierea intersecției DN1 cu strada Mihai Viteazu din localitatea Șelimbăr, au fost reprezentanții Biroului Rutier. Aceștia, pentru a evita formarea unor coloane în staționare la pătrunderea în intersecție și ocolirea echipajului de poliție prin stația de carburant din imediata apropiere, s-au deplasat la o distanță de aproximativ 100 m după intersecție, spre Brașov și au trecut cu dispozitivul de oprire forțată “SPIKE” în mănă, peste separatorul de sensuri din beton, pentru a se poziționa în zona din spatele coloanei, după accesul în stația de carburant.
Astfel, în jurul orei 11:18, la foarte scurt timp după sosirea primului echipaj, au ajuns și polițiștii de la Secția 1 Poliție Urbană Șelimbăr, care au poziționat autospeciala de poliție pe breteaua de acces în intersecția sens giratoriu, pentru a evita posibilitatea de coliziune, în traiect perpendicular, și a degaja circulația pe direcția de deplasare a autoturismului urmărit.
Imediat după ce polițiștii au coborât din autospecială și în timp ce polițiștii Biroului Rutier se deplasau printre autovehiculele aflate pe benzile 1 și 2 ale sensului de mers pentru a se poziționa, autoturismul urmărit a ajuns în zonă, unde, din cauza vitezei și, așa cum avea să se constate ulterior, din cauza lipsei de experiență în conducere și conducerii sub influența substanțelor psihoactive, în încercarea de a pătrunde printre cele două șiruri de autovehicule oprite în coloana formată în așteptare pentru a intra în intersecție, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei autoturisme, un al patrulea autoturism fiind avariat de bucăți metalice rezultate din coliziunea celorlalte autovehicule.
După impact, autoturismul urmărit a mai rulat aproximativ 200m, spre intersecția sens giratoriu, unde șoferul a oprit, a abandonat autoturismul și a părăsit în fugă locul accidentului, în direcția localității Șelimbăr. Acesta a fost prins în foarte scurt timp, pe o stradă din apropiere.
Polițiștii sibieni contestă acuzațiile șoferilor tamponați de șoferul elvețian drogat. Aceștia îi acuzau pe agenți că i-au oprit în mijlocul drumului și i-au folosit drept „scut uman”.
Conform IPJ SIBIU, misiunea s-a desfășurat cu respectarea procedurilor specifice de lucru aplicabile în astfel de situații, în acțiunile derulate fiind implicați polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, al Biroului Rutier Sibiu, precum și polițiști din cadrul Secției de Poliție Urbană Sibiu.
„Vorbim despre o misiune contracronometru, derulată pe o distanță de aproximativ 10 kilometri, într-un timp foarte scurt, aproximativ 10 – 11 minute de la reperarea autoturismului pe Hula Bradului până la accidentul produs la intrarea în municipiul Sibiu. Considerăm important de menționat faptul că urmărirea autoturismului în cauză nu a fost una agresivă, obiectivul prioritar al polițiștilor fiind acela de a elimina sau minimiza consecințele unor eventuale evenimente neprevăzute care ar fi putut avea consecințe dezastruoase pentru participanții la trafic. Totodată, așa cum am precizat și în alte rânduri, zona în care s-a produs accidentul rutier este una cu valori de trafic deosebit de ridicate, în orice moment al zilei, toate eforturile polițiștilor implicați în această misiune îndreptându-se spre protejarea integrității persoanelor, mai ales în condițiile în care, comportamentul în trafic al șoferului a generat suspiciuni că s-ar putea afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De altfel, rezultatele analizelor de laborator efectuate au confirmat prezența în organismul șoferului a unei substanțe psihoactive. Acest aspect, coroborat cu lipsa de experiență în conducere și imposibilitatea anticipării consecințelor faptelor sale au dus, din păcate, la producerea accidentului rutier, eveniment ale cărui urmări au fost reduse ca grad de pericol la adresa vieții tuturor participanților la trafic.” transmite IPJ SIBIU
În cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul IPJ SIBIU, întrebat de către jurnaliștii Sibiu Independent de ce agenții nu au ales varianta uzului de armă, Șeful Serviciului Rutier Sibiu, Bogdan Maxim a explicat situația.
Reamintim faptul că, în cursul zilei de duminică, în jurul orei 11:00, o mașină semnalată furată a fost reperată pe Hula Bradului. Polițiștii sibieni au pornit în urmărirea ei iar totul s-a terminat cu un accident în toată regula, trei mașini fiind avariate puternic. Ulterior impactului, șoferul elvețian în vârstă de 19 ani, ce nu poseda nici permis de conducere, a hotărât să fugă pe mai multe străzi din Șelimbăr, fiind prins cu rapiditate.
Conform polițiștilor rutieri sibieni, urmărirea mașinii s-a făcut cu maximă prevenție, fiind adoptată o conduită protectivă față de ceilalți participanți la trafic. Tocmai de aceea, agenții nu au folosit armele din dotare pentru a soma șoferul teribilist sau pentru a trage în pneurile autoturismului. În mod repetat, s-a încercat totuși găsirea unui loc sigur de montare a sistemului Stinger Spike.
Tânărul șofer a declarat faptul că, a venit în România, tocmai din Elveția, pentru a-l caută pe străbunicul său, Vlad Țepeș, cunoscut ca și Dracula. Acesta speră să se transforme în vampir iar în fața polițiștilor, acesta a recunoscut faptul că, înainte să fure mașina și să parcurgă cu viteză prin două județe, ar fi fumat un joint.
Conform surselor noastre, tânărul a venit în România în urmă cu câteva luni și a închiriat o casă în localitatea Beclean din județul Brașov. În cursul zilei de duminică, acesta s-a urcat în tren cu scopul de a ajunge în pădurea Hoia Baciu din Cluj, cunoscută ca fiind bântuită. Aici, acesta spera să se întâlnească cu fantoma lui Vlad Țepeș / Dracula și să-l roage să-l transforme în vampir. Neavând bilet, controlorul din tren l-a dat jos în gara Beclean, iar apoi, din imediata apropierea, a furat o mașină. După câteva minute bune, proprietarul a anunțat furtul al 112 iar polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului. Polițiștii brașoveni nu au reușit să-l repereze în timp util și au hotărât să transmită semnalmentele mașinii colegilor din județul vecin, respectiv Sibiu. Polițiștii sibieni au reperat autoturismul furat pe Hula Bradului, pornind în urmărirea sa, somând șoferul în mod repetat, să oprească! Acesta nu s-a conformat iar agenții au luat decizia de a întinde, în zona sensului giratoriu Veștem, un dispozitiv de interceptare Stinger Spike. Acesta avea menirea de a-i sparge anvelopele și de a-l opri. Din păcate, șoferul a evitat sitemul și și-a continuat drumul, în viteză, pe DN1, pe direcția Veștem Sibiu, provocând inclusiv o mică tamponare cu o altă mașină. Ajuns aproape de giratoriul de la intrarea în municipiul Sibiu, polițiștii au alergat în spatele coloanei de mașini pentru a reîntinde sistemul Stinger Spike, însă fără succes! Din cauza vitezei și a drumului blocat de alte mașinil, șoferul drogat a intrat în coliziune violentă cu 3 mașini. După ispravă, acesta a fugit pe mai multe străduțe din localitatea sibiană Șelimbăr, fiind prins la scurt timp. După accident, mai mulți șoferi au adus acuze grave polițiștilor rutieri, menționând faptul că au fost folosiți drept „scuturi umane”.
Conform surselor Sibiu Independent, elvețianul în vârstă de doar 19 ani a copilărit în cadrul unui orfelinat din Elveția. Acolo, acesta ar fi suferit mai multe traume fizice și psihologice iar după împlinirea vârstei de 18 ani, a primit o sumă de bani din partea statului elvețian, ca un mic ajutor în noul start în viață. Ei bine, tânărul a folosit banii ca să-și scoată toată dantura din partea de sus, ca mai apoi să-și realizeze o lucrare stomatologică complexă, asemănătoare cu cea de vampir. Pentru faptele sale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează ca procurorul de caz să decidă dacă prezintă sau nu pericol public, riscând inclusiv să fie arestat pentru 30 de zile. Conform surselor judiciare, tânărul nu mai are nici un ban și nici unde să locuiască. Astfel, în viitorul apropiat, cel mai probabil acesta va fi internat la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, în paralel fiind găsite soluții pentru trimiterea sa în Elveția.
Tânărul șofer a declarat faptul că, a venit în România, tocmai din Elveția, pentru a-l caută pe străbunicul său, Vlad Țepeș, cunoscut ca și Dracula. Acesta speră să se transforme în vampir iar în fața polițiștilor, acesta a recunoscut faptul că, înainte să fure mașina și să parcurgă cu viteză prin două județe, ar fi fumat un joint.
Marți, 22 octombrie 2024, municipiul Mediaș a găzduit evenimentul sportiv și caritabil intitulat ,,Ștafeta Veteranilor“, un proiect derulat sub egida Invictus România. Cea de-a XI-a ediție a manifestării s-a desfășurat pentru al treilea an consecutiv în municipiul Mediaș, fiind dedicată valorilor naționale, memoriei veteranilor de război și militarilor răniți în teatrele de operații militare.
Participanții au fost întâmpinați în Piața Corneliu Coposu de către primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, care le-a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți, în cadrul unui scurt ceremonial de primire a ștafetei și a startului în etapa de maraton cuprinsă între Mediaș și Târgu Mureș. Participanții vor poposi la monumentele din localitățile aflate între aceste municipii, și anume Dârlos, Curciu, Băgaciu, Gănești, Mica, Cerghid.
La nivel național, evenimentul presupune purtarea în alergare a trei ștafete, pe trei trasee diferite, denumite după culorile Drapelului Național – albastru, galben și roșu, iar municipiul Mediaș este inclus în traseul galben, care a avut ca punct de plecare, în data de 15 octombrie, orașul Giurgiu. Ștafeta se încheie în municipiul Carei, ultima localitate eliberată de pe teritoriul actual al României, la data de 25 octombrie 1944, iar cele trei trasee însumează peste 3500 de km.
„Ne bucurăm că cea de-a XI-a ediție a Ștafetei Invictus a trecut și prin orașul Sighișoara și avem astăzi ocazia să predăm această ștafetă de pe traseul Sighișoara – Mediaș colegilor din Ștafeta Invictus Mediaș. Ideea de bază, așa cum spune unul dintre sloganurile Invictus, este că eroii nu mai au nevoi, eroii ne mai au pe noi. Suntem aici să aducem un omagiu eroilor neamului, din cele mai vechi timpuri, până la reîntregirea României de astăzi, să aducem un omagiu eroilor care au fost și prin această inițiativă dorim să fie implicată cât mai multă lume și să putem aduce prezența acestor eroi în amintirea tuturor persoanelor din această țară minunată“, a transmis dl. Schuller Dragoș, locțiitor comandant.
Chestia cu mândria națională sau locală nu mai este de bun augur zilele astea. A fi mândru că aparții unui loc, nu înseamnă că urăști persoane din alte locuri. Deși unii așa cred sau așa se comportă. La Sibiu, am rămas doar cu mândria de a aparține locului… unii. În rest se cam alege praful de tradițiile și obiceiurile locale. Dar am realizat că nu numai la noi este așa.
Am observat de-a lungul anilor prin drumurile mele prin țară că sibienii erau, în general, bine văzuți. Am avut și o creștere masivă de imagine națională după 2005, dar acum situația intră în declin la acest capitol. De câte ori să tot vadă turistul același Târg de Crăciun? Sau aceleași evenimente și muzee? La Sibiu, turiștii vin maxim o zi. Nu prea ai ce face mai mult de două zile, cred eu, asta dacă nu îți faci baza aici și pleci prin județ sau împrejurimi. Și statisticile o arată că majoritatea turiștilor străini stau o noapte la Sibiu. Asta dacă nu petrec câteva ore doar în oraș.
Despre sibieni și Sibiu am auzit multe cuvinte de laudă. Mulți s-au mutat aici, în al doilea val de imigrare după cel din anii 60-70. Unii au îmbrățișat tradițiile și mândria locală. Puțini, însă. Majoritatea au adus cu ei propria cultură și mentalitate. Lucru firesc, la fel fac și românii când pleacă în alte țări.
Dar, treptat, Sibiul a devenit non-sibian. Mereu a fost un oraș cosmopolit mi se tot spune pe la evenimente și conferințe. Aiurea! Până la 1900 erau doar sași și maghiari aici. Românii, țiganii și evreii erau pe afară, prin sate. În oraș, doar când avea treabă. Apoi treptat populația s-a schimbat și de atunci se tot schimbă. Au venit primii românii din Mărginime și evreii de la limita orașului. Apoi români din alte județe vecine și tot așa. Astăzi trăim o a doua mare migrație spre Sibiu din județele Olteniei, București, dar și alte județe din Transilvania și Moldova.
Doar că polul acesta care a devenit Sibiul și atracția de oameni care se mută aici nu mai face față. Infrastructura este depășită total în oraș. Străzi, parcări, autobuze, școli, spitale sunt neadaptate la creșterea uriașă de populație. Deși în statisticile oficiale de la Recensământ ni se spune că în Sibiu acum trăiesc mai puțini oameni ca acum 20 de ani. Aiurea! Nu au acte de Sibiu. Plus toți cei mutați în jurul Sibiului. De altfel, nici Evidența Populației nu mai are de mult habar câți oameni sunt în Sibiu și împrejurimi, doar câte buletine a emis. Ceea ce nu e concludent.
Mai țineți minte polițistul de zonă (numit apoi de proximitate) care pe vremuri venea periodic să verifice în cartea de imobil la blocuri câți oameni locuiesc în fiecare aparament? Sau venea la case să întrebe cine mai stă acolo? Nu se mai practică. Știu zeci de cazuri în Sibiu de chiriași care nu au acte pe noul domiciliu, ci în localitatea unde s-au născut. Nici măcar flotant.
Avem acum și un val de muncitori asiatici. Val care abia a început și va crește în următorii ani. Mi-e milă de unii dintre ei în ce condiții am văzut că sunt cazați: 10 în cameră sau în containere de metal prin curți de firme ori prin foste cămine culturale acum în ruină. Așa ne tratăm imigranții muncitori și apoi avem așteptări de comportament civilizat de la ei.
Acum, abia, Sibiul devine cosmopolit. Și va trebui să ne adaptăm la această nouă realitate. Dacă, acum 5 ani, unii comentau prin supermarket când angajații de acolo o dădeau pe oltenește între ei, acum să-i văd ce mai zis când angajații o dau pe srilankeză sau nepaleză…
De curând am fost prin Germania, după o pauză de mulți ani. Am înțeles imediat că situația de la Sibiu cu mândria și cosmopoliticul e aceeași. Dar mult mai avansată. În orice oraș din Germania vezi viitorul Sibiului. Pe străzi, germanii sadea sunt ușoare urme în marea populației provenită de pe toate continentele. La fel este și la Londra și în alte orașe.
Așa că nu mai trebuie să mă mir că toate partidele la alegeri pun oameni de prin alte județe, după cât cotizează la partid și alte interese. Mândria locală nu există acolo, ci doar potențialul de voturi dat de Sibiu. Deși cred că, încă, Sibiul nu este la stadiul în care votează bucureșteni să îi reprezinte. Dar, poate, mă înșel și suntem destul de mult cosmpoliți și nu mai contează.
În mod normal, un om mutat la Sibiu, devine sibian. Indiferent de locul nașterii și unde a trăit înainte. Ar trebui să îmbrățișeze cultura locală, obiceiurile, mentalitățile și mândria de a fi sibian. Asta nu se prea întâmplă.
Personal, când văd politicieni mutați de 5 ani la Sibiu sau teleportați aici strict doar în campanie că vor să reprezinte interesele sibienilor, le dau „pas” rapid. Dacă au locuit mai mulți ani la Sibiu și au făcut ceva pentru oraș, atunci au devenit sibieni și mă pot reprezenta. Dar să vii cu mentalitate din altă parte și să îmi dai lecții cum să fiu sibian, mi se pare de prost gust. Și nu am o problemă cu cei care își păstrează și la Sibiu propria cultură. Dar nu accept lecții de viață date cu superioritatea locuirii anterioare într-un oraș care știu că este o mizerie la propriu și la figurat. Dacă v-a plăcut acolo, de ce nu ați rămas acolo?
Așa că am rămas cu mândria de sibian și cam atât. Chit că mă critică unii noi-veniți, dar nici eu nu mă abțin să le spun direct în față adevărul. Respectă-mă, dacă vrei să te respect!
Primăria Municipiului Mediaș a demarat recent lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere pe strada Merilor, din cartierul Gura Câmpului. Acestea se efectuează în urma finalizării intervențiilor operatorului SC Apa Târnavei Mari SA la rețeaua de apă și canalizare menajeră, desfășurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Reabilitarea străzii Merilor a început cu amenajarea locurilor de parcare, a trotuarului și a sistemului rutier și continuă cu turnarea covorului asfaltic pe întreaga suprafață a drumului, urmând să fie realizate apoi marcajele rutiere corespunzătoare și montate indicatoarele de circulație.
Strada Merilor este inclusă în programul de „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“, semnat de către administrația publică locală în anul 2023.
„Strada Merilor este o altă stradă din municipiul Mediaș asupra căreia nu s-a intervenit de mai bine de 50 de ani. După modernizarea rețelelor de apă și de canalizare menajeră, venim acum cu etapa cea mai așteptată, și anume refacerea trotuarelor, amenajarea unor noi locuri de parcare și, nu în ultimul rând, cea de turnare a covorului asfaltic. Astfel de lucrări vom avea și în perioada următoare pe străzi din municipiul Mediaș“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.
Noul sezon al ligii a patra din Sibiu este dominat de Inter Sibiu, un nume important pentru fotbalul sibian. Inter Stars 2020 Sibiu luptă pe primul loc cu AFC Agnita.
Scorul rundei a șaptea a fost stabilit de campioana județului Sibiu din sezonul precedent. Păltiniș Rășinari a trecut cu 14-0 de Flacăra Gaz Metan. Ocupanta locui doi, ASFC Agnita a învins cu 9-0 pe Arsenal Dirlos. Jocul a fost oprit definitv de arbitru în minutul 55 datorită descompletarii echipei oaspete sub numărul minim de jucatori. Liderul clasamentului, Inter Sibiu s-a impus cu 5-2 în deplasare cu FC Talmaciu. La Mediaș, CS Sparta Medias – Club Sportiv Orășenesc Copșa Mică 7-1, iar la Alma, Recolta Alma – Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu 1-3. ACS Bradu a trecut de FC Miercurea Sibiului, scor 4-1, în timp ce echipa suporterilor sibieni, Voința Sibiu, a cedat pe teren propriu cu FC Avrig.
Clasamentul ligii a patra este următorul:
1 Asociatia Fotbal Club Inter Stars 2020 Sibiu 7 6 1 0 48 8 19p
2 Asociatia Fotbal Club Agnita 7 5 2 0 27 4 17p
3 Asociatia Club Sportiv Bradu 7 3 4 0 22 5 13p
4 Asociatia Club Sportiv Fotbal Club Avrig 7 3 3 1 15 11 12p
5 Asociatia Fotbal Club Miercurea Sibiului 2021 7 4 0 3 16 19 12p
Interes crescut pentru Proiectul tehnic de eficientizare energetică al Sălii Transilvania: 76 de firme s-au asociat și au depus 23 de oferte, anunță reprezentanții Consiliului Județean Sibiu pe pagina de Facebook.
Termenul de depunere a expirat pe data de 16 octombrie ac, documentațiile urmând a fi evaluate de către o comisie a Consiliului Județean Sibiu
În urma licitației va fi desemnată compania sau asocierea de firme care va realiza Proiectul Tehnic, va obține Autorizația de construire, precum și toate avizele aferente lucrării, valoarea contractului fiind estimată la 645 mii lei, fără TVA.
Până la finalul lunii decembrie, toate cele 23 de oferte vor fi analizate, iar câștigătorul invitat să semneze contractul de proiectare.
Pentru eficientizarea energetică a Sălii Transilvania, Consiliul Județean Sibiu a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțate în valoare de 62,19 milioane lei, cu TVA, majoritatea sumei fiind alocată din surse europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027.
Conducerea Spitalului General CF Sibiu a demarat implementarea standardului internațional pentru Sistemul de Management Anti- Mită, elaborat cu ajutorul Structurii ISO de nivel înalt, in vederea certificării acestui sistem.
Prin certificarea și menținerea unui sistem de management anti-mita, in conformitate cu cerințele standardului ISO 37001:2016, vrem sa demonstram angajamentul de a desfășura activități corecte, legale și transparente.
„Ne dorim să existe garanția că Spitalul General CF Sibiu este demn de încredere și se opune mitei„ – a declarat Dr. Ștefania Șerban, managerul Spitalului General CF Sibiu.
Un mopedist în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost rănit, în această după-amiază, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
Evenimentul s-a produs pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, la fața locului fiind deja prezente mai multe echipaje de Poliție și prim-ajutor SAJ. În urma impactului puternic, mopedistul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut și excoriații ale membrelor superioare și inferioare. Acesta a fost transportat de urgență la spital.
Conform IPJ SIBIU, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga spre Bulevardul Mihai Viteazu, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Șelimbăr, în intersecția cu strada Luptei, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist, sibian, în vârstă de 28 de ani, care circula din sens opus.
205 de cadre didactice au participat în acest weekend la Conferința de Educație Timpurie First7 din Sibiu – singurul eveniment dedicat educației timpurii cu acces gratuit tuturor educatorilor din sistemul public de învățământ
Organizată pentru prima dată la Sibiu pe 20 octombrie, cea de-a X-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie le-a adus în cadrul sesiunilor de training pe Alexandra Chiorando, Helen Battelley și Valentina Secară, experte renumite la nivel mondial în educație preșcolară care au dezbătut alături de peste 200 de cadre didactice prezente tema abordării personalizate a nevoilor copiilor atipici: „Cum sprijinim nevoile fiecărui copil, în educația timpurie?”
„Ne confruntăm cu provocări semnificative în educația copiilor de astăzi, în special în ceea ce privește nevoile copiilor atipici și a impactului tehnologiei asupra atenției. Conferința oferă răspunsuri concrete, explorând strategii optime și constructive pentru susținerea nevoilor emoționale și intelectuale ale fiecărui copil, prin intermediul unor metode creative precum muzica și dansul, dar și prin adaptarea materialelor educaționale și a mediului de învățare.” susține Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.
Alexandra Chiorando
Cum arată sistemele de învățământ performante?
Din perspectiva experților internaționali în educației timpurie
Alexandra Chiorando este consultant în educația timpurie la UK Marmalade Early Years Consultancy, recunoscută pentru abordările sale în sprijinirea comportamentului copiilor din prisma conexiunilor emoționale și a autoreglării, oferind soluții practice privind modul în care ne acordăm la comportamentele copiilor, prin crearea unui mediu educațional în care copiii se simt auziți și respectați. Sesiunea Alexandrei a provocat audiența să privescă dincolo de comportamentele dificile ale copiilor, fiecare manifestare fiind o formă de comunicare. Soluțiile practice pentru educatori au fost răspunsurile la întrebările indirecte din timpul sesiunii: „Ce se ascunde în spatele izbucnirilor emoționale?” sau „Ce ne spun copiii prin aceste comportamente?”
Helen Battelley este expert internațional în activitate fizică și educație timpurie „Music and Movement”, despre cum putem integra mișcarea în procesul educațional pentru a susține dezvoltarea cognitivă și emoțională. O sesiune plină de energie despre educația prin mișcare somatică, unde mintea și corpul trebuie să fie conectate pentru dezvoltarea rezistenței interioare.
Valentina Secară este fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie, a primei creșe private din România și First 7 – Centru pentru educație timpurie. Cu o experință vastă atât în România, cât și în Marea Britanie, ea a susținut nenumărate sesiuni de training pentru educatori și părinți, fiind un promotor al educației pentru copii de la 0-3 ani. Plecând de la premisa că „Tu ești mai mult decât mintea ta”, prezentarea Valentinei s-a axat pe importanța inteligenței emoționale în formarea personalității copiilor, mergând dincolo de aspectele pur cognitive. Ea a venit cu o serie amplă de exerciții de autoreglare a emoțiilor, respirație conștientă, pauze mentale („brain breaks”) și limbajul semnelor pentru copii mici (Early Years Sign Language), instrumente esențiale pentru a-i ajuta pe copii să navigheze complexitatea lumii emoționale.
Conferința de anul acesta se desfășoară în perioada 12 octombrie – 9 noiembrie, în 10 orașe din România și Moldova, reunind 11 experți internaționali în educație timpurie: Chișinău (12 octombrie), Constanța (13 octombrie), Craiova (19 octombrie), Sibiu (20 octombrie), Brașov (26 octombrie), Timișoara (28 octombrie), București (30 octombrie – 1 noiembrie), Suceava (2 noiembrie), Iași (3 noiembrie) și Cluj (9 noiembrie). Peste 1600 de persoane din sistemul public de învățământ vor participa la sesiunile de training din cadrul conferinței. Participarea este gratuită.
Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns prin FIRST7 – Centrul de training pentru părinți și educatori. Evenimentul se adresează educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani. Detalii pe www.first7.ro
Eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: Bitdefender, R-BAG România, Estetiq Solution
Prima ediție a Festivalului Armoniei – Atelierul „Culorile Toamnei”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit Sadu în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Sadu și THIMM PACKAGING SRL, sub egida Programului ,,ADUCEM STAREA DE BINE LA SADU”.
Sub egida programului „Aducem starea de bine la Sadu”, Grădinița cu Program Prelungit Sadu, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Sadu și cu societatea economică THIMM PACKAGING SRL, organizează prima ediție a Festivalului Armoniei – Atelierul „Culorile Toamnei”. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural Sadu, pe data de 27 octombrie 2024, începând cu ora 14:00.
Acest festival are ca scop celebrarea anotimpului toamna printr-o serie de ateliere de creație, dedicate preșcolarilor și părinților din Grădinița cu Program Prelungit Sadu, dar și invitaților speciali. Activitățile din cadrul atelierului vor stimula creativitatea celor mici și vor întări legăturile dintre copii, părinți și comunitate, într-un mediu armonios și plin de culoare.
„Atelierul Culorile Toamnei” oferă o oportunitate unică de exprimare artistică și de explorare a bogățiilor cromatice ale toamnei, în timp ce copiii și părinții vor colabora pentru a crea diverse lucrări manuale inspirate de acest anotimp. Este un prilej minunat de a promova implicarea părinților în activitățile educaționale ale copiilor și de a aduce comunitatea împreună într-un cadru relaxat și plin de inspirație. Prin acest eveniment, dorim să transmitem un mesaj important despre importanța armoniei și a stării de bine în comunitatea noastră, încurajând colaborarea și susținerea între instituțiile locale și membrii comunității.
Vă așteptăm cu drag pe 27 octombrie, de la ora 14:00, la Căminul Cultural Sadu, pentru a sărbători împreună culorile toamnei!
Transformare Digitală “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu (DSP Sibiu) anunță lansarea proiectului „Transformare digitală – Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu”, implementat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul II – Componenta 7: Transformare Digitală.
Proiectul, finanțat prin apelul MS-732, are ca obiectiv principal îmbunătățirea eficienței operaționale și crearea unui cadru sistemic de guvernanță a datelor, pentru instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății. În acest context, Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu, beneficiază de finanțare pentru modernizarea și digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor.
Proiectul urmărește digitalizarea proceselor administrative prin achiziția de echipamente IT performante și implementarea unor sisteme informatice integrate ce vor facilita accesul cetățenilor la serviciile Direcției de Sănătate Publică a Județului Sibiu, reducerea timpilor de răspuns, eliminarea erorilor și securitatea digitală.
Titlul proiectului: Transformare digitală – Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu
Cod proiect: PNRR/2023/MS/I3.2
Contract de finanțare: nr. 1369/92/I3.2
Valoare totală eligibilă: 2.950.164,34 LEI (inclusiv TVA), din care:
• Valoare contribuție comunitară: 2.950.164,34 LEI (inclusiv TVA)
• Contribuție proprie: 0 LEI
Data începerii implementării proiectului: 23.04.2024
Data finalizării implementării proiectului: 30.09.2025
Filarmonica de Stat Sibiu invită sibienii la un concert simfonic de excepție, programat pentru joi, 14 noiembrie 2024, între orele 19:00 și 20:30, la Sala Thalia (Strada Cetății 3-5, Sibiu).
Sub conducerea dirijorului Ettore Pelegrino, orchestra va interpreta lucrări celebre de J.S. Bach, inclusiv Concertul pentru vioară în la minor, BWV 1041, Concertul pentru vioară în mi minor, BWV 1042, și Concertul pentru două viori în re minor, BWV 1043, avându-i ca soliști pe Ettore Pelegrino și Enea Trailović.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu Dirijor: Ettore Pelegrino Soliști: Ettore Pelegrino și Enea Trailović – vioară
asCULTă:
J.S.Bach – Concert pentru vioară în la minor, BWV 1041
J.S.Bach – Concert pentru vioară în mi minor, BWV 1042
J.S.Bach – Concert pentru două viori în re minor, BWV 1043
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Primul DocTalk al actualei ediții Astra Film Festival, Carnea noastră cea de toate zilele, a abordat o temă de maximă importanță: ce se întâmplă în fermele intensive și care este adevărul despre carnea din farfurie. Având ca pretext excelentul documentar tip investigație jurnalistică Food for profit (r. Giulia Innocenzi și Pablo D’Ambrosi, 2024) și invitați din industrie (Pablo D’Ambrosi, Ramona Duminicioiu de la Eco Ruralis, Daniel Frei, președinte BOVICOOP, și Lorand Țăpuc, fermier), dezbaterea moderată de jurnalista Andreea Stroe a ținut în sală câteva zeci de spectatori interesați de subiect.
Ziua de luni a mai adus filme în premieră națională, proiecțiile spectaculoase din Cinema Dome (care se vor relua, aviz celor ce n-au prins bilete la prima proiecție Queen Heaven!) și pasionantele sesiuni Q&A de după filme, în care publicul s-a întâlnit cu regizori precum Luiza Pârvu (Lecții de zbor – premieră națională), Diana Nicolae (Între tăcere și păcat), Iris Gershon Nagar (Din foare în floare – premieră mondială), Michael Kala (Shahid – Premieră națională), Paulo Carneiro (Savanna și muntele – premieră națională).
Festivalul continuă până pe 27 octombrie cu documentare unul și unul, proiecții în premieră națională sau chiar mondială, dezbateri, concerte și multe alte surprize.
Ziua de marți, 22 octombrie, începe la Astra Film Cinema cu trei filme din Competiția studențească (Basia: Trei povești scurte, Doamne, fă din leu dolar! și Bella și fiica ei) și continuă cu premiera națională Georgia zâmbitoare (r. Luka Beradze)/Competiția Europa Central și Est-Europeană, care spune povestea a mai multor cetățeni care s-au folosit de serviciile dentare gratuite cadou de campanie electorală din partea unui candidat la președinție, și cu Șantierul naval, un alt documentar în premieră națională, despre drama închiderii șantierului naval Uljanic din Croația.
În A doua șansă (r. Jaroslav Beran)/Competiția studențească, vedem cum li se schimbă viața unor oameni care au primit o casă după ani în care au trăit pe străzi, în timp ce în Alice On & Off (r. Isabela Tent)/Competiția România, unul dintre cele mai emoționante documentare din selecția AFF2024, facem cunoștință cu Alice, o minoră care se îndrăgostește de un bărbat cu 35 de ani mai mare decât ea și care rămâne însărcinată la numai 16 ani. Ambele filme vor putea fi vizionate la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia.
Tot la Thalia va avea loc și Doc Talk-ul Era feudalismului digital, moderat de Mirela Nagâț și centrat pe schimbările și provocările pe care le-a adus evoluția tehnologiei în raport cu distribuirea și utilizarea informațiilor. Discuția va fi precedată de proiecția filmului Umberto Eco – Biblioteca lumii, regizat de Davide Ferrario.
Iar pentru cei mici, Astra Film Junior vă invită la o întâlnire care se anunță a fi energie pură: Delia Papazicu (8 ani) și Rareș Prisacariu (9 ani), două dintre cele mai talentate și mai îndrăgite voci din filmele pentru copii, vor participa la programul special „Vocile copiilor AF Junior”, care va avea loc ora 12:00, la Casa Artelor din Piața Mică nr. 21. La discuție va participa regizorul Laurean Gherman (Empire Video Production). Intrarea este liberă, în limita locurilor.
Luând inspirație de la Homer dar aducând povestea în zilele noastre, echipa Asociației Par Coeur propune o spunere spectaculoasă și muzicală a Odiseei, povestea care a dat numele tuturor aventurilor cu rătăciri prin lume care i-au urmat vreodată. Așa s-a născut albumul „Așteptându-l pe Ulise”, disponibil deja pe Spotify, pe care publicul sibian va putea în curând să-l vadă interpretat live la Teatrul Gong, pe 23 și pe 24 octombrie. Intrarea pentru public este liberă dar locurile sunt limitate iar rezervările se fac aici: https://forms.gle/KTriBR1GyhxesrRA8.
În ultimii ani se simte un interes revitalizat față de legendele și miturile Greciei Antice, cu exemple remarcabile – volumul „Mythos” scris de Stephen Fry, sau recentul serial Netflix „Kaos”, o reinterpretare incitantă a unor legende arhetipale, de la Orfeu la Ariadna și de la Prometeu la Cassandra. Bine acordați la acest zeitgeist, membrii echipei din spatele conceptului „Așteptându-l pe Ulise” și-au propus să aducă în fața unui public divers, dar cu precădere tânăr, povestea lui Odiseu, cel mai isteț erou grec din Războiul Troian, cel responsabil pentru Calul Troian, cel cunoscut și ca Ulise, a cărui călătorie înspre casa și familia sa din Ithaca a durat încă pe atât cât celebrul război.
Capcana tragediei se cască la fiecare colț pe parcursul primei și celei mai faimoase odisei, iar Ulise merge mereu pe muchia hybris-ului fatal, reușind totuși, fie prin istețimea sa legendară, fie cu ajutorul unora dintre zei și în pofida altora, să-și croiască drum, cu chiu cu vai, spre soția sa Penelopa și spre fiul Telemac. Aceasta este povestea pe care Sebastian Marina (Ulise), Cristina Juncu (Penelopa și toate celelalte personaje feminine), Eliza Păuna (Athena, zeița înțelepciunii) și Alexandros Raptis (Poseidon, zeul mării) o spun cu o înțelegere profundă, dar și cu foarte mult umor și candoare, în colecția de piese de pe „Așteptându-l pe Ulise”, care se constituie în scheletul unui spectacol de teatru-concert pe care echipa dorește să-l realizeze în întregime, în lunile următoare.
Totuși, până când odiseea spectacolului se va concretiza, echipa artistică a reușit să pregătească un concert cu tușe teatrale, cu ecouri de musical de Broadway, concert pe care îl vor interpreta live pe 23 și 24 octombrie, la Teatrul Gong din Sibiu, cu intrarea liberă. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook a Asociației Par Coeur.
Proiect cultural produs de Asociația Par Coeur și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Teatrelli, Teatrul Andrei Mureșanu, Teatrul Gong
Parteneri media: Bookhub, Happ.ro, IQads, LIFE.ro, Liternet, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.
Proiectul „Deșeul ca resursă” a reunit tineri din diverse localități ale județului, care au demonstrat că deșeurile pot fi transformate în resurse valoroase prin creativitate și implicare activă. În cadrul proiectului au fost realizate peste 100 de lucrări extraordinare, fiecare reflectând viziunea unui viitor mai verde și mai sustenabil.
„Suntem extrem de mândri de această realizare. Acest premiu reprezintă un simbol al efortului colectiv și al dorinței tinerilor noștri de a aduce o schimbare pozitivă în comunitate. Deșeurile pot deveni resurse utile, iar acest proiect a demonstrat cât de importantă este educația pentru sustenabilitate”, a declarat Liliana Popescu, director al Casei de Cultură a Studenților din Sibiu.
Casa de Cultură a Studenților din Sibiu dorește să mulțumească tuturor celor care au susținut și votat pentru acest proiect, contribuind astfel la recunoașterea eforturilor depuse în promovarea unui stil de viață responsabil și sustenabil. Această distincție este un semn clar că tinerii sunt parte esențială a schimbării spre un viitor mai curat și mai verde.
Casa de Cultură a Studenților din Sibiu este un spațiu cultural care promovează implicarea tinerilor în activități educaționale și culturale, contribuind la dezvoltarea personală și profesională a acestora. Prin proiecte de impact, precum „Deșeul ca resursă”, instituția încurajează tinerii să adopte o atitudine responsabilă față de mediu și societate.
„Astfel de proiecte nu doar că promovează sustenabilitatea și responsabilitatea față de mediu, dar joacă și un rol esențial în implicarea activă a tinerilor, oferindu-le alternative sănătoase și constructive, contribuind la prevenirea consumului de droguri și altor adicții „ a adăugat Liliana Popescu.
Studenții anului I de studii din Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor depune joi, 24 octombrie 2024, la ora 10.00, Jurământul Militar, în incinta instituției.
Vor face legământ cu ţara 335 de studenţi (126 fete şi 209 băieţi), școlarizați pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe și Serviciul Român de Informaţii.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.