21.2 C
Sibiu
sâmbătă, 14 iunie, 2025
Acasă Blog Pagina 459

Incendiu pe strada G-ral Eremia Grigorescu din Sibiu

0

Pompierii militari ISU SIBIU au intervenit de urgență, în această seară, pe strada Gl. Eremia Grigorescu din municipiul Sibiu. O anexă gospodărească a luat foc. Aceștia au intervenit cu două autospeciale de stingere, una de primă intervenție și un echipaj SMURD.


Din cauza flăcărilor, o anexă din vecinătate a suferit pagube însemnate. Pompierii au limitat propagarea incendiul și l-au lichidat, salvând locuința și alte două anexe. În urma incendiului izbucnit din cauza jarului nestins depozitat în apropierea materialelor combustibile, a ars în totalitate o anexă de aproximativ 30 mp și acoperișul anexei vecine pe o suprafață de aproximativ 20 de mp.

O femeie în vârstă de 55 de ani a suferit un atac de panică fiind asistată medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

BOIȚA: Sute de copii din toată țara păstrători ai tradiției românești

0

Prima duminică după Paște a adus la Boița, județul Sibiu, a XV-a ediție a Festivalului concurs „Mândre plaiuri boicene”. Organizat de Şcoala Gimnazială Ion Albescu din localitate alături de Primărie, festivalul a debutat la orele amiezii cu parada portului popular în centrul comunei. Elevi veniți din Sălaj, Teleorman, Botoșani, Gorj, Vâlcea și Sibiu au umplut drumurile comunei cu dansurile și cântecele populare.


Apoi s-au strâns cu toții în piața din fața primăriei Boița unde au încins hora și dansuri populare românești pe muzica interpretată de instrumentiștii gazdă conduși de profesor Ion Răulea.

Concursul propriu-zis între toate formațiile participante a avut loc în Căminul Cultural din localitate. Acesta s-a dovedit, din nou, neîncăpător. Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, a mulțumit participanților, juriului și Consiliului Județean Sibiu pentru sprijinul constant. El a adresat mulțumiri speciale familiei Ion și Cornelia Răulea, doi profesori care muncesc în Boița pentru păstrarea valorilor românești prin intermediul copiilor. „Pentru mine toată lumea este câștigător la acest festival. În primul rând câștigăm noi pentru că păstrăm și promovăm tradițiile românești și în al doilea rând câștigați dumneavoastră spectatorii care, sper eu, vă veți bucura de un spectacol frumos și care aș vrea să îl apreciați cu aplauzele dvs” a declarat primarul Nicolae Cocoș în deschiderea festivalului.

Juriul concursului a fost format din Balint Aspazica, Ioan Motronea, Nicolae Hanea și Ioan Albescu. De precizat că Ioan Albescu este fiul celebrului profesor Ion Albescu, care astăzi dă numele școlii din Boița.

GALERIE FOTO:

Ziua Forțelor Terestre marcată la Sibiu

0

Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului, au organizat la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, Ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori cu prilejul aniversării Zilei Forţelor Terestre şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (patronul spiritual al Forţelor Terestre).


La eveniment au participat prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca și viceprimarul Sibiului, Corina Bokor. Dintre politicieni a fost prezent doar senatorul Nicolae Neagu PNL și consilierul local USR Ioan Ghișe ca reprezentant al deputatului Dan Barna.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare pe muzica fanfarei militare.

Expoziție foto documentară

Totodată, cu oceastă ocazie,  a fost deschisă expoziția foto-documentară intitulată „Forțele Terestre, demnitate și profesionalism”, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu. Aceasta poate fi vizitată în perioada 21 aprilie – 3 mai.

Galerie foto:

EDITORIAL: Duios, Olimpiada trecea…

0
Calin Blaga

Sibiul a fost zilele acestea gazda Olimpiadei Naționale la Limba și Literatura Română. Un eveniment important în viața orașului, dar și al sistemului național de educație. Ca de obicei, moldovenii au luat spuma premiilor, semn că limba română este mai bine apreciată în acea parte a țării. Organizată bine, Olimpiada a trecut neobservată prin urbea noastră.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de olimpiade naționale, mai ales la materii umaniste, mă încearcă emoția amintirilor. Poate pentru că am fost prins în mreaja lor acum foarte mulți ani. Dar cred că aceste concursuri sunt și un bun prilej de a vedea viitoarea elită a țării. Sau cel puțin așa sper.

Ori un eveniment ca Olimpiada națională la limba română ar trebui să fie prilej de bucurie. Organizatorii, în frunte cu Inspectoratul Școlar, Colegiul Goga și mulți profesori și elevi au făcut o treabă bună. De la concurs, logistică de cazare, sponsori, evenimente culturale și vizite, totul a mers bine. Mai ales când ai aproape 400 de invitați este un merit deosebit.

Universitatea Lucian Blaga a dat o mână de ajutor și Ministerul Educației chiar a mărit sumele premiilor. Tot mici sunt, părerea mea, pentru valoarea muncii elevilor. Dar asta este altă poveste, politică. Un poet sibian spunea la ceremonia de închidere că un librar i-a spus că zilele acestea a epuizat stocul de carte de poezie. O premieră pentru Sibiu!

Am văzut mulți tineri pasionați de limba română. Majoritatea fete. Unii vor deveni profesori, alții vor să ajungă regizori sau scriitori, iar unii încă nu știu ce vor face în viață. M-a bucurat să aud uralele unor grupuri de elevi din țară când se rostea numele unei colege premiate de la ei din județ. Deși erau de la școli diferite.

Poate că organizatorii nu au marșat suficient pe partea de mediatizare. Sau poate nu a fost un subiect de rating Olimpiada. Dar am văzut acolo mulți tineri frumoși care au un potențial uriaș. Minți strălucite capabile să aștearnă idei noi.

Așa cum spunea Andrei Terian, prorectorul ULBS (alt necunoscut uriaș al Sibiului) acești olimpici sunt cei 0,5% care chiar merită. El făcea o comparație cu cărțile care merită citite din totalul celor publicate. Și el fost olimpic național la limba română.

Acum, Olimpiada la limba română a trecut. Probabil vor mai trece iar 22 de ani să revină la Sibiu. Poate vor mai fi în viitor și alte olimpiade la alte materii. Și, probabil, tot atât de stingher vor trece prin Sibiu în ochiul marelui public. Acum, să fim serioși un olimpic nu bate un accident stupid în trafic sau vreo piți, fie ea și din politică.

Invazia șacalului în județul Sibiu face prăpăd. Autoritățile au statistici, nu soluții

0
sacal auriu

Tot mai des auzim în ultimii 3 ani în județul Sibiu de șacali care au omorât animale domestice. Fermieri care se plâng de oi ucise, dar și multe alte animale. Vinovat? Șacalul. Un animal sălbatic, asemănătoar cu câinele intrat în România acum 50 de ani aproximativ. Deși până acum câțiva ani era o prezență doar în pădurile din sud-estul României, de 10 ani a ajuns și în județul Sibiu și alte județe din Transilvania. Și prosperă.


Ministerul Mediului aprobă prin iunie, anual, cote de recoltă. Acestea reprezintă numărul de animale sălbatice din fiecare specie pe care vânătorii le pot ucide în anul următor. Printre aceste cote, cifra cea mai mare la mamifere o are șacalul în ultimii ani. Mai ales în județe unde acum 10 ani nici nu exista.

Sibiul este unul dintre aceste județe. În cotele de recoltă ale Ministerului mediului din anul 2014 se contabilizează prezența observată a 43 de șacali, iar anul următor 59. Toți în diferite zone administrare de vânătorii din județ. În 2014-2015 Ministerul a stabilit că 15 șacali pot fi împușcați. Doar unul a și fost împușcat.

Anul 2023, anul șacalului la Sibiu

Șacalul se înmulțește odată pe an, primăvara, când face 4-8 pui. În județul Sibiu, conform datelor Ministerului Mediului în anul 2022 erau 279 de șacali. Și ministerul a propus la recoltă anul trecut în iunie 165. Dar vânătorii nu se dau în vânt după împușcarea șacalilor și doar 35 au fost uciși. Majoritatea de proprietari de animele domestice cu permise de vânătoare.

„Am omorât trei astă toamnă” ne-a declarat un proprietar de animale din zona Sibiului. El a dorit să rămână anonim. Dar ne-a relatat că toate trei uciderile le-a făcut noaptea când șacali i-au atacat animalele, turmă de oi. „Eu am avut noroc, alții au rămas cu paguba la oi” ne-a spus vânătorul.

Cazuri de atacuri ale șacalilor ale animalelor domestice, chiar și în interiorul comunelor din județ se înmulțesc. Prădător de noapte, șacalul este greu de văzut ziua. Până acum, zonele de atac au fost stânele de oi izolate. Dar odată cu creșterea populației de șacali, zona lor se apropie de mediile locuite, mai ales comune.

Vânătorii nu au chef de șacali, vor trofee

Pasionații de vânătoare cu permis, caută trofee. Șacalul nu este un trofeu. „Este ca și când împuști un câine. Plus că nu îi vezi ziua și noaptea vânătoarea este interzisă la noi” ne-a spus un alt vânător din Valea Hârtibaciului.

Lipsa de interes a vânătorilor, deși cotele de recoltare pe hârtie ale Ministerului sunt mari, a dus la creșterea populației de șacal și în sudul Transilvaniei. Din statisticile oficiale ale ultimilor 3 ani din județul Sibiu numărul de șacali oficial se dublează de la an la an față de prognoza Ministerului Mediului. Asta deoarece Ministerul speră că recolta va fi realizată, dar în realitate șacalii nu sunt împușcați decât rar. Plus că numărul lor real nu îl știe nimeni, doar se aproximează.

Un ONG din Sibiu apără șacalii

În anul 2021 ONG Crispus din Sibiu a inițiat un studiu amplu alături de o altă organizație și în parteneriat cu Ministerul Mediului. Ei vor să numere șacalii din Delta Dunării și să stabilească un plan de management pentru populația lor.

În 2021 cei de la Crispus transmiteau un semnal de alarmă privitor la managentul populației de șacali de către autorități: „Hilacul sau șacalul auriu, deși are statut de specie de interes comunitar alături de capra neagră, dihorul de casă și jderul de câmp, este persecutat prin vânătoare la limite exagerate. Se observă însă, că la cote de recoltă de peste 60% populația crește, iar de la 80% (o cotă considerată de exterminare), creșterea populației va fi și mai mare.”

Problema stă în faptul că aceste cote nu sunt în realitate și realizate. Iar populația estimată de șacali în ultimii 20 de ani nu a fost se pare concludentă cu realitatea.

În februarie 2023 Crispus a numărat șacalii din zona Deltei și împrejurimi. Prin metoda folosită au identificat o medie de 1 șacal pe kilometru pătrat în zonele respective. Ei au propus chiar stoparea recoltei de șacali pe perioada 2021 – 2024 cât se desfășoară studiul lor.

Liberalii sibieni la acțiune de curățenie, de Ziua Pământului

0

Cu prilejul Zilei Pământului, celebrată astăzi, 22 aprilie, liberalii sibieni au luat parte la o acțiune de curățenie în zona cartierului Gușterița.

Ziua pământului – 22 aprilie este o zi consacrată protecției mediului astfel, cu mic și cu mare, dis-de-dimineață au plecat la strâns gunoaiele ce, din nefericire, poluau terenurile din zona cartierului, potrivit unui anunț postat pe pagina de socializare a organizației municipale.

“Ce bine i-am fi putut face mai mult, decât să-l curățăm?

Am petrecut o zi plină de voie-bună, cu multă muncă și saci plini cu deșeuri, dar la capătul căreia am avut satisfacția că am redat naturii un colț așa cum îl merită: curat!

Îi mulțumim doamnei președintă Daniela Cîmpean pentru că ne-a fost alături, dar și colegului Alexandru Dumbrava, viceprimar al Municipiului Sibiu, pentru masa întinsă gospodărește în grădină, cu bucate tradiționale ce ne-au ostoit foamea.

De asemenea, mulțumim companiei SOMA pentru suport logistic.

La mulți ani casei noastre, Pământul!

Au început înscrierile pentru cursa caritabilă “Crosul Agnitei”

0

Pe 24 iunie, Primăria Agnita și Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, în parteneriat cu Harting RO Automotive, vor organiza Crosul Agnitei.

Prin acest eveniment organizatorii își propun să ofere comunității o competiție sportivă ce are ca scop atât promovarea unui stil de viață sănătos, cât și strângerea de fonduri pentru proiecte ale orașului.

În acest an, 𝗰𝗮𝘂𝘇𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗹𝗲𝗿𝗴ă𝗺 î𝗻 𝗔𝗴𝗻𝗶𝘁𝗮 este dedicată amenajării unui loc de joacă pentru copiii din localitatea Ruja.

Crosul Agnitei este o cursă caritabilă care are ca scop strângerea de fonduri pentru diverse cauze nobile. În cadrul acestei ediții, cauza nobilă pentru care alergăm este amenajarea unui loc de joacă în localitatea Ruja.

Locurile de joacă sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor, deoarece le oferă oportunități pentru a se juca, socializa și a se bucura de activități în aer liber.

Amenajarea unui loc de joacă în localitatea Ruja va oferi copiilor din zonă un spațiu sigur și atractiv pentru a se juca și a petrece timpul liber. Acest loc de joacă va fi un loc unde copiii se pot distra și juca într-un mediu adecvat, fără riscuri pentru sănătatea lor.

Prin participarea la Crosul Agnitei, putem ajuta la strângerea de fonduri pentru acest proiect nobil și putem contribui la îmbunătățirea vieții copiilor din localitatea Ruja. Alergând la cros și donând pentru cauza nobilă, putem face o diferență semnificativă în comunitatea noastră și putem oferi copiilor șansa de a se bucura de o copilărie sănătoasă și fericită

𝗖𝗿𝗼𝘀𝘂𝗹 𝗔𝗴𝗻𝗶𝘁𝗲𝗶 𝘃ă 𝗽𝗿𝗼𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗱𝗼𝘂ă 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗹𝗲𝗿𝗴𝗮𝗿𝗲:

Cursa de 10 km – taxă de participare de 100 lei

Se vor acorda premii pentru categoriile masculin și feminin astfel: locul 1 (750 lei), locul 2 (600 lei), locul 3 (450 lei)

Cursa de 5 km – taxă de participare de 75 lei.

Se vor acorda premii pentru categoriile masculin și feminin astfel: locul 1 (500 lei), locul 2 (400 lei), locul 3 (300 lei)

Special pentru copii, vom organiza trasee pe grupe de vârstă astfel:

– 4-6 ani

– 7-8 ani

– 9-12 ani

Taxa de participare este de 35 lei.

Înscrierile pentru 𝗖𝗿𝗼𝘀𝘂𝗹 𝗔𝗴𝗻𝗶𝘁𝗲𝗶 – 𝗔𝗹𝗲𝗮𝗿𝗴ă î𝗻 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗲𝗶! încep de astăzi, pe platforma dedicată evenimentului nostru – https://racehub.ro/register/agnita2023

”Crosul Agnitei – Aleargă în Centrul României!” este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, în cadrul Agendei Sportive 2023 a județului Sibiu.

Soma Sibiu: Campanie gratuită de colectare a deșeurilor periculoase

0
Soma Sibiu

În municipiul Sibiu va avea loc o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase, organizată de Operatorul de Salubritate SC SOMA SRL. Campania se va desfășura în perioada 24 -28 aprilie 2023.


Dacă ai prin casă astfel de deșeuri, le poți lăsa în cele 10 puncte publice de colectare, care vor staționa câte o zi în fiecare zonă, între orele 09:00 – 17:00.

Cele mai comune DEȘEURI PERICULOASE sunt: bateriile și acumulatorii uzați, medicamentele expirate, pesticidele, insecticidele, îngrășămintele chimice, stingătoarele de incendiu, lacurile și vopselele uzate, cleiurile și adezivii, dozele de spray, materialele de lustruire etc.

SOMA Salubrizare – Zona Sibiu
0269 988

Școala Radu Selejan va avea o sală de sport și terenuri exterioare pentru handbal, baschet și minifotbal

0

Primarul Astrid Fodor supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru o nouă investiție pentru sport și pentru tineri, la școala Radu Selejan din cartierul Vasile Aaron. 


“Anul trecut am extins școala Regele Ferdinand din cartierul Vasile Aaron și am construit o nouă sală de sport și terenuri exterioare pentru astfel de activități. Anul acesta inițiem o nouă investiție la școala Radu Selejan, din același cartier, prin construcția unei săli de sport și a unor terenuri pentru handbal, baschet și minifotbal. Valoarea acestei investiții pentru tineri și pentru sport este estimată la 12,5 milioane de lei, pe care o vom finanța din bugetul local.”(Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Pe un teren în suprafață de 7.200 mp disponibil în perimetrul școlii Radu Selejan se vor amenaja: 

✓ o sală de sport cu vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cabinete pentru profesorii de sport și magazie pentru materialele sportive. Clădirea va fi dotată cu pompe de căldură aer-apă, 200 de panouri fotovoltaice și 8 panouri solare. Iluminatul în noua clădire va fi eficient energetic, iar pardoseala sălii va fi alcătuită dintr-un PVC special pentru practicarea sportului, cu proprietăți antimicrobiene, antistatice si antifungice.

✓ un teren de handbal/minifotbal de 800 mp și un teren de baschet de 440 de mp în curtea unității de învățământ

✓ zone verzi în suprafață de peste 2.200 mp, amenajate cu iarbă, arbori și arbuști ornamentali 

Următorul pas pentru realizarea proiectului este elaborareaproiectului tehnic și contractarea execuției lucrărilor propriu-zise. 

Reamintim că în 2021 clădirea școlii Radu Selejan a fost modernizată pentru creșterea eficienței energetice, un proiect realizat cu fonduri europene nerambursabile. 

Sute de vizitatori la Academia Forțelor Terestre din Sibiu, în cadrul Zilei Porților Deschise

0

Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, aproximativ 900 de preșcolari, elevi şi locuitori ai orașului, au avut parte de experiențe interesante și utile în cadrul Zilei Porților Deschise desfăşurată astăzi, la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.


Vizitatorii au asistat la prezentări de tehnică şi echipament militar, la exerciţiile demonstrative prezentate de echipele canine ale Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea”, s-au bucurat de programele artistice susţinute de muzica militară şi au interacţionat cu studenţii militari care le-au prezentat facilităţile din instituţia noastră.

„Am fost foarte impresionat de profesionalismul, pregătirea şi atitudinea tuturor cadrelor. Am avut o primire superbă! Vă mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce faceţi pentru ţară.”P.P.


„O unitate militară modernă foarte interesantă cu studenţi foarte pregătiţi pentru armata noastră.”A.H.
„Vă suntem recunoscători pentru dedicarea, devotamentul şi seriozitatea cu care slujiţi interesele noastre ca locuitori ai acestei ţări.”G.
„Ca fost comandant de companie şi batalion în această instituţie, regăsesc multe lucruri schimbate în bine. Studenţii sunt foarte bine pregătiţi şi foarte atenţi. Mult succes în pregătire!ˮ B.M.
„Am venit după 16 ani să mă impresionez şi m-am impresionatˮ A.R.

Foto: Daniel Dorobanţu şi Eusebiu Bîtcă

Cineplexx te trimite la premiera mondială “Furios și Iute X” de la ROMA

0

A mai rămas doar o lună până când cel mai așteptat film al sezonului, “Furios și Iute X”, va ajunge în exclusivitate pe marile ecrane din țară, iar lanțul de cinematografe Cineplexx calcă accelerația și le oferă fanilor ocazia unică de a vedeafilmul în premieră mondială alături de actorii preferați, la Roma, cu o săptămână înainte de lansarea internațională.


Începând de miercuri, 19 aprilie, Cineplexx, în parteneriat cu distribuitorul filmului RoImage 2000, dă startul înscrierilor la campania „Câștigă 2 bilete la premiera mondială Furios și Iute X de la Roma”. Spectatorii nerăbdători sunt invitați să achiziționeze bilete în avans, valabile la oricare dintre cinematografele Cineplexx din rețea – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș – și să se înscrie apoi pe site-ul cineplexx.ro la campania care îi poate trimite direct la film alături de Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Charlize Theron, Jason Statham și ceilalți actori din super-producție. 

Până pe 3 mai, spectatorii Cineplexx care își cumpără bilete în avans la filmul „Furios și Iute X” pot înscrie codul unic al biletului pe site, în pagina de campanie de la rubrica „De neratat” accesând linkul de formular. Fiecare bilet înseamnă o șansa de a câștiga, iar fiecare participant are posibilitatea de a înscrie mai multe bilete. La finalul campaniei, un cinefil norocos va fi recompensat cu o invitație dublă, plus cazare și transport asigurate conform regulamentului.

Continuarea seriei care deja nu mai are nevoie de nicio prezentare, “Furios și Iute X” este distribuită pe marile ecrane de RoImage 2000 și poate fi urmărită în premieră din 19 mai, în cinematografele Cineplexx în formatele 2D, 3D și Dolby Atmos 3D, în versiunea originală cu subtitrare în limba română. La Cineplexx Satu-Mare și Târgu-Mureș, filmul va fi disponibil și în varianta dublată în limba maghiară. Filmul îi readuce în rolurile principale pe Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Charlize Theron și Jason Statham, într-o nouă cursă care sfidează imaginația. Răsturnările de situație îl vor avea în prim plan pe antagonistul Jason Momoa, dar și alte surprize.

FOTO: Mașină cu roțile-n sus la Sibiu. Două persoane au fost rănite

0

Un accident rutier s-a produs astăzi, la intersecția străzilor Punei și Victor Lazăr, din municipiul Sibiu. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat.


Din primele verificări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victor Lazăr, o femeie în vârstă de 31 de ani a pătruns în intersecția cu strada Putnei fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe această stradă de către o femeie în vârstă de 30 de ani.

Ambele conducătoare auto, sibience, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, conștiente.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit în municipiul Sibiu la intersecția străzilor Putnei și Victor Lazăr la un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule și două persoane. Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de 30 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu cu un traumatism la umăr, conștientă. Echipajul de stingere a asigurat măsuri de protecție și securitate la incendiu. Cealaltă victimă a fost preluată de un echipaj SAJ.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan

„SAJ SIBIU ,a trimis de urgenta un echipaj de tip B, în Sibiu pe str Putnei colt cu str Victor Lazar la un accident rutier produs între două autoturisme. Echipajele SAJ și ISU prezente la fata locului, au asistat medical două persoane rănite în urma coliziunii. Echipajul SAJ ,a transportat la UPU Sibiu o femeie de 31 de ani, care a suferit un TCC acut închis și traumatism de membru superior drept. A doua victima este transportata de către echipajul ISU . ” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Festivalul concurs „Mândre plaiuri boicene”, duminica aceasta, la Boița

0

Duminică, 23 aprilie de la ora 12 la Boiţa se deschide a XV-a ediţie a Festivalului concurs „Mândre plaiuri boicene”. Organizat de Şcoala Gimnazială Ion Albescu din localitate alături de Primărie, festivalul va debuta cu parada portului popular în centrul comunei.

Concursul propriu-zis dedicat elevilor păstrători ai tradiţiilor populare are loc în Căminul Cultural. Vor participa cu spectacole de dansuri și muzică populară elevi din județul Sibiu, dar și din alte județe. Boicenii şi cei interesaţi sunt aşteptaţi să participe la eveniment.

Sursa foto: Arhiva Sibiu Independent 2022

Protejarea mediului: ce putem face pentru a ajuta planeta

0

Protejarea mediului este singura modalitate prin care viața poate continua să prospere pe această planetă. Descoperă care sunt cauzele și riscurile poluării, ce soluții există pentru a salva Pământul și care sunt schimbările pe care le poți face începând chiar de azi.


Planeta poate supraviețui fără oameni, însă noi nu putem supraviețui dacă ne distrugem singuri casa. Cei mai mulți speram ca generația noastră să nu fie martoră la schimbările climatice cauzate de om. Din păcate, acestea sunt evidente încă de acum. Cu toate acestea, se crede că nu e prea târziu pentru a îmbunătăți situația, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare și miliardele de animale care mai locuiesc aici.

Motivele principale pentru care trebuie să protejăm mediul sunt:
● protejarea ecosistemului. A venit momentul să nu mai punem în pericol pădurile, oceanele, animalele și toate ființele care trăiesc pe această planetă.
● protejarea omenirii. Populația globală continuă să crească, însă generațiile viitoare vor locui pe o planetă total diferită decât cea pe care am copilărit noi. Schimbările din prezent vor îmbunătăți viața oamenilor din viitor.
● obligația morală. Suntem ființe inteligente, cunoaștem problemele cu care se confruntă planeta și avem acces la numeroase soluții pentru a o proteja. De aceea, oamenii sunt responsabili de îngrijirea mediului.

Poluarea aerului

Poluarea aerului este cauzată în mare parte de producția de energie și cea a anumitor produse și ambalaje, arată NRDC. Arderea combustibililor fosili este o problemă gravă, această acțiune eliberând gaze și substanțe chimice.
Gazele cu efect de seră există și în mod natural pe planetă – fără acestea, temperatura globală ar fi prea scăzută și nu am putea supraviețui aici. Problema este că oamenii contribuie direct la încălzirea globală prin dioxidul de carbon (CO2) și metan. Aceste gaze captează căldura în atmosferă, crescând temperatura.
Mai mult, multe zone se confruntă cu smogul, care se formează când vremea este mai caldă și există mai multe radiații ultraviolete. Acesta provine de la fabrici, centrale electrice, incineratoare, dar și autoturisme.
Schimbările climatice cauzate de poluarea aerului duc la temperaturi extreme, incendii, extincția anumitor specii, topirea permafrostului și colaps ecologic..

Poluarea apei

Oceanele, mările, râurile și lacurile de pe pământ sunt poluate din cauza plasticului, a deșeurilor și a substanțelor chimice. Chiar dacă în jur de 70% din Pământ este acoperit de apă, 97% din această cantitate este apă sărată, care nu poate fi băută de oameni. Cu alte cuvinte, pur și simplu nu avem suficientă apă pe planetă, motiv pentru care este imperativ să o protejăm.
Potrivit unui articol publicat de Live Science:
● 70% din apa dulce este blocată în calotele de gheață;
● o treime din populația planetei consumă cu 20% mai multă apă decât ar trebui;
● mai puțin de 1% din apa dulce este ușor accesibilă;
● există mai multă apă dulce stocată în pământ decât în formă lichidă, la suprafață

Există mai multe cauze pentru poluarea apei, pe primul loc aflându-se sectorul agricol. De fiecare dată când plouă, deșeurile animalelor de fermă, pesticidele, îngrășămintele și diferite bacterii și viruși sunt spălate de pe pământ, scurgându-se în ape. Mai mult, uneltele de pescuit aruncate reprezintă cel mai mare poluator de plastic din ocean. În 2019, organizația Greenpeace solicita o acțiune globală asupra plaselor și capcanelor, care sunt legale pentru viața marină.

O altă cauză o reprezintă apa uzată de la toalete, chiuvete și dușuri, dar și din activitățile comerciale. Termenul include și apa pluvială care poate fi contaminată cu diverse substanțe chimice. Un raport al Națiunilor Unite estimează că 80% din cantitatea uzată de apă (și peste 95% în unele țări mai puțin dezvoltate) ajunge înapoi în mediu fără să fie tratată.

Nu în ultimul rând, ne confruntăm cu poluarea cu petrol. Aceasta este cauzată în special de surse terestre: fabrici, ferme și orașe. Pe mare, industria de transport maritim contribuie cu aproximativ o treime din deversările de petrol.

Poluarea apei afectează vietățile marine, dar și sănătatea umană. Milioane de broaște țestoase, pești, balene și păsări mor din cauza poluării, iar apa contaminată îmbolnăvește în jur de 1 miliard de oameni anual. În același timp, ecosistemul se bazează pe o rețea complexă de animale, plante, bacterii și ciuperci. Dacă unul sau mai multe dintre aceste elemente este vătămat, întregi medii acvatice sunt puse în pericol. Având în vedere că apele absorb carbonul din atmosferă, protejarea acestora este imperativă în lupta împotriva încălzirii globale.

Poluarea solului

Activitățile industriale reprezintă cauza principală a poluării solului. Acestea includ producția, prelucrarea, curățarea, întreținerea, reciclarea etc a produselor în scopuri comerciale și includ transportul și depozitarea asociate. Cele mai multe industrii sunt dependente de extragerea mineralelor de pe Pământ, iar produsele secundare nu sunt eliminate într-un mod sigur pentru mediul înconjurător.

Activitățile agricole poluează de asemenea solul, din cauza pesticidelor și îngrășămintelor moderne. Deși acestea au și beneficii de necontestat, conțin substanțe chimice care nu sunt produse în natură și nu pot fi descompuse, ci reduc fertilitatea solului.

Desigur, modul în care gestionăm deșeurile contribuie direct la poluare. Deșeurile industriale contaminează puternic solul, însă și deșeurile personale precum urina și fecalele afectează mediul. Motivul este simplu: o cantitate importantă ajunge la groapa de gunoi prin intermediul scutecelor. Mai mult, în zonele fără canalizare, deșeurile biologice ajung să polueze atât solul, cât și apele. O altă problemă o reprezintă bateriile aruncate la grămadă cu gunoiul menajer. Acestea conțin metale grele și substanțe toxice care contaminează puternic solul. De aceea, reciclarea bateriilor și a electrocasnicelor este extrem de importantă.

Acest tip de poluare ne afectează direct sănătatea. Plantele pe care le cultivăm absorb din pământ substanțe chimice, care apoi sunt transmise organismului uman, prin consum. Numeroase plante întâlnesc altă problemă: nu reușesc să se adapteze unui sol poluat, a cărui fertilitate scade. Mai mult, toxinele ajung și în straturile subterane de apă – de aici, sunt consumate din nou de om, prin intermediul fântânilor.

Articol susținut de ADI ECO Sibiu

IGI: Informare privind integrarea străinilor cărora li S-a acordat un drept de ședere în România, în viața ecomomică, culturală și socială

0
igi

În conformitate cu prevederile articolului 79 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statul român asigură condiţiile pentru integrarea străinilor cărora li s-a acordat un drept de şedere în România, în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, precum şi accesul acestora la sistemul de educaţie.

Astfel, în scopul integrării străinilor sunt organizate şi desfăşurate mai multe activităţi, cum ar fi: cursuri de limba română; cursuri şi alte forme de perfecţionare şi pregătire profesională; asigurarea informării cu privire la drepturile şi obligaţiile străinilor, precum şi asupra oportunităţilor de integrare în societatea românească; cursuri de cunoaştere a istoriei, culturii, civilizaţiei şi a sistemului de drept din România, dar și întâlniri prilejuite de diferite evenimente, la care să participe şi cetăţeni români, în scopul promovării cunoaşterii şi înţelegerii reciproce.

Instituţiile publice cooperează, potrivit competenţelor, cu organizaţii neguvernamentale şi organizaţii internaţionale, în scopul promovării şi derulării de programe pentru integrarea străinilor în societate, precum şi pentru identificarea resurselor financiare necesare în acest sens.

În toate activităţile pe care le desfăşoară, instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale asigură protecţia străinilor împotriva oricărei forme de discriminare.

De asemenea, străinii, titulari ai dreptului de şedere pe termen lung, beneficiază, în condiţiile legii, de tratament egal cu cetăţenii români în ceea ce priveşte:

• accesul la piaţa muncii, inclusiv în privinţa condiţiilor de angajare şi de muncă, la activităţi economice în mod independent şi la activităţi profesionale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislaţiei speciale privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu condiţia ca activitatea desfăşurată să nu presupună, chiar şi ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorităţii publice;

• accesul la toate formele şi nivelurile de învăţământ şi de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu;

• echivalarea studiilor şi recunoaşterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competenţă şi a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare;

• securitatea socială, asistenţa şi protecţia socială;

• asistenţa de sănătate publică;

• deduceri de impozit pe venitul global şi scutiri de taxe;

• accesul la bunuri şi servicii publice, inclusiv obţinerea de locuinţe;

• libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţă la o organizaţie sindicală sau profesională.

Informații suplimentare găsiți aici: articolele 79-80^1 https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/11/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI – BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Consiliul Județean Sibiu organizează o conferință a liderilor administrațiilor locale și regionale din Uniunea Europeană

0

• Județul Sibiul va găzdui un eveniment de talie europeană

La patru ani distanță de summitul liderilor UE din mai 2019, Sibiul se pregătește pentru o întâlnire a aleșilor locali și regionali din Uniunea Europeană, eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu.

Între 21 și 23 iunie ac, va avea loc Conferința „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă”, desfășurată sub patronajul Comitetului European al Regiunilor (CoR), for în care Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, este membră încă din anul 2016.

Evenimentul va reuni membrii Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul Uniunii Europene (COTER) din cadrul forului european, condusă de Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, pe lista subiectelor aflându-se politica de coeziune, cadrul financiar multianual și bugetul UE, cooperarea transfrontalieră, dar și dialogul dintre administrațiile regionale și cele locale pe temele dezvoltării teritoriale, amenajării teritoriului – urbanism, transporturilor și a politicilor publice de dezvoltare economică și socială.

Invitația de a alege Sibiul pentru următoarea reuniune a COTER, a fost făcută de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care deține și calitatea de membru în două comisii de specialitate ale Comitetului European al Regiunilor, axate pe politicile economice, resurse naturale și sănătate.

„Este foarte important ca modelul european de dialog dintre autoritățile locale și cele regionale să fie preluat și în județul Sibiu, în beneficiul locuitorilor săi. Coeziunea teritorială și socială este mijlocul prin care să integrăm comunitățile și să asigurăm o dezvoltare uniformă a întregii regiuni. Prin conferința de la Sibiu, pe care am inițiat-o alături de colegul meu Adrian Teban, primar al orașului Cugir și membru al Comitetului European al Regiunilor, vrem să ne asigurăm că bunele practici europene pot fi integrate în administrațiile locale și județene, respectând totodată identitatea culturală a zonei. La rândul nostru, vom împărtăși oaspeților programe prin care susținem meșterii și producători locali, printr-o întâlnire cu aceștia la Muzeul „Astra” din Dumbrava Sibiului și vom avea prezentări ale unor obiective industriale din zonă ”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.  

Se estimează că numărul participanților la evenimentul de la Sibiu, care va fi alcătuit din ședința externă a comisiei, cât și din conferință, va ajunge la 400, majoritatea fiind reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale din țările Uniunii Europene, membrii COTER, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Guvernului României.

„Județul Sibiu are avantajul de a fi relevant pentru România, atât din punct de vedere al poziționării și conectivității, cât și al ofertei economice și culturale. Ne dorim ca fiecare dintre invitații noștri să devină, la finalul evenimentului, un ambasador al județului Sibiu, al acestei zone cu locuri, obiceiuri și oameni frumoși”, a mai declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Bugetul evenimentului de la Sibiu a Comisiei COTER este estimat la 1,4 milioane lei, din care 900 mii lei reprezintă contribuția Comitetului European al Regiunilor și 500 mii lei aportul Consiliului Județean Sibiu, sumă ce va fi supusă aprobării în următoarea ședință a consilierilor județeni.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, CoR a mai organizat doar două reuniuni externe în țara noastră, la Timișoara și Cluj Napoca.

Făgăraș Fest – se ține anul acesta la Porumbacu de Sus

0

Făgăraș Fest, festivalul itinerant al Munților Făgăraș, invită iubitorii de natură, muzică bună, film pentru o experiență diferită de festival, pe 7-9 iulie, la Porumbacu de Sus, în județul Sibiu. Zdob și Zdub, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, Nico de Transilvania – sunt cei care vor da ritmul și tonul celei de-a IV-a ediții a festivalului. Accesul la festival este liber.

 Muntele vibrează în ritmul tău și se trăiește într-un festival în care natura, oamenii, muzica și experiențele inedite își dau întâlnire. Evenimentul organizat de Fundația Conservation Carpathia și ProPark-Fundația pentru Arii Protejate, se desfășoară între 7 și 9 iulie, la Porumbacu de Jos, județul Sibiu, pe un platou deosebit de frumos de la poalele Munților Făgăraș.

Făgăraș Fest se deschide pe 7 iulie cu startul competiției de aventură, Făgăraș Adventure, și continuă în prima zi cu proiecția de film în natură și un mix de muzică bună.

În cele trei zile de festival sunt organizate tururi pe urmele păsărilor și ale animalelor sălbatice, activități pentru copii, tururi în cultura și identitatea zonei.

Serile se cântă se dansează desculț în iarbă, cu munții în zare, pe muzica celor de la Zdob și Zdub, Ovidiu Lipan Țăndărică, Fanfara 10 Prăjini și Nico de Transilvania – totul într-o atmosferă vibrantă!

Festivalul este o contribuție la bunăstarea localnicilor și la protejarea naturii, iar prezența publicului în cadrul acestuia vine să susțină acest lucru. Petrecerea timpului și vacanțelor în zona Munților Făgăraș reprezintă mici „investiții” în economia locală, ce vor începe să funcționeze și vor duce la dezvoltarea ecoturismului, în baza unor principii simple:

● protecția și promovarea naturii;

● crearea unor mecanisme de ajutorare a localnicilor;

● continuarea practicilor tradiționale, respectând principii de viață durabile;

● încurajarea consumului de produse locale, de sezon;

● promovarea gastronomiei locale;

● conservarea patrimoniului cultural;

● mișcarea în natură.

Făgăraș Fest a fost lansat în 2019, în partea de Sud a Munților Făgăraș. S-a desfășurat timp de trei ediții în zona Lerești, la Nucșoara și pe Valea Avrigului.

Făgăraș Fest 2023 este organizat în parteneriat cu Primăria Comunei Porumbacu de Sus și programul de ecoturism al Consiliului Județean Sibiu, Anii Drumeției.

Partener media național: Radio Guerrilla

Parteneri: Majorel, Poșta Română, Serviciul Județean Salvamont Brașov, Asociația Salvatorilor Montani România

Evenimentul este realizat în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare, care să permită refacerea proceselor naturale și crearea de beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș. Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia cu partenerii între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundației Arcadia prin Endangered Landscapes Programme și din partea Comisiei Europene prin programul LIFE. 


TURSIB suplimentează trasee de autobuz pentru meciul de fotbal de sâmbătă

0

TURSIB suplimentează capacitatea de transport pentru meciul de fotbal din data de 22.04.2023

TURSIB informează că în data de 22.04.2023 cu ocazia meciului de fotbal dintre AFC Hermannstadt și Campionii FC Argeș de pe Stadionul Municipal Sibiu va suplimenta capacitatea de transport pe traseele existente, după cum urmează:

Pe Traseul 1:

• din stația Hornbach la orele: 14:18, 14:22, 16:18,16:30;

• din stația Calea Dumbrăvii la orele: 14:34, 14:45, 16:43, 16:54.

Pe Traseul 5:

• din stația Valea Aurie la orele: 14:33, 14:40, 16:31, 16:40; 

• din stația “Gară la orele: 14:35, 14:40, 16:31, 16:51. 

Pe Traseul 13:

• din stația Gară la orele: 14:26, 14:46, 16:30, 16:47;

• din stația Dumbrava la orele: 14:36, 14:40, 16:46, 16:50.

Pe Traseul 15:

• din stația Gară la orele: 14:27, 16:33, 16:40.

Informații și pe site-ul Tursib:https://tursib.ro/news/tursib-suplimenteaza-capacitatea-de-transport-pentru-meciul-de-fotbal-din-data-de-22-04-2023

Expoziţia temporară „Brukenthal Exclusive” a fost deschisă la Art Safari

0

Expoziţia temporară „Brukenthal Exclusive”, în care sunt expuse pictura „Omul cu tichie albastră” de Jan van Eyck şi alte patru capodopere de Tiţian, Veronese şi Hans Memling, a fost vernisată miercuri seara la Palatul Dacia-România în cadrul programului expozițional Art Safari.

La eveniment au fost prezenţi Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Alexandru Chituţă, managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Ioana Ciocan CEO Art Safari, manageri de muzee din Capitală, peste 20 de ambasadori și atașați culturali, secretari de stat din Guvernul României, academicieni și alți invitați. 

Ioana Ciocan, CEO Art Safari şi comisar al României la Bienala de la Veneţia, a afirmat că prin această expoziţie, realizată în parteneriat cu Muzeul Brukenthal, doreşte să arate că şi în România există lucrări extrem de importante, şi anume, lucrări din Renaşterea italiană.

Ioana Ciocan a precizat că aducerea lucrărilor de la Muzeul Brukenthal la Bucureşti a însemnat un efort susţinut. „Când mă refer la susţinut, mă refer la dificultăţile pe care le avem în a transporta artă dintr-un loc în altul, la dificultăţile de asigurare, pentru că aici vorbim de 75 de milioane de euro, şi toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile dacă în anul zece de existenţă, pentru ediţia cu numărul unsprezece, domnul Lucian Romaşcanu nu ar fi dat un ordin de ministru prin care Art Safari să fie declarat program strategic pentru România. (…) Dacă pentru Viena, Paris, Londra, Roma, Stockholm, Lisabona, Beijing, toate expoziţiile astea sunt normale, să ştiţi că la noi este un pic mai dificil să fie normale. Ce încearcă Art Safari să facă, şi acum cu ajutorul Muzeului Brukenthal, este să pună România, să pună ţara noastră alături de celelalte capitale ale Europei”.

Managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, a spus că expoziţia „Brukenthal Exclusive” reprezintă un spectacol pentru Bucureşti şi, totodată, o exclusivitate. „Această expoziţie pentru Sibiu înseamnă foarte mult, pentru că este prima expoziţie a Muzeului Brukenthal la Bucureşti și în România cu aceste capodopere, iar pentru Bucureşti este un spectacol, este o exclusivitate pe care noi, sibienii, şi Muzeul Naţional Brukenthal împreună cu Art Safari şi cu ajutorul Ministerului Culturii o realizăm pentru publicul de aici, pentru specialiştii, pentru studenţii, pentru turiştii care vin în Bucureşti, de a nu mai veni până la Sibiu şi timp de zece zile să vină la Art Safari să vadă o expoziţie de nota zece în cele 10 zile de vizitare.  La 206 de existență a Muzeului Brukental, am putut ca o parte din capodoperele pe care le deținem să fie expuse și la București.  Până acum au fost expuse în diferite țări europene, însă nu am avut capacitatea financiară şi energia ca să organizăm o expoziție și  la București”.

El a subliniat că aducerea la Bucureşti a exponatelor a însemnat multă muncă din partea tuturor celor care s-au ocupat de aceasta.

„A însemnat multă muncă. Este o expoziţie la care s-a lucrat în 60 de zile cât pentru doi ani, cât pentru 700 de zile. Numai noi, cei care am organizat această expoziţie, ştim cât am dormit ca să o facem. Trebuie să avem o doză de nebunie să facem o asemenea expoziţie, însă am avut mare noroc, fiindcă au fost fonduri necesare pentru a plăti asigurarea, pentru a veni cu lucrările cu transport asigurat. Problema în primă fază, când vorbeşti de o asemenea expoziţie, sunt fondurile: ai fonduri de asigurare, ai fonduri pentru transport şi aşa mai departe, pentru că nu sunt lucruri ieftine. O asemenea expoziţie se discută cu doi ani înainte, cu asiguratorul lucrezi cu şase luni înainte”, a explicat Alexandru Chituţă.

Managerul a precizat că deşi cei de la Art Safari au discutat cu toţi asiguratorii din România, nu a fost găsit niciunul care să asigure lucrările, acest lucru fiind realizat cu un asigurator din Marea Britanie.

Acesta a spus că la Bucureşti au fost aduse „cinci capodopere, cea mai veche din 1430, cea mai nouă, de pe la mijlocul anilor 1550”.

„Este o expoziţie care aduce cinci lucrări realizate de patru artişti care pot fi văzuţi în exclusivitate doar la Sibiu: Jan van Eyck, Tiziano Vecellio / Tiţian, Paolo Veronese şi Hans Memling. Sunt artişti care sunt recunoscuţi pe întreg mapamondul, sunt artişti care sunt expuşi nu în toate marile muzeele din lume, ci doar în câteva. De pildă, de la van Eyck se mai păstrează astăzi doar 20 de lucrări, aşadar doar în câteva locuri mai poate fi văzut, printre care unul şi la Muzeul Naţional Brukenthal”, a menţionat Alexandru Chituţă.

În cadrul festivităţii de deschidere a expoziţiei, managerul Muzeului Brukenthal le-a oferit ministrului Lucian Romaşcanu şi consilierului prezidenţial Sergiu Nistor câte un portret al baronului Brukenthal realizat de artista Sofia Frankl, iar CEO-ului Art Safari, Ioana Ciocan, o diplomă de excelenţă.

Lucian Romaşcanu a afirmat că tot ceea ce se realizează la Ministerul Culturii se face „cu smerenia cuvenită artei şi culturii”.

„Anul trecut a fost pentru prima dată când Ministerul Culturii a finanţat un program de artă plastică la nivel de program strategic, anul ăsta a fost declarat prin ordin de ministru Program Strategic Art Safari şi mă bucur că am reuşit să facem rost de fonduri. Acesta este un lucru rar pentru cultură, în general, şi pentru Ministerul Culturii, în special, astfel încât să dăm artei plastice ceea ce i se cuvine şi ceea ce nu a primit până acum. Avem foarte multe festivaluri de teatru pe care le finanţăm, avem cinema, avem operă, urmează marele Festival George Enescu, nu aveam artă plastică. Şi iată că, dintr-odată, începând de anul trecut, şi meritul este exclusiv al echipei Art Safari pentru ceea ce au făcut în 9-10 ani până atunci, amînceput să finanţăm arta plastică. Această expoziție ce conține 5 picturi absolut unice şi senzaţionale reprezintă un exemplu superb de parteneriat public-privat  Muzeul Brukenthal aparţinând Ministerului Culturii, iar Art Safari fiind un proiect privat, cele două realizând împreună lucruri extrem de frumoase pentru cei care iubesc arta. Mulțumesc Ioana și îți mulțumesc Alex pentru acest efort de a realiza această expoziție inedită”.

Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a amintit cum au revenit lucrările la Sibiu după ce au fost confiscate de regimul comunist în 1948 și expuse la București și după ce au ajuns și cele 4 lucrări furate în România şi cum s-au reîntors acestea la Muzeul Brukenthal.

„Acum 17 ani eram la Sibiu, la Muzeul Naţional Brukenthal,cu cel care atunci era primarul Sibiului, preşedintele nostru de astăzi, asistând la deschiderea cutiilor care aduceau din locul în care fuseseră luate aceste tablouri pe care astăzi le veţi admira aici. Nu doar că au fost furate, ele aduse în ’98, au poposit până în 2006 la Bucureşti.  La rândul meu, în acea seară la Brukenthal, am simţit că oraşul Sibiu, prin ceea ce primea după câţiva ani de zile de aşteptare înfrigurată, îşi regăsise sufletul care îi lipsea pentru a fi la acel moment o adevărată Capitală Europeană cu care România să se prezinte Europei”, a spus Sergiu Nistor.

În cadrul evenimentului a fost lansat și catalogul expoziției tipărit în condiții grafice excepționale sub egida Editurii Muzeului Național Brukenthal. 

Expoziţia temporară „Brukenthal Exclusive” va putea fi vizitată la Palatul Dacia-România din strada Lipscani 18-20, în perioada 20-30 aprilie.

Cinci dintre cele mai importante capodopere ale artei universale vor putea fi admirate pentru scurt timp la Art Safari, în inima Bucureştiului: „Omul cu tichie albastră” – Jan van Eyck (cca 1390-1441), „Ecce Homo / Iată omul!” – Tiziano Vecellio / Tiţian (1488/90-1576), „Cap de copil” – Paolo Veronese (1528-1588) şi „Portret de bărbat citind” şi „Portret de femeie rugându-se” – Hans Memling (1430/33-1494).

-Lucrarea „Omul cu tichie albastră” este singura creată de artistul flamand aflată în România şi una dintre cele 20 de lucrări care i-au fost atribuite la nivel mondial.

Opera, pictată în jurul anului 1430, a fost achiziţionată în secolul XVIII de baronul Samuel von Brukenthal. Multă vreme s-a crezut că a fost realizată de artistul german Albrecht Dürer, din cauza monogramei AD ce poate fi văzută în colţul din stânga sus. S-a dovedit însă că monograma şi anul pictării sunt elemente adăugate portretului mai târziu, în secolul XVIII, probabil datorită cotei de piaţă ridicate pe care Dürer o avea în epocă.

Această lucrare se înscrie în seria picturilor celebre ale artistului, precum „Bărbatul cu turban roşu”, considerată a fi un autoportret şi aflată la National Portrait Gallery din Londra, sau „Bărbatul cu inel”, de la Kunsthistorisches Museum din Viena.

-Tiziano Vecellio – Tiţian (1488/90 – 1576) a avut o carieră îndelungată, creând până în ultimele zile ale vieţii. Caracterul extraordinar al vieţii şi operei lui Tiţian i-a determinat pe contemporanii săi să îl considere „un soare între alte stele”, făcând aluzie la un vers din Divina Comedie a lui Dante (Paradisul, cântul 33).

În „Ecce Homo”, Tiţian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului al XVI-lea. Lucrarea i-a fost comandată prima dată în 1543 de către omul de afaceri flamand Giovanni d’Anna (van Haanen). O versiune a acestei lucrări de Tiţian, realizată ulterior, în 1548, este expusă în Muzeul Prado, Madrid.

-Paolo Veronese (1528 – 1588), mare artist renascentist, a pictat lucrări de foarte mari dimensiuni, cu subiecte istorice, religioase şi mitologice, majoritatea păstrate în clădirile pentru care au fost create. Muzeele deţin de regulă doar portrete.

Micuţul portret din colecţia Brukenthal reprezintă o etapă a procesului de creaţie a portretului lui Iseppo da Porto şi al fiului său Adriano, comandat pentru Palazzo Porto din Vicenza. Versiunea finală a lucrării este expusă în prezent în Galeria Uffizi din Florenţa. Capul de copil, pictat realist, fără intervenţii şi consideraţii personale asupra subiectului, îngăduie descifrarea personalităţii celui care a pozat tăcut, cu ochi iscoditori, interogativi, cu trăsături destinse de o uşoară mirare, specifică vârstei.

-Hans Memling (1430/33 – 1494) a fost cel mai popular pictor olandez al vremii sale. S-a specializat în lucrări cu tematică religioasă. De asemenea, a inovat introducând peisajul în planul îndepărtat al compoziţiei portretelor.

Cele două portrete pandant din colecţia Muzeului Brukenthal, „Portret de bărbat citind” şi „Portret de femeie rugându-se”,
înfăţişează un cuplu matur, redat în stilul specific şcolii flamande. Atitudinea pioasă corespunde momentului lecturii; bărbatul ţine în mâini o carte de rugăciuni şi este reprezentat alături de fiul său; în spatele femeii se află un căţeluş, element inclus în compoziţiile vremii ca simbol al fidelităţii.

Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului din România, sărbătorite la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

0

În fiecare an, la data de 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Mondială a Cărții și Drepturilor de Autor, dar și Ziua Bibliotecarului din România. Este un moment de celebrare a lecturii, a cărții și, deopotrivă, o sărbătoare a tuturor celor care își dedică energia, timpul și priceperea pe drumul cărții, de la concepere la cititor, conectând oamenii cu informația și cunoașterea: bibliotecari, autori, ilustratori, editori, traducători, tipografi, librari sau anticari.

Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu, împreună cu Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu, organizează luni, 24 aprilie 2023, evenimentul „Carte | Bibliotecă | Librărie”, o dezbatere centrată pe importanța profesiei de bibliotecar sau librar și pe menirea în continuă schimbare a bibliotecilor și librăriilor în societatea actuală și viitoare. În acest context, subiectele abordate vor viza: consumul de lectură, piața de carte, apetitul și preferințele utilizatorilor pentru lectură, facilitarea accesului publicului la resursele documentare, multiplele provocări determinate de evoluția tehnologică și relația cu alți actanți din domeniul cultural și educațional.

În cadrul evenimentului, sunt invitați la dialog: dl. Valer Cosma, directorul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” Sibiu, d-na Monica Buzaș, coordonatoare a Bibliotecii din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, d-na Corina Hopârtean-Cioltei, coordonatoare a Bibliotecii din cadrul Institutului Academiei Române de Studii Socio-Umane, d-na Daniela Muntean, coordonator al Centrului de Informare și Documentare în Etnologie „Cornel Irimie” al Complexului Național Muzeal ASTRA, dl. Alexandru Munteanu, coordonator al Bibliotecii din cadrul Muzeului Național Brukenthal, d-na Nicoleta Gheorghiu, coordonatoare a Librăriei Humanitas „Constantin Noica” Sibiu, d-na Andreea Tărnăuceanu, coordonatoare a Librăriei Cărturești Sibiu și dl. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Vor participa, de asemenea, profesioniști din domeniul științelor informării și documentării și bibliotecari din bibliotecile sibiene.

Evenimentul „Carte | Bibliotecă | Librărie” va avea loc în data de 24 aprilie a.c., la ora 14:00, în spațiul American Corner Sibiu, situat la etajul 5 al Bibliotecii ASTRA Sibiu.

***

Instituită de UNESCO în anul 1995, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor reprezintă un prilej de celebrare a cărții, de încurajare a lecturii și de promovare a celor care activează în cele trei sectoare majore din industria cărții – edituri, librării și biblioteci. În sfera literară, 23 aprilie are o semnificație aparte, ea marcând data la care au trecut în eternitate trei dintre autorii proeminenți ai literaturii mondiale: dramaturgul englez William Shakespeare (1564-1616), romancierul spaniol Miguel de Cervantes (1547-1616) și cronicarul peruvian Inca Garcilaso de la Vega (1539-1616).

***

Data de 23 aprilie marchează, începând din anul 2005, și Ziua Bibliotecarului în România, în semn de recunoaștere publică a prestigiului profesiei de bibliotecar și de apreciere a profesioniștilor care lucrează în biblioteci sau alte structuri info-documentare, a tuturor celor care fac posibilă întâlnirea între cărți și cititori.

FOTO: Mașină înmatriculată în județul Sibiu, implicată într-un accident rutier lângă Făgăraș

0

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN1/E68 între localitățile Olteț și Viștea de Jos, pe sensul spre Făgăraș. Din primele informații, șapte persoane sunt rănite.


În evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, un microbuz și o autoutilitară. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. Una dintre mașini este înmatriculată în județul Sibiu. Conform polițiștilor, o autoutilitară care circula dinspre Brașov spre Sibiu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers

A fost solicitat și elicopterul SMURD. Traficul este blocat total.

Spitalul Județean Sibiu a început procesul de medicalizare a pavilionului Neurologie

0

Veste bună pentru pacienți și personalul medical: așa cum am anunțat săptămâna trecută, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu începe procesul de medicalizare a clădirii “Neurologie”, anunță conducerea Spitalului într-un comunicat de presă.


Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și echipare medicală, s-au realizat procedurile pentru avizarea modificării de structură de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu, precum și procesul de igienizare a spațiului. Ca urmare, clădirea va reintra progresiv în circuitul medical, în urma avizării noi structuri de către DSP Sibiu.

În cadrul pavilionului își vor desfășura activitatea Secția Clinică Neurologie, în spațiile de la parter, etajul I și etajul II și Secția Hematologie în spațiile amenajate la etajul III al clădirii.  

Procesul de medicalizare a pavilionului a început deja și se desfășoară etapizat, urmând ca acesta să se încheie pe parcursul săptămânii viitoare. În primă fază, se derulează mutarea cabinetelor, echipamentelor și a tuturor accesoriilor medicale și de mobilier ale Secției Clinice Neurologie, urmând ca pacienții să fie relocați în prima zi a săptămânii viitoare.

În ceea ce privește Secția Hematologie, relocarea echipamentelor și a pacienților va avea loc săptămâna viitoare, urmând să se încheie până la finalul acesteia.

Conform structurii temporare aprobate de DSP Sibiu, Secția Clinică Neurologie dispune de  54 de paturi pentru spitalizarea continuă. De asemenea, în același pavilion își desfășoară activitatea Compartimentul Terapie Intensivă Neurologie cu un total de 10 paturi iar Secția Hematologie dispune de un număr de 22 de paturi.

Date suplimentare:

Lucrările de reabilitare, modernizare și echipare medicală a clădirii situate pe strada Pompei Onofrei au fost gestionate de Consiliul Județean Sibiu, fiind finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Valoarea investiției s-a cifrat la 40,26 milioane lei, din care 561 mii lei a reprezentat contribuția Consiliului Județean Sibiu.

Primăria Sibiu a semnat contractul cu firma care va întreține locurile de joacă

0

Odată cu încălzirea vremii, copii se întorc în cele 54 de locuri de joacă din Sibiu astfel că, Primăria Sibiu continuă să asigure întreținerea și repararea acestor echipamente, pentru siguranța celor mici.

În acest scop, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție și a încheiat un contract pentru următoarele 12 luni cu firma câștigătoare, Special Home Services Consulting SRL Sibiu. Valoarea maximă a acestuia este de 796.110 lei, plățile efective urmând să fie făcute în baza situațiilor de lucrări efectuate, transmise de prestator și verificate de inspectorii Primăriei.

În baza contractului, firma care se va ocupa de întreținerea și repararea locurilor de joacă, prin echipele din teren, va face verificări zilnice la fiecare locație în parte. Operatorul menționat are în sarcină repararea și întreținerea tuturor dispozitivelor din locurile de joacă, a celor de fitness incluse în acestea, precum și a băncilor și coșurilor de gunoi din aceste zone.

Pentru siguranța celor care utilizează aceste echipamente, în cazul unei defecțiuni, firma are obligația să înlăture imediat echipamentul defect sau să împrejmuiască aparatul respectiv, urmând ca în termen de 48 de ore să se efectueze reparațiile și să îl repună în funcțiune.

Reamintim că un nou loc de joacă va fi dat în folosință anul acesta în cartierul Terezian, zonă aflată în modernizare. De asemenea, în bugetul pentru acest an a fost prevăzută suma de 160.000 de lei pentru înlocuirea echipamentelor uzate, acolo unde costurile reparațiilor nu se mai justifică.

Ziua Forțelor Terestre sărbătorită la Sibiu

0

Duminică, 23 aprilie, începând cu ora 10.00, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului, vor organiza la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, Ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori cu prilejul aniversării Zilei Forţelor Terestre şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (patronul spiritual al Forţelor Terestre).

Totodată, cu oceastă ocazie, poate fi vizitată, în perioada 21 aprilie – 3 mai, expoziția foto-documentară intitulată „Forțele Terestre, demnitate și profesionalism”, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.

Jandarmii sibieni au donat sânge pentru viață

0

Jandarmii din Sibiu sunt, din nou, alături de semenii noștri în cadrul campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”
În perioada 19-20 aprilie, aceștia au participat la o nouă activitate de donare de sânge desfășurată la nivel național.


În acest context jandarmii sibieni au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiul Sibiu cu misiunea de a ajuta oamenii aflați la nevoie.

“Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat de cât mai mulți voluntari.
Este un gest atât de simplu și uman prin care putem ajuta persoane cu probleme de sănătate!” – au transmis reprezentații Jandarmeriei Sibiu pe pagina de Facebook.

Reamintim faptul că, ultima acțiune de donare de sânge la care au participat jandarmii sibieni a fost desfășurată în luna noiembrie a anului trecut, iar printre noi sunt colegi care donează sânge și în afara activităților din cadrul campaniei, pentru a-i ajuta pe cei ce se află în momente dificile.

Salvează o viață! Donează și tu!

Tânăr rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un stâlp din Sibiu. Nu avea permis

0

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Cisnădie, a ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce a intrat cu mașina într-un stâlp din municipiul Sibiu. Acesta nu avea permis de conducere.


Autoaccidentul s-a produs azi-noapte, în jurul orei 03:00, atunci când șoferul a pătruns cu viteză în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu strada Constantin Noica. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit acesta a virat la stânga în sensul giratoriu amintit și, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp amplasat la intersecția cu strada Constantin Noica.

Polițiștii rutieri au constatat că cel aflat la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Foto – Info trafic grup Whatsapp

„Azi-noapte în jurul orei 03:00 pompierii au intervenit pe bulevardul Vasile Milea la un accident rutier cu un echipaj SMURD cu medic, o descarcerare și o autospecială de stingere. La fața locului a fost găsită o victimă încarcerată de sex masculin în vârstă de 22 de ani. Bărbatul a fost extras de echipajul de descarcerare și predat echipajului SMURD, fiind transportat la spital inconștient cu multiple traumatisme.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU,. Andreea Ștefan

Eurodeputatul verde Nicu Ștefănuță: Victorie uriașă pentru protejarea pădurilor! (C.P)

0

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Greens / EFA) transmite că Parlamentul European a votat în favoarea unei legislații care va asigura că un număr mare de produse de pe piața UE nu provin din defrișări.

În calitate de europarlamentar care a negociat în favoarea viitoarei legislații, Nicu Ștefănuță declară: Sunt mândru că am luat parte la acest important pas înainte în lupta împotriva distrugerii mediului.Această legislație este un pas pozitiv către o societate mai durabilă și mai prietenoasă cu mediul. În calitate de europarlamentar din România, o țară cu o acoperire forestieră semnificativă și multe păduri valoroase, sunt mândru că am luat parte la această decizie care va contribui la protejarea resurselor noastre naturale pentru generațiile viitoare.” a declarat Nicu Ștefănuță

Pentru România este important că în legislație a fost integrat conceptul de degradare a pădurilor care include, printre altele, transformarea pădurilor primare / seculare în păduri plantate, fapt ce oferă un element suplimentar de protecție acestor păduri extrem de valoroase din lume, din Amazon și până în România. Companiile nu vor mai putea pune pe piața europeană produse care provoacă degradarea pădurilor primare.

În fiecare an, se pierd aproximativ 10 milioane de hectare de pădure la nivel mondial. Acest instrument legislativ va pune însă capăt fenomenului, deoarece rafturile magazinelor sunt în prezent pline de produse care contribuie masiv la distrugerea pădurilor – aproximativ 10% din cele 10 milioane de hectare anual.

Companiile vor trebui să dovedească faptul că produsele pe care le vând nu au nicio legătură cu defrișările sau degradarea pădurilor, atât în Europa, cât și în întreaga lume. Lista produselor include: uleiul de palmier, cafeaua, soia, lemnul, bovinele, cacao, cauciucul, cărbunele și hârtia tipărită, precum și produse secundare, cum ar fi carnea de vită, mobila sau ciocolată.

Produsele care provin din păduri defrișate sau care au cauzat degradarea acestora după 31 decembrie 2020 nu vor mai putea intra pe piața internă europeană, lucru valabil inclusiv pentru produsele care provoacă tăieri ilegale. Companiile vor trebui să furnizeze informații autorităților relevante ale UE, cum ar fi coordonatele de geolocalizare, pe baza cărora se vor putea evalua imaginile din satelit ale zonei pentru a identifica orice posibilă degradare sau defrișare a pădurilor.

Odată ce normele vor intra în vigoare, întreprinderile și comercianții vor avea la dispoziție 18 luni pentru a le pune în aplicare, iar firmele mai mici vor avea la dispoziție o perioadă mai lungă.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

SIBIU: 11 artiști sibieni și un curator, acuzații dure la adresa autorităților locale și instituțiilor de cultură

0

Expoziția manifest „Buget Zero, câțiva metri pătrați”, vernisată astăzi în Sibiu, a strâns 11 artiști și un curator care au atacat direct instituțiile locale pentru lipsa de implicare în susținerea artei vizuale. Alături de ei au stat în sală și alți artiști vizuali sibieni, care susțin aceleași idei.


Liviana Dan, curator cu state vechi în Sibiu, a stat alături de cei 11 artiști vizuali contemporani, majoritatea cu multiple expoziții internaționale, dar aproape necunoscuți la Sibiu. Aceștia au acuzat Primăria că nu se implică în promovarea artei vizuale. Liviana Dan a spus că este și o lipsă de transparență a împărțirii banilor publici și adesea a văzut cum artiști mediocri primesc sume uriașe pe proiecte, iar cei premiați internațional sunt ostracizați.

Tonul discursurilor, la o parte din artiștii prezenți, a fost adesea dur și la adresa Uniunii Artiștilor Plastici, a Muzeului Brukenthal, a Liceului de Artă, dar și a altor instituții de cultură din oraș. Principalele două probleme subliniate de toți cei prezenți a fost lipsa unui spațiu de expunere permanent pentru artiștii vizuali contemporani și nesusținerea financiară a artei vizuale moderne. Aceștia au amintit că în anul 2007 la un imobil de pe strada Cetății din Sibiu s-au cheltuit bani publici mulți pentru amenajarea unui astfel de spațiu. Au fost implicați și arhitecți austrieci, dar apoi spațiul a ajuns la asistența socială.

VIDEO: O incursiune în câteva din instalațiile și operele expuse

Anul 2007 a trecut și atât

După anul 2007, unii artiști au spus că au sperat la o creștere a actelor culturale moderne la Sibiu. Dar, din păcate, acestea aproape au dispărut. Singurele spații unde pot expune artiștii vizuali contemporani forme moderne de artă, sunt de tip nomad. Ca și în cazul acestei expoziții, deschise publicului pentru 10 zile până în 30 aprilie pe strada Ion Rațiu nr. 2. Este o clădire recent renovată integral, iar dezvoltatorul a pus-o la dispoziția artiștilor provizoriu.

Lipsa galeriilor comerciale de artă din Sibiu, spune Liviana Dan, susținută de artiștii prezenți, nu înseamnă că la Sibiu nu există public pentru arta contemporană. Doar că publicul nu are unde vedea această artă. S-a dat exemplul orașelor Cluj, Timișoara, Iași și București, unde spațiile publice și private destinate permanent artei contemporane sunt multiple.

Sibiul este cu 50 de ani în urma Clujului

Comparația între Sibiu și Cluj din punct de vedere al promovării de către autoritățile locale a artei vizuale moderne este uriașă, crede Liviana Dan. Artiștii prezenți o susțin. Ei cred că Sibiul are un potențial uriaș la acest capitol. Dovadă stau artiștii vizuali moderni sibieni prezenți cu multe expoziții în Europa și SUA, dar nu în Sibiu. Aceștia acuză o lipsă de viziune și înțelegere a artei moderne din partea Primăriei și a instituțiilor de cultură.

Aceștia au amintit că primarul Astrid Fodor nu dorește să îi primească în audiență niciodată, deși au cerut. Ei cred că politicienii aleși pe funcții sau numiți directori de instituții, chiar dacă nu înțeleg arta modernă vizuală ar trebui să asculte specialiștii și artiștii în domeniu.

Cine sunt cei 11?

Grupul artiștilor manifestanți prin artă de la Sibiu îi numără pe Alex Mirutziu, Casandra Vidrighin, Stefan Jammer, Constantin Fîntînă, Iulian Bisericaru, Roxana Ionescu, Anca Statica, Adriana Chiruta, Robert Simon, Chris Balthes și Sebastian Moldovan. În această expoziție, ei au diferite lucrări de la tablouri, printuri, instalații, proiecții etc. Lucrările lor artistice sunt adesea căutate pentru a fi expuse în Occident, dar abia acum ajung și la Sibiu.

Alături de ei, la vernisaj, au stat și alți artiști sibieni expuși în Europa, dar care la Sibiu nu reușesc să își prezinte operele în spații publice. Cel mult în mici galerii improvizate sau în spații temporare oferite de privați.

GALERIE FOTO:

Forța Dreptei cere egalitate de tratament între angajatorii de stat și angajatorii privați (C.P)

0

Partidul Forța Dreptei Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Parlamentarii din Forța Dreptei au depus o inițiativă legislativă care propune ca toate zilele libere acordate în timpul sărbătorilor legale să fie plătite de către stat.

În ultimii ani am asistat la o întrecere în Parlament pentru depunerea unor inițiative legislative care să instituie noi și noi zile libere, care sunt plătite de angajator și care reprezintă costuri suplimentare fără justificare obiectivă. Inițiative populare, care obțin facil votul majorității parlamentarilor, dar oare câți dintre inițiatori au plătit vreodată un salariu? Câți au condus o afacere, câți înțeleg ce înseamnă costuri, productivitate și competitivitate?

Este ușor să scrii inițiative legislative care acordă noi și noi zile libere când habar nu ai ce povară pui în spatele celor care chiar muncesc, produc și plătesc taxe și impozite în această țară.

România are astăzi 17 sărbători legale în care se acordă zile libere angajaților. Franța are 11 zile, Italia 12 zile, Belgia 9 zile, iar în Germania zilele libere variază în funcție de fiecare land de la 9 la 13. Nu se poate spune că sunt angajatorii români mai productivi și mai competitivi decât cei din alte țări europene.

Statul ca angajator și angajatorul privat trebuie aduși pe poziție de egalitate, astfel încât, în ambele cazuri, zilele libere stabilite prin lege să fie compensate din bugetul statului.

Este un proiect just, care, dacă devine lege, poate transforma România dintr-o piață a muncii neatractivă și neprietenoasă cu mediul privat, în cea mai atractivă și ofertantă piață a muncii din regiune, cu efecte pozitive implicite în privința beneficiilor salariale.

NOTĂ: Propunerea legislativă poate fi consultată la următorul link https://s.go.ro/4cepixlt

Sibienii invitați la prima „Drumețenie – Drumeție pentru curățenie” din acest an

0

Autoritățile județene a lansat încă de anul trecut, o campanie de ecologizare a traseelor de drumeție, în cadrul Programului „Anii Drumeției”, încurajând astfel comunitățile locale și pasionații de drumeție și mișcare în aer liber să contribuie activ la menținerea curățeniei pe traseele din Județul Sibiu.

Vineri, 21 aprilie 2023, va avea loc prima „Drumețenie – Drumeție pentru curățenie” din acest an. Cei interesați sunt invitați sa completeze formularul de înscriere

VEZI AICI

UNDE ȘI CÂND?

Ne intalnim la ora 8.00 – Parcare Sala Transilvania Sibiu. 

ZONELE ȚINTA PENTRU ECOLOGIZARE

Zona Parcarea Oncești 

Zona Izvor 

Zona Casa de Piatră

Zona Cabana Nora 

DRUMEȚIA: După finalizarea etapei de ecologizare, vă invităm la o drumeție alături de noi și ghidul nostru Troancă Dumitru, pe traseul: Păltiniș – Vf. Oncești – Poiana Lupilor – Drumul Șantei – Păltiniș.

Înscrieri la Crosul ULBS

0

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu prin profesorii și studenții Facultății de Științe – specializarea Educație Fizică și Sport, în colaborare cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, are plăcerea de a vă invita să participați la o nouă ediție a Crosului ULBS. Evenimentul se va desfășura în data de 19 mai 2023, în parcul Sub Arini, cu startul și sosirea de la bazinul Olimpia. 

Înscrierile se fac ONLINE, accesând linkul:https://forms.gle/jjGCwT7pyVP4uiDn9, până la data de 15 mai 2023, ora 23:59. Dovada apartenenței la ULBS sau AFT, trebuie prezentată obligatoriu la secretariatul concursului (la start) în data de 19 mai 2023.

La concurs se pot înscrie studenți, absolvenți, cadre didactice și personal administrativ din cadrul celor două instituții academice, iar concurenții vor fi împărțiți în 2 categorii, astfel:

● proba de 2.5 km: 

○ categoria A – studente/studenți

                                – absolvente/absolvenți <35 de ani;                                                    

○ categoria B – profesori/profesoare

                                – absolvenți, absolvente >35 de ani

                                – personal administrativ ULBS sau AFT

● proba de 5 km: 

○ categoria A – studente/studenți

                                – absolvente/absolvenți <35 de ani;                                                    

○ categoria B – profesori/profesoare

                                – absolvenți, absolvente >35 de ani

                                – personal administrativ ULBS sau AFT

Un concurent poate participa doar la o singură probă.
Se vor acorda diplome, cupe, medalii și premii pentru locurile 1, 2 și 3 la fiecare categorie, separat feminin / masculin. La sfârșitul competiției se va organiza o tombolă cu premii pentru un număr de 10 de participanți.

Pentru informații și lămuriri suplimentare vă rugăm sa intrați pe site-ul competiței sau apelați numerele de telefon: 0721 944 728 – Delia Bădescu; 0745 075 212 – Antonia Giurgiu

Ghid pentru călători: cum să procedezi în cazul controlului titlurilor de călătorie TURSIB

0

Controlul titlurilor de călătorie se desfăşoară prin intermediul echipelor formate din inspectori de trafic Tursib. Pentru a călători fără griji, asigură-te întotdeauna că te afli în posesia unui titlu de călătorie valabil sau a unui card contactless pentru a achiziționa direct din autobuz titlul de călătorie.


Controlul titlurilor de călătorie se face în două moduri:

1. Prin intermediul aparatelor galbene din autobuz

În acest caz, inspectorul de trafic te va ruga să apropii de aparatul contactless cardul bancar cu care ai efectuat achiziția, codul QR sau cardul Tursib.

2. Prin intermediul aparatelor de control

Aparatele de control sunt device-uri asemănătoare telefoanelor mobile și se află în dotarea inspectorilor de trafic. Cu ajutorul lor, inspectorii de trafic vor scana cardul bancar folosit la achiziția titlului de călătorie, codul QR generat de aplicații sau cardul Tursib.

Aparate galbene din autobuz

Biletele achiziționate prin aplicația 24Pay și prin aplicația SibiuBus: prezintă inspectorilor de trafic codul QR generat în aplicație pentru a putea fi scanat de către aceștia cu ajutorul aparatului de control sau scanează codul QR la aparatele galbene din autobuz.

Biletele achiziționate prin intermediul cardului bancar contactless: apropie cardul bancar folosit la achiziționarea titlului de călătorie de aparatele galbene din autobuz sau de aparatul de control.

Biletele fizice cu cod QR: prezintă inspectorilor de trafic biletul validat pentru a putea fi scanat de către aceștia cu ajutorul aparatului de control sau scanează codul QR la aparatele galbene din autobuz.

Aparate de control

Bilete fizice fără cod QR tipărite pe hârtie termică: prezintă biletul validat inspectorilor de trafic, iar aceștia vor verifica datele tipărite pe acesta.

Biletele încărcate pe cardul Tursib sau pe cardurile de unică folosință: apropie cardul Tursib sau cardul de unică folosință de validatoarele galbene sau de aparatele de control ale inspectorilor.

Nu uita să ai în vedere faptul că toate titlurile de călătorie trebuie validate imediat la urcarea în autobuz, cu excepția codurilor QR generate de aplicația 24Pay

Călătorește responsabil și bucură-te de transportul public!