Acasă Blog Pagina 90

Tribunalul Sibiu a condamnat la 12 ani de închisoare un sibian care și-a ucis fratele bolnav de epilepsie

0
judecator

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Tribunalul Sibiu a pronunțat, în data de 23 ianuarie 2026, o sentință de condamnare în dosarul unei crime care a șocat opinia publică în toamna anului trecut. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie, după ce și-a ucis fratele bolnav de epilepsie, profitând de faptul că acesta se afla în plină criză convulsivă.

Crima a avut loc pe 3 octombrie 2025, într-un apartament din municipiul Sibiu, unde inculpatul locuia împreună cu cei doi frați ai săi. Potrivit instanței, în jurul orei 11.30, pe fondul nervozității acumulate după ce victima suferise mai multe crize de epilepsie în aceeași zi, bărbatul a profitat de starea de vulnerabilitate a fratelui său, aflat în convulsii, și l-a sugrumat cu mâinile, blocându-i totodată căile respiratorii. Leziunile provocate au dus la decesul victimei prin asfixie mecanică, stabilind legiștii că moartea a fost una violentă.

Inițial, după apelul la 112, inculpatul a susținut în fața echipajelor medicale că fratele său ar fi murit în urma unei crize de epilepsie, iar urmele de pe corp ar fi fost provocate de manevrele de resuscitare. Raportul de necropsie a contrazis însă această versiune, concluzionând că decesul a fost cauzat de sugrumare și sufocare, prin compresiune la nivelul gâtului și a gurii.

În cursul urmăririi penale, bărbatul a recunoscut fapta, declarând că l-a strâns de gât pe fratele său timp de aproximativ 10–15 secunde, în timp ce acesta se afla încă în criză. Ulterior, a părăsit camera și a mers în bucătărie, unde a spălat vase, revenind după câteva minute și constatând că victima nu mai respira. Un martor, cel de-al treilea frate, a relatat în fața anchetatorilor că inculpatul avea un comportament violent constant față de ambii frați, pe fondul conflictelor legate de bani și țigări.

Expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul suferea de o tulburare de control al impulsurilor, însă a acționat cu discernământ păstrat în momentul comiterii faptei, fiind conștient de semnificația acțiunilor sale.

Instanța a încadrat fapta ca omor asupra unui membru de familie, cu circumstanță agravantă, reținând că inculpatul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei. Deși bărbatul nu avea antecedente penale și a recunoscut fapta, judecătorii au apreciat gravitatea deosebită a infracțiunii, modul de comitere și comportamentul ulterior ca justificând o pedeapsă orientată spre limita superioară a intervalului legal redus prin procedura de recunoaștere.

Pe lângă pedeapsa de 12 ani de închisoare cu executare, tribunalul a dispus interzicerea unor drepturi civile și politice pe o perioadă de cinci ani, menținerea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a hotărârii și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Primul magazin Jack & Jones se deschide în România, la Sibiu

2
Magazinul nou Jack & Jones România deschis în centrul comercial din Sibiu
Brandul danez de îmbrăcăminte Jack & Jones intră oficial pe piața din România, iar primul magazin va fi deschis la Sibiu, în Promenada Mall. Informația reiese dintr-un anunț de angajare publicat de companie, care confirmă lansarea primei unități fizice a brandului în țară.

Primul pas pe piața românească

Anunțul de recrutare face referire explicită la „echipa primului magazin din România”, indicând că Sibiu a fost ales ca punct de debut pentru extinderea rețelei Jack & Jones. Retailerul caută personal de vânzări pasionat de modă, orientat spre rezultate și dornic să reprezinte un brand internațional aflat la început de drum pe piața locală. Deschiderea magazinului marchează trecerea de la prezența exclusiv online, brandul având deja o platformă de vânzări în limba română, la retailul clasic.

De la denim la fashion urban global

Jack & Jones a fost lansat în 1990, inițial ca un brand specializat în denim. De-a lungul anilor, și-a extins constant portofoliul, ajungând să includă îmbrăcăminte sportivă urbană, încălțăminte și accesorii. Primul magazin al brandului a fost deschis în 1991, în Trondheim, Norvegia, urmat rapid de alte unități în Suedia, Finlanda și Danemarca. Până în 1994, rețeaua ajunsese deja la 36 de magazine în țările scandinave.

O rețea globală controlată de un miliardar danez

În prezent, Jack & Jones operează aproximativ 1.000 de magazine în 38 de țări și are peste 3.600 de angajați la nivel global. Brandul face parte din grupul danez Bestseller, deținut integral de Anders Holch Povlsen, unul dintre cei mai bogați oameni din Europa. Averea acestuia este estimată de Forbes la aproximativ 13,5 miliarde de dolari. Bestseller mai deține branduri cunoscute precum Only și Vero Moda, iar veniturile anuale ale grupului depășesc 6 miliarde de euro.

Sibiu, ales pentru debutul în România

Alegerea Sibiului pentru deschiderea primului magazin Jack & Jones din România confirmă atractivitatea orașului pentru marile branduri internaționale de retail. Promenada Mall devine astfel gazda unui nume important din moda urbană europeană, iar deschiderea anunțată indică intenția clară a grupului danez de a-și extinde ulterior prezența și în alte orașe din țară.

Pescarii în război cu… cormoranii!

0
Cormorani care afectează pescarii din Sibiu, stând pe o ramură pe malul apei.
Peste 4.400 de pescari din toată țara au semnat deja o petiție prin care solicită autorităților un plan de management pentru reducerea populației de cormorani, specie despre care susțin că a scăpat de sub control și produce pierderi uriașe în lacurile de pescuit și în fermele piscicole din România. Inițiativa a fost lansată de sibianul Sebastian Florea, cunoscut în comunitatea pescarilor sportivi și a administratorilor de bălți de pescuit.

Inițiatorii demersului afirmă că nu este vorba despre o simplă nemulțumire punctuală, ci despre o problemă care se repetă sezon după sezon. Proprietarii de lacuri și piscicultorii investesc sume importante în repopulare, întreținere și forță de muncă, însă, într-un timp scurt, peștele dispare, iar pagubele rămân.

Un demers comun al pescarilor și piscicultorilor

Petiția este susținută atât de pescari sportivi, cât și de cei care trăiesc din piscicultură. Organizatorii subliniază că, de această dată, cele două categorii merg împreună în fața autorităților, deoarece efectele sunt resimțite diferit, dar cauza este aceeași. Dacă pescarii simt lipsa peștelui în partidele de pescuit, piscicultorii o resimt direct în pierderi financiare, producții compromise, salarii afectate și, în unele cazuri, afaceri închise.

Semnatarii atrag atenția că dispariția unei ferme piscicole nu înseamnă doar închiderea unui luciu de apă, ci pierderea peștelui, dezechilibre în ecosistem și afectarea unui întreg lanț economic local.

Ce cer semnatarii petiției

Prin acest demers, pescarii și piscicultorii solicită despăgubirea fermelor piscicole afectate, elaborarea unui plan de protecție care să includă echipamente adecvate, repopularea lacurilor, râurilor naturale și canalelor sălbatice, precum și îndepărtarea cormoranilor pe baza unui studiu legal care să stabilească metodele corecte și permise.

Inițiatorii precizează că datele personale ale semnatarilor nu sunt făcute publice, fiind afișată doar inițiala și județul, însă fiecare semnătură este reală și verificabilă. Scopul este de a demonstra, cu cifre clare, amploarea problemei și numărul celor afectați.

De ce sunt un pericol cormoranii înmulțiți peste măsură?

În România, populația de cormorani a crescut semnificativ în ultimii ani, în special a cormoranului mare (Phalacrocorax carbo), specie protejată la nivel european. Potrivit estimărilor vehiculate de specialiști din domeniul piscicol, un singur cormoran poate consuma, în medie, între 500 de grame și 1 kilogram de pește pe zi, în funcție de talie și de disponibilitatea hranei. Raportat la coloniile numeroase care s-au format pe lacuri, râuri și amenajări piscicole, consumul zilnic ajunge la zeci sau chiar sute de tone de pește, ceea ce explică impactul major asupra fermelor piscicole, bălților de pescuit și ecosistemelor acvatice, mai ales în zonele unde nu există măsuri de protecție sau de control al populației.

Apel la mobilizare națională

Petiția este promovată de comunitatea SF League, care susține că rolul său nu se limitează la competiții și clasamente, ci vizează implicarea activă în rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă pescarii și sectorul piscicol. Organizatorii fac apel la solidaritate și îi încurajează pe pescari să distribuie petiția mai departe, pentru ca numărul semnăturilor să ajungă la un nivel care nu mai poate fi ignorat de autorități.

Petiția poate fi semnată online, iar inițiatorii spun că obiectivul lor imediat este să devină vizibili nu doar ca pescari, ci și ca afaceri de pescuit, lacuri și ferme piscicole afectate de o problemă pe care o consideră scăpată de sub control.

Petiția poate fi semnată aici

Sursa foto: Grupul pescarilor, Facebook

Un nou parc comercial peste drum de Metro Sibiu. Investitor sibian propune mall/outlet pe Șoseaua Alba Iulia

0
Plan de amenajare a noului parc comercial propus pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu
Un proiect imobiliar de amploare vizează transformarea unei suprafețe de peste două hectare „peste drum de Metro”, pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu, într-o nouă zonă comercială de tip parc de retail, similar unui mall sau outlet. Inițiativa este propusă de firma Pritax Invest SRL, în vederea extinderii ofertei comerciale și de servicii din partea de vest a orașului.

Dezvoltator cunoscut în piața locaală

Pritax Invest SRL este o companie înființată în 1995, cu sediul principal în Cluj-Napoca, care operează în principal în domeniul hotelier și al facilităților de cazare și are peste 199 de angajați și o cifră de afaceri de peste 53 milioane lei în 2024, potrivit datelor financiare recente.
Firma este deținută de omul de afaceri sibian Dumitru Ghișe, implicat în mai multe proiecte imobiliare și de ospitalitate, inclusiv în colaborări cu rețele internaționale de hoteluri precum Marriott International.

Ce ar urma să se construiască

Potrivit documentației depuse la Primăria Sibiu, proiectul prevede transformarea terenului situat vizavi de magazinul Metro într-o zonă destinată retailului de mari dimensiuni, cu spații comerciale gândite pentru retaileri mari („big box”), restaurante sau cafenele și locuri de parcare pentru clienți.

Investitorii susțin că noul parc comercial ar putea funcționa ca un „catalizator” pentru dezvoltarea zonei, în prezent caracterizată de un aspect urban neomogen și lipsa unui centru de interes major pe Șoseaua Alba Iulia.

Etapa consultării publice și pașii următori

Proiectul urbanistic a finalizat dezbaterea publică. Niciun sibian nu a transmis observații și propuneri către administrația locală înainte ca documentația să fie supusă aprobării Consiliului Local Sibiu. Ulterior, dacă PUZ-ul va fi aprobat, vor urma etapele de proiectare și autorizare pentru construirea efectivă a centrului comercial.

Investiția ar putea schimba semnificativ dinamica comercială a cartierului Turnișor și ar completa oferta de retail modern din oraș, oferind atât sibienilor, cât și vizitatorilor, noi opțiuni de cumpărături și petrecere a timpului liber.

Primarul comunei Sadu, onorat la final de mandat în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului

0
Primarul Sadu onorat primește un plic de la un reprezentant al Arhiepiscopiei Sibiului în sala adunării
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a participat astăzi la ultima ședință a Adunării Eparhiale de pe lângă Arhiepiscopia Sibiului din actualul mandat, prilej cu care a fost distins cu Actul de cinstire oferit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza.

Distincție acordată de Mitropolitul Ardealului

„Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza ne-a oferit Actul de cinstire, gest pe care îl primesc cu recunoștință și smerenie, ca pe o binecuvântare pentru slujirea împlinită”, a transmis Valentin Ivan, într-o postare publică.

Edilul a subliniat că finalul unui mandat în cadrul Bisericii nu reprezintă doar un moment administrativ, ci unul cu profunde valențe duhovnicești, de cercetare a conștiinței și de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru lucrarea săvârșită.

Momente istorice pentru Biserica Ortodoxă Română

În mesajul său, Valentin Ivan a amintit că, în acest mandat, membrii Adunării Eparhiale au fost părtași la două momente istorice pentru Biserica Ortodoxă Română: canonizarea sfinților români și sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, evenimente pe care le-a descris drept mărturii ale credinței, jertfei și nădejdii poporului român.

Mulțumiri pentru colaborare și încredere

Primarul comunei Sadu i-a mulțumit Mitropolitului Laurențiu pentru îndrumarea părintească și pentru echilibrul cu care a călăuzit activitatea Adunării Eparhiale, dar și membrilor acestui for bisericesc pentru încrederea acordată de a reprezenta Arhiepiscopia Sibiului în Adunarea Națională Bisericească.

Mesajul transmis se încheie cu o formulă de mulțumire și recunoștință: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.

Ediție aniversară a „Fugii Lolelor” la Agnita. 20 de ani de tradiție vie săsească

0
Prezentare artistică și decoruri specifice festivalului tradițional Fuga Lolelor Agnita.
Agnita a găzduit duminică, 25 ianuarie, ediția aniversară a tradiționalului eveniment „Fuga Lolelor”, care marchează 20 de ani de la reluarea acestui obicei străvechi săsesc în oraș. Manifestarea a adus pe străzile localității sute de participanți îmbrăcați în costume tradiționale și a reunit localnici și vizitatori pentru o zi plină de culoare și simbolism cultural.

Parada lolelor a început în cursul dimineții, în jurul orei 10:00, odată cu plecarea de pe strada Avram Iancu, continuând cu prezentarea personajelor tradiționale la intersecția Dacia și în fața Primăriei Agnita. Finalul oficial al alaiului a avut loc la stadion, iar între orele 12:00 și 18:00, lolele au continuat tradiționala „fugă” pe străzile orașului, spre bucuria publicului. În perioada evenimentului, biserica cetate a fost deschisă pentru vizitare, iar lângă școala evanghelică au avut loc activități culturale și expoziții dedicate obiceiului.

Obiceiul lolelor este strâns legat de istoria comunității săsești din Agnita și are rădăcini profunde în simbolurile de alungare a iernii și a spiritelor rele. Tradiția a fost readusă în 2006 și a devenit un element reprezentativ al vieții culturale locale, consolidându-se de-a lungul celor două decenii ca un reper al identității comunitare și ca atracție turistică în județul Sibiu.

Participanții, îmbrăcați în costume specifice breslelor tradiționale — inclusiv cizmari, croitori, blănari și dogari — au animat străzile cu zgomotul talăngilor, pocnetele de bici și spectacolul lor unic. Evenimentul atrage anual sute de lole și privitori, fiind unul dintre cele mai vizibile exemple de moștenire culturală vie din zonă.

„Fuga Lolelor” de la Agnita rămâne astfel o sărbătoare emblematică a începutului de an, în care tradiția, istoria și spiritul comunității se împletesc într-un spectacol memorabil pentru toate vârstele.

Foto: Georgiana Palade

Accident grav pe DJ 106G, între Dobârca și Poiana Sibiului. O persoană a murit. Mai mulți răniți

0
Trecător și mașini oprite lângă accidentul de pe DJ 106G
ISU Sibiu intervine de urgență pe DJ 106G, între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului, la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme.

ACTUALIZARE ora 19.50:

Accident grav pe DJ 106 G, trafic restricționat

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a transmis că, din primele cercetări efectuate la fața locului, un tânăr de 20 de ani, din Jina, care conducea un autoturism pe DJ 106 G, pe direcția Dobârca – Poiana Sibiului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 55 de ani din județul Alba.

În urma impactului, pasagera aflată în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani a decedat.

Mai multe persoane transportate la spital

Cei doi conducători auto, precum și trei pasageri din autoturismul condus de tânărul de 20 de ani au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, au fost asistate medical și transportate la UPU Sibiu patru persoane: un bărbat de 55 de ani cu traumatism toracic și suspiciune de fracturi costale, un bărbat de 22 de ani cu fractură la membrul inferior stâng, un bărbat de aproximativ 25 de ani cu suspiciune de fractură la membrul superior și o persoană de aproximativ 22 de ani cu traumatism cranio-cerebral și traumatism de coloană cervicală.

Un echipaj al ISU Sibiu a transportat, de asemenea, la spital un bărbat de 22 de ani cu traumatism de coloană cervicală. În urma evaluării medicale de la fața locului, cinci victime au fost transportate la UPU Sibiu cu răni ușoare, iar o persoană a refuzat transportul la spital.

Deces confirmat și Planul Roșu dezactivat

Femeia de 55 de ani, aflată în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acesteia la fața locului.

ISU Sibiu a anunțat că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Traficul rutier în zonă rămâne restricționat, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și luarea măsurilor legale.

Actualizare 17.49: S-a activat PLANUL ROȘU!

După sosirea forțelor la locul intervenției s-a constat că în accident sunt implicate 7 persoane, în consecință a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului se deplasează și o autospecială de transport personal și victime multiple.

Persoana încarcerată a fost extrasă din mașina, aceasta este în stop cardio respirator, se aplică manevre de resuscitare. Misiune în dinamică.

Mobilizare amplă a echipajelor de intervenție

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, dintre care una cu medic.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Sibiu, în accident sunt implicate trei persoane, una dintre acestea fiind încarcerată și inconștientă. Salvatorii acționează pentru descarcerarea victimei și acordarea primului ajutor medical.

Polițiștii sunt la fața locului. Traficul este restricționat, se circulă alternativ.

Intervenția este în desfășurare

Reprezentanții SAJ Sibiu precizează că la intervenție participă un echipaj cu medic și un echipaj de tip B, fiind vorba despre un accident produs între Dobârca și Poiana Sibiului, cu două autoturisme implicate și trei victime.

La fața locului acționează mai multe echipaje ale ISU Sibiu, iar intervenția este în dinamică. Autoritățile urmează să revină cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.

FOTO: ISU Sibiu

Accident cu trei autoturisme la Moșna. Trafic blocat pe DJ 141 spre Mediaș

0
Accident rutier la Moșna pe DJ 141 care a blocat traficul spre Mediaș
Traficul rutier pe DJ 141, la ieșirea din localitatea Moșna spre Mediaș, este blocat ca urmare a unui accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme, informează Poliția.

ACTUALIZARE 19.50: Cauzele accidentului

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ141, pe direcția Mediaș-Moșna, un bărbat de 39 de ani, din Moșna, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus din sens opus, de către un bărbat de 52 de ani din Mediaș, iar ulterior a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de către o femeie de 58 de ani, cetățean străin.

În urmă coliziunii, autoturismul condus de către bărbatul de 52 de ani s-a răsturnat în afara părții carosabile, respectiv în curtea unui imobil.

Conducătorul auto de 58 de ani și câte un pasager din celelalte autoturisme, respectiv o femeie de 44 de ani și un bărbat de 48 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Traficul rutier a fost reluat în condiții normale.

Intervenție a echipajelor de urgență

La locul evenimentului au intervenit un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Potrivit ISU Sibiu, trei persoane au necesitat asistență medicală.

Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de aproximativ 44 de ani, care a suferit un traumatism la nivelul mâinii și un atac de panică. Celelalte două victime, un bărbat și o femeie, au fost asistate de echipajul SAJ.

Victimele au ajuns la Spitalul Mediaș

Reprezentanții SAJ Sibiu precizează că un echipaj de tip B a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 48 de ani, cu traumatism abdominal, și unei femei de 58 de ani, cetățean străin, cu traumatism toracic. O a treia victimă, o femeie, a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Mediaș de către un echipaj ISU.

Toate cele trei persoane rănite au fost transportate la CPU Mediaș pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Un șofer de 80 de ani din Sibiu s-a crezut mai tare ca bariera de cale ferată

0
Bariera automată de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Câmpșor, din municipiul Sibiu, a fost blocată sâmbătă, după ce un șofer a forțat trecerea pe ultima sută de metri, în timp ce semnalele luminoase și acustice erau în funcțiune.

Potrivit polițiștilor, bariera de pe un sens de mers a rămas ridicată, ca urmare a impactului, deși sistemul semnaliza apropierea unui tren.

Șoferul nu a oprit la semnale

Vinovat de producerea incidentului este un sibian în vârstă de 80 de ani, care nu ar fi oprit la semnalele luminoase și sonore și a atins bariera aflată în coborâre, ceea ce a dus la blocarea acesteia.

Bărbatul a fost sancționat de polițiști cu amendă și a rămas fără permis de conducere.

„La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați de către o companie de transport feroviar, cu privire la faptul că există o defecțiune la barierele de la trecerea la nivel cu cale ferată de pe strada Câmpșor, din municipiul Sibiu”, a transmis Alecsandra Rugăci, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Polițiștii l-au lăsat pieton

În urma verificărilor efectuate la fața locului și a analizării imaginilor surprinse de camerele video, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Câmpșor, un sibian în vârstă de 80 de ani nu ar fi respectat semnalele luminoase și sonore de la trecerea la nivel cu calea ferată și a acroșat bariera aflată în coborâre.

„Fapta a avut ca urmare blocarea barierei”, precizează reprezentanții Poliției.

În urma celor constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

„Undeva-n Balkani” descrie societatea de azi: Un dialog sincer cu rapperul Puya!

0
Artistul Puya interacționând cu fanii săi în timpul concertului din Sibiu
După concertul susținut ieri seară la Redal Expo din Sibiu, rapperul Puya a stat de vorbă cu noi într-un interviu deschis și direct, exact în stilul care l-a consacrat. Artistul ne-a vorbit despre muzică, public, societatea românească și despre cum, după 30 de ani de carieră, încă se regăsește pe scenă.

„Industria” muzicală, un termen care nu-l reprezintă

Reporter: După atâția ani de activitate, cum se simte industria?

Puya: „Mie cuvântul ăsta, industrie, nu mi-a plăcut niciodată. Pare un cuvânt ce descrie o fabrică, care descrie o muncă grea, rutină, murdărie. Mie mi se pare că lumea muzicală românească este o lume foarte frumoasă, care a dovedit că a reușit să aibă piese internaționale. Publicul românesc, cel puțin publicul de rap, este foarte dedicat și a susținut generații întregi de artiști. Și aici îi includ și pe cei care cântă trap, pentru că trap-ul și rap-ul sunt tot în aceeași categorie. Cred că de când m-am apucat de muzică și până acum s-au întâmplat lucruri minunate și chiar mă bucur că încă mai pot să fiu pe scenă și că lumea încă are contact cu piesele mele.”

Rap-ul nu este ușor, chiar dacă pare

Reporter: Dintre concurenții care au urcat pe scenă, v-a impresionat vreunul?

Puya: „Nu în mod special. Cu asta m-am bătut de când sunt mic, pentru că lumea are impresia că rap-ul e ceva ușor. Și acum vine lumea și mă întreabă: Dar tu îți faci versurile?. Da, eu mi le fac. Dar toată viața m-au întrebat asta. Este un lucru care pare facil la prima vedere, dar nu este chiar așa de facil. De aceea respect pe fiecare care a reușit să pună o cărămidă la zidul ăsta numit muzica hip-hop românească. Fiecare a pus câte o cărămidă, unii mai multe, alții mai puține. De aceea există și festivalul Beach, Please!, pentru că fiecare a contribuit și fenomenul a ajuns să fie ascultat de un public foarte mare. Rap-ul este unul dintre cele mai respectate genuri muzicale.”

Mica Unire, între internet și realitate

Reporter: Având în vedere că astăzi se sărbătorește Mica Unire, cum ați ales să sărbătoriți?

Puya: „Nu vreau să fiu ipocrit acum și să spun că o să fac o mare sărbătoare. Din păcate, nu suntem obișnuiți ca cineva să se ocupe cu adevărat de evenimentele astea istorice din viața noastră românească. Ele sunt amintite mai mult pe internet, dar nu există manifestări care să marcheze cu adevărat aceste momente. Atâta timp cât conducătorii țării consideră ziua asta neînsemnată, probabil că și cetățenii o vor considera la fel. Cred că totul ar fi mai bine dacă ar exista un fel de calendar românesc: sărbătorim Ziua Unirii, sărbătorim 1 Decembrie, sărbătorim momentele care chiar ar trebui marcate. Eu unul mă simt foarte bine pe scenă.”

Planurile de carieră se fac cu publicul

Reporter: Pentru anul acesta, ce planuri aveți în carieră?

Puya: „Planurile din cariera mea mi le face publicul, nu eu. Noi întotdeauna avem planuri, dar atâta timp cât oamenii vor veni la spectacole și vor dori ca eu să fiu pe scenă, eu voi fi acolo.”

O piesă care spune tot despre România de azi

Reporter: Dacă ar fi să descrieți societatea în care trăim astăzi printr-o piesă lansată de dumneavoastră, care ar fi aceea?

Puya: „Din păcate, cred că tot Undeva-n Balkani rămâne. Am făcut piesa în anul 2009, suntem în 2026 și nu văd nicio diferență. Parcă am scris-o ieri, iar asta nu este neapărat un lucru bun. Românii sunt învățați să-și ducă traiul cu zâmbetul pe buze. Nu putem schimba societatea, așa că facem haz de necaz. Îmi place satira și îmi place să prezint defectele societății într-un mod ironic. Mi-au mai spus și alții că sunt un fel de Caragiale.”

Un nou caz de violență într-o școală din județul Sibiu. Elev de 14 ani, transportat la spital după ce a fost strâns de gât și înțepat cu un cuțit

0
Elev rănit în urma unui caz de violență școlară Sibiu, asistat de medici
Poliția a ținut cursuri în această școală în decembrie
Un nou incident grav de violență între minori a avut loc la o unitate de învățământ din județul Sibiu. Un elev a ajuns la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal, în urma unei altercații petrecute în 15 ianuarie, în curtea Școlii Gimnaziale din localitatea Moșna.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, doi elevi, ambii în vârstă de 14 ani, s-au luat la bătaie în curtea școlii. Un al treilea elev, de aceeași vârstă, a intervenit pentru a-i despărți, moment în care a fost strâns de gât și înțepat cu un obiect tăietor-înțepător în zona brațului stâng de către elevul care ar fi inițiat conflictul.

Apelul la 112 a fost efectuat de un cadru didactic, la scurt timp după producerea incidentului

„La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 08:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au fost sesizați direct și ulterior prin SNUAU 112, de către un profesor, cu privire la faptul că în curtea unei unități de învățământ din localitatea Moșna a avut loc o altercație între trei elevi, toți în vârstă de 14 ani”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, care au stabilit că victima a fost agresată în timp ce încerca să oprească conflictul dintre ceilalți doi elevi. Băiatului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital.

S-a deschis dosar penal

Cei trei elevi implicați au fost identificați, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale în consecință”, a declarat Alecsandra Rugaci, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Incidentul de la Moșna vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, mai multe cazuri de violență între minori au fost semnalate în unități de învățământ din județul Sibiu, generând îngrijorare în rândul părinților și al autorităților.

Polițiștii au fost în decembrie la Școala din Moșna să țină sesiuni de informare privind violența în școli

Trebuie menționat că în luna decembrie 2025, la Școala Gimnazială din Moșna au avut loc sesiuni de informare și prevenție susținute de polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al IPJ Sibiu, dedicate elevilor din ciclul primar și gimnazial.

Activitățile, la care au participat subcomisarul de poliție Ofelia Coșerea și inspectorul de poliție Ovidiu Grigore, au vizat prevenirea violenței și a fenomenelor de bullying, cu accent pe respectul reciproc, comunicarea nonviolentă și empatie, dar și pe consecințele legale și disciplinare ale comportamentelor agresive.

De asemenea, elevii au fost informați cu privire la riscurile asociate portului și utilizării materialelor periculoase, inclusiv a celor pirotehnice, frecvent întâlnite în perioada sărbătorilor de iarnă.

VIDEO M-am dus la concertul lui Puya și am nimerit la Balul Bobocilor!

0
Concertul lui Puya în Piața Mare Sibiu, cu publicul aprins și atmosfera electrică
Am fost ieri seară la concertul organizat la Redal Expo aflat pe strada Johann Sebastian Bach din Sibiu. Evenimentul a marcat debutul unui nou concept de petreceri, care protivit organizatorilor, își propune să aducă publicului experiențe intense, artiști relevanți și o atmosferă puternică. Invitatul special al serii a fost rapperul Puya, care a urcat pe scenă în fața unui public predominant tânăr, dornic de distracție și muzică bună.

De la Balul Bobocilor, direct la concert

Un detaliu inedit al serii a fost faptul că în seara concertului a avut loc și a treia ediție a Balului Bobocilor de la Liceul de Artă din Sibiu. Elevii de la Liceul de Artă au continuat balul chiar la concert. Atfel, însoțiți de directoarea Liceului de Artă, elevii au demonstrat că știu să se distreze cum trebuie, bucurându-se pe deplin de muzică și de experiență.

DJ Eduard Sebastian a încălzit atmosfera

Înainte ca Puya să urce pe scenă, DJ Eduard Sebastian a fost cel care a ținut publicul „în priză”. Mixurile sale au creat o atmosferă electrizantă, care i-a scos pe tineri din zona de confort și i-a adunat chiar și într-o horă, un moment savuros pentru toți participanții.

Video:

Puya și piesele care au unit generații

După mai multe mixuri, mult așteptatul moment a sosit: Puya a urcat pe scenă și a fost întâmpinat cu aplauze și urale. Artistul a interpretat piese cunoscute precum „Maidanez” și „Doamna și Vagabontul”, fiecare vers fiind cântat la unison de către public.

Un mesaj puternic: „Eu care sunt aici pe scenă, nu sunt niciun rege și voi nu sunteți supușii mei.”

Un moment special al concertului a avut loc atunci când câștigătorul titlului de „Miss and Mister” de la Balul Bobocilor al Liceului de Artă, a vrut să-i înmâneze artistului coroana sa. Răspunsul rapperului a fost unul sincer și profund. El a declarat că nu este un rege, iar publicul nu este format din supuși, ci că toți sunt o familie. Declarația a fost primită cu aplauze și emoție de către public.

Declarația video:

Concurs pe scenă și un câștigător fericit

În timpul concertului, patru concurenți, printre care și un domn mai în vârstă decât adversarii săi, au urcat pe scenă pentru a cânta. Publicul a fost cel care a decis câștigătorul. Astfel, un tânăr a ieșit învingător. Drept premiu, Puya i-a oferit un tricou, un CD, o șapcă și o amintire de neuitat.

Final de concert și întâlnirea cu fanii

La final, câștigătorii de la concursul „Miss and Mister” de la Balul Bobocilor, au urcat pe scenă alături de Puya, marcând simbolic legătura dintre generații. După concert, artistul a rămas pentru a face poze cu toți fanii, demonstrând încă o dată respectul și apropierea față de public.

Muzică nemuritoare după 30 de ani de carieră

După trei decenii de activitate, faptul că la concert au fost prezenți atât de mulți tineri dovedește că muzica lui Puya a trecut testul timpului. Versurile, mesajele și energia sa continuă să rezoneze cu noile generații, confirmând că rap-ul său este, într-adevăr, nemuritor.

Interes crescut pentru destinația Sibiu la târgul de turism FITUR Madrid

0
Standul de turism Sibiu la târgul FITUR Madrid, cu reprezentanți și materiale promoționale
Reprezentanții județului Sibiu participă în aceste zile la FITUR Madrid, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism, unde interesul vizitatorilor spanioli pentru Transilvania și zona Sibiului este vizibil încă din primele zile ale evenimentului.

Potrivit celor prezenți la standul României, discuțiile cu publicul din Spania s-au concentrat pe itinerarii de descoperire, experiențe autentice și turism activ, fiind remarcat interesul pentru sejururi mai lungi, care să permită explorarea diversității regiunii.

Vizitatorilor le sunt prezentate experiențe care definesc Transilvania trăită local: festivaluri culturale, rute ale bisericilor fortificate, ture culinare, drumeții ghidate în Munții Carpați, evenimente sportive, activități de turism activ și experiențe locale care pun accent pe autenticitate și ritm lent.

Un lucru e clar din discuțiile de azi: ai nevoie de mai multe zile ca să simți cu adevărat atmosfera și diversitatea destinației Sibiu”, a declarat Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, subliniind interesul crescut al vizitatorilor pentru un turism de profunzime, nu doar de tranzit.

Reprezentanții Sibiului vor fi prezenți la standul României până duminică seara, unde fac echipă cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, promovând destinația în fața unui public internațional interesat de turism cultural și experiențial.

Autostrada de peste 1,6 miliarde de lei, tot mai aproape de finalizare. Șeful CNAIR: un tronson din Sibiu–Pitești ar putea fi deschis chiar în 2026

1
Hartă sau ilustrație a proiectului Autostrada Sibiu Pitești, evidențiind tronsoanele și stadiul de execuție
Lucrările la una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România, Sibiu–Pitești, avansează într-un ritm accelerat, iar un tronson important ar putea fi dat în folosință mai devreme decât termenul contractual. Anunțul a fost făcut în aceste zile de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Este vorba despre secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș, cu o lungime de 9,86 kilometri, unde stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 85%. Potrivit șefului CNAIR, în ritmul actual, circulația pe această porțiune ar putea fi deschisă încă din 2026, mai devreme decât termenul contractual stabilit pentru februarie 2027.

Lucrări avansate în tunelul Momaia

În prezent, constructorul – compania austriacă PORR – lucrează intens în tunelul Momaia, unde se montează sisteme esențiale pentru siguranța traficului. Acestea includ sisteme anti-incendiu, sisteme de evacuare a noxelor și fumului în caz de incendiu, precum și sistemele de iluminat.

În perioada următoare sunt programate lucrări suplimentare, precum montarea ușilor antifoc la trecerile dintre cele două galerii ale tunelului, aplicarea vopselei anticorozive pe pereți și colmatarea rosturilor de dilatație ale căilor de rulare.

Un proiect de peste un miliard și jumătate de lei

Valoarea totală a contractului pentru această secțiune este de 1,67 miliarde de lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021–2027, principalul instrument de finanțare al investițiilor în infrastructura de transport din România în actuala perioadă de programare europeană.

Potrivit Ministerului Transporturilor, Programul Transport susține investiții strategice care contribuie la dezvoltarea rețelei europene TEN-T, la creșterea mobilității naționale, regionale și locale și la dezvoltarea transportului sustenabil.

Autostrada Sibiu–Pitești, un proiect strategic

Autostrada Sibiu–Pitești este considerată una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din România, având rolul de a asigura legătura directă între Transilvania și Muntenia, dar și de a conecta România la coridorul european de transport.

În prezent, prin Programul Transport au fost depuse peste 260 de proiecte, dintre care 111 au primit deja finanțare, restul aflându-se în diferite stadii de evaluare.

Dacă estimările CNAIR se vor confirma, deschiderea anticipată a tronsonului Tigveni – Curtea de Argeș ar reprezenta un pas important în finalizarea integrală a autostrăzii Sibiu–Pitești, un proiect așteptat de ani de zile de șoferi și de mediul economic.

Concursul pentru conducerea Muzeului Brukenthal rămâne cu un singur candidat. Răzvan Pop s-a retras

2
Raluca Teodorescu alături de Killian Dorr, prim preotul Bisericii Evanghelice Sibiu
Ministerul Culturii a anunțat rezultatele primei etape a concursului de proiecte de management organizat pentru Muzeul Național „Brukenthal”, concurs care, în urma retragerii unuia dintre candidați, rămâne practic cu un singur nume în cursă.

Potrivit comunicatului oficial transmis de minister, candidatul înscris cu codul MNB 1 s-a retras din concurs, în timp ce proiectul de management cu codul MNB 2 a obținut nota 9,15, fiind declarat admis pentru susținerea interviului. Surse din mediul cultural confirmă că Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu, este candidatul care a decis să se retragă din competiție, în timp ce Raluca Teodorescu a rămas singurul candidat.

Interviu fără competiție reală

Conform regulamentului, etapa a doua a concursului – interviul public – este programată pentru marți, 27 ianuarie 2026, la sediul Ministerului Culturii din București. În contextul în care a rămas un singur candidat, concursul devine mai degrabă o procedură formală, fără o competiție reală între proiecte de management.

Interviul va avea caracter public, însă accesul este limitat la 15 persoane, pe bază de solicitare transmisă în prealabil către secretariatul comisiei de concurs.

Al doilea concurs, după un eșec în decembrie 2025

Actualul concurs este al doilea organizat pentru conducerea Muzeului Brukenthal, după ce procedura similară derulată în decembrie 2025 a fost anulată. La acel moment, concursul a fost suspendat pe fondul diferențelor foarte mari de notare acordate de membrii comisiei pentru aceleași proiecte de management, situație care a generat controverse și critici în spațiul public.

Și la concursul anulat din decembrie, în competiție s-au aflat aceiași doi candidați: Răzvan Pop și Raluca Teodorescu. Reluarea procedurii nu a reușit, însă, să aducă o competiție reală până la final, retragerea unuia dintre candidați lăsând din nou semne de întrebare privind procesul de selecție pentru una dintre cele mai importante instituții muzeale din România.

Un concurs cu miză majoră pentru Brukenthal

Concursul de proiecte de management pentru Muzeul Național „Brukenthal” este urmărit cu atenție atât de mediul cultural, cât și de comunitatea sibiană, în condițiile în care instituția traversează o perioadă marcată de tensiuni interne, schimbări de direcție și dezbateri privind strategia de dezvoltare pe termen lung.

Rezultatul final urmează să fie stabilit după susținerea interviului public, însă, în lipsa unei competiții reale, desemnarea viitorului manager pare deja previzibilă.

Hora Unirii cu Junii Sibiului, sâmbătă seara la Mall

0
Junii Sibiului participă la festivitatea Hora Unirii în centrul comercial
Artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului invită publicul sibian sâmbătă, de la ora 18:00, la evenimentul „Hora Unirii”, care va avea loc la CineGold – Promenada Mall.

Manifestarea este dedicată marcării Unirii Principatelor Române și își propune să aducă în prim-plan tradițiile și valorile autentice ale folclorului românesc, prin muzică, dans și costume populare reprezentative pentru diferite zone etnografice.

Prin acest eveniment, Junii Sibiului își invită publicul să se alăture artiștilor într-un moment simbolic de unitate, celebrând spiritul Micii Uniri într-un cadru modern, accesibil tuturor categoriilor de public.

„Hora Unirii” face parte din seria manifestărilor culturale dedicate zilei de 24 ianuarie, zi cu o semnificație deosebită în istoria României.

Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu: Uniți suntem puternici!

0
Vlad Vasiu, vicepreședintele CJ Sibiu, la o ședință dedicată Zilei Unirii Principatelor Române
Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu a transmis un mesaj despre importanța zilei de 24 ianuarie pentru români:

„Astăzi, marcăm un moment de profundă semnificație pentru istoria noastră, Unirea Principatelor Române, primul pas curajos spre România modernă. Lecția Unirii rămâne actuală, progresul se face împreună. Uniți suntem puternici!

Consiliul Judetean Sibiu celebrează Ziua Unirii Principatelor Române printr-un program variat, dedicat valorilor, culturii și spiritului românesc.”

Primarul Sibiului a dansat Hora Unirii

0
Primarul Sibiului participă la dansul Hora Unirii în Piața Mare, înconjurat de o mulțime de oameni
Astrid Fodor, primarul Sibiului a dansat ieri Hora Unirii în Piața cu același nume. Astăzi, Fodor a transmis un mesaj despre însemnătatea acestei zile:

„Ziua Unirii Principatelor Române este exemplul concret că unitatea de voință și de idealuri are o forță nemăsurată, inclusiv aceea de a realiza un vis atât de înalt, ce părea de neatins – reîntregirea națională. Privind această lecție a istoriei, una din multele care ne sunt oferite, sunt convinsă că și astăzi, dacă ne concentrăm mai mult pe ceea ce ne unește și lăsăm deoparte ceea ce ne dezbină, România poate fi mult mai puternică, prin forța noastră, unită.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

PSD Sibiu, mesaj de unitate la Ziua Micii Uniri. Subprefectul Florian Giubega a participat la Hora Unirii

0
PSD Sibiu participă la Hora Unirii, eveniment dedicat Zilei Micii Uniri

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată ieri, 24 ianuarie, la Sibiu, printr-un eveniment public organizat de Instituția Prefectului, în Piața Unirii. La manifestare a participat subprefectul Florian Giubega (PSD), alături de mai mulți membri ai Organizației PSD Sibiu, care s-au alăturat sibienilor în Hora Unirii, simbol al solidarității și unității naționale.

Prezența reprezentanților PSD la eveniment a fost însoțită de un mesaj public transmis de organizația județeană, care a pus accent pe valorile care au stat la baza Micii Uniri și pe importanța unității în societatea românească de astăzi.

Florian Giubega, alături de sibieni la un moment simbolic

Subprefectul Florian Giubega a fost prezent la evenimentul organizat de Prefectură și a intrat în Hora Unirii alături de membrii comunității locale și de reprezentanți ai Organizației Seniorilor Social Democrați Sibiu, subliniind prin prezența sa caracterul instituțional și comunitar al manifestării.

Participarea acestuia a fost prezentată de PSD Sibiu ca un gest de respect față de istoria națională și față de valorile solidarității care au stat la baza Unirii Principatelor Române.

Mesajul PSD Sibiu, în centrul manifestării

În mesajul transmis public, PSD Sibiu a subliniat faptul că Mica Unire din 1859 rămâne un reper fundamental pentru România modernă, fiind un exemplu de coeziune și asumare politică.

Mesajul integral transmis de PSD Sibiu este următorul:

„Pe 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române – Ziua Micii Uniri, momentul în care românii au ales unitatea și solidaritatea.
Mica Unire rămâne un simbol al puterii de a construi împreună un viitor mai bun și că împreună suntem mai puternici !
Organizația Seniorilor Social Democrați Sibiu s-a alăturat evenimentului organizat de către instituțiile statului și au intrat în horă alături de alți membrii ai comunității sibiene.
La mulți ani, România!”

INEDIT: Hora Unirii în jurul stejarului unde s-a odihnit Mihai Viteazul

0
Participanții la Hora Unirii ținându-se de mâini lângă stejarul seculat
Un olandez, o unguroaică şi câţiva români s-au prins în Hora Unirii, sâmbătă, chiar în jurul stejarului vechi de 700 de ani, din Pădurea Bradului, unde legenda spune că aici s-ar fi odihnit Mihai Viteazul în drumul său spre confruntarea de la Şelimbăr (judeţul Sibiu), a declarat pentru AGERPRES ghidul grupului de turişti, Nicoleta Ocneriu.

Fie că au purtat ia tradiţională sau au ţinut în mână câte un steag al României, cei aproape 20 de turişti din grupul coordonat de ghidul Nicoleta Ocneriu, participă sâmbătă, la excursia organizată cu ocazia Micii Uniri, în cadrul Programului „Anii Drumeţiei”, finanţat de către Consiliul Judeţean. Aceştia au încins Hora Unirii şi au cântat „La mulţi ani, România!”.

Traseul pe care l-au avut de străbătut sâmbătă, include o drumeţie prin păduri de stejari seculari. Traseul le-a oferit panorame spectaculoase spre Munţii Făgăraş şi Podişul Transilvaniei, iar la final vor vizita o fermă de cai din judeţ.

sursa info: AGERPRES

sursa foto: Nicoleta Ocneriu

Raluca Turcan: Îmi doresc ca România să poată fi la fel de clară în obiective și demnă în poziționare, așa cum a demonstrat-o la 24 ianuarie 1859

0
Raluca Turcan deține un tezaur de cadouri primite de la colegii olandezi
Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan a transmis un mesaj despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie în istoria românilor:

” La 24 ianuarie 1859, oamenii de stat, în adevăratul sens al cuvântului, au știut ce au vrut.

Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Nicolae Golescu – doar pentru a-i enumera pe câțiva dintre artizanii acestui mare proiect de țară – au luat o decizie politică lucidă, curajoasă, într-un moment complicat. Au înțeles raporturile de putere ale vremii, limitele și oportunitățile contextului internațional, dar mai ales interesul profund al societății românești. Au construit consens intern, au negociat inteligent în exterior și au avut curajul unei soluții politice care să forțeze istoria în direcția dorită.

Îmi doresc ca România să poată fi la fel de clară în obiective și demnă în poziționare, așa cum a demonstrat-o la 24 ianuarie 1859.
Unirea din 1859 nu a fost o acțiune romantică, ci o demonstrație perfectă de inteligență politică realizată prin colaborare reală, diplomație activă și leadership coordonat.
Este, poate, cea mai clară dovadă că marile momente istorice apar atunci când liderii știu ce vor și lucrează împreună.
Cred că asta este lecția pe care toți politicienii vremii, din România și nu numai, trebuie să o înțeleagă!”

Senatoarea AUR Luminița Păucean Fernandes, întâlniri la Washington pe tema responsabilității fiscale

0
Portretul senatoarei AUR Luminița Păucean Fernandes, promotor al responsabilității fiscale
Senatoarea AUR Luminița Păucean Fernandes a participat, în cadrul unei vizite oficiale în Statele Unite ale Americii, la o serie de întâlniri dedicate politicilor fiscale și rolului statului în raport cu economia și contribuabilii. Potrivit unui comunicat de presă transmis de parlamentarul AUR, una dintre întâlnirile centrale a avut loc cu Grover Norquist, președintele organizației Americans for Tax Reform, și cu Lorenzo Montanari, Director of International Advocacy and Affairs.

Limitele statului și disciplina politică în modelul american

Discuțiile s-au concentrat pe modul în care statul își definește limitele în raport cu fiscalitatea și pe mecanismele prin care aceste limite sunt respectate. Conform comunicatului, în modelul american, restricțiile privind creșterea taxelor nu rămân la nivel declarativ, ci sunt susținute de angajamente politice ferme.

Un exemplu invocat este Taxpayer Protection Pledge, un angajament scris și public prin care politicienii își asumă explicit că nu vor vota majorări de taxe. Acest angajament este monitorizat, iar încălcarea lui are consecințe politice concrete, fiind prezentat drept o formă de responsabilizare directă față de contribuabili.

Legătura dintre proprietate, fiscalitate și dezvoltare economică

În cadrul întâlnirilor au fost analizate și date privind protecția dreptului de proprietate și stabilitatea economică, inclusiv concluziile International Property Rights Index 2025. Potrivit senatoarei AUR, aceste date indică o legătură constantă între siguranța proprietății private, predictibilitatea fiscală și dezvoltarea economică pe termen lung.

De asemenea, volumul Leave Us Alone a fost menționat ca o sinteză a acestei abordări, subliniind ideea că statul funcționează mai eficient atunci când își stabilește clar limitele și nu utilizează fiscalitatea ca instrument de presiune permanentă asupra economiei.

De ce nu există un astfel de angajament în România

În comunicatul transmis, Luminița Păucean Fernandes ridică și întrebarea privind absența unor angajamente fiscale similare în România. Aceasta afirmă că, în prezent, statul român nu este obișnuit să se auto-limiteze, iar lipsa unor reguli ferme permite perpetuarea risipei, a sinecurilor și a deciziilor influențate politic, costurile fiind transferate constant către contribuabili.

Senatoarea AUR subliniază că nu toate soluțiile pot fi preluate mecanic dintr-un sistem în altul, însă principiile de responsabilizare politică, transparență și limitare a puterii fiscale sunt universale și ar trebui introduse în dezbaterea publică din România ca reguli clare, nu ca simple opțiuni.

Stabilitate fiscală pe termen lung

Potrivit senatoarei, politica fiscală nu ar trebui utilizată ca instrument de câștig pe termen scurt, ci construită ca politică de stabilitate pe termen lung, bazată pe reguli asumate public. „Responsabilitatea fiscală nu se declară. Se semnează și se respectă”, se arată în concluzia comunicatului transmis după întâlnirile din Statele Unite.

Laura Barac, consilier local PSD Sibiu: Este o lecție valabilă și astăzi: România se construiește prin unitate, dialog și responsabilitate față de oameni

0
Laura Barac PSD, consilier local Sibiu, în timpul unui discurs public
Președinta organizației municipale PSD Sibiu și consilier local, Laura Barac a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române:

„Astăzi marcăm un moment esențial din istoria noastră: Unirea Principatelor Române din 1859, primul pas concret spre statul român modern. A fost o dovadă clară că solidaritatea, voința politică și curajul pot schimba destinul unei națiuni.

Unirea nu a fost doar un act simbolic, ci rezultatul unei viziuni comune și al dorinței de progres. Este o lecție valabilă și astăzi: România se construiește prin unitate, dialog și responsabilitate față de oameni.

La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor care cred în puterea de a merge înainte împreună.


Laura Barac
Consilier local PSD Sibiu
Președinta Organizației Municipale PSD Sibiu”

Sportivul și profesorul Christian Hirsch: Un punct de vedere incomod despre violență și crimă. Crima nu este șocantă. Este previzibilă.

0
Christian Hirsch discutând despre violență și autoapărare într-un interviu provocator
Într-o societate care oscilează între indignare publică și nevoia de liniște cu orice preț, discursul despre violență, autoapărare și responsabilitate devine adesea confuz sau polarizat. Profesorul Christian Hermann Hirsch, sociopsihopedagog, psiholog clinician, antrenor de arte marțiale cu aproape trei decenii de experiență și părinte, propune o perspectivă incomodă, dar necesară: pacea nu înseamnă pasivitate, iar educația reală nu presupune nici glorificarea forței, nici acceptarea abuzului. Într-un dialog lucid și ferm, acesta vorbește despre limite, autocontrol, prevenție și despre de ce incapacitatea de a te apăra nu este o virtute, ci o vulnerabilitate.

Reporter: Vă exprimați poziția dintr-o perspectivă profesională complexă. De ce ați simțit nevoia acestei clarificări?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Pentru că această combinație de roluri – profesor, sociopsihopedagog, psiholog clinician, antrenor de arte marțiale cu aproape trei decenii de experiență și părinte – nu îmi permite luxul unui discurs emoțional. Mă obligă la luciditate. Iar luciditatea mă face să afirm un adevăr inconfortabil: incapacitatea de a te apăra nu este o virtute. Pasivitatea impusă nu este pace, ci vulnerabilizare.

Reporter: Spuneți adesea că „Arta Războiului este Arta Păcii”. Cum trebuie înțeleasă această idee?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Este adesea prost înțeleasă. A câștiga nu înseamnă a distruge adversarul. Victoria reală este evitarea confruntării fără pierderea demnității și a controlului. Conflictul deschis nu este o dovadă de forță, ci un eșec al autoreglării, atât individuale, cât și sociale.

Reporter: Totuși, afirmați clar că orice formă de violență este primitivă.

prof. Christian Hermann Hirsch:
Da. Orice violență, indiferent de justificare, este o manifestare primitivă. Nu pentru că ar aparține unor medii „defavorizate”, ci pentru că apare acolo unde autocontrolul, gândirea critică și limitele interne nu au fost suficient formate. Timpul nostru este mult prea scurt pentru a fi irosit în ură, revanșă și agresivitate – fie că vorbim despre o palmă sau un război.

Reporter: Și totuși, sunteți antrenor de Karate Full Contact. Nu e o contradicție?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Doar aparent. Îmi învăț elevii să riposteze nu pentru a provoca sau intimida, ci pentru că neputința nu este o virtute. Copiii nu trebuie învățați să suporte abuzul „pentru binele colectiv”. A fi lovit în tăcere nu formează caractere, ci adulți anxioși, resentimentari sau viitori agresori. Psihologic vorbind, lipsa limitelor internalizate produce exact comportamentele pe care pretindem că vrem să le prevenim.

Reporter: Cum ar trebui, atunci, educați copiii?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Prefer să gestionez o reclamație instituțională pentru un copil care s-a apărat, decât să contribui la formarea unuia care a învățat că demnitatea lui este negociabilă. „Cumințenia” sub lovituri nu este maturitate, ci lipsă de alternative.

Reporter: Aveți exemple personale care v-au confirmat această filozofie?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Da. La 12 ani, într-un conflict banal pentru un scaun, un adult a forțat ideea unei confruntări fizice. Am evitat lupta demonstrând calm capacitatea fizică. Conflictul s-a încheiat fără violență. A fost o victorie fără bătaie.
Un episod similar s-a petrecut la maturitate, când un individ agresiv m-a provocat direct. I-am oferit o ieșire onorabilă din conflict. Am ales dialogul. Și acolo, lupta a fost câștigată fără să mă bat.

Reporter: Ce ne spun aceste exemple din perspectivă sociologică?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Că violența este o constantă a societății umane. A ne declara „șocați” de fiecare episod violent este o iluzie confortabilă. Problema nu este existența violenței, ci modul în care o abordăm. Oscilăm între glorificarea forței brute și negarea completă a nevoii de autoapărare. Ambele sunt ineficiente.

Reporter: Care este soluția reală?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Educația. Emoțională, cognitivă și corporală. Autocontrolul, vigilența, capacitatea de a evalua riscul și de a reacționa proporțional se învață. La fel și autoapărarea. Violența nu dispare prin indignare publică, ci prin intervenții educaționale coerente.

Reporter: Este acest discurs un apel la violență?

prof. Christian Hermann Hirsch:
Nu. Este un apel la responsabilitate. Nu la agresiune, ci la limite. Nu la forță, ci la echilibru. Pacea nu se obține prin negarea conflictului, ci prin capacitatea de a-l gestiona. Iar această capacitate se educă.

Alin Lazurca, președintele Puma Club Sibiu, despre violența în rândul tinerilor: „Forța fără educație devine violență, iar educația fără forță devine frică”

0
Alin Lazurca, președintele Puma Club Sibiu, discută despre cauzele violenței în rândul tinerilor
Violența în rândul copiilor poate duce inclusiv la crimă, iar cazul băiatului de 13 ani ucis în Timiș este cel mai recent exemplu. În Sibiu, două eleve și-au agresat recent o colegă în timp ce se aflau la școală. Astfel de cazuri conduc la întrebări legate de felul în care ar trebui să intervenim pentru a controla furia și pentru a crește nivelul de empatie al tinerilor.

Poate fi sportul o alternativă? Am încercat să aflăm acest lucru de la Alin Lazurca, președintele Puma Club Sibiu, sportiv de performanță și antrenor a multor generații de tineri care au găsit în taekwon-do reperele de care aveau nevoie.

De ce ajung tot mai mulți elevi la violență și ce rol poate avea sportul în prevenirea acestor situații?

A.L.: Ce s-a întâmplat zilele acestea în Sibiu și în țară ne amintește cât de important este să-i învățăm pe copii respectul, autocontrolul și responsabilitatea. Trăim într-o perioadă în care frustrările se adună, iar lipsa reperelor clare îi face pe mulți copii să reacționeze impulsiv.
Sportul adevărat nu învață să lovești, ci când să NU o faci. Prin sport, copilul învață reguli, limite și respect față de sine și față de ceilalți, înainte ca furia să se transforme în violență.

Cum schimbă sportul de echipă comportamentul copiilor agresivi sau izolați?

A.L: Când muncești în echipă și ai un scop comun, energia negativă se transformă în responsabilitate. Copilul agresiv învață să se oprească, să asculte și să colaboreze, iar copilul izolat descoperă că aparține unui grup. Apare un echilibru între disciplină și caracterul, care vor merge mână în mână.

Ați văzut cazuri concrete în care sportul a corectat comportamente agresive?

A.L.: Sunt deja 18 ani de când copiii și adulții vin să învețe și să facă performanță în clubul nostru. Am văzut mulți copii care au venit cu furie, cu lipsă de autocontrol sau cu probleme de adaptare socială. În timp, prin reguli clare, consecvență și relația construită cu antrenorii si colegii de echipă acești copii s-au schimbat în bine, apoape de nerecunoscut pentru prieteni și familiile lor.
Sportul nu șterge le problemele, dar le oferă copiilor o lecție prețioasă: să-și controleze emoțiile și să-și câștige respectul prin muncă, nu prin agresivitate.

Ce este important pentru un adolescent: apartenența la o gașcă sau la o echipă?

A.L.: Clar, apartenența la o echipă este vitală. Este locul unde învață ce înseamnă respectul, responsabilitatea și solidaritatea.
O echipă oferă repere sănătoase într-o perioadă în care mulți tineri caută validare în locuri greșite, cum ar fi găștile. Noi îi învățăm să piardă, să câștige și, mai ales, să se controleze. În viață, ca și în sport, trebuie să existe fairplay.

Ce ar trebui să facă urgent școala și părinții sau cluburile sportive?

A.L.: Este nevoie de o colaborare reală, nu doar de reacții după tragedii. Școala, părinții și cluburile sportive trebuie să transmită aceleași valori: respect, integritate, autocontrol, disciplină și responsabilitate.
Copiii nu au nevoie doar de teorie, ci de exemple vii prin campionii noștri. Sportul trebuie susținut ca formă de educație, nu tratat ca un simplu hobby. Sportul creează caractere, oameni puternici, viitori lideri si o societate mai sănătoasă, echilibrată si asumată.

Aveți un mesaj pentru adolescenți?

A.L.: Da, unul foarte simplu: forța fără educație devine violență, iar educația fără forță devine frică.

Cinci ani de „Timp și Suflet”, mii de beneficiari și zeci de proiecte care au schimbat comunități din județul Sibiu

0
Voluntari ai Asociației Timp și Suflet în timpul unei activități de plantare de copaci în comunitate.
Asociația Timp și Suflet Avrig a marcat cinci ani de activitate printr-o gală în care cifrele au prins chip, iar proiectele s-au transformat în povești despre solidaritate, educație, sănătate și implicare civică. Prezentarea amplă a activităților derulate a arătat dimensiunea reală a impactului pe care asociația l-a avut în Avrig și în alte 20 de localități din Țara Oltului, Valea Hârtibaciului și Mărginimea Sibiului, de la Turnu Roșu la Merghindeal și Agnita, de la Orlat la Avrig.

De la educație și cultură, la sănătate, mediu și sprijin social, proiectele Asociației Timp și Suflet au vizat, în mod constant, nevoile reale ale oamenilor.

Educație, cultură și sprijin pentru copii și tineri

Un loc important în activitatea asociației l-au avut proiectele educaționale și culturale dedicate copiilor și tinerilor. Tabăra premianților – Tabăra culturală, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a adus împreună elevi din Avrig și de la Liceul de Artă Sibiu, oferindu-le o experiență educativă bazată pe performanță, creativitate și descoperirea valorilor culturale locale.

Proiectele de învățare prin povești au marcat Ziua Internațională a Lecturii, cu zece ateliere, spectacole de teatru de păpuși și peste 700 de beneficiari, demonstrând că educația poate fi construită și prin emoție, joc și imaginație.

Atelierele de reciclare creativă desfășurate la Școala Gimnazială Racovița și atelierele de creație din școli și la festivaluri au combinat educația ecologică cu expresia artistică. Peste 500 de mărțișoare realizate manual, pictură pe ipsos, pictură pe față și activități tematice au transformat reciclarea într-un instrument de învățare și responsabilizare.

Educație pentru sănătate și prevenție

Un alt pilon important al activității Asociației Timp și Suflet l-a reprezentat educația pentru sănătate. Prin cursuri susținute în școli și grădinițe, peste 700 de copii au beneficiat de lecții interactive despre corpul uman, igienă, prevenție și stil de viață sănătos. Activitățile au fost desfășurate în mai multe unități de învățământ din Avrig, Mârșa și Sibiu, cu sprijinul cadrelor didactice și al voluntarilor.

Cursurile de prim ajutor, organizate atât în tabere, cât și în firme, au adus un plus de siguranță pentru participanți, fiind susținute în cadrul Taberei Valea Avrigului, Taberei „Activ pentru tine” și în colaborare cu mediul privat.

Proiecte sociale și lupta împotriva risipei alimentare

Implicarea socială a asociației s-a reflectat puternic în proiectele de sprijin pentru persoanele vulnerabile. Prin colaborarea cu Banca Regională pentru Alimente Cluj, au fost distribuite peste 24.700 de kilograme de alimente către familii aflate în dificultate, reducând risipa alimentară și oferind sprijin concret celor care aveau nevoie.

Colectele naționale de alimente organizate în perioada Paștelui și a Crăciunului au mobilizat sute de voluntari și au sprijinit mii de beneficiari din peste 20 de localități. Implicarea comunității și a mediului privat a transformat aceste acțiuni în adevărate lecții de solidaritate.

Un proiect aparte a fost „Porția de sănătate”, prin care au fost distribuite peste 12.000 de cutii de suplimente alimentare în școli, grădinițe și centre pentru seniori, contribuind la susținerea sănătății copiilor și vârstnicilor.

Voluntariat, comunitate și evenimente caritabile

Taberele voluntarilor și proiectul „Banca de ore” au reunit zeci de tineri implicați în activități educaționale, ecologice și sociale, atât la nivel local, cât și în afara județului. Voluntariatul a fost privit nu doar ca muncă, ci ca formare personală și dezvoltare a spiritului civic.

Evenimentele caritabile, precum balurile caritabile și „Bazarul jucăriilor cu suflet”, organizate în mai multe localități din județ, au adunat comunitățile în jurul unor cauze comune, sprijinind copii și familii aflate în nevoie. Zeci de antreprenori locali, artiști și voluntari s-au implicat activ, transformând aceste evenimente în exemple de solidaritate locală.

Mediu, sport și comunitate

Proiectele dedicate mediului și comunității au inclus activități de amenajare a spațiilor recreative în cadrul Săptămânii Verzi, dar și evenimente sportive precum Color Cross Avrig, care a îmbinat mișcarea, distracția și implicarea civică, cu sprijinul sponsorilor și al voluntarilor.

Cătălina Tămășel și aproape 200 de voluntari

În centrul tuturor acestor proiecte s-a aflat Cătălina Tămășel, fondatoarea și coordonatoarea Asociației Timp și Suflet Avrig, omul care a transformat inițiativa civică într-un demers coerent și sustenabil. Prin implicare constantă, viziune și capacitatea de a mobiliza voluntari, instituții și parteneri din mediul privat, Cătălina Tămășel a reușit să construiască, în cinci ani, o rețea solidă de proiecte cu impact real în comunitățile din județul Sibiu. Leadership-ul său discret, dar ferm, a stat la baza dezvoltării asociației, demonstrând că schimbarea începe cu oameni care aleg să se implice pe termen lung, cu responsabilitate și empatie.

Așa cum a remarcat și ea la Gală, toate proiectele asociației nu puteau fi posibile fără implicarea celor aproape 200 de voluntari, majoritatea elevi, dar și profesori și oameni de bine din comunități.

Un model de implicare sustenabilă

La cinci ani de la înființare, Asociația Timp și Suflet Avrig nu înseamnă doar cifre sau proiecte bifate, ci oameni, povești și comunități schimbate pas cu pas. Fiecare atelier, tabără, curs sau colectă a demonstrat că implicarea constantă, făcută cu responsabilitate și empatie, poate genera schimbări reale și durabile.

Gala aniversară a fost, mai presus de toate, o confirmare că atunci când timpul este dăruit cu suflet, rezultatele se văd în viețile oamenilor.

Dosarul penal privind violoncelistul Samodaiev, fost angajat al Filarmonicii de Stat Sibiu, a ajuns în instanță

3
Makcim Fernandez Samodaiev foto Cristina Bobe scaled e
Dosarul penal în care este implicat violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, fost angajat al Filarmonicii de Stat Sibiu, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu și a intrat în faza de judecată. Cauza se află în prezent în stadiul de fond și are ca obiect infracțiunea de „purtare abuzivă”, prevăzută de articolul 296 din Codul penal.

Potrivit informațiilor publicate pe portal.just.ro, dosarul are numărul unic 634/306/2026 și a fost înregistrat în data de 22 ianuarie 2026, la Secția Penală, de către procurorii care l-au instrumentat. În acest dosar, Samodaiev figurează în calitate de inculpat, iar Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, este parte vătămată, alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Samodaiev acuzat de procurori

Ancheta penală a fost declanșată în mai 2025, în urma unei plângeri formulate de managerul instituției, care a reclamat că a fost agresat în timpul unei ședințe tensionate cu reprezentanții sindicatului, desfășurată în sediul Filarmonicii. La întâlnire ar fi participat mai mulți membri ai sindicatului, printre care și Makcim Fernandez Samodaiev.

Conform plângerii depuse la Parchet, în timpul discuțiilor contradictorii, pe fondul conflictului prelungit dintre conducerea instituției și o parte a angajaților, managerul Cristian Lupeș ar fi fost îmbrâncit, pierzându-și echilibrul și suferind leziuni la nivelul coloanei vertebrale. Ulterior incidentului, acesta a necesitat îngrijiri medicale, motiv pentru care Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu apare în dosar ca parte vătămată.

Cazul a fost intens mediatizat la momentul producerii incidentului, fiind prezentat pe larg de presa locală, inclusiv de Sibiu Independent, care a relatat despre conflictul intern de la Filarmonica de Stat Sibiu, despre acuzațiile formulate de conducere și despre reacțiile sindicatelor și ale angajaților implicați.

În acest moment, pe portalul instanței nu este afișat un termen de judecată, urmând ca Judecătoria Sibiu să stabilească calendarul procesului și să analizeze probele administrate în cauză.

Consiliul Local Cisnădie, chemat să decidă constituirea orașului ca parte civilă într-un dosar penal DNA

1
Sediul Primăriei Cisnădie, legat de ancheta privind angajări ilegale Cisnădie
Joi, 29 ianuarie, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Cisnădie, pe ordinea de zi fiind inclus un proiect de hotărâre cu impact major asupra bugetului local și intereselor comunității. Aleșii locali urmează să dezbată și să voteze constituirea Unității Administrativ-Teritoriale Orașul Cisnădie ca parte civilă într-un dosar penal aflat în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Dosar penal privind posibile fapte de corupție și un prejudiciu semnificativ

Potrivit referatului de aprobare semnat de primarul Mircea Orlățan, dosarul penal vizează presupuse infracțiuni de abuz în serviciu, delapidare și fals material în înscrisuri oficiale, în legătură cu achiziția și derularea unor contracte de abonamente pentru servicii de telefonie și internet, precum și cu destinația dispozitivelor mobile achiziționate în baza unor subvenții, în perioada 1 ianuarie 2022 – 30 octombrie 2024.

Cercetările privesc activitatea Orașului Cisnădie, a Casei de Cultură a Orașului Cisnădie și a Sălii de Sport Cisnădie – Sala Polivalentă „Măgura”.

Prejudiciu estimat la peste 4,4 milioane de lei

Documentele transmise administrației locale de către DNA indică un prejudiciu total estimat la 4.428.855,51 lei, echivalentul a aproximativ 871.800 de euro, sumă care ar fi afectat bugetul local. Din acest total, un prejudiciu cert, constând în plăți deja efectuate din bugetul orașului, se ridică la 1.358.124,85 lei.

În referatul de aprobare se subliniază faptul că aceste sume provin din impozitele și taxele plătite de contribuabilii din Cisnădie, iar recuperarea lor este esențială pentru protejarea intereselor comunității.

De ce este importantă constituirea ca parte civilă

Executivul local arată că neconstituirea orașului Cisnădie ca parte civilă în procesul penal ar avea ca efect direcționarea eventualelor sume recuperate către bugetul de stat, și nu către bugetul local, ceea ce ar prejudicia direct comunitatea locală.

Prin proiectul de hotărâre supus votului, Consiliului Local i se propune nu doar constituirea orașului ca parte civilă în dosarul penal, ci și împuternicirea primarului sau a unui reprezentant desemnat pentru a exercita drepturile procesuale necesare în vederea recuperării integrale a prejudiciului, în limitele legii.

Decizia finală va fi luată în cadrul ședinței ordinare de joi, 29 ianuarie, când consilierii locali vor analiza oportunitatea și legalitatea proiectului de hotărâre.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu: Suntem datori să păstrăm ceea ce înaintașii noștri au săvârșit: unitatea românilor

0
Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, la sărbătorirea Zilei Unirii românilor

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române:

„1600, 1859 și 1918, ani în care visul de unitate al românilor din provinciile istorice a devenit realitate

Astăzi, românii trăiesc într-un stat independent, democratic și își decid singuri soarta. Suntem datori să păstrăm ceea ce înaintașii noștri au săvârșit: unitatea românilor.

Acest gând să-l avem și în marea familie a Uniunii Europene, în cadrul căreia ne dezvoltăm și trăim în siguranță!”

SHE FOR ROMANIA, un eveniment despre curaj, leadership și puterea exemplului feminin

0
Publicul și speakerii evenimentului SHE FOR ROMANIA ascultând cu atenție
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a găzduit ieri SHE FOR ROMANIA. A fost mai mult decât un eveniment public: a fost o întâlnire de suflet, un spațiu al curajului, al inspirației și al leadership-ului feminin, în care experiențele autentice au devenit surse de motivație și reflecție.

Manifestarea a reunit femei-lider din domenii-cheie ale societății românești și a fost structurată în patru paneluri tematice, fiecare conturând povești de dedicare, asumare și impact real.

Viziune și determinare în mediul de afaceri

Panelul „FEMEI ÎN BUSINESS” a adus în prim-plan parcursuri profesionale construite prin perseverență și viziune. Andreea Negru, academician, membru al Academiei Europene pentru Relații Economice și Culturale de la Roma și doctor în economie, Alina Paul, director general al companiei DO SECURITY, și Laura Savu, medic stomatolog, fondatoarea Women Rally și președinta Comisiei pentru femei din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv, au vorbit despre transformarea visurilor în proiecte concrete, despre echilibrul dintre carieră și viața personală și despre forța de a construi chiar și în contexte dificile.

Performanța sportivă, construită prin sacrificiu

Panelul „FEMEI ÎN SPORT” a oferit publicului o lecție de disciplină și determinare. Laura Cârlescu-Badea, singura scrimeră din România care deține titluri olimpice, mondiale și europene în proba individuală, Alina Dumitru, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, și Lăcrămioara Perijoc, campioană europeană și vicecampioană mondială la box, au vorbit despre sacrificiu, perseverență și forța interioară care se clădește zi de zi și se confirmă prin performanță.

Responsabilitate și vocație în slujba siguranței

Un moment deosebit l-a reprezentat panelul „FEMEI ÎN UNIFORMĂ”, care a impresionat prin profunzimea mesajelor și prin exemplele de leadership în contexte de maximă responsabilitate. Chestorul de poliție penitenciară dr. Ioana Mihaela Morar, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisarul-șef de poliție Iulia Bădoi, șef al Biroului Național INTERPOL, precum și locotenent-coloneii Raluca Popescu și Ana-Maria Grandel, comandanți ai Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”, respectiv Batalionului 1 CIMIC, au vorbit despre vocație, curaj și despre asumarea rolului de lider fără a pierde dimensiunea umană a profesiei.

Diplomație, empatie și cooperare internațională

Panelul „WOMEN IN FOREIGN POLICY” a adus în discuție importanța perspectivei de gen în politica externă și relațiile internaționale. Consilierul de stat Luminița-Teodora Odobescu și E.S. Angela Ganninger, ambasador al Republicii Federale Germania la București, au subliniat rolul empatiei, al dialogului și al cooperării în construirea unor relații internaționale solide și durabile.

Un mesaj despre schimbare și implicare

SHE FOR ROMANIA a fost, în esență, despre încredere și puterea exemplului. Evenimentul a demonstrat că femeile care își asumă roluri de lider pot genera schimbări reale în comunități, instituții și mentalități, inspirând generațiile viitoare să creadă în propriul potențial și în valoarea implicării.

FOTO: Alexandra Trefaș

Prefectul Sibiului, Mircea Crețu: Transmit tuturor cetățenilor județului Sibiu un gând de respect față de înaintașii noștri

0
Progrese în infrastructură conform Planului de acțiuni Sibiu, ilustrate cu grafic sau tabel
Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 24 ianuarie, Ziua Unii Principatelor Române:

„Ziua Unirii Principatelor Române ne oferă, an de an, prilejul de a reflecta asupra valorilor care au stat la baza constituirii statului român modern: unitatea, solidaritatea și responsabilitatea față de viitor.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a demonstrat că prin voință comună, dialog și asumare, pot fi depășite diferențele și pot fi clădite proiecte durabile pentru întreaga națiune.

În această zi cu profundă semnificație, transmit tuturor cetățenilor județului Sibiu un gând de respect față de înaintașii noștri și de încredere în capacitatea noastră de a continua, împreună, edificarea unei societăți unite, bazate pe valori democratice, cultură și responsabilitate civică.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români de pretutindeni!”

Prefect,

Mircea Dorin CREȚU

Champions U13, lider autoritar și gazdă a Turneului IV: o nouă etapă în drumul spre semifinale

0
Celebrarea unei puncte cruciale de către echipa de volei feminin U13

Sibiu trăiește din nou emoția voleiului juvenil de performanță. În acest weekend, sala Școlii Gimnaziale Nr. 1 devine gazda unei noi etape a Campionatului Național de Volei Feminin U13, odată cu desfășurarea Turneului IV al Seriei L, competiție organizată de ACS Champions Sibiu.



La intrarea în turneu, Champions U13 se află pe locul 1, cu un parcurs perfect: 9 meciuri, 9 victorii, setaveraj covârșitor și un raport al punctelor care confirmă superioritatea arătată etapă de etapă. Este o poziție construită prin muncă, disciplină și o identitate de joc clară — exact ingredientele care contează când miza se mută de la clasament la calificarea în semifinale.

Mai mult decât puncte: o moștenire de apărat

Pentru această generație, Turneul IV nu este doar o formalitate competițională. Este un examen de maturitate. Fetele intră pe teren cu dorința declarată de a călca pe urmele generației precedente, cea care a adus cea mai bună performanță a sporturilor de echipă ale județului Sibiu în anul 2025:
– vicecampioană națională U13
– titlu de MVP al Campionatului Național U13

Seria L reunește patru echipe cu stiluri și niveluri diferite: Champions Sibiu, CS Torpi Tg. Mureș, CSS Târnăveni și CS Vâlcea 1924. Programul este comprimat și solicitant, cu meciuri decisive atât sâmbătă, cât și duminică.


Pentru Champions, duelurile din acest weekend sunt ocazia de a confirma poziția de lider și deși are biletul asigurat spre fazele superioare ale competiției.


O echipă care crește sănătos


Dincolo de rezultate, ceea ce se vede la Champions U13 este calitatea procesului: coeziune, răbdare, inteligență de joc. Detalii care nu sar mereu în ochi, dar care, pe termen lung, fac diferența dintre o echipă bună și una care rezistă presiunii.
Într-un campionat în care multe formații caută soluții de moment, Champions propune stabilitate. Iar asta se vede atât în clasament, cât și în modul în care echipa gestionează momentele dificile.

Turneul IV este mai mult decât o etapă. Este o declarație de intenție. Pentru echipă, pentru club și pentru un oraș care a învățat, în ultimii ani, că performanța la nivel juvenil nu e întâmplare, ci rezultat al unei construcții serioase.