Acasă Blog Pagina 98

Inspectoratul General pentru Imigrări: Aproape 600 de cereri pentru avize de muncă, înregistrate în ultimele 24 de ore

0

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Polițiștii de imigrări au înregistrat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 600 de cereri pentru eliberarea avizelor de muncă, evidențiind atât interesul crescut pentru angajarea în România, cât și implicarea autorităților în gestionarea acestui proces.

În același interval, au fost efectuate 879 de verificări în aplicația eDAC, fiind înregistrate 595 de cereri de obținere a avizelor de angajare. Dintre acestea, 792 au fost aprobate, iar 35 au fost respinse. Totodată, polițiștii de imigrări au eliberat 573 de permise de ședere temporară și pe termen lung și au primit 411 cereri de prelungire a dreptului de ședere.

Pentru beneficiarii protecției temporare, în baza Directivei 2001/55/CE, au fost emise 111 permise de ședere. Pe linia activităților de control, au fost desfășurate 41 de acțiuni, în urma cărora au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.600 de lei. De asemenea, au fost depistați 22 de străini aflați în situații ilegale, doi dintre aceștia fiind returnați.

Gradul de ocupare al centrelor regionale pentru solicitanții de azil se menține la 22%, asigurând capacitatea de a gestiona eventuale solicitări viitoare. Polițiștii de imigrări își continuă activitățile pentru asigurarea siguranței cetățenilor.

Foto: arhivă

Ambasada României în Austria, prezentă la Târgul Internațional de Turism de la Viena

0
Panou informativ principal al României la Târgul Internațional de Turism de la Viena
Ieri, 15 ianuarie, a debutat Târgul Internațional de Turism de la Viena (Ferien-Messe Wien 2026), desfășurat în perioada 15–18 ianuarie, la Centrul Expozițional Messe Wien. România participă cu un stand de țară, în cadrul căruia județele Sibiu, Bihor, Timiș și Arad își prezintă oferta turistică într-un format integrat.

La eveniment a fost prezentă și Ambasada României în Austria (Botschaft von Rumänien in Österreich), care a susținut participarea României la acest important târg internațional de profil.

Debutul târgului a fost marcat, la standul României (corpul C, stand C0809), printr-un Mic Dejun Tradițional, cu produse din Banat, apreciate de vizitatori și profesioniști din industria turismului.

Oferta prezentată include pachete turistice adaptate diferitelor categorii de public, iar un punct de interes îl reprezintă candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028. Alături de autoritățile locale, România este reprezentată și de Karpaten Turism (stand C1009).

În paralel, în cadrul evenimentului Vienna Drive, marca Dacia este prezentă în corpul B, stand B0117.

Participarea României la Târgul Internațional de Turism de la Viena contribuie la consolidarea imaginii țării ca destinație turistică atractivă pe piața internațională.

Accident pe DN1, la ieșirea din Avrig: Șoferul care a provocat accidentul a ajuns la spital!

0
Mașină și motocicletă implicate într-un grav accident rutier pe șoseaua din Sebeș
Un accident rutier s-a produs astăzi pe DN1, la ieșirea din Avrig, după ce un șofer din Avrig a intrat fără să se asigure într-un alt autoturism care circula regulamentar pe sensul Sibiu-Brașov. La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și un echipaj SAJ.

Din primele verificări făcute la fața locului, oamenii legii au stabilit că un șofer în vârstă de 45 de ani, din Avrig, a intrat pe DN1 fără să se asigure și fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar pe sensul Sibiu-Brașov. Mașina respectivă era condusă de un bărbat de 58 de ani, din Arad, iar impactul nu a mai putut fi evitat.

Salvatorii au găsit bărbatul de 45 de ani încarcerat în autoturism. Acesta a fost scos dintre fiarele mașinii după manevrele de descarcerare, suferind multiple contuzii și o fractură la picior. Victima a fost transportată conștientă la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Ministerul Culturii reia concursul pentru postul de manager al Muzeului Național Brukenthal

0
Muzeul National Brukenthal
Muzeul National Brukenthal
Ministerul Culturii a anunțat oficial, în data de 15 ianuarie 2026, reluarea primei etape a concursului de proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager al Muzeului Național „Brukenthal”. Decizia a fost luată în baza art. 10 alin. (54) din Regulamentul de concurs aprobat prin O.M.C. nr. 3319/2025, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 189/2008.

Potrivit noului calendar, analiza proiectelor de management – prima etapă a concursului – se va desfășura în perioada 16–23 ianuarie 2026, iar susținerea proiectelor în cadrul interviului, etapa a doua, este programată pentru 26–27 ianuarie 2026. Rezultatele concursului vor fi făcute publice în termen de 24 de ore de la încheierea etapei finale, atât pentru candidați, cât și pentru publicul larg.

Candidații nemulțumiți pot depune contestații privind respectarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului, conform regulamentului, iar rezultatul final va fi publicat după soluționarea acestora, prin afișare la sediile instituțiilor implicate și pe paginile oficiale de internet.

Noua comisie de concurs este formată din Diana-Ștefana Băciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, Emanuel-Viorel Petac, specialist recunoscut în domeniul numismaticii și președinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, și Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București și cercetător în istorie și antropologie urbană.

Concursul a fost reluat după o procedură anterioară derulată cu o comisie mai largă, alcătuită din specialiști din mediul academic și muzeal, iar Ministerul Culturii subliniază importanța respectării cadrului legal și a transparenței în desemnarea viitorului manager al uneia dintre cele mai importante instituții muzeale din România.

Anchetă în toi la Mediaș, după ce hoții au dispărut cu un seif plin cu bani și aur!

0
Locul furtului de seif din Mediaș, cu urme ale spargerii și poliția la fața locului.
credite foto: khezez | خزا
În urma unui apel la 112 care anunța furtul unui seif dintr-o locuință din municipiul Mediaș, o echipă complexă de polițiști, coordonată de șeful Serviciului de Investigații Criminale Sibiu desfășoară cercetări la fața locului.

Totul s-a întâmplat în cursul nopții de astăzi, 16 ianuarie, în jurul orei 03:10, când un bărbat din Mediaș a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că persoane necunoscute au pătruns în casa sa și au furat un seif.

Potrivit declarațiilor apelantului, în seiful dispărut se aflau sume uriașe de bani și bunuri de valoare: aproximativ 700 de grame de aur, bijuterii, dar și nu mai puțin de 1.000.000 de euro.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs furtul și pentru a-i identifica pe autori.

Foto: Arhivă

Ziua Culturii Naționale, celebrată în premieră la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari

0
Ziua Culturii Naționale a fost marcată, în premieră, la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari printr-un eveniment dedicat operei și personalității poetului național Mihai Eminescu, desfășurat într-un cadru educativ și cultural deosebit.

Punctul central al manifestării l-a constituit o expoziție de patrimoniu literar, având ca element de atracție o colecție rară a revistei „Convorbiri Literare” (1879–1881), alături de alte publicații de epocă. Colecția a fost donată școlii de fostul elev conf. dr. Șerban Fleschin, gest apreciat de comunitatea școlară ca un act de generozitate și respect față de valorile culturale românești.

Evenimentul a fost completat de momente artistice susținute de elevi, care au recitat poezii din creația eminesciană, oferind publicului clipe de emoție și sensibilitate. Activitatea a avut rolul de a apropia elevii de literatura clasică românească și de a încuraja lectura ca formă de descoperire a identității culturale.

Manifestarea s-a desfășurat cu sprijinul publicației Glasul Școlii „Octavian Goga”, în colaborare cu Școala Prislop și alte unități de învățământ partenere, subliniind importanța cooperării educaționale în promovarea culturii naționale.

Prin această inițiativă, Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari reconfirmă rolul educației în păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc.

Cum poți plăti mai puțin la salubritate în Sibiu dacă stai la bloc și reciclezi

1
Locuitorii municipiului Sibiu care stau la blocuri și condominii pot reduce costul lunar al salubrității dacă se înscriu în programul „Reciclează Activ” și fac dovada predării a cel puțin 10 kilograme de deșeuri reciclabile la un centru de colectare autorizat. Măsura nu se aplică persoanelor care locuiesc la case individuale.

Precizarea este esențială: abonamentul ECO, mai ieftin decât abonamentul PRACTIC, este disponibil exclusiv pentru condominii și blocuri, cu condiția înscrierii în programul de reciclare activă. Detaliile oficiale despre abonamente sunt publicate de Primăria Sibiu pe site-ul instituției, la secțiunea dedicată salubrizării. Abonamentul ECO pentru locuitorii la case are alte reguli de aplicare.

Abonamentul PRACTIC versus abonamentul ECO

Începând cu acest an, majoritatea sibienilor au fost trecuți automat pe abonamentul PRACTIC, un abonament mai scump, care presupune o frecvență mai mare de colectare a deșeurilor reziduale. Alternativa este abonamentul ECO, cu un tarif mai mic, destinat celor care reduc cantitatea de gunoi menajer prin reciclare.

Diferența de cost devine semnificativă pe parcursul unui an, mai ales în contextul majorărilor recente ale taxei de salubritate. Tocmai de aceea, Primăria Sibiu a menținut posibilitatea trecerii la ECO pentru locatarii de la bloc care pot demonstra că reciclează activ.

Cine poate beneficia de reducere

Programul se adresează strict persoanelor care locuiesc în blocuri sau condominii din municipiul Sibiu. Pentru a fi acceptați la abonamentul ECO, aceștia trebuie să facă dovada înscrierii în programul „Reciclează Activ” și să prezinte un document care atestă predarea a minimum 10 kilograme de deșeuri reciclabile.

Nu este suficientă colectarea selectivă la nivel declarativ. Primăria solicită o adeverință emisă de un centru de colectare autorizat, care să confirme cantitatea predată.

Cum obții adeverința de reciclare

Primul pas este strângerea separată a deșeurilor reciclabile, precum hârtie, carton, plastic sau metal. După ce atingi pragul de 10 kilograme, materialele trebuie duse la un centru de colectare autorizat din municipiul Sibiu.

În Sibiu există un singur centru ce colectare care eliberează adeverințe. Un al doilea centru este în Șelimbăr.

Ali -Mar S.R.L, Str. Bruxelles, FN, tel. 0745647806 L-V 08:00-17:00
Hârtie/carton, plastic/ metal, neferos

Deny Util Com S.R.L, Str. Gării, FN, Șelimbăr tel. 0751094752 L-V 08:00-16:00
Hârtie/carton, plastic/ metal neferos

După predare, centrul de colectare eliberează o adeverință scrisă în care este menționată cantitatea de deșeuri reciclabile predată. Acest document este esențial și trebuie păstrat, deoarece fără el nu se poate solicita schimbarea abonamentului de salubritate.

Unde se depune adeverința

Cu adeverința în mână, sibienii se pot adresa unuia dintre cele două servicii ale Primăriei Municipiului Sibiu care gestionează aceste solicitări.

Serviciul Taxe și Impozite Locale funcționează în Sibiu, pe strada Turismului nr. 15A. Aici se actualizează datele contribuabililor și se operează modificările privind tipul de abonament la salubritate.

O altă opțiune este Compartimentul Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, situat în Sibiu, Piața Mică nr. 22. La acest compartiment se pot depune documentele specifice serviciului de salubritate și se poate solicita explicit trecerea de la abonamentul PRACTIC la abonamentul ECO. DESCARCĂ modelul de cerere rectficativă

Ce urmează după depunerea cererii

După depunerea adeverinței și a cererii, datele sunt verificate și, dacă toate condițiile sunt îndeplinite, locatarul este trecut la abonamentul ECO. Modificarea se reflectă ulterior în sumele datorate pentru salubritate.

Pe termen lung, această schimbare înseamnă costuri mai mici pentru gospodărie, dar și o cantitate redusă de deșeuri reziduale trimise la groapă, cu efecte pozitive asupra mediului.

Un beneficiu financiar și unul civic

Programul „Reciclează Activ” nu este doar o măsură de reducere a taxelor, ci și un instrument prin care administrația locală încearcă să încurajeze colectarea selectivă reală, nu doar declarată. Pentru sibienii care locuiesc la bloc, reciclarea a 10 kilograme de deșeuri poate însemna nu doar un gest responsabil, ci și o economie clară la bugetul familiei.

Trecerea de la abonamentul PRACTIC la ECO prin cele 10 kg reciclate înseamnă o economie lunară a cetățeanului de 6 lei pe persoană.

Ziua Culturii Naționale și Ziua Mihai Eminescu, sărbătorite de prichindeii de la Școala „Nicolae Iorga” din Sibiu

0
Elevi ai Școlii Nicolae Iorga din Sibiu sărbătorind Ziua Culturii Naționale și Ziua lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naționale și aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu au fost marcate cu emoție și creativitate de elevii clasei Pregătitoare C de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.

Sub îndrumarea învățătoarei Dinu Alexandra, cei mici au pășit, pe înțelesul lor, în universul limbii române și al operei eminesciene, descoperind simboluri, versuri și semnificații adaptate vârstei lor. Activitățile interactive, îmbinate cu lucrări plastice inspirate din creația marelui poet, au transformat sala de clasă într-un spațiu al imaginației și al bucuriei.

Entuziasmul, curiozitatea și implicarea copiilor au demonstrat că apropierea de cultură poate începe încă din primii ani de școală, atunci când este făcută cu răbdare și creativitate.

Astfel de inițiative contribuie la formarea respectului pentru valorile culturale naționale și la cultivarea dragostei pentru literatură și identitate românească încă de la cele mai fragede vârste, transformând Ziua Culturii Naționale într-o adevărată sărbătoare a cuvântului românesc.

Primarul Mediașului: 2026, un an dificil, dar decisiv pentru marile proiecte ale orașului

0
Primarul Mediașului prezentând publicului strategia de dezvoltare a orașului pentru 2026
Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a transmis un mesaj către cetățeni în care anunță că anul 2026 se prefigurează ca fiind unul dificil, dar cu miză majoră pentru dezvoltarea orașului. Edilul estimează că, în prima jumătate a anului, va fi desemnat câștigătorul celui mai mare și așteptat proiect al Mediașului – varianta ocolitoare pe DN14 – urmând ca, spre finalul anului, să înceapă lucrările, dacă eventualele contestații nu vor întârzia procedurile.

Un alt obiectiv important îl reprezintă finalizarea modernizării rețelelor de apă și canalizare, proiect care a generat disconfort, dar care va permite în 2026 refacerea sistemului rutier și îmbunătățirea traficului. Totodată, la începutul anului va fi încheiat proiectul de dotare a unităților de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, iar administrația locală își propune finalizarea lucrărilor la mai multe clădiri educaționale.

Primăria Mediaș vizează, de asemenea, semnarea contractelor pentru fosta Casă a Armatei și atragerea de finanțări europene și locale pentru proiecte precum amenajarea unei promenade pe malul Târnavei, dotarea Policlinicii, modernizarea iluminatului public și dezvoltarea infrastructurii SC Meditur. Primarul a subliniat că va continua acordarea de facilități pentru vârstnici și elevi, precum și susținerea performanței în educație și sport, asigurându-i pe medieșeni că administrația locală va face toate demersurile necesare pentru modernizarea orașului.

Cum să îți organizezi hotelul pentru a face față sezonului estival cu succes

0
Recepția unui hotel bine organizat, pregătită pentru sezonul estival cu succes
Sezonul estival este perioada în care hotelul tău poate străluci cu adevărat, având oportunitatea de a atrage un flux mare de turiști dornici să se bucure de vacanțe relaxante. Cu toate acestea, gestionarea eficientă a acestei creșteri semnificative a cererii poate reprezenta o provocare. Într-o industrie atât de dinamică, trebuie să-ți organizezi hotelul astfel încât să faci față provocărilor specifice acestui sezon.

Cuprins

  1. Crearea de oferte personalizate pentru turiști
  2. Pregătirea personalului pentru perioada de vârf
  3. Implementarea unui soft eficient de gestiune hotelieră
  4. Adaptarea serviciilor la nevoile sezoniere ale oaspeților
  5. Îmbunătățirea experienței oaspeților prin feedback continuu

1. Crearea de oferte personalizate pentru turiști

Crearea de oferte personalizate pentru turiști este o strategie cheie care poate atrage și fideliza oaspeții, transformându-le experiența de ședere în una de neuitat. Începe prin a înțelege preferințele și nevoile turiștilor care îți calcă pragul, folosind datele colectate din sistemul de gestiune hotelieră, feedback-ul din recenzii și observațiile echipei tale. Ofertele personalizate pot include pachete care să îmbine cazarea cu experiențe locale, precum tururi turistice, excursii sau degustări culinare. Totodată, poți crea oferte sezonale care să includă facilități deosebite sau reduceri la servicii spa, pentru a răspunde așteptărilor unor segmente diverse de turiști, de la familii, la cupluri sau călători singuri.

2. Pregătirea personalului pentru perioada de vârf

Pregătirea personalului pentru perioada de vârf asigură un serviciu de calitate constant și a face față cu brio unui aflux crescut de oaspeți. Înainte de toate, organizează sesiuni de training focalizate pe abilități de comunicare, gestionarea conflictelor și soluționarea rapidă a solicitărilor turiștilor. Acestea vor oferi echipei tale încrederea și competențele necesare pentru a întâmpina orice provocare. Este important să întocmești un program de lucru bine structurat care să evite suprasolicitarea angajaților și să asigure acoperirea optimă a tuturor ariilor operaționale. Motivarea echipei poate fi amplificată prin stabilirea unor obiective clare și recompense pentru atingerea acestora, precum bonusuri sau beneficii adiționale. De asemenea, asigură-te că există o comunicare eficientă între membri, prin întâlniri periodice și utilizarea unei platforme de comunicare internă, astfel încât toată lumea să fie informată și sincronizată cu prioritățile și schimbările operaționale.

3. Implementarea unui soft eficient de gestiune hotelieră

Implementarea unui soft eficient de gestiune hotelieră poate transforma radical modul în care operezi hotelul, oferindu-ți instrumentele necesare pentru a optimiza operațiunile și a îmbunătăți experiența oaspeților. Alege un software care să integreze funcționalități precum gestionarea rezervărilor, check-in și check-out rapid, administrarea camerelor și urmărirea inventarului. În plus, un sistem care să faciliteze integrarea cu platformele de rezervări online îți poate crește vizibilitatea și ocupația. Ai grijă ca software-ul ales să ofere capabilități de raportare și analiză pentru a monitoriza performanța în timp real și lua decizii bazate pe date concrete. În acest sens, poți descoperi softul de gestiune pentru hotel de pe freyapos.ro, care oferă mai multe beneficii utilizatorilor.

4. Adaptarea serviciilor la nevoile sezoniere ale oaspeților

Adaptarea serviciilor la nevoile sezoniere ale oaspeților îți permite să răspunzi dinamic așteptărilor acestora și să îmbunătățești satisfacția generală pe timpul șederii lor. În primul rând, analizează tendințele de ocupare și identifică cerințele specifice sezonului, cum ar fi preferințele pentru activități în aer liber vara sau evenimente tematice în timpul sărbătorilor. Oferirea unor facilități sezoniere, precum închirieri de echipamente pentru sporturi nautice sau pachete wellness, poate atrage un segment variat de turiști. Ajustează meniurile și serviciile de restaurant pentru a include ingrediente și preparate locale de sezon, ceea ce poate aduce o notă autentică și un plus de satisfacție oaspeților. Comunică proactiv aceste servicii prin intermediul canalelor online și la fața locului, pentru a asigura că turiștii sunt bine informați despre toate opțiunile disponibile.

5. Îmbunătățirea experienței oaspeților prin feedback continuu

Solicită activ părerile oaspeților prin chestionare scurte la finalul șederii, formulare online sau prin discuții personale cu personalul de la recepție. Analizează feedback-ul primit pentru a identifica tendințe și domenii de îmbunătățire, acordând o atenție deosebită aspectelor care influențează cel mai mult satisfacția clienților. Integrează feedback-urile într-un sistem de raportare și urmărire, astfel încât să poți evalua schimbările în timp și să te asiguri că strategia ta de îmbunătățire este una continuă și direcționată.

În concluzie, pentru a asigura succesul hotelului în sezonul estival, este important să abordezi cu atenție toate aspectele operaționale și de servicii. Nu uita să personalizezi ofertele pentru a atrage și fideliza turiștii, răspunzând dinamic nevoilor lor sezoniere.

Fotografie de la Pixabay pe Pexels.com

Cum se previne infecția urinară la bărbați?

0
Bărbat care bea apă pentru a preveni infecția urinară
Infecțiile tractului urinar (ITU) sunt adesea asociate cu femeile, însă ele pot afecta și bărbații, mai ales după o anumită vârstă. Deși apar mai rar la bărbații tineri, frecvența ITU crește odată cu înaintarea în vârstă și cu apariția unor factori precum problemele de prostată sau afecțiuni cronice. La bărbați, o infecție urinară este adesea un semnal că există o cauză subiacentă care merită investigată, motiv pentru care prevenția joacă un rol esențial în menținerea sănătății urinare.

Adoptarea unor obiceiuri simple, dar consecvente, poate reduce semnificativ riscul de apariție a infecțiilor urinare și poate susține funcționarea normală a întregului sistem urinar.

Pași de bază pentru reducerea riscului de ITU

Prevenția începe cu măsuri generale de stil de viață, ușor de integrat în rutina zilnică și eficiente pe termen lung.

Hidratarea corectă, un aliat esențial

Un aport suficient de lichide ajută la diluarea urinei și la eliminarea bacteriilor din tractul urinar înainte ca acestea să se multiplice. Urinarea regulată este unul dintre cele mai simple mecanisme naturale de „curățare” a tractului urinar.

Recomandări practice:

  • consumă, în medie, 6–8 pahare de apă pe zi;
  • crește aportul de lichide în perioadele calde sau în timpul activității fizice;
  • limitează băuturile îndulcite și carbogazoase;
  • fii atent la culoarea urinei – o nuanță deschisă indică, de regulă, hidratare adecvată.

Igiena intimă adaptată

Igiena corectă reduce riscul ca bacteriile să ajungă în uretră. Spălarea zilnică a zonei genitale cu apă și produse blânde este o măsură de bază, dar importantă.

Pentru bărbații necircumciși, curățarea atentă sub prepuț previne acumularea bacteriilor. De asemenea, urinarea după contactul sexual poate contribui la eliminarea microorganismelor care ar putea pătrunde în uretră.

Evitarea reținerii urinei

Amânarea urinării favorizează stagnarea urinei în vezică, creând un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Este recomandat să mergi la toaletă atunci când apare nevoia și să acorzi timp suficient pentru golirea completă a vezicii.

Câteva obiceiuri utile:

  • nu ignora semnalele corpului;
  • încearcă să te relaxezi în timpul urinării, fără a forța;
  • în unele situații, o a doua încercare după câteva secunde poate ajuta la golirea completă.

Protejarea organismului de frig

Deși frigul nu este o cauză directă a ITU, expunerea prelungită la temperaturi scăzute poate afecta răspunsul imunitar local. Menținerea unei temperaturi corporale adecvate și evitarea statului pe suprafețe reci pot susține apărarea naturală a organismului.

Factori care cresc riscul de infecții urinare la bărbați

Pe lângă obiceiurile zilnice, există anumite condiții care favorizează apariția ITU și care necesită atenție suplimentară.

Prostata mărită (HBP/BPH)

Hiperplazia benignă de prostată este una dintre cele mai frecvente cauze indirecte ale infecțiilor urinare la bărbații maturi. O prostată mărită poate îngreuna fluxul urinar și poate împiedica golirea completă a vezicii.

Consecințele includ:

  • urină reziduală în vezică;
  • jet urinar slăbit;
  • urinări frecvente, inclusiv nocturne;
  • risc crescut de multiplicare bacteriană.

Prostatita

Inflamația prostatei, fie de cauză bacteriană, fie non-bacteriană, poate perturba funcția urinară normală. Prostatita cronică este asociată uneori cu episoade recurente de disconfort urinar și poate facilita apariția ITU dacă nu este gestionată corespunzător.

Sedentarismul

Lipsa activității fizice poate influența negativ circulația sanguină în zona pelvină și poate slăbi răspunsul imunitar general. Statul prelungit pe scaun exercită presiune asupra prostatei și poate contribui la disconfort urinar.

Imunitatea scăzută

Un sistem imunitar slăbit – din cauza stresului, somnului insuficient, alimentației dezechilibrate sau a unor boli cronice – face organismul mai vulnerabil la infecții, inclusiv la cele urinare.

Măsuri suplimentare pentru protejarea prostatei și a tractului urinar

Având în vedere legătura strânsă dintre sănătatea prostatei și riscul de ITU, susținerea funcției prostatice este o componentă importantă a prevenției.

Ajustări alimentare

Anumite alimente și băuturi pot irita vezica și pot accentua simptomele urinare. Este recomandat să limitezi:

  • cofeina;
  • alcoolul;
  • alimentele foarte picante;
  • băuturile carbogazoase.

O dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale și grăsimi sănătoase susține sănătatea generală și funcția urinară.

Mișcare moderată și constantă

Activitatea fizică regulată contribuie la:

  • menținerea unei greutăți optime;
  • reducerea inflamației;
  • îmbunătățirea circulației în zona pelvină.

Nu este nevoie de efort intens; mersul pe jos zilnic, înotul sau exercițiile ușoare pot avea beneficii semnificative dacă sunt practicate constant.

Monitorizare medicală periodică

Consultațiile regulate la medic, în special la urolog după vârsta de 50 de ani sau mai devreme în cazul factorilor de risc, ajută la depistarea timpurie a problemelor care pot favoriza ITU. Screeningul prostatic, analiza de urină și investigațiile recomandate de specialist sunt părți esențiale ale prevenției.

Suport nutrițional orientat către sănătatea prostatei

Pentru bărbații care doresc o abordare proactivă, suportul nutrițional poate completa măsurile de stil de viață și monitorizarea medicală. Un exemplu este DuoMen Prostatum, formulat cu ingrediente utilizate frecvent pentru susținerea funcției prostatei, precum urzica, palmierul pitic și zincul.

Un element diferențiator al produsului pe care îl găsești pe duomen.ro este conceptul de administrare „zi/noapte” (un comprimat dimineața și unul seara), cu o formulă de seară orientată și spre calitatea somnului, prin includerea melatoninei, alături de extracte vegetale precum roinița și hameiul. Din perspectiva beneficiilor declarate de producător, DuoMen Prostatum este prezentat ca sprijin pentru:

  • funcționarea normală a prostatei și susținerea sistemului urinar;
  • menținerea fertilității și reproducerii normale (zinc) și spermatogeneză normală (seleniu);
  • reducerea oboselii și extenuării (vitaminele B6 și B12);
  • atenuarea tulburărilor de somn și reducerea timpului necesar pentru a adormi (melatonină).

Prin menținerea confortului prostatic și a unui flux urinar normal, un astfel de supliment poate contribui indirect la reducerea riscului de infecții urinare.

Sursa foto: Duomen.ro

Este important de subliniat că suplimentele nu înlocuiesc tratamentul medical sau investigațiile recomandate, ci au rol complementar.

Prevenirea infecțiilor urinare la bărbați presupune o abordare integrată, care combină obiceiuri zilnice corecte, atenție la factorii de risc și îngrijirea sănătății prostatei. Hidratarea adecvată, igiena corectă, evitarea retenției urinare, mișcarea regulată și controalele medicale periodice pot reduce semnificativ probabilitatea apariției ITU.

Susținerea prostatei prin alimentație, stil de viață echilibrat și, la nevoie, suport nutrițional orientat poate adăuga un nivel suplimentar de protecție pentru sistemul urinar. La orice modificare sau disconfort persistent, consultul medical rămâne cea mai sigură cale de evaluare și prevenție eficientă.

Acest material are rol informativ și nu înlocuiește consultația medicală. Pentru simptome persistente sau îngrijorătoare, solicită evaluare de specialitate.

Resurse

  • UCLA Health. (2024). 7 tips to prevent a UTI. www.uclahealth.org/news/article/7-tips-prevent-uti
  • Cleveland Clinic. Urinary Tract Infection (UTI): Causes, Symptoms & Treatment. my.clevelandclinic.org/health/diseases/9135-urinary-tract-infections

Fotografie de Robina Weermeijer pe Unsplash

Spune NU drogurilor! Activități de prevenție la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu

0
Prezentare interactivă despre prevenirea drogurilor la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu a desfășurat, în perioada 12–16 ianuarie, o amplă campanie de informare, educare și conștientizare privind consumul de droguri legale și ilegale, adresată elevilor din clasele V–XII.

Sub mesajul „Spune NU drogurilor!”, cadrele didactice ale unității au organizat o serie de activități educative menite să sprijine elevii în dezvoltarea abilităților de autoprotecție împotriva consumului de substanțe și a comportamentelor de risc. Acțiunile au vizat, totodată, promovarea factorilor de protecție, responsabilitatea personală și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Prin metode adaptate nivelului de înțelegere al elevilor, activitățile au avut un rol esențial în educația pentru prevenție, contribuind la formarea unor atitudini corecte și conștiente față de pericolele asociate consumului de droguri.

Reprezentanții școlii au apreciat implicarea activă a elevilor și dedicarea cadrelor didactice, subliniind importanța unor astfel de inițiative în sprijinirea dezvoltării armonioase și sigure a tinerilor.

Expoziție despre viața culturală sibiană în comunism, la Biblioteca ASTRA

0
Vizitatorii explorează expoziția dedicată viaței culturale sibiene, în incinta Bibliotecii ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a vernisat expoziția „Viața culturală sibiană în perioada comunistă”, un proiect documentar dedicat perioadei 1946–1989, curatoriat de dr. Bogdan Andriescu și echipa Serviciului Cercetare Științifică.

Expoziția reunește afișe, fotografii, publicații și documente din fondul bibliotecii, ilustrând modul în care viața culturală a orașului s-a desfășurat și adaptat în anii comunismului. Directorul instituției, Răzvan C. Pop, a subliniat importanța Bibliotecii ASTRA în păstrarea patrimoniului cultural și a memoriei comunității, mai ales în contextul aniversării a 165 de ani de la înființarea Asociațiunii ASTRA.

Expoziția este deschisă în Foaierul Bibliotecii ASTRA până la finalul lunii ianuarie 2026, iar interesul publicului a confirmat relevanța acestui demers de recuperare a istoriei culturale locale.

Abonamente Tursib gratuite pentru elevii din zona metropolitană Sibiu

0
Autobuz Tursib oferă abonamente gratuite pentru elevi în Sibiu
Primăria Comunei Sadu anunță că, începând cu 15 ianuarie 2026, elevii din Municipiul Sibiu și din localitățile deservite de Tursib, inclusiv din zona metropolitană, pot beneficia de abonamente gratuite pentru transportul public. Măsura este aplicată pe întreaga durată a anului școlar, în baza HCL Sibiu nr. 122/2025, și are ca scop facilitarea accesului la educație și mobilitate.

Gratuitatea se acordă în funcție de domiciliu și unitatea de învățământ, prin abonamente interne sau cu una/două tranziții. Abonamentele sunt valabile până la 31 august 2026, cu posibilitatea reîncărcării ulterioare pe baza unei noi solicitări.

Cererea poate fi depusă online pe www.tursib.ro (opțiune recomandată) sau fizic, la agențiile Tursib. Documentele necesare diferă în funcție de vârsta elevului (sub/peste 14 ani). Cardul Tursib permite călătorii nelimitate, cu obligativitatea validării la fiecare urcare în autobuz.

Detalii complete sunt disponibile pe www.tursib.ro și www.sadu.ro.

Trafic blocat pe strada Octavian Goga din cauza zăpezii căzute de pe Stadionul Municipal!

0
Trafic blocat pe strada Octavian Goga în Sibiu după ce zăpada a căzut de pe acoperișul stadionului.
Traficul rutier este complet blocat pe strada Octavian Goga, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu strada Nicolaus Olahus și intersecția cu strada Anghel Dimitrie. Circulația a fost oprită după ce zăpada a început să cadă de pe acoperișul Stadionului Municipal, punând în pericol participanții la trafic.

Pentru siguranța tuturor, autoritățile au închis temporar circulația pe acest sector de drum, începând din această seară, până la degajarea completă a zăpezii de pe acoperișul stadionului.

Echipaje ale Poliției Locale sunt prezente la fața locului și îi îndrumă pe șoferi pe rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare. Pietonii sunt direcționați să folosească trotuarul de pe partea opusă stadionului.

Potrivit Primăriei Sibiu, elevii Școlii „I.L. Caragiale”, care desfășoară cursuri în sălile de clasă amenajate în incinta Stadionului Municipal, autoritățile vor amenaja un culoar de siguranță. Astfel, copiii vor putea intra și ieși în siguranță de la ore, fără ca activitatea școlară să fie afectată.

Sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu

Drept la replică: Primăria Sibiu susține că Guvernul a scos scutirile la impozite pentru persoanele cu dizabilități

0
Ca urmare a publicării articolului „Primăria Sibiu prinsă cu minciuna privind impozitele locale. Vezi ce zice Guvernul!”, reprezentanții Primăriei Sibiu au transmis un drept la replică pe care îl redăm integral:

„Până în data de 31.12.2025, scutirea de la plata impozitului pe clădiri aplicată  persoanelor cu dizabilități era prevăzută de articolul 456 alineatul 1 lit. (t) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal prin Legea nr. 239/2025 și O.U.G. nr. 78/2025, această prevedere a fost eliminată.

În ceea ce privește scutirile de la plata impozitului pe clădiri pentru care decizia a fost lăsată la latitudinea consiliilor locale, acestea sunt prevăzute în articolul 456 alineatul 2 al Codului Fiscal, printre acestea neregăsindu-se categoria persoanelor cu dizabilități. Aceeași situație este și în cazul scutirilor de la plata impozitului pe teren (prevăzute de articolul 464 Cod Fiscal) și a scutirilor de la plata impozitului pe mijloace de transport (prevăzute de articolul 469 Cod Fiscal), nici în aceste cazuri nefiind inclusă categoria persoanelor cu dizabilități.”

EDITORIAL: Eminescu să ne judece!

0
Ziua Culturii Naționale și poetul național Mihai Eminescu, simbol al patrimoniului românesc.
Astăzi am marcat Ziua Culturii Naționale. Zi aleasă să coincidă cu data de naștere a omului Mihai Eminescu. Scriu om pentru că nu îl putem cuprinde pe Eminescu în definiții drept poet, filosof, jurnalist etc. Eminescu a fost un geniu care a abordat multiple domenii. Dar Eminescu NU mai este pe placul unora, care vor în aceste vremuri tulburi să ne rescrie istoria națională.

Poporul român este pașnic prin natura sa și extrem de tolerant și poate prea mult cu capul plecat. Eminescu a fost expresia conștiinței poporului român, așa cum scria Iorga. A fost reprezentarea publică a ceea ce simțim în interior ca nație, dar adesea ne este teamă să exprimăm. Eminescu a fost iubire, patos, dar și mândrie. Eminescu a fost și un aspru critic al opresorilor, al neaveniților și al celor care încă de atunci, dar și astăzi, pun piciorul pe grumazul neamului acesta și ne țin în mocirlă.

Scriam acum vreo lună despre un deputat numit (neales) al minorității evreiești, care a rupt în Parlament un afiș cu personalități ale culturii românești. Acolo era și Eminescu, alături de Iorga și alții. Nu a fost singurul gest asemenea, au fost prea multe în ultima perioadă. Cel mai grav este că au fost și decizii instituționale și susțineri de către Statul Român al unor teorii ale unor institute private sau de stat minoritare.

Nu am fost de acord niciodată și nu voi tolera imbecilitatea unor politicieni care votează legi de rescriere a istoriei și literaturii. Nu cred în legi care impun distrugerea de cărți, indiferent ce conțin acestea. Cei apropiați știu pasiunea mea pentru carte și dorința de a o salva. Indiferent de autor și conținut. Dacă nu place unora ce au scris unii, nicio problemă. Dar nu așa construiești democrația, prin impunerea maselor doar a anumitor autori și idei. Pe care niște politicieni au decis că sunt „democratice”.

Pentru cine a studiat filosofia și logica, se știe că adevărul nu este absolut. Așa și ideile. Nicio idee nu deține adevărul sau este adevărată la modul absolut. Dar este dreptul oamenilor de a exprima verbal și în scris idei. Vor sări unii să spună că este precum libertatea. Nu putem avea libertate absolută, ci doar atât cât nu deranjăm pe cel de lângă noi. Așa o fi, dar cine decide unde se oprește libertatea exprimării ideilor? Politicienii?

Eminescu a fost un jurnalist redutabil. Criticile sale dure la adresa unei mari părți a clasei politice și a opresiunii străine interne și externe sunt celebre. Cum și războiul său de presă cu un alt jurnalist al vremii, I. L. Caragiale a rămas în istorie.

Dar să vină o mână de indivizi, în mileniul III și să rupă afișul cu Eminescu, ba chiar să ceară eliminarea sa din manuale pentru că a fost antisemit…. este o jignire națională. Este ca și cum respectivii ar scuipa pe drapelul național! Și noi le permitem. Și Statul Român le permite. Aici am ajuns ca nație, cam exact unde eram și pe vremea lui Eminescu.

Ziua Națională a Culturii este despre Eminescu. Unii au început să o serbeze, fără a pomeni pe Eminescu. Pentru că, pentru unii, Eminescu a fost antisemit. Da, a fost. În contextul istoric al său. Și pentru asta trebuie să îl ștergem din istoria națională? Nu cred în asemenea teorii idiocratice. Istoria trebuie să ne-o asumăm cu bune și cu rele. Trebuie să ne expunem la toate elementele istoriei noastre așa cum au fost, nu prin prisma de astăzi.

Nu pot fi de acord cu repudierea din spațiul public și interzicerea cărților lui Eliade, Cioran, Vulcănescu, Gyr, Nae Ionescu etc pentru că au avut anumite convingeri social-politice în conjuctura lor istorică. Ar fi o blasfemie națională, dar uite că se aplică de ceva ani.

La final, în memoria lui Eminescu și a lucrărilor sale, dincolo de poezii, am să povestesc o întâmplare după apariția legislației care interzice la noi în plin mileniu al informației, cărți și autori pe motive politice. Printre miile de cărți care mă înconjurau la vremea respectivă erau și autori interziși de o lege idioată. Vine un cunoscut și printre povești dă cu ochii de un autor interzi. Exclamă speriat să scap de cartea respectivă și de altele asemenea că nu mai este voie cu ele. Am râs și i-am spus că idioțenia legii care combate antisemitismul este că nu diferă cu nimic de legea naziștilor care impunea arderea cărților de anumiți autori. Altfel spus, și unii și alții fac aceeași tâmpenie, cu motivații diferite. Nu poate nimeni, i-am spus, să îmi impună mie ce am voie și ce nu să citesc. Ce am voie și ce nu să vorbesc.

Asta dacă mai suntem într-o lume democratică, așa cum ne place să declamăm la tot pasul. Lăsați cărțile și oamenii să exprime idei. Fie că vă plac ori ba. Doar așa putem evolua ca specie, nu prin interziceri, ci prin dezbateri de idei. Dacă astăzi îl mai aveam pe Eminescu ne-ar fi judecat extrem de aspru.

Primăria Agnita peste cea de la Sibiu la capitolul empatie: Cetățenii cu dizabilități din Agnita încă beneficiază de scutiri la impozite!

0
Oficial de la Primăria Agnita explică scutirile de impozite pentru cetățenii cu dizabilități.
În timp ce marile orașe adoptă măsuri fiscale tot mai rigide, orașul Agnita oferă o lecție de solidaritate socială. Printr-o informare recentă, bazată pe Hotărârea Consiliului Local 186/30.12.2025, Primăria Agnita a anunțat oficial menținerea scutirilor la plata impozitelor și taxelor locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.


Contrast major: Primăria Sibiu taie facilitățile pentru cei vulnerabili!

Dacă la Agnita administrația locală a ales să protejeze veniturile celor mai încercați de soartă, în Municipiul Sibiu situația a luat o turnură drastică.

În orașul de pe Cibin, au fost anulate scutirile de impozit pe locuință, teren și autovehicule pentru o listă lungă de categorii sociale care beneficiau anterior de acest sprijin: „persoanele cu dizabilități (handicap grav și accentuat), persoanele cu încadrate în gradul I de invaliditate sau reprezentanții legali ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, încadrate în gradul I de invaliditate, luptătorii din Revoluția din 1989, soțul/soția și urmașii deținuților politici, ai deportaților și ai persoanelor strămutate.”– au publicat reprezentanții Primăriei Sibiu pe pagina oficială de facebook

Deși lovitura fiscală este una dură pentru mulți cetățeni, Primăria Sibiu a decis să păstreze totuși facilitățile pentru anumite grupuri, precum: „veteranii de război și văduvele acestora, pentru deținuții politici, deportați, persoanele strămutate precum și pentru proprietarii clădirilor unde se desfășoară activități de învățământ sau care găzduiesc cabinete de medicină de familie. Și proprietarii monumentelor istorice care își renovează fațada imobilului vor beneficia de scutire de la plata impozitului, dar doar pe perioada renovării și timp de 2 ani după încheierea lucrărilor.”– au publicat reprezentanții Primăriei Sibiu pe pagina oficială de facebook

Deși inițial, Primăria Sibiu atribuia vina „în cârca” Gurvernului pentru aceste măsuri de tăiere a scutirilor pentru cetățenii cu dizabilități, acum putem observa că declarațiile reprezentanțiilor Gurvernului nu prea coincid cu declarațiile reprezentanțiilor Primăriei Sibiu. Știre inițială-Primăria Sibiu prinsă cu minciuna privind impozitele locale. Vezi ce zice Guvernul!

Apel către cetățenii din Agnita: Termen limită 15 martie


Spre deosebire de sibienii care și-au pierdut aceste drepturi, locuitorii orașului Agnita care se încadrează în grad de handicap grav sau accentuat sunt îndemnați să profite de menținerea facilităților. Proiectul de Hotărâre a Consiliului Local Agnita 186/30.12.2025 este disponibil pe site-ul primăriei la secțiunea „Hotărâre privind aprobarea de scutiri la plată a impozitelor si taxelor locale , datorate bugetului local al orașului Agnita, de către persoanele incadrate in grad de handicap gradul grav/accentuat”. Totodată, Primăria a scutit de plata impozitelor și cetățenii din Agnita care au în proprietate vehicule agricole folosite în scop agricol. Și această hotărâre este disponibilă pe site-ul Primăriei la Proiectul de Hotărâree a Consiliului Local Agnita 183/30.12.2025 la secțiunea „Hotărâre privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pe anul 2026”.

Astfel, potrivit Primăriei Agnita, aceștia trebuie să depună dosarul la sediul Primăriei până la data de 15.03.2026.

Sursa foto: Primaria Orasului Agnita


Documente necesare la Agnita:

Cererea de acordare a scutirii
Copie CI
Copie certificat de încadrare în grad de handicap (în termen de valabilitate)
Copie acte de proprietate (dacă nu sunt deja în evidențele fiscale)
Acte care atestă calitatea de reprezentant legal (unde este cazul)


Astfel, această diferență de abordare între Agnita și Sibiu ridică semne de întrebare asupra modului în care administrațiile locale aleg să prioritizeze bugetul local în detrimentul protecției sociale.

Turnul Sfatului intră în reabilitare din 19 ianuarie. Monumentul se închide timp de doi ani

0
Intrarea și baza Turnului Sfatului, pregătită pentru reabilitare
Primăria Sibiu a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Turnului Sfatului, începând cu data de 19 ianuarie 2026. Ca urmare a intervențiilor ample prevăzute în proiect, monumentul a fost închis vizitatorilor pentru o perioadă de 24 de luni.

Lucrările vor fi realizate de asocierea Decorint SRL (Cluj-Napoca) & Domino Construct Expert SRL (Mureș), în cadrul unei investiții de 9,27 milioane de lei, finanțată din fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regiunea Centru.

Proiectul vizează restaurarea și conservarea autenticității Turnului Sfatului, dar și integrarea unor elemente moderne și de accesibilizare. Printre principalele intervenții se numără restaurarea fațadelor și a elementelor decorative din piatră, reabilitarea învelitorii din cupru, refacerea pardoselilor și a scărilor interioare, modernizarea instalațiilor electrice și de iluminat, precum și montarea unor sisteme de securitate și prevenire a incendiilor.

Un accent important este pus pe accesibilitate, prin introducerea informațiilor în alfabetul Braille, realizarea unui audio guide și a unui tur virtual detaliat, destinat inclusiv persoanelor cu dizabilități. De asemenea, mecanismul ceasului va fi reabilitat, iar greutățile acestuia vor fi expuse publicului.

După finalizarea lucrărilor, Turnul Sfatului va putea fi utilizat și ca spațiu expozițional, beneficiind de mobilier și iluminat special.

Elevii pot solicita abonamente gratuite Tursib începând cu 15 ianuarie 2026, inclusiv cei din zona metropolitană

0
Începând cu data de 15 ianuarie 2026, elevii pot solicita abonamente gratuite pentru transportul public Tursib, măsura fiind valabilă inclusiv pentru elevii din zona metropolitană a Sibiului. Decizia este reglementată prin HCL 122/2025 și se aplică pe tot parcursul anului școlar, până la 31 august 2026.

Pentru elevi sunt disponibile trei tipuri de abonamente:

Abonament elev intern;

Abonament elev cu 1 tranziție;

Abonament elev cu 2 tranziții.

Elevii care dețin deja un abonament corespunzător nu trebuie să-l reînnoiască, acesta rămânând valabil până la 31 august 2026.

De abonamente gratuite beneficiază elevii care învață în unități de învățământ acreditate/autorizate și care: au domiciliul sau frecventează cursuri în Municipiul Sibiu;au domiciliul într-o localitate din zona deservită de Tursib și învață fie în localitatea de domiciliu, fie în Sibiu; locuiesc în Sibiu și frecventează o școală dintr-o comună sau un oraș unde Tursib operează trasee.

Tipul de abonament (intern, 1 sau 2 tranziții) este stabilit în funcție de domiciliu și unitatea de învățământ. Solicitările pot fi depuse online, prin portalul Tursib sau fizic, la orice agenție Tursib, unde cardul este emis pe loc.

Solicitările pot fi depuse online, prin portalul Tursib sau fizic, la orice agenție Tursib, unde cardul este emis pe loc.

Pentru elevii sub 14 ani sunt necesare documentele părintelui/reprezentantului legal, certificatul de naștere și carnetul/adeverința de elev, iar pentru cei peste 14 ani, cartea de identitate și documentul școlar. În cazul cererilor online, pentru cărțile de identitate fără domiciliu este necesară o adeverință de domiciliu.

Abonamentele oferă călătorii nelimitate și trebuie validate la fiecare urcare în autobuz. Tursib recomandă depunerea solicitărilor online pentru a evita aglomerația din agenții.

Foto: arhivă

O tânără din Copșa Mică și un cetățean străin au fost reținuți pe baza unui mandat european de arestare!

0
Poliția Rutieră oprește un șofer cu mașină neînmatriculată pe drumurile din Șura Mare.
Polițiștii sibieni au pus în aplicare un mandat european de arestare și au reținut două persoane căutate de autoritățile din Slovenia.

În data de 14 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din Copșa Mică, au identificat și reținut o tânără de 28 de ani, din Copșa Mică, și un cetățean străin de 37 de ani. Cei doi erau urmăriți internațional, fiind cercetați pentru infracțiuni de fraudă.

După reținere, cei doi au fost duși în fața procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus reținerea lor pentru 24 de ore. Aceștia au fost apoi încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Un bărbat din Sibiu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție!

0
O femeie de 69 de ani condamnată cu suspendare pentru adeverințe de muncă falsificate, privind spre camera foto.
Un bărbat de 31 de ani a fost identificat de polițiști în municipiul Sibiu și dus la închisoare, după ce pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Intervenția a avut loc pe 14 ianuarie, în jurul orei 16:30, când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au găsit pe bărbatul pe numele căruia Judecătoria Sibiu emisese, în data de 12 ianuarie, un mandat de executare pentru încălcarea unui ordin de protecție.

Acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare și a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud pentru a-și ispăși pedeapsa.

Creștere a infecțiilor respiratorii în județul Sibiu, scădere a cazurilor de gripă – săptămâna 5–11 ianuarie 2026

0
Medic analizează radiografie pulmonară pentru infecții respiratorii Sibiu
Direcția de Sănătate Publică Sibiu anunță că, în a doua săptămână de monitorizare din 2026 (5–11 ianuarie), s-a înregistrat o creștere semnificativă a infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), o ușoară creștere a pneumopatiilor, dar și o scădere a numărului de cazuri de gripă.

În intervalul analizat, au fost raportate 179 de cazuri de gripă, cu 120 mai puține față de săptămâna precedentă și cu 35 mai puține comparativ cu perioada similară din 2025. Dintre acestea, 22 de cazuri au fost confirmate prin test PCR. Au fost înregistrate două decese la persoane vârstnice (86 și 90 de ani). Cele mai multe îmbolnăviri au apărut la copii sub 14 ani, în timp ce internările au vizat în principal persoanele de peste 65 de ani și sugarii.

În aceeași perioadă, IACRS au ajuns la 1.099 de cazuri, în creștere cu 415 față de săptămâna anterioară, pe fondul reluării activităților școlare și profesionale după sărbători. Formele de boală au fost în general ușoare, fiind necesare 43 de internări, majoritatea la copii sub 15 ani. Nu s-au înregistrat decese.

De asemenea, au fost raportate 314 cazuri de pneumopatii, dintre care 106 au necesitat internare. A fost înregistrat un deces la un bărbat de 75 de ani, cu afecțiuni cronice asociate.

De la începutul sezonului gripal, 27.427 de persoane s-au vaccinat antigripal. DSP Sibiu reamintește că vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a formelor severe de gripă.

Plata taxelor și impozitelor locale din Sibiu, din nou disponibilă prin ghișeul.ro

0
Pagina de plată a taxelor și impozitelor locale Sibiu pe ghișeul.ro
Municipiul Sibiu anunță că, începând de astăzi, 15 ianuarie, plata taxelor și impozitelor locale se poate face din nou prin platforma națională ghișeul.ro.

Reluarea plăților prin acest portal vine după ce, anterior, accesul platformei electronice de plăți a Municipiului Sibiu a fost temporar sistat, ca urmare a unor probleme apărute în comunicarea cu portalul național, aflat în proces de optimizare. Pentru protejarea bazelor de date locale, Primăria Sibiu a decis suspendarea temporară a interconectării dintre sisteme.

Reamintim contribuabililor că, pentru informare și plata taxelor și impozitelor locale, pot fi utilizate în continuare și portalul electronic local https://e-administratie.sibiu.ro/cmsse
precum și aplicația mobilă e-Primăria Sibiu, ambele oferind aceleași funcționalități.

Toate opțiunile disponibile pentru plata taxelor și impozitelor locale, atât în format electronic, cât și cu prezență fizică, pot fi consultate accesând următorul link:
https://sibiu.ro/primaria/comunicat/14253

Foto: arhivă

Prins cu ATV-ul neînmatriculat și fără permis pe drumurile din satul Boarta!

0
Poliția Rutieră interceptează un bărbat din Cisnădie condus cu permisul suspendat.
Un bărbat de 40 de ani din satul Boarta, comuna Șeica Mare, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un ATV neînmatriculat și fără să aibă permis.

Incidentul a avut loc pe 14 ianuarie, în jurul orei 10:00, când polițiștii din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Axente Sever au tras pe dreapta un ATV care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

Cercetările continuă la nivelul Secției 5 de Poliție Rurală Axente Sever, într-un dosar penal deschis pentru conducere fără permis și pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu

0
Festival cultural școlar cu participanți în port popular pentru Ziua Culturii Naționale
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu a marcat Ziua Culturii Naționale, dedicată marelui poet Mihai Eminescu, printr-o serie de activități educative și artistice menite să apropie elevii de valorile culturale românești.

Evenimentul a oferit copiilor ocazia de a descoperi universul eminescian într-un mod accesibil și creativ. Programul a inclus lecturi din opera lui Mihai Eminescu, ateliere de creație artistică, realizarea de mape tematice, precum și momente artistice în care elevii au susținut recitări și interpretări muzicale.

Prin aceste activități, elevii și-au dezvoltat creativitatea, sensibilitatea artistică și dragostea pentru literatură, contribuind totodată la cunoașterea și respectarea patrimoniului cultural național.

Reprezentanții unității de învățământ au transmis mulțumiri elevilor și cadrelor didactice pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă, subliniind importanța unor astfel de activități în formarea culturală și educațională a copiilor.

Sergiu Jurj a plecat la FC Bihor

0
Sergiu Jurj prezentat oficial la echipa FC Bihor

Sergiu Jurj se desparte de CSC 1599 Șelimbăr după un sezon petrecut în tricoul roș-alb.


În această perioadă, Sergiu a evoluat în 26 de partide, reușind să marcheze 4 goluri pentru echipa sibiană. A contribuit cu profesionalism și implicare la parcursul „călăreților roșii”, lăsând o impresie pozitivă atât pe teren, cât și în vestiar.

„A fost o perioadă intensă, cu momente bune, dar și mai puțin bune. Vreau să le mulțumesc colegilor și întregului staff pentru acest an. Le urez mult succes în continuare. A fost o plăcere să joc aici timp de un sezon. Toate cele bune!”, a spus Sergiu Jurj.

Transylvania Open 2026: terenuri mai performante, sistem de arbitraj 100% electronic și mobilitate electrică

0

Sibienii pot merge la unul dintre cele mai importante turnee de tenis din circuitul feminin. Turneul WTA de la Cluj Napoca va debuta pe 31 ianuarie.


Turneul revine în 2026 cu o ediție ce aduce schimbări majore atât în zona de performanță sportivă, cât și în experiența oferită jucătoarelor și fanilor. Turneul de la Cluj, votat de două ori cel mai bun WTA 250 din lume, investește în noi terenuri acrilice portabile, sistemul complet de arbitraj electronic Hawk-Eye Live instalat pe ambele terenuri, dar și în mobilitatea electrică și îmbunătățirea facilităților de cazare. În ciuda acestor investiții și a creșterii cotei TVA în domeniul evenimentelor, organizatorii au decis să mențină prețurile biletelor la același nivel, pentru ca fanii să se bucure de o experiență premium, la prețuri accesibile.

Patrick Ciorcilă, directorul turneului de tenis WTA 250: Ediția din 2026 duce turneul la un nou nivel. Ne-am dorit să facem investiții care să contribuie real la calitatea jocului și la confortul jucătoarelor, fără a pune presiune suplimentară pe public. Ne bucurăm că putem menține aceleași prețuri accesibile și să oferim în același timp o experiență de top tuturor celor care vin la Transylvania Open.”

Terenuri de joc Transylvania Open

Ediția din 2026 va beneficia de un nou sistem de teren acrylic portabil, utilizat deja la unele dintre cele mai prestigioase turnee din lume. Suprafața, care se instalează în maximum șase ore, este gândită pentru a îmbunătăți performanța sportivelor și siguranța pe teren:

  • Ritm de joc previzibil: suprafața uniformă asigură un bounce constant, încurajând un tenis tactic și schimburi curate.
  • Reducerea impactului fizic: compoziția terenului absoarbe șocurile, protejând articulațiile și permițând antrenamente mai intense, fără riscuri suplimentare.
  • Aderență optimizată: tracțiunea îmbunătățită le oferă jucătoarelor stabilitate în mișcări și siguranță în schimbările rapide de direcție.
  • Uniformitate perfectă: fără denivelări sau zone imprevizibile, terenul oferă condiții egale pe toată suprafața, reducând riscul de accidentare.

Hawk-Eye pe ambele terenuri de joc – arbitraj electronic complet la TO 2026!

Transylvania Open WTA 250 face un mare pas spre inovație tehnologică și introduce, începând cu ediția 2026, sistemul Hawk-Eye Live pe ambele terenuri de joc din BT Arena. Dezvoltat de pionierii tehnologiei de arbitraj din tenis, sistemul oferă decizii 100% electronice, în timp real, singurul arbitru din meci rămânând cel de scaun. Tehnologia utilizează 12 camere de urmărire și camere speciale oferind o acuratețe superioară și o experiență de joc modernă, atât pentru jucătoare, cât și pentru spectatori. Este pentru prima dată când acest standard de excelență este implementat pe ambele terenuri la un turneu de hard-indoor din România.

Transport sustenabil: mobilitate electrică

Partenerul oficial de mobilitate al turneului, Porsche, va asigura o flotă 100% electrică pe durata competiției. Modelele Taycan și Macan Electric vor asigura transportul oficial al jucătoarelor și oficialilor, contribuind la reducerea emisiilor de CO₂ și promovând soluțiile moderne de e-mobilitate.

Sustenabilitatea este o direcție prioritară pentru Porsche, astfel că, până în 2030, clienții Porsche vor putea alege între motoare cu combustie, hibride și motoare electrice în fiecare segment de automobile.

”Anul 2025 a reprezentat o bornă tehnologică pentru Porsche: legendarul Cayenne, SUV-ul care a depășit toate așteptările și a revoluționat vânzările companiei de la lansare și până astăzi, a primit o versiune electrică. De aceea, într-un an în care turneul Transylvania Open se reinventează, aducem și noi pe terenul de joc SUV-ul care se reinventează și care marchează începutul unei noi ere pentru Porsche: Cayenne Electric”, spune Adrian Pascu, Director Executiv importator Porsche.”Suntem, așadar, deosebit de bucuroși să susținem pentru a șasea oară, în calitate de partener auto exclusiv, acest turneu de suflet care reușește, cu fiecare nouă ediție, să inoveze și să impresioneze publicul iubitor de tenis din întreaga lume.”

Cazare modernizată și facilități premium

Hotelul Radisson Blu Cluj, partener oficial, își va întâmpina oaspeții cu un corp nou inaugurat, care adaugă facilități moderne și un plus de confort. Restaurantul japonez Hikari a fost complet renovat, oferind acum un spațiu dublu și o zonă dedicată experiențelor culinare private. În februarie 2026 sunt așteptate noi spații de wellness, inclusiv o sală de fitness cu vedere spre Parcul Central, saune și zonă SPA – care vor completa experiența oferită jucătoarelor.

Nina Moldovan, Radisson Blu Hotel, Cluj Administrator:”Suntem parte din universul sportului profesionist și ne asumăm asta cu toată seriozitatea. Pentru noi, parteneriatul cu Transylvania Open înseamnă să fim un hotel cu adevărat tennis-friendly: să oferim jucătoarelor și oaspeților condiții impecabile, servicii impecabile și confort real. Extinderea Hikari, noile facilități și tot ce inaugurăm în 2026 sunt expresia dorinței noastre de a ridica standardele an de an.”

Voluntariat record și materiale sustenabile

Comunitatea Transylvania Open a venit cu un record în zona de voluntariat. În doar patru săptămâni de la deschiderea apelului, s-au înscris de două ori mai mulți doritori necesarul (peste 600 de persoane pentru 300 de locuri disponibile), dintre care peste 60% participanți la cel puțin o ediție anterioară.

Tot în zona de sustenabilitate, turneul va folosi materiale reutilizabile și soluții locale: de la drapajele textile până la cateringul furnizat de producători locali. Astfel, organizatorii reduc impactul asupra mediului și susțin economia regională.

Turneul din 2026 se va desfășura între 31 ianuarie și 9 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Bilete și abonamente aici.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open powered by Kaufland România are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Primăria Sibiu prinsă cu minciuna privind impozitele locale. Vezi ce zice Guvernul!

0
drona primaria sibiu
Primăria Sibiu a transmis un comunicat prin care susține că majorarea impozitelor și eliminarea unor scutiri au fost stabilite exclusiv prin lege de Guvern, făcând trimitere la Legea nr. 239/2025. În mesajul public, administrația locală afirmă că „creșterea acestor taxe și impozite pe proprietăți a fost stabilită de către Guvernul României”. Doar că Guvernul spune altceva!

REPLICA PRIMĂRIEI SIBIU: Noi am respectat litera legii.

Ce spune, însă, Guvernul?

Într-un comunicat oficial transmis în 11 ianuarie, Guvernul României face o serie de precizări care contrazic parțial modul în care Primăria Sibiu a prezentat situația. Executivul arată că, odată cu noua lege, anumite scutiri care erau automate în vechea legislație nu au fost eliminate complet, ci au devenit o opțiune la dispoziția autorităților locale.

Guvernul precizează explicit că „facilitățile ce se pot stabili la competența UAT rămân posibile doar în cazuri țintite, stabilite prin decizie locală, dar în limita unui procent de 5% din veniturile colectate în anul anterior”. Totodată, legea „păstrează competența autorităților administrației publice locale de a decide eventuale reduceri sau facilități”.

Cu alte cuvinte, noile prevederi legale nu obligau automat primăriile să elimine scutirile pentru persoanele cu dizabilități, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate sau alte categorii vulnerabile, ci ofereau consiliilor locale posibilitatea de a le menține sau nu, prin hotărâre.

Decizia de la Sibiu, una politică

La nivelul municipiului Sibiu, Primăria a propus eliminarea acestor scutiri, iar proiectul a fost votat în Consiliul Local. Consilierii PNL, USR și FDGR au votat în favoarea tăierii facilităților fiscale, în timp ce consilierii AUR și PSD s-au opus.

Astfel, în cazul Sibiului, eliminarea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități și alte categorii sociale nu a fost o consecință automată a legii Guvernului, ci rezultatul unei decizii asumate la nivel local, în cadrul Consiliului Local Sibiu.

Pe unii i-a scutit Primăria Sibiu, pe alții nu

Iată ce categorii au fost șterse de la scutiri la impozite și ce categorii mai au scutiri la impozite. Numărul celor care mai au scutiri este infim, conform informațiilor Sibiu Independent.

„Au fost anulate scutirile de impozit pe locuință, teren și un autovehicul pentru: persoanele cu dizabilități (handicap grav și accentuat), persoanele cu încadrate în gradul I de invaliditate sau reprezentanții legali ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, încadrate în gradul I de invaliditate, luptătorii din Revoluția din 1989, soțul/soția și urmașii deținuților politici, ai deportaților și ai persoanelor strămutate.

Se păstrează totuși scutirile pentru veteranii de război și văduvele acestora, pentru deținuții politici, deportați, persoanele strămutate precum și pentru proprietarii clădirilor unde se desfășoară activități de învățământ sau care găzduiesc cabinete de medicină de familie. Și proprietarii monumentelor istorice care își renovează fațada imobilului vor beneficia de scutire de la plata impozitului, dar doar pe perioada renovării și timp de 2 ani după încheierea lucrărilor.” (extras din comunicatul Primăriei Sibiu)

Contextul reformei fiscale

Guvernul justifică reforma prin necesitatea alinierii României la angajamentele asumate prin PNRR și prin faptul că impozitarea proprietății genera venituri foarte mici la bugetele locale. Totuși, Executivul subliniază că banii colectați din impozitele și taxele locale rămân integral la bugetele locale, iar autoritățile locale au în continuare un rol esențial în stabilirea cotelor și a eventualelor facilități fiscale.

În acest context, deciziile privind menținerea sau eliminarea scutirilor pentru categoriile vulnerabile diferă de la o localitate la alta, în funcție de opțiunile politice ale majorităților din consiliile locale.

Ziua Națională a Culturii, marcată simbolic la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

0
Clădirea principală a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, locul evenimentului
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a marcat Ziua Națională a Culturii, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, printr-o inițiativă simbolică menită să evidențieze importanța valorilor culturale românești, chiar și într-un context medical.

În condițiile situației epidemiologice actuale, caracterizate de circulația virusurilor respiratorii, gripale, a tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare, organizarea unor evenimente publice nu a fost posibilă. Din motive de siguranță sanitară, conducerea unității medicale a optat pentru o formă de marcare discretă a acestei zile, prin afișarea unor materiale informative și culturale la intrarea în spital și în spațiile accesibile pacienților și personalului.

„Ziua Națională a Culturii ne oferă prilejul de a reflecta asupra valorilor care ne definesc ca societate. Chiar și într-un spital, cultura este prezentă prin respectul față de om, prin responsabilitatea actului medical și prin grija constantă pentru viață. În contextul epidemiologic actual, am ales o formă de marcare discretă, dar plină de semnificație”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Afișele dedicate acestei zile pun în valoare personalitatea poetului Mihai Eminescu, simbol al culturii române, și transmit un mesaj adaptat specificului activității medicale, subliniind legătura dintre cultură, responsabilitate și grija pentru viață.

Prin această inițiativă, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu își reafirmă angajamentul față de responsabilitatea socială și promovarea valorilor culturale românești, într-o manieră adaptată realităților sanitare actuale.

Sibienii au contribuit la victoria naționalei de volei U 18 cu Serbia

0
Echipa națională de volei U 18 a României sărbătorind un punct decisiv împotriva Serbiei

Echipa națională de volei feminin U18 a României a reușit o performanță spectaculoasă la preliminariile europene desfășurate la Sofia, învingând Serbia – o forță a voleiului continental – cu scorul de 3-2, la capătul unui duel de mare intensitate.


Daria Ocenic – lider în teren, mândrie pentru Sibiu

În această victorie, Sibiu a avut un rol de necontestat. Daria Ocenic, fost căpitan al clubului Champions Sibiu, actualmente liderul generației U18 tricolore, a strălucit pe teren. Cu 12 puncte reușite, Daria a fost a doua cea mai eficientă jucătoare a României, oferind siguranță, energie și viziune într-un meci care părea pierdut la 1-2.

Dincolo de puncte, Daria a oferit echipei coeziune și calm în momentele critice, dovedind că formarea de valoare începe acasă, în sălile de antrenament din Sibiu, sub ochiul atent al unor profesioniști dedicați.

Andrei Banciu – creierul din spatele cortinei

Tot din Sibiu vine și Andrei Banciu, antrenorul coordonator al clubului Champions și antrenor secund al lotului național U18. În echipă cu stafful tehnic al naționalei, Banciu a contribuit decisiv la pregătirea tacticii prin care România a reușit să anuleze două mingi de meci ale Serbiei și să închidă partida cu un set decisiv de infarct.

Champions Sibiu – o pepinieră de talente care dă roade la nivel național

Fondat în urmă cu doar patru ani, clubul Champions Sibiu confirmă încă o dată că performanța nu ține de buget, ci de viziune, muncă și continuitate. Cu un palmares impresionant de jucătoare și antrenori ajunși la loturile naționale, Champions devine un punct de referință în formarea noilor generații de sportivi.

Această victorie nu este doar a României, ci și a comunității sibiene, care sprijină tinerii sportivi și crede în valoarea educației prin sport.

Performanțele de la Sofia sunt o dovadă vie că în Sibiu se poate construi excelență în sport.

O tânără de 15 de ani a dispărut de acasă: Are tatuat pe mâna stângă numele „Tudor”

0
Tânără dispărută de 15 ani cu tatuajul 'Tudor' pe mâna stângă
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 15 ani, care ar fi plecat în cursul zilei de ieri către localitatea Blaj, fără a reveni la domiciliu. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 14 ianuarie, în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că, sora sa, Horvat Anca în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliu din localitatea Brateiu, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 155 m, greutate 50kg, par șaten-lung, ochii negri.

Semne particulare: tatuaj pe mâna stângă cu numele „Tudor

La momentul plecării tanara purta un compleu de culoare negru cu inscripții de culoare alb, cu linii verticale și orizontale, nasturi de culoare albă, pantaloni de culoare roșu cu dungi albe și pantofi de culoare crem cu dungă albă.

Dacă puteți oferi informaţii despre această tânără sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.