TNRS pregătește „Mesaje spre univers” pentru 14 și 15 noiembrie.Josef Maria Krasanovsky semnează regia celui mai nou spectacol al TNRS.Ai un mesaj pe care ai vrea să-l trimiți în univers? Prin SMS, prin WhatsApp sau poate ca mail? Care este acest mesaj atât de vital existenței umane pe Pământ? Care este sensul vieții? Ce se întâmplă după moarte? Cum combați senzația de vid interior? Merită să te chinui, să te revolți, pentru propriile dorințe și interese? Ce ne dă permisiunea să fim aici? Se petrece totul întâmplător? Ce este trecător, ce va supraviețui: prezentul nostru nebun sau viitorul? Ce este real, ce este important și ce este „toxic”?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care cel mai nou spectacol al secției germane a naționalului sibian le lansează publicului în noua producție „Einige Nachrichten an das All” / „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, regia Josef Maria Krasanovsky. Spectacolul va avea premiera la Sala Mare a TNRS, pe 14 și 15 noiembrie 2019, de la ora 19:00. „Mesaje spre univers”, cea mai obraznică piesă de teatru din dramaturgia contemporană. În „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, zece personaje complet diferite, neobișnuite în felul lor, încearcă să găsească răspunsuri chiar la aceste întrebări. Aclamată de critici ca fiind „cea mai inteligentă, cea mai ireală și cea mai obraznică” piesă din dramaturgia contemporană, această creație este plină de indicații regizorale imposibile și note de subsol enervante, care parcă prind viață în afara textului ce curge neobosit.
Piesa pune sub semnul întrebării limitele comunicării umane, încalcă toate regulile dramaturgiei clasice și contestă teatrul și definiția sa sub toate aspectele. „Mesaje spre univers”, de Wolfram Lotz, este adesea prezentată drept cea mai inteligentă piesă a prezentului. „A pune în scenă „Mesaje spre univers” e ca și cum ai face proiectul de arhitectură pentru Turnul Babel. Lotz cere imposibilul de la noi, creatorii de teatru. Ne cere ca personajul să dispară dinaintea ochilor spectatorilor, ne cere ca actorul să joace că nu joacă. Teatrul lui Lotz ne provoacă să găsim noi soluții și modalități scenice. Acesta te poate duce pe culmile disperării sau pur și simplu te poate face să te îndrăgostești de el – așa cum mi s-a întâmplat și mie. Chiar dacă spectacolul nu are un fir narativ, păstrează marile întrebări eterne: Cine suntem? Pentru ce merită să trăim? Există vreun sens în acest mare Tot? Lotz pune întrebările cu mare pasiune și am încercat să transfer această pasiune a întrebărilor personajelor din spectacol. Este un spectacol care nu dă răspunsuri, dar ridică întrebări despre întrebări. Pentru mine, asta înseamnă conceptul spectacolului: să ne lăsăm copleșiți de marile întrebări care răspund răspunsurilor.
Sau cu alte cuvinte: un spectacol cu imagini despre Tot și filosofii despre Nimic, dacă vreți… ” Josef Maria Krasanovsky, regizor Comedia absurdă este o trăsătură caracteristică a pieselor lui Wolfram Lotz.Wolfram Lotz este considerat unul dintre cei mai apreciați dramaturgi ai teatrului contemporan. Născut în 1981, autorul nu scrie „piese bine făcute”, rupându-se de formele tradiționale teatrale. Piesele sale nu servesc teatrul, îl contestă. Nu pentru că nu crede în el, ba dimpotrivă. Piesele sale sunt utopii scenice în care este concepută o lume diferită, un alt teatru, o altă vedere a realității. Deși comedia absurdă este o trăsătură caracteristică a pieselor sale, acestea sunt, de fapt, extrem de serioase. El ironizează ironia și creează, prin intermediul imaginilor vii, un spațiu plin de posibilități care oferă toate datele pentru a da frâu liber fanteziei.
Cu piesele sale, Lotz forțează teatrul să se reinventeze, să se regândească, să se reînnoiască Wolfram Lotz nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. El provoacă, demontează, distruge… și reconstruiește. Autorul, care provine din spațiul poeziei, întâlnește teatrul cu ochii unui străin, sfidând în mod constant legile dramaturgiei clasice. În piesele sale, lumea exterioară se reflectă în succesiuni de fragmente. Nu există tabuuri. Căutarea presupusului sens al existenței devine un coș de gunoi filozofic, în care personajele sunt însuflețite cu tandrețe, în timp ce resimt frica omniprezentă a scurgerii propriei vieți.
