12.4 C
Sibiu
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

FOTO: Peste 17.000 de sticle cu apă sfinţită s-au împărțit credincioșilor în Ajunul Bobotezei

Știri din Județ

Publicitate
  • IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG
    IMG

Și anul acesta mii de credincioși s-au adunat ieri în Piața Mare din Sibiu la slujba de sfințire a apei. Peste 17.000 de sticle de 0,5 litri cu apă sfinţită şi patru butoaie de câte 500 de litri fiecare au fost pregătite pentru a fi împărţite credincioşilor la finalul slujbei de sfinţire.

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la data de 6 ianuarie de către Biserica Ortodoxă. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Aceasta s-a încheiat pe scena amenajată în Piaţa Mare, după săvârşirea sfinţirii celei mari a apei. Alături de ierarh şi slujitorii Catedralei mitropolitane s-au aflat toţi preoţii de la bisericile din Sibiu, iar Piaţa Mare a fost plină de credincioşi din toate comunităţile parohiale.

În cuvântul de învăţătură şi de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat atât importanţa praznicului Bobotezei, cât şi foloasele duhovniceşti şi trupeşti ale agheasmei mari.

„Ziua de Bobotează se mai numeşte şi «Epifania», ziua arătării, a descoperirii lui Dumnezeu în Treime. Preasfânta Treime se arată acum atât cât este în posibilitatea noastră de a înţelege Taina Sfintei Treimi. Fiul lui Dumnezeu Întrupat a intrat în apa Iordanului. Tatăl din cer a confirmat că este Fiul Său şi apoi, în chip văzut, Duhul Sfânt a apărut în chip de porumbel deasupra Fiului pentru a confirma, a adeveri cuvântul Tatălui. Dacă L-am văzut Prunc şi ne-am bucurat de Naşterea Sa, acum la Botez Îl vedem începând lucrarea Sa sfinţitoare şi mântuitoare.” – a transmis IPS Mitropolit Laurenţiu

sursa: mitropolia-ardealului.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș, înfrângere la limită pe teren propriu

Pericol la un bloc de pe bulevardul Vasile Milea

Accident pe DN1, la Veștem: două victime

Super-hitul „Dragoni” revine la Sibiu!