Coincidenţă sau nu, odată cu adoptarea marţi a Camerei Deputaţilor a legii care anulează pensiile speciale, inclusiv în magistratură, mai mulţi procurori din ţară au înaintat cereri de pensionare. Deşi aprobată, legea încă nu se aplică până în martie. Toţi procurorii şi judecătorii deja pensionaţi sau care se pensionează în această perioadă beneficiază de prevederile vechii legi, deci de „pensii speciale”.
Doi procurori sibieni au ieşit la pensie printr-un decret semnat vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de Ioan Marius Aron (50 ani) delegat în funcţia de procuror şef secţia de urmărire penală de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Viorica Maria Sebeşan (48 ani) procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu.
Conform CV-ului Ioan Marius Aron predă şi la Unviersitatea Lucian Blaga şi Universitatea Dimitrie Cantemir, ambele din Sibiu.
FOTO: procurorul pensionat Ioan Marius Aron