6.3 C
Sibiu
marți, 08 octombrie, 2024

Măsurile transmise de Ministerul Educației și Cercetării ca urmare a declarării epidemiei de gripă

Știri din Județ

Ministerul Educației și Cercetării a transmis o notă către Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București cu măsurile obligatorii pe care unitățile de învățământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivitățile de preșcolari și elevi.Conform notei Ministerului Educației și Cercetării, unitățile de învățământ trebuie să se asigure de următoarele:

Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unitățile de învățământ la începutul fiecărui schimb.

Publicitate

În cazul apariției de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat și la Direcția de Sănătate Publică județeană sau a municipiului București.În cazul absenței timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.

Realizarea dezinfecției unității de învățământ.Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecția spațiilor de învățământ.

Pentru toți copiii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă.

Se va asigura obligatoriu apă și săpun în unitățile de învățământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală și colectivă:

Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.)

Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelorConsumul de apă doar din surse sigure, autorizateAmânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.

Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverință medicală.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice și părinți în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate. Unitățile de învățământ și Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică Județene și al municipiului București în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivității școlare.

De asemenea, Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București are obligația de a informa zilnic Ministerul Educației și Cercetării până în ora 10.00 și între orele 14.00-16.00, cu toate situațiile de îmbolnăviri apărute și numărul unităților de învățământ care își suspendă cursurile integral/parțial din această cauză.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri