6.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Castelul Thobias din Boarta scos din nou la licitație

Știri din Județ

Consiliul Județean Sibiu reia licitația pentru vânzarea Castelului Thobias din satul Boarta (comuna Șeica Mare), întrucât la prima licitație organizată în data de 8 iulie 2020 s-a depus o singură ofertă.


Astfel, vineri, 31 iulie 2020, ora 10, este data limită pentru depunerea ofertelor, urmând ca la ora 11 să aibă loc deschiderea ofertelor și anunțarea câștigătorului.


Conform art 14 din Regulamentul de vânzare prin licitație publică a imobilului, aprobat prin HCJ nr.98/2020, ”în situația în care la a doua licitație se prezintă un singur ofertant, cu documentația completă, imobilul se va adjudeca la prețul oferit, dar nu mai mic decât prețul de pornire a licitației”.


Prețul de pornire a rămas același, respectiv 302.850, 98 lei (echivalentul a circa 62.500 euro).


Documentația de atribuire se poate obține de la Consiliului Județean Sibiu – Centrul de Informații pentru Cetățeni, sau de pe site-ul instituției:
http://www.cjsibiu.ro/evenimente/31316/


Pentru relații suplimentare, persoana de contact este dna Anda Crețu – Serviciul Patrimoniu și Investiții din cadrul aparatului de specialitate a Consiliului Județean Sibiu, tel. 0269/217733 interior 125 sau 126.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri