10.7 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Șoferul de 19 ani, responsabil de accidentul mortal de la Copșa Mare a fost reținut

Știri din Județ

La data de 21 iulie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș l-au reținut pe tânărul în vârstă de 19 ani care, la data de 18 iulie, în localitatea Copșa Mare, a condus un autoturism și a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia.


Vă reamintim că, la data de 18 iulie, în jurul orei 04:00, tânărul în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din satul Copsa Mare, comuna Biertan, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.
În urma impactului, pasagerul care ocupa locul din drepta față, în vârstă de 18 ani, a decedat, iar pasagerul de pe bancheta din spate, în vârstă de 20 de ani, a fost grav rănit.


Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.


La data de 21 iulie, față de cel aflat la volan s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri