spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Liliana Coldea, managerul Spitalului județean Sibiu a atras fonduri europene de peste 7 milioane de euro

Știri din Județ

Publicitate

Liliana Coldea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a anunțat pe rețelele de socializare că în următoarea perioadă va avea loc un amplu proiect de modernizare cu aparatură de ultimă generație în majoritatea secțiilor spitalului. Valoarea achizițiilor este de peste 7 milioane de euro.

Dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu aparatură performantă, de ultimă generație, pe care să o folosească medicii în beneficiul pacienților din Sibiu este unul din principalele mele obiective ca manager al spitalului.


În următoarea perioadă, majoritatea secțiilor spitalului vor beneficia de aparatură nouă, datorită unui program de achiziție derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene.
Valoarea achizițiilor este de peste 7 milioane de euro – bani europeni nerambursabili.


Aparatele și instrumentele pe care le vom achiziționa vor dota secții ca: Boli Infecțioase, ATI, Cardiologie, Chirurgie, Radiologie, Urologie, Neonatologie, Neurologie, Oftalmologie, etc.


Din cele peste 100 de aparate și instrumente amintesc doar câteva: un angiograf biplan, un computer tomograf, două aparate radiologie digitală cu posturi scopie/grafie, un ecograf multidisciplinar gastroenterologie, un sistem complet de videoendoscopie, o unitate litrotriție extracorporeală cu reglaj ecografic și fluoroscopic, etc.
Eu și colegii mei din SCJUS vom continua dotarea și modernizarea spitalului în beneficiul pacienților.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri