spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Festivalul Internațional „HERMANNSTADTFEST” aduce concertele în aer liber!

Știri din Județ

Publicitate

Asociația „Domy Music Star” Sibiu organizează în perioada 2-4 septembrie la Sibiu ediția a VIII-a Festivalul Internațional „HERMANNSTADTFEST” dedicat tinerilor muzicieni.

Festivalul a devenit celebru în lumea muzicală din România deoarece este văzut ca un loc de lansare a viitoarelor talente muzicale. Aici s-au lansat nume celebre precum Lorelai Moșneguțu, câștigătoare la “Românii au talent”,Teodora Sava semifinalistă la “X factor”, Ilinca Băcilă participantă la Eurovision 2017, Mihai Teacă câştigatorul “Vedeta Populară”. Peste 100 de tineri participă în acest an la Festivalul Internațional “Hermannstadtfest”, care va avea loc în perioada 2-4 septembrie în Habermann Markt. Intrarea publicului este liberă in limita locurilor disponibile..

La această ediţie va fi adusă în atenţia publicului activitatea compozitorilor George Grigoriu şi Ionel Tudor, nume de referinţă pentru muzica românească. Din juriul acestui concurs vor face parte nume sonore din domeniul muzicii românești, profesori din țară sau străinătate, muzicologi, producători muzicali, impresari și oficialități locale, directori de festivaluri din străinătate, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Sibiu și ai autorităților locale. Președintele juriului, și președinte de onoare al festivalului, va fi dl. Adrian Ordean, care este originar din Sibiu.

Invitaţii acestei ediţii, care vor susţine recitaluri ,sunt câștigătorii de trofee din edițiile anterioare şi artişti consacraţi. Printre ei se numără Codruţ Croitoru & Trupa Taylor, Dominique Simionescu, Denise Ordean, Rodica Popa Comăniciu, Andrei Theodor, Codruţa Măgurean, Ana Maria Moldovan, Cătălina Dumitrean.

În 2 septembrie va avea loc un recital al “Cenaclului Lumină Lină” condus de preot Cătălin Dumitrean, cu participarea extraordinară a preotului Doru Gheaja.

Festivalul Internațional „HERMANNSTADTFEST” este organizat de Asociația „Domy Music Star” Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociația Filantropică „Olivia”, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Radio Trinitas Sibiu, Cercul Militar Sibiu în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Sibiu, Radio România Regional, Facultatea de muzică religioasă din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Studio Canto Rodica Popa Comăniciu.

Acţiunea este cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu si de Consiliul Judetean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri