4.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Petru Florea lansează proiectul Integrat turistic – Județul Sibiu în top destinații mondiale (PE)

Știri din Județ

Povestea de succes din punct de vedere turistic a orașului Sibiu, din ultimii ani, trebuie extinsă la nivelul întregului județ. Petru Florea, candidatul Partidului PRO România la funcția de președinte a Consiliului Județean Sibiu propune proiectul Integrat turistic pentru județul Sibiu.

S-au făcut pași mărunți în ultimii ani pentru promovarea turismului în județul Sibiu. Am avut mici investiții ocazionale, în anumite zone, dar niciun proiect integrat de dezvoltare turistică”. Florea propune realizarea unei strategii de dezvoltare turistică integrată care să cuprindă atât partea de infrastructură rutieră, cât și cea de cazare, dar și oferta de activități culturale, de sănătate și de timp liber. Acest proiect poate fi construit doar împreună cu toți cei implicați în domeniul turistic din județ fie că este vorba de firme, asociații sau instituții publice. 

Județul Sibiu are un potențial extraordinar din punct de vedere turistic și se poate adresa mai multor categorii de turiști. „Trebuie să migrăm de la turismul exclusiv cultural, la cel de timp liber, sportiv sau de sănătate. De ani buni de zile nu s-a mai investit în promovarea națională și internațională a turismului de sănătate de la Ocna Sibiului și Bazna sau Păltiniș. Aceasta abordare diferita este necesară pentru relansarea turismului local întrucât și comportamentul turiștilor se va schimba, probabil vor alege mai puțin hoteluri cu sute de locuri de tip all inclusive unde riscul de contaminare cu Covid 19 este crescut, și mai degrabă vor alege călătoriile rutiere, în natura, unde pot experimenta cultura gastronomică în locuri pitorești și aerisite, locuri cu care județul Sibiu a fost binecuvântat și le are din plin. Toți operatorii de turism dorim să devina cunoscuți prin promovarea acestor trasee împreună cu oferta turistică locală a județului Sibiu.

Avem investitori privați în județ, care au făcut lucruri frumoase în diferite zone, dar este și de datoria Consiliului Județean să faciliteze accesul turiștilor la aceste puncte de atracție prin drumuri de calitate și promovare la târguri internaționale de turism. Dorim sa creăm trasee turistice digitale interactive la nivel de județ. Obiectivele turistice să fie susținute de activitatea operatorilor de turism local, de pensiuni, hanuri, cabane, zone de agrement si bunăstare și integrate în trasee existente ca cel al bisericilor fortificate sau în trasee noi cum ar fi Drumul Oilor sau al Brânzei, sau altele specifice zonelor din județ. Atunci când un vizitator accesează în aplicație un singur obiectiv turistic, platforma îi va oferi imediat propuneri de trasee adiacente posibile, presărate cu toate oportunitățile de petrecere a timpului liber, sănătate, wellness, degustări gastronomice, etc, pentru a se putea bucura din plin de bogăția județului nostru.” a explicat Petru Florea, candidatul Partidului PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu.

Strategia de dezvoltare turistică integrată a județului Sibiu se va baza atât pe parteneriatul public privat cât și pe parteneriatul public public între Consiliul Județean Sibiu și primăriile din județ. „Trebuie să avem o viziune integrată pentru turismul din tot județul. Nu este suficient să promovăm la un târg internațional de turism o localitate fără a avea un drum de acces bun și spații de cazare la standarde europene. Degeaba se promovează un obiectiv dacă un turist, când merge acolo, nu găsește activități pe care să le facă, diversificate. Eu pun foarte mult accentul pe această viziune integrată a dezvoltării turismului în județ” Petru Florea, candidatul Partidului PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu care propune la Sibiu o echipă de consilieri județeni care combină experiența profesională dovedită, cu energia și inovația specifică sectorului privat. 

NOTA REDACȚIEI: Acesta este un comunicat de presă emis și publicat de partidul PRO România Sibiu prin mandatar financiar cod AEP și publicat de Sibiu Independent (editat de Blaga Liliana PFA) sub formă de publicitate electorală conform contractului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri