19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Fals și uz de fals la Primăria Copșa Mică

Știri din Județ

Un funcționat public din cadrul Primăriei Copșa Mică a fost trimis în judecată de către procurori după ce în perioada 2014-2019 ar fi falsificat mai multe contracte și adeverințe.

Inculpatul Ciobotă Marcel, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și prin urmare, a reușit să își însușească fonduri nerambursabile în valoare de 43.071 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii i-au pus sechestru asigurător asupra unui imobil.

CIOBOTĂ MARCEL, având calitatea de funcționar public (consilier cu atribuții în compartimentul agricol) în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, 
– fals intelectual, în formă continuată. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada 2014-2019, inculpatul Ciobotă Marcel, având calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe, contract de comodat) în scopul de a obține în mod injust, în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, sume de bani din bugetul Uniunii Europene.
De menționat este faptul că, adeverințele respective au fost falsificate chiar de inculpat, dată fiind calitatea sa de funcționar public în cadrul Primăriei Copșa Mică – județul Sibiu.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 43.071 lei. 
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză. 
În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. “ se arată într-un comunicat de presă a Direcției Naționale Anticorupție

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc