Numărul în creștere al infectărilor cu noul coronavirus la Sibiu ridică de la o săptămâna la alta noi probleme în privința spațiilor de tratare, dar și de așteptare și triaj la Spitalul Județean Sibiu, principala unitate medicală din județ la care populația apelează pentru testare, tratament și situații de urgență. Spitalul nu deservește doar pacienții de SARS-COV 2, spre deosebire de primăvara acestui an, când spitalul a fost desemnat de Ministerul Sănătății spital COVID, iar activitatea celorlalte secții a fost fie restrânsă, fie relocată, în prezent majoritatea secțiilor funcționează, tocmai pentru a putea acoperi și alte patologii.
Situația spațiilor de spitalizare COVID
Containerele montate în urmă cu o lună din fondurile alocate de Consiliul Județean Sibiu au suplimentat capacitatea de spitalizare pentru pacienții COVID cu 52 paturi, 22 dintre ele vor deveni paturi de terapie intensivă, îndată ce se va monta o nouă stație de oxigen, care a fost achiziționată de spital și urmează să fie montată în cursul acestei săptămâni. Totalul paturilor destinate pacienților COVID în Spitalul Județean este în prezent de 177, fără să existe din păcate paturi libere.
„Ne dăm seama că oricât de mult suplimentăm numărul de paturi la Spitalul Județean, nu va fi suficient dacă nu luăm și alte măsuri care să reducă fluxul de pacienți. Pe lângă măsura de a mări capacitatea altor spitale din județ de a oferi suport COVID și măsura de gestionare a cazurilor mai puțin severe de către medicii de familie, avem acum discuții și cu Crucea Roșie pentru servicii de îngrijire la domiciliu în colaborare cu spitalul. Nu aș vrea să neglijăm deloc importanța măsurilor de prevenire a infectărilor, inclusiv în interiorul spitalelor și centrelor rezidențiale. Cel mai sigur mod de a degreva spitalele este să reducem sursele de infectare, iar aici e nevoie de responsabilitatea fiecăruia dintre noi” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Noi spații de așteptare și triaj
Mai multe societăți comerciale din comunitate s-au alăturat eforturilor Consiliului Județean Sibiu pentru asigurarea condițiilor pentru desfășurarea triajului și a consultațiilor, atât pentru pacienții cu suspiciune de infectare, cât și pentru cei diagnosticați pozitiv cu SarsCov-2. În acest sens, o parte a corturilor de triaj au fost înlocuite cu containere modulare încălzite, donate de mai multe firme din Sibiu, pentru a fi utilizate pe perioada pandemiei.
Donațiile constau în:
2 containere cuplate încălzite în suprafață totală de 24 mp oferite de S.C. Modular Plus SRL;
3 containere puse la dispoziția spitalului de către CBS Eastern Europe: două containere cuplate care asigură 30 mp de spațiu încălzit și ventilat și un container de 15 mp care oferă aceleași condiții;
un container pus la dispoziția Serviciului de Anatomie Patologică de către CON-A pentru gestionarea cazurilor pacienților decedați. Containerul îndeplinește condițiile de securitate epidemiologică.
“În fața unei crize de genul Covid19 suntem toți egali. Atunci când vrei și poți, diferența se face prin angajament, empatie și ajutor. CBS Eastern Europe a pus la dispoziția Spitalului Județean Sibiu 3 containere încălzite pentru a ușura munca pe care o depun cadrele medicale, dar si pentru pacienții care sunt nevoiți sa aștepte pentru consultații„, au declarat reprezentații CBS Europe.
Containerele au fost deja instalate în spațiile disponibile din fața și spatele Unității de Primiri urgențe unde au fost amplasate câte două containere cuplate (de 24 respectiv 30 mp) respectiv în fața pavilionului Boli Infecțioase unde a fost amplasat un container (15 mp).
“Mulțumim firmelor care ne sprijină în aceste momente în care fiecare zi contează, în care nu mai putem aștepta derularea unor achiziții publice. Vreau să mulțumesc și personalului administrativ al spitalului care știu că lucrează ore lungi în frig pentru montarea rapidă a acestor structuri. Mulțumesc fiecărui om care găsește resurse pentru a fi constructiv și a ajuta din postura în care se află” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.