spot_img
9.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

35 de angajați ai Tribunalului Sibiu au coronavirus

Știri din Județ

Publicitate

Tribunalul Sibiu a trimis un comunicat de presă către mass-media sibiană prin care conturează situația COVID din instituție.

Conform datelor oficiale, până în acest moment au fost testați 170 de angajați, 35 fiind depistați pozitiv cu coronavirus.

„După depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului și Judecătoriei Sibiu, s-a procedat la testarea angajaților celor două instanțe, respectiv 170 de persoane.
Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum și cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală, evidențiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive.
Din cei 35 de angajați ai celor două instanțe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum și personal din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ.
În vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru buna desfășurare a activității celor două instanțe, în condiții de siguranță, procedura de lucru efectivă a compartimentelor cu publicul din cadrul Tribunalului și Judecătoriei Sibiu este stabilită prin decizii, ce se regăsesc publicate pe portalul instanțelor.
În aceasta perioadă, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu depun eforturi în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS COV-2 în cadrul celor două instanțe, astfel încât activitatea de judecată să nu fıe afectată.” a declarat Cornelia Elena Prundaru, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor