18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Focare noi de pestă porcină în localitatea Vale. Mai multe animale au fost ucise

Știri din Județ

Prefectura județului Sibiu vă informează că în data de 04.01.2021, pe raza județului Sibiu au fost identificate două focare de Pestă Porcină Africană, în localitatea Vale, oraș Săliște. Ca urma a confirmării celor două focare, astăzi 04.01.2021 a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri aferente focarelori și de asemenea au fost adoptate deciziile privind Programul de măsuri pentru combaterea focarelor de Pestă Porcină Africană.

Pentru focarele identificate în localitatea Vale, a fost adoptată decizia nr 1/04.01.2021, conform căreia s-au stabilit zonele de protecție și supraveghere după cum urmează:

Localitățile aflate în zona de protectie sunt : VALE, SIBIEL, SăLIȘTE si GALES – jud. SIBIU. Fondurile de vanatoare aflate în raza zonei de protectie sunt: F.V.20 Sura Mica si F.V.14 Saliste – din jud. Sibiu.

Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Tilisca, Rod, Apoldu de Sus, Aciliu, Amnas, Mag, Sacel, Cristian, Orlat, Gura Raului, Fantanele, Rod si Crint – din jud. SIBIU.

Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt: F.V. 13 Gura Raului, F.V.14 Saliste, F.V.16 Apold, F.V.21 Selimbar si F.V.15 Poiana din jud. Sibiu.

Animale ucise, în număr total de patru, nu fac obiectul despăgubirii, acestea fiind achiziționate fără documente sanitare veterinare, ca atare acestea nu au fost evaluate și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire; Proprietarii suinelor au fost sancționați contravențional conform OG2/2001. În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Animalele care fac obiectul despăgubirilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– Să fie deţinute cu respectarea normelor sanitar – veterinare în vigoare;
– Să fie declarate şi înregistrate în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

Pentru mai multe informații și detalii cu privire la măsurile adoptate, DSVSA Sibiu, prin domnul director Șerban Țichindelean vă stă la dispoziție.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc